Scene din Ţara Promisă

Galaadul — O regiune pentru oameni curajoşi

CU PUŢIN timp înainte ca israeliţii să traverseze râul Iordan pentru a intra în Ţara Promisă, Moise i-a îndemnat: „Întăriţi-vă şi fiţi plini de curaj . . . DOMNUL [Iehova, NW] Dumnezeul tău va merge El însuşi cu tine“. — Deuteronomul 31:6.

Îndemnul lui Moise era valabil inclusiv pentru triburile lui Ruben şi Gad, precum şi pentru jumătate din tribul lui Manase. Ei văzuseră că ‘ţara Galaadului era un loc bun pentru vite’, fapt pentru care ceruseră să fie repartizaţi să locuiască în regiunea Galaadului. — Numeri 32:1–40.

Galaadul se afla pe celălalt mal, adică pe malul estic al Iordanului. Era vorba, de fapt, de toată partea estică, de la extremitatea nordică a Mării Moarte până la Marea Galileei. Această regiune urca din Valea Iordanului spre nişte platouri bine udate de ape şi spre nişte coline domoale. Aşadar, Galaadul era o regiune excelentă pentru cultura cerealelor şi pentru păşunatul vitelor. Imaginea de mai sus vă ajută să vă formaţi o idee despre felul în care arăta o parte din Galaad. Dar ce legătură este între curaj şi o astfel de regiune relativ plăcută?

Evident că triburile care au optat să locuiască în Galaad nu au făcut această alegere dintr-un sentiment de frică. Nu uitaţi că ei au fost de acord să traverseze Iordanul pentru a lupta împotriva duşmanilor din Ţara Promisă. Iar la întoarcerea lor în Galaad, ei aveau nevoie de şi mai mult curaj. De ce? Ei bine, ei se aflau la frontieră, expuşi atacurilor amoniţilor, în partea de sud-est, iar în partea de nord, atacurilor sirienilor. Şi chiar au fost atacaţi de aceştia. — Iosua 22:9; Judecătorii 10:7, 8; 1 Samuel 11:1; 2 Împăraţi 8:28; 9:14; 10:32, 33.

Acele atacuri erau ocazii concrete în care aveau nevoie de curaj. De exemplu, după ce Iehova le-a permis amoniţilor să asuprească Galaadul, poporul lui Dumnezeu s-a căit şi s-a îndreptat spre conducerea unui „războinic viteaz“, al cărui tată se numea tot Galaad. Acest bărbat viteaz, adică curajos, era Iefta. El este bine cunoscut pentru un jurământ care reflecta faptul că, deşi era curajos, a căutat îndrumarea şi sprijinul lui Dumnezeu. Iefta a jurat că, în cazul în care Dumnezeu îl va face în stare să-i subjuge pe amoniţii asupritori, prima persoană care avea să iasă din casa sa pentru a-l întâmpina urma să fie ‘oferită ca ardere-de-tot’, sau sacrificată, lui Dumnezeu.a Această persoană s-a dovedit a fi unicul copil al lui Iefta, fiica sa, care mai târziu a mers să slujească la sanctuarul lui Dumnezeu. Da, Iefta şi, într-un mod aparte, fiica sa au dovedit curaj. — Judecătorii 11:1, 4–40.

O manifestare de curaj, care este probabil mai puţin cunoscută, a avut loc în timpul lui Saul. Pentru a ne imagina cadrul, să ne amintim că, pe timpul când Saul a devenit rege, amoniţii au ameninţat că vor scoate ochiul drept al bărbaţilor din Iabesul Galaadului, oraş situat probabil într-o vale care cobora printre coline spre Iordan. Saul a strâns imediat o armată pentru a întări Iabesul (1 Samuel 11:1–11). Păstrând în minte acest cadru, să urmărim sfârşitul domniei lui Saul şi să observăm modul în care s-a dat dovadă de curaj.

Vă amintiţi poate că Saul şi trei dintre fiii săi au murit în timpul războiului cu filistenii. Duşmanii i-au tăiat capul lui Saul şi, în semn de triumf, au atârnat cadavrele lui Saul şi ale fiilor săi pe zidul de la Bet-Şan (1 Samuel 31:1–10; în dreapta, puteţi vedea săpăturile de la gorganul Bet-Şanului). Vestea aceasta a ajuns la Iabes, pe colinele Galaadului, dincolo de Iordan. Ce puteau face galaadiţii în faţa unui duşman care se dovedise atât de puternic încât îl putuse înfrânge pe regele Israelului?

Urmăriţi pe hartă. „Toţi vitejii s-au sculat, au mers toată noaptea şi au luat de pe zidurile Bet-Şanului trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui. Apoi s-au întors la Iabes, unde le-au ars“ (1 Samuel 31:12). Ei au făcut o incursiune nocturnă în fortăreaţa duşmanului. Puteţi înţelege de ce Biblia îi numeşte viteji, adică curajoşi.

Cu timpul, zece triburi s-au desprins pentru a forma regatul nordic al lui Israel, şi acesta a inclus şi Galaadul. Naţiunile din jur, mai întâi sirienii şi apoi asirienii, au început să pună stăpânire pe unele porţiuni din acest teritoriu de pe malul estic al Iordanului. Astfel, în pofida exemplelor de curaj din trecut, locuitorii Galaadului au plătit scump faptul de a fi situaţi într-o zonă de frontieră. — 1 Împăraţi 22:1–3; 2 Împăraţi 15:29.

[Note de subsol]

[Harta de la pagina 8]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

MAREA GALILEEI

MAREA MOARTĂ

Râul Iordan

Bet-Şan

Ramot din Galaad

Iabes

GALAAD

[Provenienţa hărţii]

După o hartă elaborată de Pictorial Archive (Near Eastern History) Est şi Survey of Israel.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 8]

Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 9]

Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.