Am renunţat la multe pentru ceva mai mare

RELATATĂ DE JULIUS OWO BELLO

Timp de 32 de ani am fost un aladuraa. Credeam că vindecările prin credinţă şi rugăciunile îmi vor rezolva toate problemele şi vor vindeca toate bolile. Nu am cumpărat niciodată medicamente, nici măcar calmante. În anii aceia, nici un membru al familiei mele nu a fost internat în spital. Ori de câte ori se îmbolnăvea vreun copil de-al meu, mă rugam pentru el zi şi noapte până se însănătoşea. Credeam că Dumnezeu îmi răspundea la rugăciuni şi mă binecuvânta.

FĂCEAM parte din Egbe Jolly, cel mai renumit club social din Akure, un oraş din vestul Nigeriei. Prietenii mei erau cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din comunitatea noastră. Deji, regele din Akure, îmi făcea deseori vizite acasă.

Totodată eram poligam, având şase soţii şi multe concubine. Afacerile mele prosperau. Toate lucrurile îmi mergeau bine. Cu toate acestea, asemenea negustorului ambulant din parabola lui Isus despre mărgăritar, am găsit ceva atât de preţios, încât am renunţat la cinci dintre soţiile mele, la concubine, la biserică, la clubul social şi la poziţia înaltă în societate în schimbul acestuia. — Matei 13:45, 46.

Cum am devenit un aladura

Prima dată când am auzit despre aladura a fost în 1936, pe când aveam 13 ani. Gabriel, un prieten de-al meu, mi-a spus: „Dacă vii să vizitezi Biserica Apostolică a lui Cristos, îl vei auzi pe Dumnezeu vorbind“.

„Cum vorbeşte Dumnezeu?“, l-am întrebat.

El a răspuns: „Vino, şi-ai să vezi“.

Eram nerăbdător să-l aud pe Dumnezeu. Aşa că, în seara respectivă, m-am dus cu Gabriel la biserică. Clădirea micuţă era înţesată de credincioşi. Congregaţia a început să psalmodieze: „Veniţi, oameni! Aici este Isus!“.

În timpul acestei psalmodieri, cineva a strigat: „Coboară, spirit sfânt!“. Altcineva a tras clopotul, iar peste congregaţie s-a aşternut liniştea. Apoi, o femeie a început să bolborosească ceva cu însufleţire. Dintr-o dată, ea a strigat: „Oamenilor, ascultaţi mesajul lui Dumnezeu! Iată ce a spus Dumnezeu: «Rugaţi-vă pentru vânători ca să nu ucidă oameni!»“. Atmosfera era încărcată de emoţie.

Am crezut că Dumnezeu vorbise prin ea şi, ca urmare, în anul următor m-am botezat ca membru al Bisericii Apostolice a lui Cristos.

Prima întâlnire cu Martorii lui Iehova

În 1951 am acceptat un exemplar al revistei Turnul de veghere de la un Martor pe nume Adedeji Boboye. Revista era interesantă, aşa că m-am abonat la ea şi am citit-o cu regularitate. În 1952 am asistat la un congres de district de patru zile al Martorilor lui Iehova, la Ado Ekiti.

Ceea ce am văzut la congres m-a impresionat. M-am gândit în mod serios să devin un Martor al lui Iehova, dar am respins ideea. Problema mea era că, pe atunci, aveam trei soţii şi o concubină. Consideram că n-aş putea în nici un caz să trăiesc cu o singură femeie.

Când m-am întors în Akure, i-am spus lui Adedeji să nu mă mai viziteze, şi nu mi-am mai înnoit abonamentul la Turnul de veghere. Am devenit şi mai activ în biserica mea. La urma urmelor, m-am gândit eu, Dumnezeu mă binecuvântase de când mă alăturasem Bisericii Apostolice a lui Cristos. Eram căsătorit cu trei soţii şi aveam mulţi copii. Îmi construisem o casă. Nu fusesem niciodată internat în spital. Întrucât se părea că Dumnezeu îmi răspunde la rugăciuni, ce rost avea să-mi schimb religia?

Tot mai multă faimă, dar şi deziluzii

Am început să fac contribuţii băneşti substanţiale la biserică. După puţin timp m-au făcut bătrân în biserică, poziţie care mi-a permis să văd ce se petrecea în culise. Ceea ce am văzut m-a tulburat. Pastorul şi „profeţii“ iubeau banii; lăcomia lor m-a înfricoşat.

De exemplu, în martie 1967 mi s-au născut trei copii de la soţii diferite. În biserică era obiceiul să se facă o ceremonie de botez a copilului. Aşa că i-am adus daruri pastorului — peşte, limonadă şi băuturi răcoritoare îmbuteliate — pentru a pregăti ceremonia.

În ziua slujbei, pastorul a spus în faţa întregii congregaţii: „Oamenii bogaţi din această biserică m-au surprins. Ei vor să facă o ceremonie de botez şi tot ce aduc sunt băuturi răcoritoare şi peşte. Nu carne! Nu ţapi! Imaginaţi-vă! Cain i-a adus ca jertfă lui Dumnezeu rădăcini mari de ignamă, însă Dumnezeu nu i-a acceptat jertfa pentru că nu era cu sânge. Dumnezeu vrea lucruri cu sânge în ele. Abel a adus un animal, iar sacrificiul lui a fost acceptat“.

Auzind aceste lucruri, m-am ridicat şi am ieşit afară înfuriat. Totuşi am continuat să frecventez biserica. Treptat am început să petrec tot mai mult timp în compania celor de la clubul meu şi să particip la întrunirile clubului. Uneori asistam la întrunirile de la Sala Regatului şi mi-am reînnoit abonamentul la Turnul de veghere. Totuşi, încă nu eram pregătit să devin Martor al lui Iehova.

