Ne pretinde Dumnezeu să postim?
LEGEA dată de Dumnezeu prin Moise pretindea să se postească cu o singură ocazie: în Ziua anuală a Ispăşirii. Legea poruncea ca în ziua respectivă israeliţii să-şi ‘smerească sufletele’, ceea ce lasă să se înţeleagă că ei posteau (Leviticul 16:29–31; 23:27; Psalmul 35:13). Acest post nu era însă o simplă formalitate. Celebrarea Zilei Ispăşirii conştientiza şi mai mult poporul Israel de starea lor păcătoasă şi de necesitatea de a fi răscumpăraţi. În ziua respectivă ei posteau şi în semn de regret pentru păcatele lor şi de căinţă înaintea lui Dumnezeu.
Deşi acesta era singurul post obligatoriu cerut de Legea mozaică, israeliţii posteau şi cu alte ocazii (Exodul 34:28; 1 Samuel 7:6; 2 Cronici 20:3; Ezra 8:21; Estera 4:3, 16). Printre acestea se numărau posturile voluntare în semn de manifestare a căinţei. Iehova a îndemnat poporul lui Iuda care păcătuise: „Întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi cu bocet!“ Acesta nu trebuia să fie un spectacol de suprafaţă, întrucât Dumnezeu a spus apoi: „Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele“. — Ioel 2:12–15.
Cu trecerea timpului, mulţi posteau doar în mod formal. Iehova a detestat un astfel de post nesincer şi, prin urmare, i-a întrebat pe israeliţii ipocriţi: „Oare acesta este postul pe care Eu l-am ales: să-şi întristeze omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să întindă sub el sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută DOMNULUI?“ (Isaia 58:5). În loc să se manifeste ostentativ în timpul postului lor, acestor oameni încăpăţânaţi li s-a cerut să înfăptuiască lucrări demne de căinţă.
Unele posturi instituite de evrei au fost dezaprobate de Dumnezeu de la bun început. De exemplu, a existat un timp când poporul lui Iuda ţinea patru posturi anuale, comemorând evenimentele dezastruoase referitoare la asedierea şi pustiirea Ierusalimului în secolul al VII-lea î.e.n. (2 Împăraţi 25:1–4, 8, 9, 22–26; Zaharia 8:19). După ce evreii au fost eliberaţi din captivitatea babiloniană, Iehova le-a spus prin intermediul profetului Zaharia: „Când aţi postit . . . în aceşti şaptezeci de ani, oare pentru Mine aţi postit voi?“ Dumnezeu nu a aprobat aceste posturi pentru că evreii posteau şi plângeau pentru judecăţile care veniseră chiar de la Iehova. Ei posteau din cauza dezastrului care s-a abătut asupra lor, nu din cauza propriilor lor nelegiuiri care conduseseră la acesta. După ce s-au restabilit în patria natală, era timpul să se bucure, nu să bocească trecutul. — Zaharia 7:5.
Este postul potrivit pentru creştini?
Chiar dacă Isus Cristos nu le-a poruncit niciodată discipolilor să postească, el şi continuatorii lui au postit în Ziua Ispăşirii pentru că se aflau sub Legea mozaică. În plus, unii dintre discipolii lui au postit în mod voluntar cu alte ocazii, întrucât Isus nu le-a poruncit să evite complet această practică (Faptele 13:2, 3; 14:23). Însă ei nu trebuiau niciodată să-şi ‘urâţească feţele ca să se arate oamenilor că postesc’ (Matei 6:16). O asemenea manifestare exterioară de pietate putea atrage priviri admirative şi exprimări aprobatoare din partea altor oameni. Totuşi, lui Dumnezeu nu-i fac plăcere astfel de manifestări ostentative. — Matei 6:17, 18.
Isus a vorbit şi despre postul pe care aveau să-l ţină discipolii lui în timpul în care el avea să fie mort. Prin aceasta, el nu a instituit un ritual de post. Dimpotrivă, el a arătat care avea să fie reacţia la întristarea profundă pe care aveau să o simtă ei. Odată înviat, el avea să fie din nou cu ei şi nu avea să mai existe acest motiv pentru ca ei să postească. — Luca 5:34, 35.
Legea mozaică a fost abrogată când „Hristos . . . S-a adus jertfă o singură dată ca să poarte păcatele multora“ (Evrei 9:24–28). Iar odată cu abrogarea Legii a fost abrogată şi porunca de a posti în Ziua Ispăşirii. Astfel, singurul post obligatoriu menţionat în Biblie a fost desfiinţat.
Dar Postul Mare?
Atunci pe ce bază se posteşte în creştinătate în Postul Mare? Atât Biserica Catolică, cât şi cea Protestantă recunosc Postul Mare, deşi maniera în care îl ţin diferă de la o biserică la alta. Unii servesc doar o masă pe zi în timpul celor 40 de zile care preced Paştile. Alţii ţin post negru doar în Miercurea cenuşii şi în Vinerea Mare. Pentru unii, Postul Mare pretinde abţinerea de la carne, peşte, ouă şi lactate.
