De ce Biblia este darul inspirat al lui Dumnezeu

BIBLIA spune că „Dumnezeu este dragoste“ şi îi atribuie înţelepciune şi putere (1 Ioan 4:8; Iov 12:13; Isaia 40:26). Ea ne spune că „toate căile Lui sînt drepte“ (Deuteronomul 32:4). Potrivit Bibliei, Dumnezeu manifestă, de asemenea, calităţi ca mila şi compasiunea. — Exodul 34:6; Romani 9:15.

Întrucît Biblia îi atribuie asemenea calităţi lui Iehova Dumnezeu, ea îi atrage la el pe oamenii care bîjbîie. Această carte vorbeşte despre creaţie, despre originea păcatului şi a morţii şi despre mijlocul de împăcare cu Dumnezeu. Ea prezintă fascinanta speranţă a Paradisului restabilit pe pămînt. Dar toate acestea capătă valoare numai dacă se poate dovedi că Biblia este un dar inspirat de la Dumnezeu.

Biblia şi ştiinţa

Biblia a fost întodeauna victorioasă asupra criticii. De exemplu, cînd este citită fără prejudecăţi, se constată că ea concordă cu adevărata ştiinţă. Bineînţeles că Biblia a fost pregătită ca îndrumător spiritual, nu ca manual de ştiinţă. Dar să vedem dacă ea corespunde cu faptele ştiinţifice.

Anatomie: Biblia spune cu exactitate că „toate părţile“ unui embrion uman sînt „înscrise“ (Psalmul 139:13–16, NW). Creierul, inima, plămînii, ochii, precum şi toate celelalte părţi ale corpului sînt ‘aşternute în scris’ în codul genetic al ovulului fecundat din pîntecele mamei. În acest cod sînt cuprinse orarele interne de apariţie a fiecăreia dintre aceste părţi în ordinea cuvenită. Şi cînd te gîndeşti că aceste lucruri despre dezvoltarea corpului uman au fost consemnate în Biblie cu aproximativ 3 000 de ani înainte ca oamenii de ştiinţă să fi descoperit codul genetic.

Viaţa animalelor: Conform Bibliei, „iepurele . . . rumegă“ (Leviticul 11:6). François Bourlière (The Natural History of Mammals, 1964, pagina 41) spune: „Obiceiul «refecţiei», sau al trecerii hranei de două ori prin intestin în loc de o singură dată, pare a fi un fenomen obişnuit la iepurii de casă şi de cîmp. De obicei, iepurii domestici mănîncă şi înghit fără să rumege excrementele nocturne, care formează dimineaţa jumătate din conţinutul total al stomacului. La iepurii sălbatici, refecţia se face de două ori pe zi, şi acelaşi obicei s-a semnalat şi la iepurele de cîmp european“. În acest sens, în lucrarea Mammals of the World de E. P. Walker, volumul II, pagina 647, 1964, se afirmă: „Acest proces poate fi asemănat cu «rumegarea» de la mamiferele rumegătoare“.

Arheologie: Regii, oraşele şi naţiunile amintite în Biblie au ieşit la lumină odată cu descoperirea tăbliţelor de lut, a obiectelor din ceramică, a inscripţiilor şi a altor lucruri de acest fel. De exemplu, populaţii ca hitiţii, menţionaţi în Scripturi, au existat realmente (Exodul 3:8). În cartea sa The Bible Comes Alive, Sir Charles Marston spune: „Cei care au zdruncinat credinţa marelui public în Biblie şi au subminat autoritatea acesteia sînt la rîndul lor subminaţi de dovezile scoase la lumină, iar autoritatea lor este distrusă. Lopata arheologilor împinge critica distructivă din domeniul faptelor îndoielnice în cel al ficţiunii acceptate oficial“.

