De ce trebuie să frecventaţi întrunirile creştine
DE LUNI de zile lui Rosario, care trăieşte în America de Sud, îi făcea plăcere faptul că studia Biblia cu Elizabeth. Ea a fost în culmea fericirii cînd a aflat despre Regatul lui Dumnezeu şi despre modul în care acesta va realiza condiţii paradiziace pe pămînt. Totuşi, ori de cîte ori Elizabeth o invita să asiste la întrunirile de la Sala Regatului, ea refuza. Ea considera că putea studia Biblia acasă şi că putea pune în practică ce spune aceasta fără să asiste la întrunirile congregaţiei. V-aţi întrebat şi voi dacă întrunirile creştine vă aduc într-adevăr foloase? De ce a aranjat Dumnezeu ca poporul său să se întrunească?
Întrucît creştinii din secolul întîi se deosebeau atît de mult de cei din jurul lor, o asociere corectă era de importanţă vitală pentru supravieţuirea lor. Iată ce i-a scris apostolul Pavel unei congregaţii a primilor creştini: ‘Aţi devenit fără vină, curaţi, neîntinaţi în mijlocul unei generaţii strîmbe şi sucite, în care străluciţi ca nişte lumini în lume’ (Filipeni 2:15). Creştinii din Iudeea treceau printr-o perioadă deosebit de dificilă, şi ei erau aceia cărora Pavel le-a scris următoarele: „Să veghem unii asupra altora ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune (lucrări excelente, NW). Să nu părăsim strîngerea noastră laolaltă, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atît mai mult cu cît vedeţi că ziua se apropie“ (Evrei 10:24, 25). Cum ne îndemnăm unii pe alţii la iubire şi la lucrări excelente prin faptul că ne întrunim?
Cum se „ascut“ creştinii unii pe alţii
Cuvîntul grecesc pe care l-a folosit Pavel şi care este tradus prin „îndemnăm“ înseamnă literalmente „a ascuţi“. Un proverb biblic spune cum se „ascut“ creştinii unii pe alţii: „După cum fierul ascute fierul, tot aşa şi omul ascute mînia (faţa, NW) altui om“ (Proverbele 27:17; Eclesiastul 10:10). Noi sîntem asemenea unor instrumente care trebuie să fie ascuţite cu regularitate. Deoarece exprimarea iubirii faţă de Iehova şi luarea deciziilor pe baza credinţei noastre înseamnă a fi deosebiţi de lume, noi trebuie să ne croim în permanenţă o cale diferită, ca să spunem aşa, de aceea a majorităţii oamenilor.
Eforturile depuse în permanenţă pentru a fi deosebiţi ne pot toci zelul pentru lucrări excelente. Dar cînd sîntem cu alţii care îl iubesc pe Iehova, ne ascuţim reciproc — ne îndemnăm unul pe altul la iubire şi la lucrări excelente. Pe de altă parte, cînd sîntem singuri, avem tendinţa să acordăm mai multă importanţă propriei persoane. În mintea noastră se pot infiltra gînduri imorale, egoiste sau nesăbuite. „Cel ce se retrage în singurătate caută ce-i place lui însuşi, dar este împotriva adevăratei înţelepciuni“ (Proverbele 18:1). Iată de ce Pavel a scris următoarele congregaţiei din oraşul Tesalonic: „Mîngîiaţi-vă unii pe alţii şi zidiţi-vă unii pe alţii, aşa cum şi faceţi“. — 1 Tesaloniceni 5:11.
Cînd Rosario a terminat studierea învăţăturilor biblice fundamentale, ea încă se reţinea să frecventeze congregaţia. Astfel, neputînd să-i ofere mai mult ajutor, Elizabeth nu a mai vizitat-o. Cîteva luni mai tîrziu, un supraveghetor itinerant a vizitat-o pe Rosario şi a întrebat-o: „Chiar dacă fiecare membru al unei familii ar putea găsi hrană bună mîncînd la un restaurant, ce anume le-ar lipsi tuturor membrilor familiei prin faptul că nu mănîncă împreună acasă?“ Rosario a răspuns: „Le-ar lipsi compania familiei“. Ea a înţeles despre ce era vorba şi a început să vină cu regularitate la întruniri. Ea a constatat că lucrul acesta este atît de util, încît, de atunci, a fost prezentă la aproape fiecare întrunire.
Faptul de a-i auzi pe alţii exprimîndu-şi credinţa în aceleaşi lucruri în care crezi şi tu este ceva încurajator, la fel de încurajator ca şi cînd ai vedea cum această credinţă le-a schimbat viaţa. Pavel ştia aceasta din proprie experienţă, şi i-a scris congregaţiei din Roma următoarele: „Doresc mult să vă văd, ca să vă fac parte de vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră; adică, să fim mîngîiaţi laolaltă în mijlocul vostru, fiecare prin credinţa care este în celălalt, atît a voastră cît şi a mea“ (Romani 1:11, 12). De fapt, aceasta s-a întîmplat cu mulţi ani înainte ca Pavel să poată vizita Roma, iar cînd a vizitat-o, era întemniţat de romani. Dar cînd i-a văzut pe fraţii din Roma care străbătuseră peste 60 de kilometri de la acest oraş pentru a-l întîmpina, „Pavel a mulţumit lui Dumnezeu şi a prins curaj“. — Faptele 28:15.
