Pentru cei care îl iubesc pe Iehova „nu este piatră de poticnire“

 1. Cum ilustrează atitudinea unei alergătoare importanţa faptului de a nu renunţa?

ÎNCĂ din primii ani ai adolescenţei, Mary Decker era cunoscută ca o alergătoare de talie mondială. La Jocurile Olimpice din 1984, ea era cotată cu prima şansă la câştigarea medaliei de aur în finala probei de 3 000 de metri. În timpul finalei însă, ea s-a împiedicat de piciorul altei alergătoare, a căzut şi, astfel, n-a reuşit să treacă linia de sosire. Accidentată şi cu ochii în lacrimi, ea a avut nevoie de ajutor ca să iasă de pe pistă. Însă Mary n-a renunţat la atletism din cauza acestui incident. În mai puţin de un an, ea a reuşit să-şi recapete forma sportivă şi în 1985 a stabilit un nou record mondial pentru distanţa de o milă (1,6 km).

 2. În ce fel de cursă aleargă creştinii adevăraţi şi care trebuie să fie obiectivul lor?

² În calitate de creştini, şi noi alergăm într-o cursă, o cursă simbolică. Obiectivul nostru trebuie să fie acela de a alerga în aşa fel încât să câştigăm cursa. Cursa noastră nu este un sprint, în care factorul decisiv îl constituie viteza. Şi, cu siguranţă, nu este nici o alergare uşoară, în care ne putem permite momente de repaus. Cursa noastră poate fi asemănată mai degrabă cu un maraton, în care este nevoie de rezistenţă pentru a obţine victoria. În scrisoarea adresată creştinilor din Corint, un oraş renumit pentru competiţiile de atletism, apostolul Pavel i-a comparat pe creştini cu alergătorii într-o cursă. El a scris: „Nu ştiţi că alergătorii într-o cursă aleargă toţi, dar numai unul primeşte premiul? Alergaţi în aşa fel încât să-l obţineţi“ (1 Cor. 9:24).

 3. Cine poate câştiga cursa pentru viaţa veşnică? Explicaţi.

³ Biblia ne îndeamnă să alergăm în această cursă simbolică. (Citeşte 1 Corinteni 9:25–27.) Premiul este viaţa veşnică, fie în cer pentru creştinii unşi, fie pe pământ pentru ceilalţi alergători. Spre deosebire de majoritatea competiţiilor de atletism, unde există un singur câştigător, în această cursă premiul este câştigat de toţi participanţii care perseverează până la sfârşit (Mat. 24:13). Alergătorii pierd cursa numai dacă nu aleargă potrivit regulilor sau dacă nu trec linia de sosire. De asemenea, aceasta este singura cursă în care premiul este viaţa veşnică.

 4. De ce este dificilă cursa pentru viaţa veşnică?

⁴ Pentru a trece linia de sosire, avem nevoie de disciplină; în plus, trebuie să urmărim cu hotărâre acest obiectiv. O singură persoană a reuşit să treacă linia de sosire fără să se poticnească nici măcar o dată: Isus Cristos. Însă discipolul Iacov a scris că toţi continuatorii lui Cristos ‘se poticnesc de multe ori’ (Iac. 3:2). Şi cât de adevărat este lucrul acesta! Toţi suntem afectaţi de propriile imperfecţiuni şi de ale altora. De aceea, s-ar putea ca uneori să ne împiedicăm, să ne dezechilibrăm şi să ne pierdem ritmul. S-ar putea chiar să cădem. Însă trebuie să ne ridicăm şi să ne continuăm alergarea. Unii au căzut atât de rău, încât au avut nevoie de ajutor ca să se ridice şi să continue să alerge spre linia de sosire. Aşadar, s-ar putea ca, o dată sau chiar de mai multe ori, să ne poticnim sau să cădem (1 Regi 8:46).

 5, 6. a) În ce sens „nu este piatră de poticnire“ pentru un creştin şi ce îl va ajuta ‘să se ridice’? b) De ce nu-şi revin unii după ce se poticnesc?

⁵ Modul în care reacţionăm când ne poticnim sau cădem arată ce fel de persoane suntem în realitate. Unii se căiesc şi continuă să-i slujească lui Dumnezeu. Însă alţii aleg să nu se căiască. În Proverbele 24:16 se spune: „Cel drept, chiar dacă ar cădea de şapte ori, se va ridica, dar pe cei răi nenorocirea îi va face să se poticnească“.

