Proclamatorii Regatului relatează
„La Dumnezeu toate sunt cu putinţă“
CUVINTELE de mai sus, care se găsesc în Matei 19:26, s-au dovedit a fi adevărate în cazul unei tinere din Venezuela. După ce a învăţat să-şi pună toată încrederea în Iehova, ea a putut depăşi o problemă serioasă. Iată ce relatează ea:
„Bunica mea a fost o femeie foarte bună şi afectuoasă. Din nefericire, ea a murit când eu nu aveam decât 16 ani. Moartea ei a fost o lovitură îngrozitoare pentru mine. Mi-am pierdut echilibrul într-o aşa măsură, încât nu mai doream nici să ies în curte. În cele din urmă, m-am închis aproape de tot în mine.
Nu mergeam nici la şcoală, nu aveam nici serviciu. Nu ieşeam deloc din camera mea. Singură şi fără prieteni, m-am îmbolnăvit de o formă gravă de depresie. Mă simţeam fără nici o valoare şi doream să mor ca să scap de viaţă. Mă întrebam întruna: «De ce exist?»
Mama primea revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă! de la o tânără Martoră care se numea Gisela. Într-o zi mama a văzut-o pe Gisela trecând prin faţa casei noastre şi a rugat-o să mă ajute. Gisela a fost de acord, dar eu nu am vrut să o văd. Cu toate acestea, ea nu a renunţat. Mi-a scris o scrisoare în care îmi spunea că vrea să fie prietena mea şi că cineva mult mai important decât ea doreşte, de asemenea, să fie prietenul meu. Acea persoană, mi-a spus ea, este Iehova Dumnezeu.
Lucrul acesta m-a mişcat şi i-am răspuns la scrisoare. Am corespondat timp de trei luni. Numai după multe insistenţe şi rugăminţi din partea Giselei mi-am făcut în cele din urmă curaj ca să mă întâlnesc cu ea. La prima noastră întâlnire, Gisela a studiat cu mine din Biblie, folosind cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ. După studiu, m-a invitat să asist la o întrunire la Sala Regatului din localitatea mea. Mă luase prin surprindere. Nu mai ieşisem din casă de patru ani şi mă îngrozea ideea de a merge pe stradă.
Gisela a avut multă răbdare cu mine. M-a asigurat că nu aveam de ce să-mi fie frică şi că ea mă va însoţi la întrunire. În cele din urmă am fost de acord. Când am ajuns la Sala Regatului am început să tremur şi m-au luat transpiraţiile. N-am putut să salut pe nimeni. Cu toate acestea, am fost de acord să merg în continuare la întruniri, iar Gisela a venit să mă ia săptămânal de acasă.
Pentru a mă ajuta să-mi înving nervozitatea, Gisela mă lua foarte devreme la întruniri. Stăteam la intrare şi îi salutam pe toţi cei care veneau. În felul acesta, în loc să văd un grup mare dintr-o dată, dădeam ochii doar cu câte o persoană sau două o dată. Când simţeam că nu mai pot, Gisela îmi cita Matei 19:26: «La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă».
Deşi nu a fost uşor, în cele din urmă am putut asista la o întrunire şi mai mare, cu ocazia unui congres de circumscripţie. Pentru mine, acesta a fost un pas enorm. În septembrie 1995, mi-am luat inima în dinţi şi le-am spus bătrânilor că doream să particip la ministerul din casă în casă. După şase luni, în aprilie 1996, mi-am simbolizat dedicarea la Iehova prin botezul în apă.
De curând, cineva m-a întrebat cum de am avut curajul să fac pasul acesta, iar eu am răspuns că «dorinţa mea de a-i plăcea lui Iehova este mai mare decât teama». Deşi mai am uneori crize de depresie, bucuria mea este sporită de faptul că slujesc ca pionieră regulară. Privind în urmă, îi dau dreptate Giselei. Acum am un Prieten care se interesează de mine şi «care mă întăreşte»“. — Filipeni 4:13.
[Legenda fotografiilor de la pagina 8]
„Dorinţa mea de a-i plăcea lui Iehova este mai mare decât teama“