Păstoriţi cu tandreţe preţioasele oi ale lui Iehova!

BĂTRÎNII ascultau cu toată atenţia. Ei făcuseră o călătorie de circa 50 de kilometri de la Efes la Milet pentru a primi instrucţiuni de la apostolul Pavel. Acum se întristaseră auzind că era pentru ultima oară cînd îl vedeau. Aşadar, ei ştiau cît de importante aveau să fie următoarele cuvinte: „Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma în care v-a pus Duhul Sfînt supraveghetori, ca să păstoriţi biserica (congregaţia, NW) lui Dumnezeu, pe care a cîştigat-o cu sîngele Celui al Său“. — Faptele 20:25, 28, 38.

Cele cîteva cuvinte ale lui Pavel despre păstori le-a transmis desigur acelor bătrîni din Efes o mulţime de idei. Ei erau familiarizaţi cu activitatea de îngrijire a oilor practicată în regiunile rurale din împrejurimi. Ei erau totodată familiarizaţi cu numeroasele referiri care se făceau în Scripturile ebraice la adresa păstorilor. Şi ştiau că Iehova se comparase pe sine cu un Păstor pentru poporul său. — Isaia 40:10, 11.

Pavel a vorbit despre ei ca fiind „supraveghetori“ în mijlocul „turmei“ şi ca fiind „păstori“ ai „congregaţiei“. În timp ce termenul „supraveghetori“ arată care este sarcina lor, cuvîntul „păstor“ descrie modul în care trebuie să îndeplinească acea activitate de supraveghere. Da, supraveghetorii urmau să se ocupe de fiecare membru al congregaţiei în acelaşi mod plin de iubire în care un păstor se îngrijea de turma sa de oi.

Astăzi, puţini bătrîni ştiu personal cum se îngrijesc oile. Dar Biblia se referă de multe ori atît la oi, cît şi la păstori, îndeosebi în sens figurativ, încît cuvintele lui Pavel au întotdeauna aplicabilitate. Iar din relatările referitoare la păstorii care s-au bucurat de favoarea lui Dumnezeu în timpurile antice avem multe lucruri de învăţat. Exemplele lor remarcabile îi pot ajuta pe bătrînii actuali să observe calităţile pe care trebuie să le cultive pentru a păstori congregaţia lui Dumnezeu.

Curajosul păstor David

Cînd ne gîndim la păstorii din timpurile biblice, mai mult ca sigur că ne vom aminti de David, deoarece el a fost la început îngrijitor de oi. Una dintre primele lecţii pe care le învăţăm din viaţa lui David este că ocupaţia de păstor nu constituie o poziţie proeminentă. De altfel, cînd profetul Samuel a venit să-l ungă pe unul dintre fiii lui Iese în calitate de viitor rege al Israelului, la început tînărul David a fost complet trecut cu vederea. Numai după ce Iehova i-a respins pe cei şapte fraţi mai mari ai acestuia, a fost menţionat şi David, care era plecat pe cîmp ‘să pască oile’ (1 Samuel 16:10, 11). Cu toate acestea, anii petrecuţi de David ca păstor l-au pregătit pentru dificila lucrare de păstorire a naţiunii Israel. „[Iehova] a ales pe robul Său David şi l-a luat de la staulele de oi . . . ca să pască pe poporul Său Iacov“, se spune în Psalmul 78:70, 71. În mod potrivit, David a scris frumosul şi binecunoscutul Psalm 23, care începe cu cuvintele: „DOMNUL (Iehova, Sfânta Scriptură, 1911) este Păstorul meu“.

Asemenea lui David, bătrînii din congregaţia creştină trebuie să slujească în calitate de umili subpăstori şi nu să umble după o poziţie proeminentă. Aşa cum i-a scris apostolul Pavel lui Timotei, cei care aspiră la această responsabilitate de a păstori ‘doresc o lucrare excelentă’, nu o poziţie proeminentă. — 1 Timotei 3:1, NW.