⁶ Iehova nu va permite ca oamenii care se încred în el să se poticnească sau să cadă — adică să se confrunte cu o situaţie grea sau cu o piedică în calea progresului lor spiritual — şi să nu-şi poată reveni. Iehova ne asigură că ne va ajuta ‘să ne ridicăm’, astfel încât să putem continua să-i slujim cu toată devoţiunea. Cât de încurajatoare este această idee pentru toţi cei care îl iubesc din inimă pe Iehova! Însă cei răi nu-şi doresc să se ridice. Ei nu caută ajutorul spiritului sfânt şi al slujitorilor lui Dumnezeu sau îl refuză când le este oferit. Însă pentru cei care ‘iubesc legea lui Iehova’ nu există nicio piatră de poticnire care să-i poată scoate definitiv din cursa pentru viaţă. (Citeşte Psalmul 119:165.)

 7, 8. Cum ar putea cineva ‘să cadă’ şi să aibă în continuare aprobarea lui Dumnezeu?

⁷ S-ar putea ca unii creştini să comită un păcat minor, chiar în mod repetat, din cauza unei slăbiciuni. Însă ei rămân drepţi în ochii lui Iehova dacă ‘se ridică’, cu alte cuvinte, dacă se căiesc sincer şi se străduiesc să continue să-i slujească lui Iehova cu loialitate. Putem observa aceasta în modul în care a acţionat Dumnezeu faţă de Israelul antic (Is. 41:9, 10). Cuvintele din Proverbele 24:16, citate anterior, nu scot în evidenţă aspectul negativ, ‘căderea’, ci pe cel pozitiv, ‘ridicarea’ cu ajutorul Dumnezeului nostru îndurător. (Citeşte Isaia 55:7.) Arătând că au încredere în noi, Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos ne îndeamnă cu bunătate ‘să ne ridicăm’ (Ps. 86:5; Ioan 5:19).

⁸ Chiar dacă se poticneşte sau cade în timpul unui maraton, un alergător ar putea avea timp să-şi revină şi să termine cursa dacă acţionează cu promptitudine. În cursa pentru viaţa veşnică, noi nu ştim „ziua şi ora“ când alergarea noastră se va încheia (Mat. 24:36). Însă, cu cât ne poticnim mai puţin, cu atât este mai probabil că vom reuşi să păstrăm un ritm constant, să rămânem în cursă şi s-o încheiem cu succes. Aşadar, cum putem evita să ne poticnim?

 9. Ce lucruri ar putea deveni pietre de poticnire?

⁹ Să analizăm cinci lucruri care ar putea deveni pietre de poticnire: propriile slăbiciuni, dorinţele cărnii, nedreptăţile cauzate de fraţii de credinţă, necazurile sau persecuţia şi imperfecţiunile altora. Să nu uităm însă un aspect important: Chiar dacă ne-am poticni, Iehova este foarte răbdător. El nu se grăbeşte să ne considere neloiali.

10, 11. Cu ce slăbiciune a trebuit să lupte David?

¹⁰ Propriile slăbiciuni ar putea fi asemănate cu pietrele de pe traseul unui alergător. Analizând unele întâmplări din viaţa regelui David şi a apostolului Petru, putem remarca două astfel de slăbiciuni: lipsa stăpânirii de sine şi frica de oameni.

¹¹ Regele David n-a dat dovadă de stăpânire de sine, după cum reiese din episodul cu Bat-Şeba. Iar când a fost insultat de Nabal, David a fost pe punctul de a acţiona în mod pripit. E adevărat, lui David i-a lipsit uneori stăpânirea de sine. Însă el a depus în continuare eforturi pentru a-i fi plăcut lui Iehova. Cu ajutorul altora, el a reuşit să-şi recapete echilibrul spiritual (1 Sam. 25:5–13, 32, 33; 2 Sam. 12:1–13).

12. Cum a reuşit Petru să rămână în cursă, deşi s-a poticnit uneori?

¹² Din cauza fricii de oameni, Petru s-a poticnit grav de câteva ori. Însă el le-a rămas loial lui Isus şi lui Iehova. De exemplu, el l-a renegat în public pe Stăpânul său, şi nu o dată, ci de trei ori (Luca 22:54–62). Mai târziu, Petru n-a acţionat în armonie cu normele creştine, tratându-i pe fraţii din naţiuni ca şi cum le-ar fi fost inferiori creştinilor evrei, care erau circumcişi. Însă apostolul Pavel a judecat corect situaţia; el a înţeles că în congregaţia creştină nu trebuie să existe deosebiri de clasă. Atitudinea lui Petru era greşită. De aceea, înainte ca acţiunile lui Petru să tulbure pacea şi unitatea fraţilor, Pavel i-a dat un sfat direct (Gal. 2:11–14). S-a simţit Petru atât de ofensat încât să abandoneze cursa pentru viaţă? Nu. El a privit cu seriozitate sfatul lui Pavel, l-a aplicat şi a continuat cursa.

