Să străluciţi ca surse de lumină în lume!
ÎNTR-O lume coruptă din cauza necinstei şi perversităţii, adevăraţii creştini de pretutindeni trebuie să fie surse de lumină. Ei trebuie să strălucească ca surse de lumină într-o lume întunecată (Filipeni 2:15). Mii de creştini sînt dispuşi să facă acest lucru în calitate de pionieri, sau predicatori cu timp integral. Un mare număr dintre ei au petrecut mulţi ani în acest serviciu şi au fost recompensaţi văzînd cum oameni de orice fel au făcut schimbări în viaţa lor pentru a deveni adevăraţi discipoli ai lui Isus Cristos. — Matei 28:19.
Pentru a-i încuraja pe aceşti pionieri să continue în acest serviciu sacru şi să-şi îmbunătăţească capacitatea de a preda, Martorii lui Iehova au organizat Şcoala pentru serviciul de pionier. Este vorba despre un curs de zece zile, bazat pe Biblie, destinat să-i ajute pe pionieri în trei domenii: să umble cu Iehova în calitate de continuatori ai lui Isus Cristos; să abunde în iubire pentru întreaga asociaţie a fraţilor; să strălucească ca surse de lumină în lume.
Şcoala pentru pionieri în Republica Centrafricană
În Bangui, capitala Republicii Centrafricane, 48 de cursanţi şi 2 instructori s-au reunit în cursul lunii august 1991. Cursanţii urmau să primească instrucţiuni şi sugestii practice pentru lucrarea lor. Ce era atît de neobişnuit în ce priveşte clasa din Bangui?
În primul rînd, 21 dintre cursanţi urmau încă o şcoală laică. În timp ce frecventau şcoala, ei au reuşit să-şi aranjeze programul în aşa fel încît să se bucure de serviciul de pionier regular. Ei îşi foloseau lunile de vacanţă, sfîrşitul de săptămînă liber şi după-amiezile pentru a predica şi a-i învăţa pe alţii.
Aceşti tineri au înţeles importanţa faptului de a-i sluji Creatorului lor acum (Eclesiastul 12:1; compară cu 1 Corinteni 7:29). Demn de remarcat este faptul că 12 dintre ei au părinţi necredincioşi. Acasă, ei erau singurii în adevăr. Doi băieţi, fraţi de corp, au fost obligaţi de tatăl lor să plece de acasă din cauza credinţei lor. Un cuplu tînăr din congregaţie le-a oferit găzduire acestor doi băieţi.
Alta a fost situaţia pentru Michée şi Sulamithe Kaleb. Amîndoi fac pionierat şi sînt încă la şcoală, dar părinţii lor sînt Martori ai lui Iehova. De fapt, tatăl lor a fost cursant în aceeaşi clasă!
Congregaţiile din Bangui au participat şi ele la şcoală, dar într-un mod diferit. Ele s-au îngrijit de necesităţile materiale, cum ar fi hrana. Pentru hrănirea cursanţilor s-a contribuit cu bani, precum şi cu pui, zahăr, orez şi manioc.
Congregaţiile din apropiere au organizat echipe de lucru la bucătărie pentru a pregăti mese simple, dar delicioase. Republica Centrafricană este renumită pentru ngunza, o mîncare apreciată de oricine. Reţeta? Frunze de manioc, ulei de palmier, ceapă, mult usturoi, felii de unt de arahide şi răbdare pentru a le lăsa să se coacă lent. Fiecare echipă avea maniera sa proprie de preparare a acestei mîncări. A fost un mare succes; nimeni nu a rezistat să nu mănînce dintr-o mîncare atît de gustoasă.
În afară de Bangui, au mai avut loc cursuri cu alte două clase, una în Bouar şi cealaltă în Bambari, ridicînd numărul total al cursanţilor la 68. În decursul ultimilor doi ani, Republica Centrafricană a înregistrat o creştere a numărului de pionieri. În ianuarie 1992 existau 149 de pionieri regulari şi 17 pionieri speciali, precum şi 78 de pionieri auxiliari. Aceasta a condus la o creştere a activităţii în întreaga ţară, înregistrîndu-se noi recorduri la numărul de vestitori, ore, vizite ulterioare şi studii biblice. Cînd există mai mulţi lucrători, recolta este mai mare. — Isaia 60:21, 22; Matei 9:37, 38.
Mulţumirile noastre se îndreaptă spre Iehova Dumnezeu pentru aceste îngrijiri şi spre organizaţia sa pămîntească pentru organizarea acestor cursuri. Ele îi ajută atît pe cursanţi, cît şi pe instructori să strălucească ca surse de lumină în această lume întunecată.
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Cei douăzeci şi unu de cursanţi ai şcolii pentru pionieri care sînt încă elevi de liceu
[Legenda fotografiei de la pagina 25]
Aceşti doi băieţi au trebuit să plece de acasă din cauza adevărului