Se spune că Postul Mare are ca fundament cele 40 de zile de post ale lui Isus după botezul său. Oare a stabilit el atunci un ritual care trebuia urmat în fiecare an? Nicidecum. Acest lucru reiese clar din faptul că Biblia nu consemnează nicăieri vreo astfel de practică în rândul primilor creştini. Postul Mare a fost ţinut pentru prima dată în secolul al IV-lea după Cristos. La fel ca multe alte învăţături ale creştinătăţii, el a fost adoptat din surse păgâne.
Dacă Postul Mare corespunde postului ţinut de Isus în deşert după botezul său, de ce se ţine în săptămânile care preced Paştile — presupusa dată a învierii lui? Isus nu a postit în zilele dinaintea morţii lui. Relatările Evangheliilor arată că el şi discipolii au vizitat mai multe locuinţe şi au servit masa în Betania doar cu câteva zile înainte de moartea lui. Iar el a servit masa de Paşti în noaptea dinaintea morţii sale. — Matei 26:6, 7; Luca 22:15; Ioan 12:2.
Putem învăţa ceva din postul pe care l-a ţinut Isus după botez. El începea un minister de importanţă vitală. Erau implicate justificarea suveranităţii lui Iehova şi viitorul întregii rase umane. Era un moment de meditare profundă şi avea nevoie să se îndrepte în rugăciune către Iehova pentru ajutor şi îndrumare. În acest timp a fost potrivit ca Isus să postească. Aceasta arată că postul poate fi util când este ţinut cu o motivaţie corectă şi într-o ocazie potrivită. — Compară cu Coloseni 2:20–23.
Când ar putea fi util postul
Să analizăm câteva ocazii în care un închinător al lui Dumnezeu din prezent ar putea posti. O persoană care a comis un păcat poate că doreşte să nu mănânce o perioadă de timp. Ea nu face acest lucru pentru a-i impresiona pe alţii sau din mânie faţă de disciplinarea primită. Şi, bineînţeles, postul în sine nu reglementează relaţiile cu Dumnezeu. Însă o persoană care se căieşte cu adevărat va simţi o mâhnire profundă pentru că l-a rănit pe Iehova şi, probabil, pe prieteni şi pe membrii familiei. Durerea şi rugăciunea fierbinte pentru iertare pot inhiba dorinţa de a mânca.
David, regele Israelului, a avut o asemenea experienţă. În faţa perspectivei de a-şi pierde fiul născut de Bat-Şeba, el şi-a concentrat toate eforturile în rugăciunile adresate lui Iehova pentru a obţine îndurare cu privire la copil. Sentimentele şi puterea lui fiind total absorbite de rugăciuni, el a postit. În mod similar, s-ar putea ca nici astăzi să nu fie potrivită consumarea hranei în anumite situaţii stresante. — 2 Samuel 12:15–17.
Totodată, poate există momente când o persoană temătoare de Dumnezeu doreşte să se concentreze asupra unor chestiuni spirituale profunde. Poate trebuie să facă cercetări în Biblie şi în publicaţiile creştine. Poate are nevoie de o perioadă de timp pentru meditare. Cât timp este absorbită de un astfel de studiu, poate că persoana preferă să nu fie distrasă de servirea mesei. — Compară cu Ieremia 36:8–10.
Există exemple scripturale de slujitori ai lui Dumnezeu care au postit când au trebuit să ia decizii importante. În zilele lui Neemia, evreii au trebuit să facă un jurământ înaintea lui Iehova, iar, dacă îl încălcau, erau pasibili de blestem. Ei trebuiau să promită că îşi vor alunga soţiile străine şi că vor rămâne separaţi de naţiunile din jur. Înainte de a face acest jurământ şi în timpul mărturisirii vinei lor, întreaga congregaţie a postit (Neemia 9:1, 38; 10:29, 30). Prin urmare, când are de luat decizii importante, un creştin poate să nu mănânce o scurtă perioadă de timp.
Uneori când luau decizii, corpurile de bătrâni din congregaţia creştină timpurie posteau. În prezent, bătrânii de congregaţie care au de luat decizii importante, probabil în legătură cu un caz judiciar, se pot abţine de la mâncare în timp ce analizează problema.
Alegerea de a posti în anumite împrejurări este o chestiune personală. Nimeni nu trebuie să-i judece pe alţii în această privinţă. Nu ar trebui să dorim să ‘ne arătăm oamenilor ca fiind drepţi’; dar nici nu ar trebui să considerăm hrana ca fiind atât de importantă, încât să ne distragă de la îndeplinirea obligaţiilor serioase (Matei 23:28; Luca 12:22, 23). Iar Biblia arată că Dumnezeu nici nu ne pretinde să postim, nici nu ne interzice să o facem.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]
Ştiţi de ce a postit Isus 40 de zile după botezul său?