Cu toate că munca lui David ca păstor, în sensul propriu al cuvîntului, era o muncă umilă, uneori ea pretindea un mare curaj. De exemplu, cînd s-a întîmplat ca, o dată un leu, iar altă dată un urs, să ia o oaie din turma tatălui său, David i-a înfruntat plin de curaj pe prădători şi i-a ucis (1 Samuel 17:34–36). Aceasta a fost o demonstraţie remarcabilă de curaj, dacă ne gîndim că un leu poate ucide animale mult mai mari decît el, iar ursul brun sirian, care trăia în Palestina şi care cîntărea aproape 140 de kilograme, poate ucide o căprioară dîndu-i o singură lovitură cu laba lui puternică.

Preocuparea plină de curaj manifestată de David pentru oile tatălui său constituie un exemplu excelent pentru păstorii din congregaţia creştină. Apostolul Pavel i-a avertizat pe bătrînii din Efes referitor la unii „lupi răpitori, care nu vor cruţa turma“ (Faptele 20:29). Şi în timpurile moderne se vor ivi ocazii în care păstorii creştini vor trebui să dea dovadă de curaj pentru a ocroti bunăstarea spirituală a oilor lui Iehova.

Cu toate că oile trebuie să fie ocrotite în mod curajos, în acelaşi timp, ele trebuie tratate cu cea mai mare tandreţe, imitîndu-l pe păstorul iubitor David şi pe Păstorul Excelent, Isus Cristos (Ioan 10:11). Întrucît bătrînii ştiu că turma îi aparţine lui Iehova, ei nu trebuie niciodată să fie aspri cu oile, ‘ca şi cum ar stăpîni peste cei încredinţaţi lor’. — 1 Petru 5:2, 3; Matei 11:28–30; 20:25–27.

Ei dau socoteală

Patriarhul Iacov a fost un alt bine cunoscut păstor. El se considera pe sine răspunzător pentru fiecare oaie în parte care îi era încredinţată spre îngrijire. El a îngrijit cu atîta fidelitate turmele socrului său, Laban, încît, după 20 de ani petrecuţi în serviciul acestuia, Iacov a putut spune: „Oile şi caprele nu ţi s-au stîrpit şi n-am mîncat berbeci din turma ta. Nu ţi-am adus acasă vite sfîşiate de fiare: eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua sau ce mi se fura noaptea“. — Geneza 31:38, 39.

Supraveghetorii creştini manifestă un interes şi mai mare pentru oile pe care Păstorul sufletelor noastre, Iehova Dumnezeu, ‘le-a cîştigat (cumpărat, NW) cu sîngele Celui al Său’ (Faptele 20:28; 1 Petru 2:25; 5:4). Pavel a subliniat această responsabilitate importantă atunci cînd le-a reamintit creştinilor evrei faptul că bărbaţii care sînt în frunte în cadrul congregaţiei „veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală“. — Evrei 13:17.

Exemplul lui Iacov demonstrează totodată faptul că activitatea unui păstor nu este limitată de timp. Ea este o muncă neîntreruptă care, deseori, pretinde sacrificiu de sine. El i-a spus lui Laban: „Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig şi-mi fugea somnul de pe ochi“. — Geneza 31:40.

Acest lucru este valabil fără îndoială în cazul multor bătrîni creştini plini de iubire din zilele noastre, aşa cum reiese din experienţa care urmează. Un frate a fost internat în spital la secţia de terapie intensivă, ca urmare a unor complicaţii survenite după efectuarea biopsiei unei tumori cerebrale. Familia lui luase măsuri să stea lîngă el, în spital, zi şi noapte. Pentru a oferi sprijinul moral şi încurajarea necesară, unul dintre bătrînii locali şi-a aranjat încărcatul său program de lucru în aşa fel încît să-l poată vizita pe fratele bolnav şi pe familia acestuia în fiecare zi. Însă, din cauza orarului de efectuare a tratamentului intensiv, nu i-a fost posibil întotdeauna să-l viziteze la spital în timpul zilei. Aceasta a însemnat că, deseori, bătrînul a trebuit să meargă la spital noaptea foarte tîrziu. El s-a dus însă cu bucurie noapte de noapte. „Mi-am dat seama că trebuia să-l vizitez pe pacient într-un moment convenabil pentru el, nu convenabil pentru mine“, a spus bătrînul. Cînd fratele s-a restabilit suficient de mult pentru a fi transferat într-o altă secţie a spitalului, bătrînul şi-a continuat vizitele sale zilnice de încurajare.

