Timpul şi eternitatea: Ce ştim de fapt despre ele?
„TIMPUL pare a fi una dintre cele mai misterioase forme ale experienţei umane“, se spune într-o enciclopedie. Într-adevăr, este aproape imposibil de dat o definiţie a timpului în termeni simpli. Putem spune că timpul „se scurge“, „trece“, „zboară“ şi chiar că noi înşine ne deplasăm „pe axa timpului“. Adevărul este însă că nu ştim despre ce vorbim.
Timpul a fost definit ca fiind „distanţa dintre două evenimente“. Cu toate acestea, bazându-ne pe experienţă, suntem înclinaţi să spunem că timpul nu depinde de evenimente; el pare că se scurge indiferent dacă se întâmplă ceva sau nu. Un filozof susţine că timpul nu există în realitate, ci că este pur şi simplu un rod al imaginaţiei. Dar poate fi ceva pe care este construită o bună parte din experienţa noastră doar o născocire a imaginaţiei noastre?
Punctul de vedere al Bibliei
În Biblie nu găsim nici o definiţie a timpului, ceea ce sugerează probabil că timpul nu poate fi înţeles pe deplin de om. El se aseamănă cu întinderea infinită a spaţiului, pe care, de asemenea, ne este greu să o înţelegem. Evident, timpul se numără printre lucrurile pe care numai Dumnezeu le înţelege pe deplin, deoarece numai el este „din veşnicie în veşnicie“. — Psalmul 90:2.
Chiar dacă Biblia nu dă o definiţie a timpului, ea vorbeşte despre timp ca fiind ceva real. La începutul Bibliei se spune că Dumnezeu a creat „luminători[i]“ — soarele, luna şi stelele — ca repere, pentru a fi „nişte semne care să arate anotimpurile, zilele şi anii“. Multe evenimente consemnate în Biblie sunt plasate cu precizie în timp (Geneza 1:14; 5:3–32; 7:11, 12; 11:10–32; Exodul 12:40, 41). De asemenea, Biblia vorbeşte despre timp ca fiind ceva ce trebuie folosit cu înţelepciune pentru a avea parte pentru eternitate de binecuvântarea lui Dumnezeu, şi anume perspectiva de a trăi veşnic. — Efeseni 5:15, 16.
Viaţa veşnică — este ceva raţional?
Dat fiind că încercarea de a înţelege adevărata semnificaţie a timpului este zadarnică, pentru mulţi ideea vieţii veşnice, sau faptul de a trăi veşnic, este foarte greu de înţeles. Un motiv ar fi că experienţa noastră în ce priveşte timpul a fost întotdeauna legată de ciclul naşterii, creşterii, îmbătrânirii şi morţii. Astfel am ajuns să asociem scurgerea timpului cu procesul de îmbătrânire. Pentru mulţi, a gândi altfel ar părea o violare chiar a conceptului de timp. Aceştia ar putea întreba: De ce ar fi oamenii o excepţie de la o regulă căreia par să se supună toate celelalte creaturi?
Deseori este trecut cu vederea faptul că, în multe privinţe, oamenii sunt deja o excepţie faţă de restul creaţiei. De exemplu, animalele nu au capacităţile intelectuale pe care le posedă oamenii. Chiar dacă unii susţin altceva, animalele nu devin mai creatoare decât le dictează instinctul. Ele nu au nici talente artistice, nici capacitatea de a manifesta iubire şi apreciere, pe care le posedă oamenii. Dacă oamenii au fost înzestraţi cu atâtea calităţi şi talente care dau sens vieţii, de ce nu ar fi posibil ca lor să li se fi dat mai mult şi în ce priveşte viaţa în sine?
Pe de altă parte, nu este ciudat că unii pomi, care nu gândesc, trăiesc mii de ani, în timp ce oamenii, nişte creaturi inteligente, trăiesc în medie doar 70, 80 de ani? Nu este un paradox că broaştele ţestoase, care nu au nici talente artistice, nici creativitate, pot trăi peste 200 de ani, în timp ce oamenii, înzestraţi din plin cu aceste talente, nu trăiesc nici pe jumătate?
Deşi timpul şi eternitatea nu pot fi înţelese pe deplin de om, promisiunea vieţii veşnice rămâne o speranţă bine întemeiată pe Biblie. În ea, termenul „viaţă veşnică“ apare de aproape 40 de ori. Dar dacă scopul lui Dumnezeu este ca oamenii să trăiască veşnic, de ce nu a fost realizat încă? La această întrebare se va răspunde în articolul următor.