Arheologia a sprijinit Biblia în multe feluri. De exemplu, descoperirile au confirmat locurile şi denumirile aflate în Geneza, capitolul 10. Excavatoarele au scos la iveală oraşul caldeean Ur, un centru comercial şi religios în care s-a născut Avraam (Geneza 11:27–31). Deasupra izvorului Gihon, în sud-estul Ierusalimului, arheologii au descoperit oraşul iebusit cucerit de regele David (2 Samuel 5:4–10). În 1880 a fost descoperită inscripţia de la Siloam, gravată la un capăt al conductei, sau al apeductului, regelui Ezechia (2 Împăraţi 20:20). Cucerirea Babilonului de către Cirus cel Mare în 539 î.e.n. este relatată în Cronica lui Nabonid, descoperită în secolul al XIX-lea e.n. Detaliile din cartea Estera au fost confirmate de inscripţiile de la Persepolis şi de descoperirea palatului regelui Xerxes (Ahaşveroş) de la Şuşan, sau Suza, între 1880 şi 1890 e.n. O inscripţie descoperită în 1961 pe ruinele unui teatru roman din Cezareea dovedeşte că guvernatorul roman Pontius Pilat, care l-a predat pe Isus pentru a fi pironit pe stîlp, a existat. — Matei 27:11–26.

Astronomie: Cu circa 2 700 de ani în urmă, cu mult înainte ca majoritatea oamenilor să ştie că pămîntul este rotund, profetul Isaia a scris astfel: „El stă deasupra cercului pămîntului“ (Isaia 40:22). Cuvîntul ebraic chug, tradus aici prin ‘cerc’, poate fi redat şi prin „sferă“ (A Concordance of the Hebrew and Chaldee Scriptures de B. Davidson). De asemenea, ‘cercul’ orizontului pămîntului se vede clar din spaţiul cosmic şi, uneori, în timpul zborului cu avionul la mare altitudine. În aceeaşi ordine de idei, Iov 26:7 spune că Dumnezeu „ţine suspendat pămîntul pe neant“. Lucrul acesta este adevărat, deoarece astronomii ştiu că pămîntul nu are nici un mijloc vizibil de sprijin.

Botanică: Unii trag concluzia greşită că Biblia este inexactă, deoarece Isus Cristos a vorbit despre „un grăunte de muştar“ ca fiind „mai mic decît toate seminţele“ (Marcu 4:30–32). După toate probabilităţile, Isus s-a referit la muştarul negru (Brassica nigra sau Sinapis nigra), care are un diametru de numai 1 pînă la 1,6 milimetri. Deşi există seminţe mai mici, cum sînt seminţele de orhidee, care au aspect de pudră, Isus nu le vorbea oamenilor care creşteau orhidee. Acei evrei din Galileea ştiau că, dintre diferitele tipuri de sămînţă pe care le semănau agricultorii localnici, sămînţa de muştar era cea mai mică. Isus nu a predat o lecţie de botanică, ci a discutat despre Regat.

Geologie: Referitor la relatarea biblică despre creaţie, reputatul geolog Wallace Pratt a spus: „Dacă eu, ca geolog, aş fi solicitat să explic pe scurt unor păstori simpli, asemenea triburilor cărora le era adresată cartea Geneza, ideile noastre moderne despre originea pămîntului şi despre dezvoltarea vieţii pe el, nu aş reuşi să fac lucrul acesta decît dacă aş urma îndeaproape o mare parte din limbajul folosit în primul capitol al Genezei“. Pratt nota că ordinea evenimentelor din Geneza — originea oceanelor, formarea uscatului, apariţia vieţuitoarelor marine, a păsărilor şi a animalelor — este în esenţă succesiunea principalelor diviziuni ale istoriei geologice.

Medicină: În cartea sa The Physician Examines the Bible, C. Raimer Smith a scris următoarele: „Mă surprinde mult faptul că Biblia este atît de exactă din punct de vedere medical. . . . Acolo unde este menţionat un tratament, ca, de pildă, în cazul pustulelor, al rănilor etc., acesta este corect chiar şi la nivelul standardelor moderne. . . . Mulţi oameni cred încă în numeroase superstiţii: de exemplu, o castană purtată în buzunar ne fereşte de reumatism; dacă atingem cu mîna o broască rîioasă, facem negi; dacă purtăm un fular roşu în jurul gîtului, ne vindecăm de roşu în gît; dacă purtăm o pungă cu asafetida, nu ne vom îmbolnăvi; ori de cîte ori un copil este bolnav înseamnă că are viermi intestinali etc., dar în Biblie nu se găsesc afirmaţii de felul acesta. Acest fapt în sine este remarcabil, iar pentru mine constituie încă o dovadă a originii divine a Bibliei“.

