Ce este textul masoretic?

INDIFERENT de limba în care citiţi Biblia, o parte din carte a fost, foarte probabil, tradusă direct sau indirect din textul masoretic, care cuprinde Scripturile ebraice, sau „Vechiul Testament“. De fapt, au existat mai multe texte masoretice. Care a fost deci ales, şi de ce? În fond, ce este textul masoretic, şi de unde ştim că el este demn de încredere?

Cuvântul lui Iehova

Scrierea Bibliei a început în anul 1513 î.e.n. la Muntele Sinai. Exodul 24:3, 4 ne spune: „Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele DOMNULUI şi toate hotărârile. Tot poporul a răspuns într-un glas şi a zis: «Vom face tot ce a zis DOMNUL». Şi Moise a scris toate cuvintele DOMNULUI“.

Redactarea Scripturilor ebraice a continuat mai bine de o mie de ani, din 1513 î.e.n. până în aproximativ 443 î.e.n. Întrucât scriitorii au fost inspiraţi de Dumnezeu, este raţional ca el să fi dirijat lucrurile în aşa fel încât mesajul pe care l-a transmis să fie păstrat cu fidelitate (2 Samuel 23:2; Isaia 40:8). Totuşi, însemna aceasta că Iehova urma să elimine toate greşelile copiştilor, astfel încât să nu fie schimbată absolut nici o literă?

S-a întredeschis uşa inexactităţii

Chiar dacă oameni plini de respect faţă de Cuvântul lui Dumnezeu l-au copiat din generaţie în generaţie, în manuscrise s-au strecurat unele greşeli făcute de oameni. Scriitorii Bibliei au fost inspiraţi, însă copiştii nu şi-au îndeplinit lucrarea sub inspiraţie divină.

După întoarcerea din exilul babilonean, în 537 î.e.n., evreii au adoptat un nou stil de scriere care folosea alfabetul pătrat, învăţat în Babilon. Această schimbare importantă a adus cu sine inerenta problemă că anumite litere cu aspect similar puteau fi confundate unele cu altele. Întrucât ebraica este o limbă consonantică, vocalele fiind adăugate de cititor după cum înţelege el contextul, schimbarea unei consoane putea foarte simplu să schimbe sensul unui cuvânt. În majoritatea cazurilor însă, astfel de greşeli ar fi fost depistate şi corectate.

Marea majoritate a evreilor nu s-au întors în Israel după căderea Babilonului. Astfel, sinagogile au devenit centrele spirituale ale comunităţilor iudaice de pe tot cuprinsul Orientului Mijlociu şi al Europei.a În fiecare sinagogă era nevoie de copii ale sulurilor Scripturilor. Pe măsură ce copiile se înmulţeau, creştea şi eventualitatea apariţiei unor greşeli de copiere.

Încercări de a închide uşa

Începând din secolul I e.n., scribii din Ierusalim au încercat să alcătuiască un text de referinţă pe baza căruia să poată fi corectate toate celelalte suluri care conţineau Scripturile ebraice. Însă nu exista un sistem standard de diferenţiere între textul original şi manuscrisele care conţineau greşeli de copiere. Începând din secolul al II-lea e.n. se pare că textul consonantic al Scripturilor ebraice a ajuns să fie destul de bine standardizat, cu toate că nu era încă stabilit ca autoritate în materie. Citatele din Scripturile ebraice care apar în Talmud (compilat între secolele al II-lea şi al VI-lea e.n.) indică destul de frecvent o sursă diferită de ceea ce a devenit cunoscut mai târziu drept textul masoretic.

Cuvântul ebraic pentru „tradiţie“ este masoráh sau masóreth. Prin secolul al VI-lea e.n., cei care au respectat tradiţia de a copia cu exactitate Scripturile ebraice au devenit cunoscuţi ca masoreţi. Copiile realizate de ei sunt considerate texte masoretice. Ce anume a făcut ca munca lor şi textele pe care le-au redactat să fie deosebite?

Ebraica nu mai era limba naţională, vie şi multor evrei nu le mai era familiară. Prin urmare, era periclitată însăşi înţelegerea textului biblic consonantic. Pentru a evita acest lucru, masoreţii au alcătuit un sistem de indicare a vocalelor prin puncte şi linii puse deasupra sau dedesubtul consoanelor. Masoreţii au mai alcătuit un sistem complicat de semne care indicau atât punctuaţia, cât şi pronunţia mai exactă.

