Sfârşitul definitiv al violenţei — Cum?
PENTRU a stăvili valul de violenţă, mai multe oraşe din Statele Unite au experimentat o idee nouă: să se ofere bani lichizi sau bunuri în schimbul revolverelor predate, fără să se pună nici o întrebare. Rezultatul? Cu suma de 341 000 de dolari, în oraşul St. Louis, de exemplu, s-au colectat 8 500 de revolvere. În cadrul unui program similar din New York s-au strâns peste o mie de arme.
Ce efect au avut toate acestea asupra criminalităţii? Din nefericire, un efect foarte mic. În St. Louis, omuciderile cu arme de foc au înregistrat un record absolut în anul următor. Se estimează că în oraşul New York mai există încă două milioane de revolvere în posesia oamenilor obişnuiţi. În Statele Unite există aproximativ 200 de milioane de revolvere proprietate personală, aproape unul pentru fiecare bărbat, femeie şi copil. În alte ţări, violenţa cu arme ia proporţii alarmante. În Marea Britanie, „între anii 1983 şi 1993, numărul atacurilor cu arme de foc înregistrate de poliţie aproape s-a dublat, ajungând la 14 000“, afirmă The Economist. Deşi rata omuciderilor este relativ mică, în această ţară există aproximativ un milion de arme ilegale.
Orice reducere a acestor cifre înfricoşătoare este, în mod sigur, un pas înainte. Totuşi, luând unele măsuri ca cele descrise mai sus, nu se poate ajunge cu greu la cauzele fundamentale ale violenţei. Care sunt aceste cauze? S-au enumerat mulţi factori, însă puţini sunt fundamentali. Lipsa stabilităţii familiale şi a educaţiei morale i-a determinat pe mulţi tineri să se alăture unor bande pentru a avea sentimentul apartenenţei la o comunitate. Atracţia exercitată de marile profituri îi îndeamnă pe mulţi să recurgă la violenţă. Nedreptatea îi împinge pe alţii să corecteze situaţia prin mijloace violente. Mândria că aparţin unei anumite ţări sau rase sau că au o anumită poziţie socială îi determină pe oameni să ignore suferinţele altora. Aceştia sunt factori cu rădăcini foarte adânci, la care nu se găsesc cu uşurinţă soluţii.
Ce se poate face?
Mai mulţi poliţişti, sentinţe mai drastice, controlul armelor, pedeapsa cu moartea — toate acestea s-au propus şi s-au experimentat pentru a diminua criminalitatea şi violenţa. Ele au cunoscut diferite grade de succes, însă tristul adevăr este că încă suntem înconjuraţi de multă violenţă. De ce? Deoarece aceste măsuri nu tratează decât simptomele.
Pe de altă parte, mulţi experţi sunt de părere că soluţia definitivă la problema violenţei este instruirea. Deşi ideea în sine este bună, trebuie să remarcăm că violenţa nu se limitează doar la naţiunile cu posibilităţi de instruire reduse. De fapt, se pare că unele dintre cele mai violente naţiuni sunt cele care au cel mai înalt standard de instruire. Nu este greu să înţelegem că este nevoie nu doar de instruire, ci de genul potrivit de instruire. Care ar fi acest gen? Există cineva care îi poate învăţa pe oameni să fie iubitori de pace şi integri?
„Eu, DOMNUL [Iehova, NW] Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te conduc pe calea pe care trebuie să mergi. O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi dreptatea ta ca valurile mării“ (Isaia 48:17, 18). Cum îi învaţă Iehova Dumnezeu pe oameni să fie iubitori de pace şi drepţi? În principal, prin intermediul Cuvântului său, Biblia.
Puterea Cuvântului lui Dumnezeu
Biblia este departe de a fi o simplă culegere de fabule şi zicători vechi, depăşite şi lipsite de importanţă. Ea conţine principii şi idei care provin de la Creatorul omenirii care, din suprema sa poziţie avantajoasă, cunoaşte natura umană mai bine decât oricine altcineva. „Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre“, spune Iehova Dumnezeu. — Isaia 55:9.
Din acest motiv, apostolul Pavel confirmă: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, atât încheieturile cât şi măduva, şi judecă gândurile şi intenţiile inimii“ (Evrei 4:12). Da, Cuvântul lui Dumnezeu are puterea de a ajunge la inima unei persoane şi de a i-o sensibiliza, de a-i schimba gândirea şi comportamentul. Nu de aşa ceva este nevoie pentru a schimba căile violente ale oamenilor de astăzi?