Ce a învăţat Moise ca păstor

Biblia îl descrie pe Moise ca fiind „mai blînd decît orice om de pe faţa pămîntului“ (Numeri 12:3). Totuşi, relatarea spune că lucrurile nu au stat aşa întotdeauna. Cînd era tînăr, el a ucis un egiptean pentru că l-a bătut pe un confrate israelit (Exodul 2:11, 12). Fără îndoială că aceasta nu a fost acţiunea unui om blînd! Totuşi, Dumnezeu avea să se folosească mai tîrziu de Moise pentru a conduce prin deşert pînă în Ţara Promisă o naţiune alcătuită din milioane de persoane. Este evident deci că Moise avea nevoie de o instruire suplimentară.

Cu toate că Moise primise deja instruire laică „în toată înţelepciunea egiptenilor“, pentru a păstori turma lui Iehova avea nevoie de ceva mai mult (Faptele 7:22). Sub ce formă ar fi putut avea loc această instruire suplimentară? Ei bine, Dumnezeu a permis ca, timp de 40 de ani, Moise să slujească în calitate de umil păstor în ţara Madian. În timp ce păzea turmele socrului său, Ietro, Moise a cultivat calităţi excelente, cum ar fi răbdarea, blîndeţea, umilinţa, îndelunga răbdare, firea blajină şi stăpînirea de sine. El a învăţat totodată să-l aştepte pe Iehova. Da, faptul că a îngrijit oi la propriu, l-a calificat pe Moise pentru a fi un păstor capabil al naţiunii Israel. — Exodul 2:15—3:1; Faptele 7:29, 30.

Oare nu tocmai acestea sînt calităţile pe care trebuie să le aibă un bătrîn pentru a se îngriji astăzi de poporul lui Dumnezeu? Ba da, deoarece Pavel i-a amintit lui Timotei faptul că „un sclav al Domnului . . . trebuie să fie blînd faţă de toţi, capabil să înveţe pe alţii, stăpînindu-se în împrejurări rele, instruindu-i cu blîndeţe pe cei care nu manifestă o atitudine favorabilă“. — 2 Timotei 2:24, 25, NW.

S-ar putea să existe momente cînd un bătrîn se simte dezamăgit de sine însuşi deoarece nu reuşeşte să cultive pe deplin aceste calităţi. Totuşi, el nu trebuie să renunţe. La fel ca în cazul lui Moise, s-ar putea ca cineva să aibă nevoie de un timp îndelungat ca să cultive pe deplin calităţile necesare pentru a fi un bun păstor. Cu timpul însă, un asemenea efort sincer va fi recompensat. — Compară cu 1 Petru 5:10.

Este posibil ca el să nu fi fost folosit, în calitate de bătrîn, tot atît de mult cum au fost alţii. Nu este posibil ca, aşa cum a fost în cazul lui Moise, Iehova să-ţi permită să cultivi într-un mod mai deplin anumite calităţi importante? Nu uita niciodată că Iehova se ‘îngrijeşte de tine’. Însă, nu trebuie să uiţi nici de necesitatea de ‘a fi împodobit cu smerenie, pentru că «Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar celor smeriţi le dă har [bunătate nemeritată, NW]»’ (1 Petru 5:5–7). Dacă depui eforturi şi accepţi instruirea pe care o permite Iehova, îi vei putea fi mai util, întocmai cum a fost Moise.

Toate oile lui Iehova sînt preţioase

Păstorii iubitori şi demni de încredere din timpurile biblice manifestau un simţ al răspunderii faţă de fiecare oaie în parte. Acelaşi lucru trebuie să fie valabil şi în cazul păstorilor spirituali. Aceasta reiese cu claritate din cuvintele lui Pavel: „Luaţi seama . . . la toată turma“ (Faptele 20:28). Pe cine va include „toată turma“?