Găsirea hranei spirituale în timpuri critice
În timp ce se afla cu domiciliu forţat într-o casă din Roma, Pavel le-a scris evreilor despre faptul de a nu părăsi strîngerea lor laolaltă. Acest lucru este important pentru noi deoarece el a adăugat cuvintele: „Cu atît mai mult cu cît vedeţi că ziua se apropie“ (Evrei 10:25). Martorii lui Iehova au arătat cu consecvenţă, pe baza Scripturilor, că anul 1914 a marcat începutul timpului sfîrşitului pentru această lume şi că „ziua de judecată şi de pierzare a oamenilor nelegiuiţi“ s-a apropiat (2 Petru 3:7). Potrivit cărţii biblice Apocalipsa, cînd Diavolul a fost aruncat din cer la începutul timpului sfîrşitului, el a fost cuprins de o mare mînie şi ‘s-a dus să facă război cu rămăşiţa . . . care păzeşte poruncile lui Dumnezeu şi are mărturia lui Isus’ (Apocalipsa 12:7–17). Aşadar, respectarea poruncilor lui Dumnezeu este deosebit de dificilă acum; trebuie să ne întrunim cu colaboratorii noştri în credinţă cu atît mai mult. Întrunirile ne vor ajuta să ne întărim credinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu ca să ne putem împotrivi atacurilor Diavolului.
Iubirea de Dumnezeu şi credinţa nu sînt asemenea clădirilor — care, odată construite, dăinuie —, ci sînt asemenea lucrurilor vii care cresc lent printr-o hrănire constantă, dar care se ofilesc şi mor dacă suferă de inaniţie. Iată de ce Iehova furnizează cu regularitate hrană spirituală pentru a-şi întări poporul. Cu toţii avem nevoie de o astfel de hrană, dar unde o putem găsi în afara organizaţiei lui Dumnezeu şi a întrunirilor ei? Nicăieri. — Deuteronomul 32:2; Matei 4:4; 5:3.
Isus a pus o întrebare care ne poate ajuta să vedem cum hrăneşte el congregaţia creştină. El a întrebat: „Care este deci robul credincios şi înţelept (sclavul fidel şi prevăzător, NW), pe care l-a pus stăpînul său peste ceata slugilor sale, să le dea hrana la timp? Ferice de robul acela pe care stăpînul său, la venirea lui, îl va găsi făcînd aşa!“ (Matei 24:45, 46). Pe cine a numit Isus în secolul întîi să-i hrănească pe continuatorii săi, şi pe cine a găsit el hrănindu-i cu fidelitate pe aceştia cînd s-a întors învestit cu putere regală? Evident, nici un om nu a trăit de-a lungul tuturor acestor secole. Dovezile arată că sclavul este congregaţia creştinilor unşi de spirit, aşa cum naţiunea Israel a fost slujitorul lui Dumnezeu în timpurile precreştine (Isaia 43:10). Da, Isus ne furnizează hrană spirituală prin acel corp mondial de creştini unşi de spirit care răspîndeşte azi hrană spirituală prin congregaţiile locale ale Martorilor lui Iehova.
Apostolul Pavel ne oferă informaţii suplimentare despre stabilirea de către Isus a unui canal pentru furnizarea hranei spirituale: „«Suindu-se la înălţime, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor (daruri sub formă de oameni, NW)» . . . El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire pentru zidirea trupului lui Hristos, pînă vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Hristos“. — Efeseni 4:8, 11–13.
În principal, în cadrul congregaţiilor locale — la întruniri — aceste „daruri sub formă de oameni“ îi zideau pe fraţi. În Antiohia, de exemplu, „Iuda şi Sila, care şi ei erau proroci, au îndemnat pe fraţi şi i-au întărit cu multe cuvinte“ (Faptele 15:32). Azi, cuvîntările ţinute de bărbaţi calificaţi spiritualiceşte ne hrănesc în mod asemănător credinţa, pentru ca ea să nu se veştejească sau să devină inactivă.
