Naşterea din nou — Decizia omului?
CINE decide ca un om să se nască din nou? Când îi îndeamnă pe oameni să devină creştini născuţi din nou, unii predicatori citează cuvintele lui Isus: „Trebuie să vă naşteţi din nou“ (Ioan 3:7). Ei folosesc aceste cuvinte ca pe o poruncă, spunând de fapt: „Naşteţi-vă din nou!“ Fiecare credincios, spun ei, trebuie să aleagă să asculte de Cristos şi să ia măsurile necesare ca să se nască din nou. Aşadar, potrivit acestui raţionament, naşterea din nou rămâne la latitudinea omului. Dar oare acesta a fost mesajul pe care Isus i l-a transmis lui Nicodim?
Să analizăm mai atent cuvintele lui Isus. El nu a spus că omul decide dacă să se nască din nou. De fapt, expresia grecească tradusă „se naşte din nou“ poate fi redată şi „trebuie să se nască de sus“.a Astfel, potrivit acestei redări, naşterea din nou provine „de sus“, adică din cer, „de la Tatăl“ (Ioan 19:11; Iacov 1:17). Într-adevăr, Dumnezeu decide cine se naşte din nou (1 Ioan 3:9).
Aşadar, expresia „de sus“ ne ajută să înţelegem că naşterea din nou nu ţine de voinţa omului. Să ne gândim prin analogie la naşterea noastră fizică. Nu noi am hotărât să ne naştem. În mod asemănător, ne putem naşte din nou numai dacă Tatăl nostru ceresc doreşte acest lucru (Ioan 1:13). Apostolul Petru a spus pe bună dreptate: „Binecuvântat să fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, căci potrivit marii sale îndurări ne-a născut din nou“ (1 Petru 1:3).
O poruncă?
Totuşi unii s-ar putea întreba: Dacă naşterea din nou nu ţine de voinţa omului, de ce a spus Isus: „Trebuie să vă naşteţi din nou“? E o întrebare pertinentă. Dar să ne gândim: Dacă prin aceste cuvinte Isus ne-ar fi dat o poruncă înseamnă că ne-ar fi cerut ceva peste puterile noastre, ceea ce n-ar fi logic. Atunci cum trebuie să înţelegem cuvintele sale?
Analizând expresia grecească vom observa că Isus nu a dat o poruncă sau un îndemn, ci a făcut o afirmaţie. Cu alte cuvinte, când a spus „trebuie să vă naşteţi din nou“ el a exprimat o stare de fapt. Iată cum redă o altă traducere acest fragment: „Este necesar să fiţi născuţi de sus“ (Ioan 3:7, Modern Young’s Literal Translation).
Ca să înţelegem mai bine, să luăm un exemplu. Să presupunem că într-un oraş există câteva şcoli, iar una este pentru copiii de o anume naţionalitate. Un copil de altă naţionalitate vrea să se înscrie la acea şcoală. Directorul îi spune că nu se poate decât dacă este de naţionalitatea respectivă. Desigur, directorul nu dă o poruncă, nu-i ordonă copilului să aibă o altă naţionalitate, ci pur şi simplu prezintă o situaţie, condiţia necesară pentru a fi primit în şcoală. În mod asemănător, când a spus „trebuie să vă naşteţi din nou“, Isus a exprimat o stare de fapt, condiţia pe care trebuie s-o îndeplinească cineva pentru ‘a intra în regatul lui Dumnezeu’.
Acest ultim element, Regatul, sau Împărăţia, lui Dumnezeu, are legătură cu un alt aspect al naşterii din nou, şi anume scopul ei. Aşadar, care este scopul naşterii din nou? Răspunsul la această întrebare este cheia înţelegerii corecte a chestiunii în discuţie.
[Notă de subsol]
a Şi alte traduceri ale Bibliei redau Ioan 3:3 în acest fel. De exemplu, Biblia, în traducerea lui N. Nitzulescu, Bucureşti, 1913, spune: „Dacă cineva nu va fi fost născut de sus, nu poate vedea împěrăţiea lui Dumnezeu“.
[Legenda fotografiei de la pagina 6]
Ce asemănare există între naşterea fizică şi naşterea din nou?