Acolo unde au considerat că textul fusese schimbat sau copiat incorect de generaţiile anterioare de scribi, masoreţii, în loc să modifice textul, au făcut însemnări pe marginile laterale. Ei au notat formele şi combinaţiile neobişnuite de cuvinte, precum şi frecvenţa cu care apăreau ele în cadrul unei cărţi separate sau în Scripturile ebraice în ansamblu. Au mai notat şi comentarii suplimentare care să-i ajute pe copişti atunci când verificau pe baza altor surse. S-a alcătuit un sistem de „coduri“ abreviate prin care aceste informaţii să fie consemnate cât mai concis posibil. Pe marginile de sus şi de jos apărea un gen de miniconcordanţă conţinând fragmente din versetele între care exista o corelaţie şi care erau comentate la notele marginale laterale.

Cel mai renumit sistem a fost perfectat de masoreţii din Tiberiada, situată pe ţărmul Mării Galileei. Familiile lui Ben Aşer şi Ben Neftali, probabil karaiţi care au trăit în secolele al IX-lea şi al X-lea e.n., au devenit deosebit de cunoscute.b Deşi au existat diferenţe între metodele de pronunţare şi notele marginale folosite de aceste două şcoli, consoanele textelor lor diferă în mai puţin de zece locuri în ansamblul Scripturilor ebraice.

Ambele şcoli masoretice, a lui Ben Aşer şi a lui Ben Neftali, au avut un aport important în erudiţia textuală din vremea lor. După ce Maimonide (un talmudist cu influenţă din secolul al XII-lea) a lăudat textul lui Ben Aşer, alţii l-au preferat în exclusivitate. Această preferinţă a mers până acolo încât, în prezent nu se poate găsi nici un manuscris de-al lui Ben Neftali. Tot ce a mai rămas din ele sunt listele ce conţin diferenţele dintre cele două şcoli. Este o ironie faptul că Maimonide a făcut unele aprecieri cu privire la stilul de redactare, cum ar fi spaţierea paragrafelor, şi nu cu privire la aspectele mult mai importante ale transmiterii exacte.

Putem găsi un text masoretic „pur“?

Printre specialişti există multe dispute cu privire la care dintre codexurile disponibile astăzi este textul „pur“ al lui Ben Aşer, ca şi cum acesta ne-ar oferi „adevăratul“ text masoretic. De fapt, nu a existat niciodată un text masoretic unic, „pur“ şi cu autoritate. În schimb, au existat multe texte masoretice, fiecare fiind puţin diferit de celelalte. Toate codexurile existente sunt texte amestecate, conţinând şi versiunea lui Ben Aşer, şi pe cea a lui Ben Neftali.

Orice traducător de astăzi al Scripturilor ebraice are o sarcină covârşitoare. El trebuie să se familiarizeze nu numai cu textul ebraic, dar şi cu toate variantele rezonabile, acolo unde este posibil ca textul să fi fost modificat în urma greşelilor de copiere sau în alt mod. În timp ce diferitele texte masoretice servesc drept bază, traducătorul trebuie să consulte şi alte surse de încredere care ar putea reprezenta în mod rezonabil versiuni mai vechi şi probabil mai exacte ale textului consonantic.

În prefaţa cărţii sale The Text of the Old Testament, Ernst Würthwein explică: „Atunci când ne confruntăm cu un pasaj dificil nu putem să adunăm pur şi simplu diferitele redări şi să o alegem pe cea care pare să ofere cea mai simplă soluţie, preferând uneori textul ebraic, alteori Septuaginta şi alteori Targumul arameic. Nu toate mărturiile textuale sunt la fel de demne de încredere. Fiecare are propriul său caracter şi propria sa istorie. Trebuie să ne familiarizăm cu acestea dacă dorim să evităm soluţiile nepotrivite sau false“.

Avem motive întemeiate să credem cu toată puterea că Iehova a ocrotit Cuvântul său. Prin eforturile conjugate depuse de mulţi oameni sinceri de-a lungul veacurilor, cartea în sine, conţinutul şi chiar detaliile mesajului Bibliei sunt în mâinile noastre. Nici o schimbare neînsemnată de litere sau de cuvinte nu a reuşit să ne afecteze capacitatea de înţelegere a Scripturilor. Întrebarea fundamentală care se pune acum este: Vom trăi noi în armonie cu Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu?

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Codexul Aleppo conţine textul masoretic.

[Provenienţa fotografiei]

Bibelmuseum, Münster