Demnă de încredere în privinţa detaliilor istorice

În cartea sa A Lawyer Examines the Bible, avocatul Irwin H. Linton remarca următoarele: „În timp ce romanele de dragoste, legendele şi mărturia falsă se îngrijesc să plaseze evenimentele relatate într-un loc îndepărtat şi într-un moment nedefinit, violînd prin aceasta primele reguli pe care noi, avocaţii, le învăţăm cu privire la o pledoarie temeinică, şi anume că «o declaraţie judiciară trebuie să furnizeze timpul şi locul», naraţiunile biblice dau cu precizie maximă data şi locul faptelor relatate“.

Pentru a dovedi acest lucru, Linton a citat Luca 3:1, 2. Aici scriitorul evangheliei a menţionat şapte persoane oficiale pentru a stabili locul unde Isus Cristos şi-a început ministerul. Observaţi detaliile furnizate de Luca în următoarele cuvinte: „În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe cînd Pilat din Pont era guvernator în Iudeea; Irod, tetrarh al Galileii; Filip, fratele lui, tetrarh al Ituriei şi al Trahonitei; şi Lisania, tetrarh al Abilenei; în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa, cuvîntul lui Dumnezeu a venit la Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie“.

Biblia este plină de amănunte asemănătoare. De altfel, porţiuni dintre acestea, cum sînt evangheliile, au fost consemnate pe parcursul unei perioade de mare înflorire a culturii iudaice, greceşti şi romane. Era un timp al avocaţilor, al scriitorilor, al administratorilor şi al altora asemenea lor. Fireşte că dacă detaliile aflate în evanghelii şi în alte părţi din Biblie nu ar fi fost adevărate, ele ar fi fost demascate ca înşelătorii. Dar istoricii laici au confirmat diferite aspecte, printre care existenţa lui Isus Cristos. De exemplu, referitor la Isus şi continuatorii Săi, istoricul roman Tacitus a scris: „Christus, de la care îşi are originea numele [de creştin], a suferit pedeapsa capitală în timpul domniei lui Tiberius, prin intermediul unuia dintre procuratorii noştri, Pontius Pilat“ (Annales, XV, 44). Exactitatea istorică a Bibliei ne ajută să dovedim că ea este un dar pe care Dumnezeu l-a făcut omenirii.

Cea mai mare dovadă

Deşi arheologia, astronomia, istoria şi alte domenii ale cunoaşterii sprijină Biblia, credinţa nu se bazează pe asemenea confirmări. Printre numeroasele dovezi că Biblia este darul inspirat al lui Dumnezeu pentru noi, nu există o dovadă mai mare ca împlinirea profeţiilor ei.

Iehova Dumnezeu este Sursa profeţiei adevărate. El a spus prin intermediul profetului său Isaia: „Iată, cele dintîi lucruri s-au împlinit şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întîmple“ (Isaia 42:9). Mai mult decît atît, Biblia spune că scriitorii ei au fost inspiraţi de Dumnezeu prin spiritul sfînt, sau forţa sa activă. De exemplu, apostolul creştin Pavel a scris: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu“ (2 Timotei 3:16). Iar apostolul Petru a scris: „Nici o profeţie din Scripturi nu provine din vreo interpretare privată. Căci nici o profeţie nu a fost adusă vreodată prin voinţa omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, după cum au fost purtaţi de spiritul sfînt“ (2 Petru 1:20, 21, NW). Să ne aplecăm, aşadar, asupra profeţiei biblice.

Printre sutele de profeţii biblice se numără şi cele privitoare la capitala asiriană Ninive, „cetatea sîngelui“, care a semănat groaza timp de peste 15 secole, pe tot cuprinsul Orientului Mijlociu din antichitate (Naum 3:1). Totuşi, cînd Ninive era la apogeul puterii, Biblia a profeţit astfel: „[Dumnezeu] va preface Ninive într-o ruină, într-un pămînt fără apă, ca pustia. În mijlocul cetăţii se vor culca turme de vite de tot felul; pelicanul şi ariciul vor rămîne noaptea pe capitelurile coloanelor ei. Un glas va cînta la ferestre; pustiirea va fi în prag, căci El a despuiat lucrarea de cedru“ (Ţefania 2:13, 14). Azi vizitatorii văd că doar o movilă indică locul pustiu al vechiului Ninive. În plus, pe ea pasc turme de oi, aşa cum s-a profeţit.