Martorii lui Iehova, care numără în prezent în jur de cinci milioane în peste 230 de ţări, sunt mărturii vii ale faptului că, într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu are puterea de a transforma în bine vieţile oamenilor. În rândurile lor se află oameni de orice naţionalitate, limbă şi rasă. Ei provin, totodată, din toate categoriile şi mediile sociale. Unii dintre ei au avut în trecut o viaţă violentă şi agitată. Însă, în loc să permită acestor factori să promoveze animozitate, rivalitate, discriminare şi ură în mijlocul lor, ei au învăţat să depăşească aceste bariere şi au devenit un popor iubitor de pace şi unit la nivel mondial. Ce a făcut posibil acest lucru?
O campanie care pune capăt violenţei
Martorii lui Iehova şi-au asumat responsabilitatea de a-i ajuta pe alţii să dobândească o cunoştinţă exactă despre scopul lui Dumnezeu, revelat în Cuvântul său, Biblia. În orice colţ al pământului, ei îi caută pe cei care doresc să descopere căile lui Iehova şi să fie învăţaţi de el. Eforturile lor dau roade. Rezultatul acestei campanii educaţionale este împlinirea unei profeţii extraordinare.
Cu aproximativ 2 700 de ani în urmă, profetul Isaia a fost inspirat să scrie: „Se va întâmpla în zilele din urmă, că . . . multe popoare se vor duce şi vor zice: «Veniţi, să ne suim la muntele DOMNULUI, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui»“. — Isaia 2:2, 3.
Faptul de a fi învăţaţi de Iehova şi de a umbla pe cărările lui poate produce schimbări impresionante în viaţa oamenilor. Una dintre schimbări este prezisă în aceeaşi profeţie: „Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul“ (Isaia 2:4). Mulţi oameni au citit acest verset. De fapt, acest text este gravat pe un zid din Piaţa Naţiunilor Unite din oraşul New York. El aminteşte de aspiraţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite, pe care însă nu le-a realizat. Această eliminare a războiului şi a violenţei nu va fi realizată de nici o organizaţie politică fondată de oameni. Numai Iehova Dumnezeu este capabil să facă acest lucru. Cum îl va realiza?
Evident că nu toţi vor reacţiona la invitaţia de a se ‘sui la muntele lui Iehova’ ca să ‘înveţe căile Lui şi să umble pe cărările Lui’; nici nu vor fi toţi dispuşi să ‘îşi făurească din săbii fiare de plug şi din suliţe cosoare’. Ce va face Iehova cu aceste persoane? El nu le va oferi la nesfârşit o şansă, nici nu va aştepta la nesfârşit să se schimbe. Pentru a pune capăt violenţei, Iehova le va pune capăt şi celor care persistă în căile lor violente.
O lecţie vitală
Modul în care a acţionat Dumnezeu în zilele lui Noe oferă o lecţie avertizatoare pentru noi, cei de astăzi. Relatarea biblică arată ce fel de lume exista atunci: „Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de violenţă“. Din acest motiv, Dumnezeu l-a informat pe Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul cu violenţă; iată, îi voi nimici împreună cu pământul“. — Geneza 6:11, 13.
Trebuie să reţinem un aspect important. Când a adus Potopul peste acea generaţie, Dumnezeu i-a păstrat în viaţă pe Noe şi pe familia sa. De ce? Biblia răspunde: „Noe era un om drept şi integru printre cei din timpul lui: Noe umbla cu Dumnezeu“ (Geneza 6:9; 7:1). Deşi nu toţi cei care trăiau pe timpul acela erau neapărat persoane violente, numai Noe şi familia lui au ‘umblat cu adevăratul Dumnezeu’. Datorită acestui lucru au supravieţuit ei atunci când s-a pus capăt acelei lumi violente.
Când vedem cum pământul devine din nou „plin de violenţă“, putem fi siguri că acest fapt nu trece neobservat de Dumnezeu. Exact aşa cum a acţionat în zilele lui Noe, tot la fel, în curând, el va interveni pentru a pune capăt violenţei, în mod definitiv. Însă el le va oferi, totodată, o cale de scăpare celor care învaţă în prezent să ‘umble cu adevăratul Dumnezeu’, celor care reacţionează la marea sa campanie educaţională în vederea păcii.
Prin intermediul psalmistului, Iehova dă această asigurare: „Încă puţin timp şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi. Cei blânzi moştenesc pământul şi se vor desfăta în belşug de pace“. — Psalmul 37:10, 11.
Martorii lui Iehova vor fi fericiţi să studieze Biblia cu dumneavoastră, astfel încât să vă puteţi alătura celor care spun: „Veniţi, să ne suim la muntele DOMNULUI, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui“ (Isaia 2:3). Făcând astfel, vă veţi putea afla printre cei care vor vedea sfârşitul întregii răutăţi şi violenţe. Vă veţi putea „desfăta în belşug de pace“.
[Provenienţa fotografiei de la pagina 5]
Reuter/Bettmann