Decizia de a-l sluji pe Iehova

Anul 1968 a marcat un punct de cotitură pentru mine. Într-o zi am început să citesc un articol din Turnul de veghere care descria persecuţia brutală la care au fost supuşi Martorii lui Iehova din Malawi. Acesta vorbea despre o fată de 15 ani care a fost legată de un copac şi violată de şase ori pentru că a refuzat să facă un compromis în ce priveşte credinţa ei. Zguduit profund, m-am oprit din lectură, dar am continuat să mă gândesc la cele citite. Mi-am dat seama că nici o fată din biserica mea nu ar fi manifestat acest gen de credinţă. Mai târziu, în aceeaşi seară, am luat din nou revista şi am recitit pagina respectivă.

Am început un studiu serios al Bibliei. Pe măsură ce creşteam în cunoştinţă înţelegeam tot mai bine cât de mult ne înşela biserica. Aşa cum a fost în antichitate, preoţii noştri „se dedau la mişelii“ (Osea 6:9). Astfel de oameni se numărau printre profeţii falşi cu privire la care avertizase Isus (Matei 24:24). Mi-am pierdut încrederea în viziunile şi în lucrările lor puternice. M-am hotărât să rup legăturile cu religia falsă şi să-i ajut pe alţii să facă la fel.

Eforturi pentru a mă păstra în biserică

Când bătrânii bisericii şi-au dat seama că eram hotărât să părăsesc biserica, au trimis o delegaţie care să insiste să rămân. Ei nu doreau să piardă o sursă importantă de câştig. Mi-au oferit funcţia de baba egbe, adică patron al uneia dintre Bisericile Apostolice a lui Cristos din Akure.

Am refuzat oferta şi le-am spus de ce. „Biserica ne minte“, am spus. „Ei susţin că toţi oamenii buni vor merge la cer. Dar eu am citit Biblia şi sunt convins că numai 144 000 de persoane vor merge la cer. Alte persoane drepte vor trăi pe un pământ paradiziac.“ — Matei 5:5; Apocalipsa 14:1, 3.

Pastorul bisericii a încercat să le întoarcă pe soţiile mele împotriva mea. El le-a spus să-i împiedice pe Martorii lui Iehova să vină la noi acasă. Una dintre soţii mi-a otrăvit mâncarea. Două mi-au adus la cunoştinţă că avuseseră o viziune în biserică. Viziunea arăta că voi muri dacă am să părăsesc biserica. În pofida acestor lucruri, am continuat să le depun mărturie soţiilor mele, invitându-le să vină la întruniri cu mine. „Acolo vă veţi găsi alţi soţi“, le-am spus. Însă nici una dintre ele nu a manifestat interes, ci au continuat să încerce să mă descurajeze.

În cele din urmă, în 2 februarie 1970, când m-am întors acasă dintr-o călătorie făcută într-un oraş vecin, am găsit casa goală. Toate soţiile mele plecaseră, luând cu ele copiii.

Rămân cu o soţie

„Acum pot să-mi redresez situaţia conjugală“, m-am gândit. Am invitat-o pe prima mea soţie să se întoarcă acasă. Ea a fost de acord. Familia ei însă s-a opus cu vehemenţă acestui lucru. Când celelalte soţii ale mele au aflat că o invitasem pe Janet să se întoarcă, ele s-au dus la casa tatălui ei şi au încercat să o bată. Familia ei m-a convocat atunci la o întrevedere.

La această întrevedere erau prezente aproximativ 80 de persoane. Unchiul lui Janet, care era capul familiei, a spus: „Dacă vrei să te recăsătoreşti cu fiica noastră, atunci trebuie să le iei înapoi şi pe celelalte femei. Dar dacă vrei să-ţi practici noua religie şi să stai cu o singură soţie, atunci trebuie să-ţi găseşti o altă femeie. Dacă o iei înapoi pe Janet, celelalte soţii ale tale o vor omorî, şi noi nu dorim ca fiica noastră să moară“.

După multe discuţii, familia a înţeles că eu eram hotărât să am o singură soţie. În cele din urmă s-au înduplecat. Unchiul a spus: „Nu-ţi oprim soţia. Poţi s-o iei cu tine“.

În 21 mai 1971, Janet şi cu mine ne-am căsătorit legal. Nouă zile mai târziu am fost botezat ca Martor al lui Iehova. În luna decembrie a aceluiaşi an s-a botezat şi Janet.

Ne bucurăm de binecuvântarea lui Iehova

Membrii fostei noastre biserici profeţiseră că, dacă vom deveni Martori, vom muri. Acest lucru l-au spus acum 30 de ani. Chiar dacă aş muri acum, ar fi oare pentru că am devenit Martor al lui Iehova? Dacă soţia mea ar muri acum, poate spune cineva că acest lucru s-a întâmplat pentru că a devenit Martoră a lui Iehova?

M-am străduit să le arăt celor 17 copii ai mei calea adevărului. Deşi mulţi dintre ei erau adulţi pe vremea când eu am devenit Martor, i-am încurajat să studieze Biblia şi i-am luat la întruniri şi la congrese. Mă bucur să văd că cinci dintre ei îl slujesc pe Iehova împreună cu mine. Unul este bătrân alături de mine în congregaţie. Un altul este slujitor ministerial într-o congregaţie vecină. Doi dintre copiii mei sunt pionieri regulari.

Când privesc în urmă, sunt copleşit de bunătatea nemeritată a lui Iehova care m-a ajutat să devin un slujitor al său. Cât de adevărate sunt cuvintele lui Isus: „Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis“! — Ioan 6:44.

[Notă de subsol]