Într-o viziune, Daniel, profetul lui Dumnezeu, a văzut un berbec cu două coarne şi un ţap cu un corn mare între ochi. Ţapul a doborît berbecul, rupîndu-i cele două coarne. Apoi a fost rupt cornul mare al ţapului şi în locul lui au apărut patru coarne (Daniel 8:1–8). Îngerul Gabriel a explicat: „Berbecul pe care l-ai văzut şi care avea cele două coarne, îi reprezintă pe regii Mediei şi Persiei. Iar ţapul păros îl reprezintă pe regele Greciei; cît despre cornul mare pe care îl avea între ochi, el îl reprezintă pe primul rege. Iar faptul că acesta a fost rupt, astfel încît patru s-au ridicat în final în locul lui, înseamnă că patru regate se vor ridica din naţiunea lui, dar nu cu puterea lui“ (Daniel 8:20–22, NW). Aşa cum a dovedit istoria, berbecul cu două coarne — Imperiul Medo-Persan — a fost cucerit de „regele Greciei“. Acel ţap figurativ avea un ‘corn mare’ în persoana lui Alexandru cel Mare. După moartea acestuia, cei patru generali ai săi au înlocuit acel ‘corn mare’, instalîndu-se la putere în „patru regate“.

Zeci de profeţii din Scripturile ebraice („Vechiul Testament“) s-au împlinit cu privire la Isus Cristos. Unele dintre ele i-au fost aplicate lui de scriitorii inspiraţi de Dumnezeu ai Scripturilor greceşti creştine („Noul Testament“). De exemplu, scriitorul evanghelic Matei a scos în evidenţă împlinirea profeţiilor scripturale cu privire la naşterea lui Isus dintr-o fecioară, la faptul că el a avut un înaintaş şi că a intrat în Ierusalim pe mînzul unui măgar (compară Matei 1:18–23; 3:1–3; 21:1–9 cu Isaia 7:14; 40:3; Zaharia 9:9). Asemenea profeţii împlinite ne ajută să dovedim că Biblia este, într-adevăr, darul inspirat al lui Dumnezeu.

Împlinirea actuală a profeţiei biblice dovedeşte că trăim în „zilele din urmă“ (2 Timotei 3:1–5). Războaiele, crizele alimentare, epidemiile şi cutremurele de pămînt de proporţii fără precedent fac parte din „semnul prezenţei“ lui Cristos la puterea Regatului. Acest semn mai include activitatea mondială a peste patru milioane de Martori ai lui Iehova care predică vestea bună a Regatului instaurat (Matei 24:3–14, NW; Luca 21:10, 11). Profeţia biblică ce se împlineşte în prezent ne asigură că guvernul ceresc al lui Dumnezeu sub conducerea lui Isus Cristos va stabili în curînd pentru omenirea ascultătoare o lume nouă a fericirii eterne. — 2 Petru 3:13; Apocalipsa 21:1–5.

Chenarul alăturat intitulat „Profeţii biblice împlinite“ prezintă doar cîteva dintre sutele de profeţii care ar putea fi menţionate. Împlinirea unora dintre ele a fost semnalată chiar în Scripturi, dar demne de atenţie sînt îndeosebi profeţiile care se împlinesc în prezent.

Probabil că vedeţi întîmplîndu-se anumite evenimente mondiale care au fost profeţite în Biblie. Dar de ce să nu aprofundaţi cercetarea? La cererea dumneavoastră, Martorii lui Iehova vă vor pune cu bucurie la dispozţie detalii suplimentare. Şi fie ca cercetarea pe care o faceţi în vederea cunoaşterii Celui Preaînalt şi a scopurilor sale să vă convingă că Biblia este, într-adevăr, darul inspirat al lui Dumnezeu.

[Chenarul de la pagina 7]

PROFEŢII BIBLICE ÎMPLINITE

PROFEŢIA ÎMPLINIREA

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 8]

Războaiele, foametea, epidemiile şi cutremurele de pămînt iau în prezent un greu tribut, dar la orizont se conturează o lume nouă, a păcii şi a fericirii