Bioetica şi chirurgia fără sânge

ÎN ULTIMII ani s-au înregistrat progrese fără precedent în medicină. Totuşi, în timp ce rezolvă probleme medicale, unele progrese au creat probleme etice.

Medicii trebuie să cântărească unele dileme, cum ar fi: Ar trebui să se renunţe uneori la un tratament medical agresiv, astfel încât pacientul să poată muri cu demnitate? Ar trebui ca să se treacă peste hotărârea pacientului dacă medicul consideră că acest lucru este spre binele pacientului? Cum s-ar putea acorda o îngrijire echitabilă a sănătăţii, când tratamentele costisitoare nu sunt la dispoziţia tuturor?

Astfel de chestiuni complexe au adus în centrul atenţiei ramura medicinei numită bioetică. Aceasta îşi propune să ajute medicii şi oamenii de ştiinţă să rezolve implicaţiile de natură etică ce decurg din cercetările biologice şi progresele medicale. Întrucât multe dintre cele mai dificile situaţii decisive apar în spitale, în multe spitale s-au înfiinţat comitete de bioetică. Membrii comitetului, format din medici şi avocaţi, asistă, de obicei, la seminarii de bioetică, unde se analizează probleme etice de natură medicală.

Unele dintre întrebările frecvent puse la astfel de seminarii sunt: În ce măsură trebuie să respecte medicii convingerile Martorilor lui Iehova care, în special din motive religioase, nu acceptă transfuziile de sânge? Ar trebui să i se administreze o transfuzie unui pacient împotriva voinţei sale dacă medicul consideră că aceasta este „recomandabilă“ din punct de vedere medical? Ar fi conform eticii să se procedeze astfel fără ştirea pacientului, ca şi cum „Ceea ce pacientul nu ştie nu-l deranjează“?

Pentru a trata cum se cuvine astfel de chestiuni, medicii trebuie să înţeleagă în mod obiectiv punctul de vedere al Martorilor. În ce-i priveşte pe Martorii lui Iehova, ei sunt gata să le explice medicilor poziţia lor, dându-şi seama că înţelegerea reciprocă poate servi la evitarea conflictelor.

Un schimb de păreri

Profesorul Diego Gracia din Spania, un specialist de renume în domeniul bioeticii, a dorit ca un astfel de dialog să se ţină în cadrul seminarului condus de el. „Este cât se poate de oportun să vi se dea ocazia [Martorilor lui Iehova] să vă exprimaţi părerea . . . , având în vedere dificultăţile pe care le-aţi întâmpinat în legătură cu transfuziile de sânge“, a spus profesorul.

Astfel, în 5 iunie 1996, trei reprezentanţi ai Martorilor lui Iehova au fost invitaţi la Universitatea Complutense din Madrid (Spania), ca să-şi prezinte punctul de vedere. Erau prezenţi aproximativ 40 de medici şi alte cadre specializate.

După ce Martorii au făcut o scurtă introducere, s-a trecut la dezbateri libere. Toţi cei prezenţi au consimţit că un pacient adult ar trebui să aibă dreptul de a refuza un anumit tratament medical. Participanţii la seminar considerau totodată că o transfuzie nu ar trebui administrată niciodată fără consimţământul în cunoştinţă de cauză al pacientului. Însă au fost preocupaţi de unele aspecte ale poziţiei Martorilor.

O întrebare se referea la problema banilor. Uneori, chirurgia fără sânge pretinde o aparatură specială, cum ar fi cea folosită în chirurgia laser, precum şi medicamente scumpe, ca eritropoietina, folosită pentru stimularea producerii hematiilor. Un medic a întrebat dacă, atunci când refuză o alternativă mai puţin costisitoare (sângele omolog), Martorii se aşteaptă ca serviciile de sănătate publică să le acorde privilegii speciale.

Deşi înţelegea că medicii erau obligaţi să ia în considerare banii, un reprezentant al Martorilor a făcut referire la studiile publicate pe tema costului ascuns al transfuziilor de sânge omolog. În acesta se include costul tratării complicaţiilor legate de transfuzii, precum şi pierderea venitului din cauza vreunei boli datorate acestor complicaţii. El a citat un studiu exhaustiv efectuat în Statele Unite care arăta că, deşi unitatea medie de sânge costă iniţial numai 250 de dolari, cheltuielile depăşesc de fapt 1 300 de dolari — de peste cinci ori suma iniţială. Prin urmare, a subliniat el, când se iau în considerare toţi factorii, chirurgia fără sânge este economică. Ba mai mult, o mare parte din aşa-numitul cost suplimentar al chirurgiei fără sânge constă din aparatură care poate fi reutilizată.

O altă întrebare ce îi frământa pe câţiva medici se referea la presiunea exercitată de comunitate. Ce s-ar întâmpla, s-au întrebat ei, dacă un Martor ar oscila şi ar accepta o transfuzie de sânge? Ar fi ostracizat din comunitatea Martorilor?

Răspunsul ar depinde de situaţia efectivă, pentru că neascultarea legii lui Dumnezeu este, în mod cert, o chestiune serioasă, pe care bătrânii de congregaţie trebuie să o examineze. Martorii doresc să ajute orice persoană care a trecut prin experienţa traumatizantă a unei operaţii ce i-a pus în pericol viaţa şi care a acceptat o transfuzie. Foarte probabil că un astfel de Martor s-ar simţi foarte prost şi ar fi îngrijorat de relaţia sa cu Dumnezeu. O astfel de persoană ar putea avea nevoie de ajutor şi înţelegere. Întrucât fundamentul creştinismului este iubirea, bătrânii vor trebui să echilibreze fermitatea cu îndurarea, la fel ca în toate cazurile judiciare. — Matei 9:12, 13; Ioan 7:24.

„Nu vă veţi reevalua peste puţin timp poziţia etică?“, a întrebat un profesor în bioetică din Statele Unite, aflat în vizită. „În ultimii ani, alte religii au făcut acest lucru.“

Poziţia Martorilor cu privire la sfinţenia sângelui este mai degrabă o convingere doctrinară decât un punct de vedere etic, supus revizuirilor periodice, i s-a răspuns. Porunca biblică este clară şi nu face loc compromisului (Faptele 15:28, 29). Violarea unei astfel de legi divine ar fi tot atât de inacceptabilă pentru un Martor pe cât ar fi tolerarea idolatriei sau a fornicaţiei.

Martorii lui Iehova apreciază foarte mult când medicii — asemenea celor prezenţi la seminarul de bioetică din Madrid — sunt dispuşi să le respecte decizia de a căuta un tratament alternativ care concordă cu convingerile lor bazate pe Biblie. Nu ne îndoim că bioetica va juca un rol important în îmbunătăţirea relaţiei medic-pacient şi în promovarea unui respect mai mare faţă de dorinţele pacientului.

După cum s-a exprimat un renumit medic spaniol, doctorii nu trebuie să uite niciodată că ei „lucrează cu instrumente imperfecte şi cu mijloace failibile“. Prin urmare, ei trebuie să fie „convinşi că iubirea trebuie manifestată întotdeauna acolo unde cunoştinţa nu poate ajunge“.