Poate că, într-adevăr, am făcut progrese frumoase datorită ajutorului personal al unui membru al congregaţiei chiar dacă încă nu am început să asistăm la întruniri. În Biblie se spune că există un timp în care „aveţi . . . nevoie de cineva să vă înveţe cele dintîi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi . . . aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare“ (Evrei 5:12). Dar cineva nu poate rămîne veşnic la stadiul de lapte. Întrunirile creştine furnizează în permanenţă un program de instruire biblică destinată să menţină vie în el iubirea de Dumnezeu şi credinţa, precum şi să ofere ajutor practic în aplicarea „întregului sfat al lui Dumnezeu“ (Faptele 20:27, NW). Acesta este mai mult decît „lapte“. Biblia mai spune că „hrana tare este pentru oamenii maturi, pentru aceia ale căror simţuri s-au deprins, prin exerciţiu, să deosebească binele şi răul“ (Evrei 5:14). La întruniri sînt analizate multe subiecte care poate că nu fac parte dintr-un curs fundamental de instruire biblică la domiciliu, aşa cum ar fi, de exemplu, studierea verset cu verset a unor importante profeţii biblice şi discuţiile aprofundate despre modul în care îl putem imita pe Dumnezeu în viaţa noastră personală.
Avertismentele lui Iehova — ca o voce în spatele vostru
Prin intermediul unor astfel de studii din cadrul congregaţiei, Iehova ne reaminteşte cu regularitate ce fel de persoane trebuie să fim. Astfel de avertismente sînt vitale. Fără ele am aluneca cu uşurinţă spre egoism, mîndrie şi lăcomie. Avertismentele din Scripturi ne vor ajuta să ne bucurăm de o relaţie trainică cu alţi oameni, precum şi cu Dumnezeu însuşi. „Am reflectat la căile mele ca să-mi întorc paşii spre avertismentele tale“ mărturisea autorul psalmului 119 în versetul 59 (NW).
Deoarece frecventăm cu regularitate întrunirile creştine, noi trăim realizarea profeţiei făcute de Iehova prin intermediul lui Isaia, care spune: „Marele tău Instructor nu se va mai ascunde, şi va trebui ca ochii tăi să ajungă să-l vadă pe Marele tău Instructor. Şi urechile tale vor auzi un cuvînt în urma ta zicînd: «Iată calea. Umblaţi pe ea»“. Iehova ne supraveghează progresul şi ne corectează cu iubire dacă facem un pas greşit (Isaia 30:20, 21, NW; Galateni 6:1). Şi el ne oferă un ajutor şi mai mare.
Primim spirit sfînt prin intermediul congregaţiei
Frecventînd cu regularitate întrunirile creştine alături de Martorii lui Iehova, noi sîntem întăriţi de spiritul sfînt al lui Dumnezeu care planează asupra poporului Său (1 Petru 4:14). Mai mult decît atît, supraveghetorii creştini din congregaţie au fost numiţi prin spirit sfînt (Faptele 20:28). Această forţă activă de la Dumnezeu exercită o influenţă puternică asupra creştinului. Biblia spune: „Roada Duhului . . . este: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blîndeţe, stăpînire de sine“ (Galateni 5:22, 23). Spiritul sfînt, care acţionează prin intermediul organizaţiei lui Dumnezeu, ne va ajuta şi să dobîndim o înţelegere extraordinar de clară a lucrurilor rezervate de Iehova pentru cei care îl iubesc. După ce explică faptul că oamenii proeminenţi ai acestui sistem de lucruri nu pot înţelege scopurile lui Dumnezeu, Pavel a scris: „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său“. — 1 Corinteni 2:8-10.
Pe lîngă hrana spirituală care întăreşte credinţa, congregaţia le oferă instruire acelora care doresc să ia parte la activitatea de bază a congregaţiei. Care este această activitate?
Instruirea furnizată de congregaţie
Congregaţia creştină nu este un club monden, unde oamenii doar se distrează şi, poate, se încurajează unii pe alţii să ducă o viaţă mai bună. Isus a însărcinat congregaţia să ducă vestea bună a Regatului acelora care trăiesc în întuneric spiritual (Faptele 1:8; 1 Petru 2:9). Din ziua cînd a fost fundată, la Penticosta anului 33 e.n., congregaţia a constituit o organizaţie de predicatori (Faptele 2:4). Vi s-a întîmplat şi dumneavoastră să încercaţi să-i vorbiţi unui om despre scopurile lui Iehova, dar să nu-l puteţi convinge? Întrunirile congregaţiei furnizează fiecăruia instruire în arta de a preda. Studiind exemplele biblice învăţăm cum să creăm o bază comună de la care să iniţiem o discuţie, cum să folosim Scripturile drept bază pentru o argumentaţie logică, şi cum să-i ajutăm pe alţii să converseze folosindu-ne de întrebări şi ilustrări. Asemenea deprinderi vă pot face să trăiţi bucuria neasemuită de a ajuta pe cineva să înţeleagă adevărul Bibliei.
În această lume imorală şi sfîşiată de conflicte, congregaţia creştină este un veritabil refugiu spiritual. Chiar dacă este alcătuită din oameni imperfecţi, ea este un lăcaş al păcii şi al iubirii. Aşadar, asistaţi cu regularitate la toate întrunirile ei şi trăiţi personal adevărul din cuvintele psalmistului: „Iată ce bine şi ce plăcut este pentru fraţi să locuiască împreună în unitate! . . . Acolo a orînduit DOMNUL binecuvîntarea, viaţa pentru veşnicie“! — Psalmul 133:1, 3.