Isus a prezentat o ilustrare despre un om care avea o sută de oi, dar care a căutat-o imediat pe una care se rătăcise, pentru a o aduce înapoi în turmă (Matei 18:12–14; Luca 15:3–7). În mod asemănător, un supraveghetor trebuie să aibă grijă de fiecare membru al congregaţiei. Faptul că o persoană este inactivă în minister sau în ce priveşte asistarea la întrunirile creştine nu vrea să spună că oaia respectivă nu mai face parte din turmă. Ea continuă să facă parte din „toată turma“ pentru care bătrînii trebuie „să dea socoteală“ înaintea lui Iehova.

Un corp de bătrîni a ajuns să fie foarte îngrijorat de faptul că unele persoane care erau asociate cu congregaţia deveniseră inactive. A fost întocmită o listă a acestora şi s-au depus eforturi deosebite pentru a le vizita şi pentru a le ajuta să revină în ţarcul lui Iehova. Cît de recunoscători i-au fost aceşti bătrîni lui Dumnezeu pentru faptul că, după doi ani şi jumătate, peste 30 de persoane fuseseră ajutate să devină din nou active în serviciul lui Iehova. Una dintre persoanele care au fost ajutate în felul acesta fusese inactivă aproape 17 ani!

Faptul că oile au fost ‘cîştigate [cumpărate, NW] prin sîngele Celui al Său’ îi ajută în continuare pe supraveghetori să înţeleagă importanţa acestei responsabilităţi (Faptele 20:28). Nu exista un preţ mai înalt care să fi putut fi plătit pentru aceste oi preţioase. Şi să ne gîndim la tot timpul petrecut în minister şi la eforturile depuse pentru a găsi şi pentru a ajuta fiecare persoană asemănătoare unei oi! Nu ar trebui oare depuse eforturi similare pentru a menţine toate aceste persoane în ţarcul lui Dumnezeu? Cu certitudine, fiecare oaie din cadrul congregaţiei este preţioasă.

Chiar şi în cazul în care un membru al turmei devine implicat într-un delict grav, responsabilitatea bătrînilor nu se modifică. Ei continuă să fie păstori plini de consideraţie, care, cu tandreţe şi cu blîndeţe, se străduiesc să-l salveze, dacă este posibil, pe răufăcător (Galateni 6:1, 2). Din păcate, în anumite situaţii, devine evident faptul că un membru al congregaţiei este lipsit de întristare sfîntă pentru păcatele grave pe care le-a comis. Păstorii iubitori au atunci responsabilitatea scripturală de a proteja restul turmei de această influenţă corupătoare. — 1 Corinteni 5:3–7, 11–13.

Chiar şi în acest caz, Iehova Dumnezeu oferă exemplul perfect în ceea ce priveşte manifestarea îndurării faţă de o oaie care se rătăceşte. Păstorul nostru plin de compasiune declară: „Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi pansa pe cea rănită şi voi întări pe cea bolnavă“ (Ezechiel 34:15, 16; Ieremia 31:10). Imitînd acest exemplu sublim, a fost instituit un aranjament iubitor potrivit căruia păstorii spirituali din prezent vizitează persoane excluse, care s-ar putea ca de data aceasta să reacţioneze la ajutorul lor. Aceste eforturi pline de îndurare, menite să restabilească astfel de oi pierdute, au dus la rezultate excelente. O soră reintegrată a spus: „Faptul că m-au vizitat bătrînii a constituit încurajarea de care aveam nevoie pentru a mă întoarce“.

Fără îndoială că acele cuvinte pe care le-a adresat Pavel în Milet bătrînilor efeseni au fost pline de semnificaţie atît pentru ei, cît şi pentru supraveghetorii de astăzi. Faptul că s-a referit la păstori le-a amintit de calităţile atrăgătoare care trebuie să fie evidente la supraveghetori — calităţi cum ar fi umilinţa şi curajul, aşa cum au fost exemplificate în cazul regelui-păstor David; simţul personal al responsabilităţii şi grija protectoare, evidente în serviciul efectuat zi şi noapte de Iacov; şi dispoziţia de a accepta cu răbdare o instruire suplimentară, aşa cum a dovedit Moise. Într-adevăr, aceste exemple biblice îi vor ajuta pe bătrînii congregaţiei să cultive şi să manifeste calităţile necesare astfel încît să poată păstori cu tandreţe „biserica (congregaţia, NW) lui Dumnezeu, pe care a cîştigat-o cu sîngele Celui al Său“.