13. Cum ne-ar putea face problemele de sănătate să ne poticnim?

¹³ Uneori, problemele de sănătate ne pot face viaţa foarte grea. Şi acestea pot deveni o piatră de poticnire, care ne-ar putea afecta ritmul spiritual şi chiar ne-ar putea face să ne pierdem echilibrul şi să ne epuizăm. De exemplu, la 17 ani de la botez, o soră din Japonia s-a confruntat cu o problemă gravă de sănătate. Ea a devenit atât de preocupată de sănătatea ei, încât a ajuns să slăbească din punct de vedere spiritual. Cu timpul, a devenit inactivă. Doi bătrâni au vizitat-o şi au încurajat-o prin cuvinte pline de bunătate. În urma vizitei lor, sora a început să meargă din nou la întruniri. Ea îşi aminteşte: „Am fost impresionată până la lacrimi când am văzut cu câtă căldură m-au primit fraţii!“. În prezent, sora noastră aleargă din nou în cursa pentru viaţă.

14, 15. Ce trebuie să facem când ne luptăm cu dorinţe greşite? Daţi un exemplu.

¹⁴ Dorinţele cărnii i-au făcut pe mulţi să se poticnească. Atunci când suntem ispitiţi, trebuie să luăm măsuri ferme pentru a ne păstra curaţi din punct de vedere mintal, moral şi spiritual. Să ne amintim îndemnul lui Isus de ‘a arunca’ în sens figurat orice lucru care ne-ar putea face să ne poticnim, chiar şi ochiul sau mâna. Aceasta se referă şi la gândurile şi acţiunile imorale, care i-au făcut pe unii să iasă din cursă. (Citeşte Matei 5:29, 30.)

¹⁵ Un frate care a crescut într-o familie creştină a scris că, de când se ştie, a trebuit să se lupte cu înclinaţii homosexuale. El a spus: „M-am simţit întotdeauna ciudat şi parcă nu-mi găseam locul nicăieri“. Pe la 20 de ani, el a devenit pionier regular şi a fost numit slujitor auxiliar. Apoi s-a poticnit grav, a fost disciplinat pe baza Scripturilor şi a primit ajutor de la bătrâni. Rugându-se, studiind Cuvântul lui Dumnezeu şi străduindu-se să-i ajute pe alţii, el a reuşit să se ridice şi să-şi recapete ritmul spiritual. Chiar dacă a trecut mult timp de-atunci, el spune: „Şi acum mai simt uneori acele sentimente, însă nu le las să pună stăpânire pe mine. Am învăţat că Iehova nu permite să fim ispitiţi peste ceea ce putem suporta. Aşadar, sunt convins că Dumnezeu consideră că pot face faţă ispitelor“. El mai spune: „În lumea nouă, toate eforturile mele vor fi răsplătite. Abia aştept să vină lumea nouă! Până atunci, voi continua să lupt“. Prin urmare, el este hotărât să rămână în cursă.

16, 17. a) Ce l-a ajutat pe un frate care considera că fusese nedreptăţit? b) Spre cine trebuie să ne păstrăm privirea îndreptată pentru a nu ne poticni?

¹⁶ Nedreptăţile cauzate de fraţii de credinţă pot fi şi ele pietre de poticnire. De exemplu, un fost bătrân de congregaţie din Franţa a considerat că a fost nedreptăţit şi s-a lăsat cuprins de amărăciune. Ca urmare, a încetat să participe la întrunirile congregaţiei şi a devenit inactiv. Doi bătrâni l-au vizitat şi l-au ascultat cu empatie, fără să-l întrerupă, în timp ce le-a explicat ce anume credea el că se întâmplase. Ei l-au îndemnat să-şi arunce povara asupra lui Iehova şi au scos în evidenţă că lucrul cel mai important era să-i fie plăcut lui Dumnezeu. El a avut o reacţie pozitivă, astfel că în scurtă vreme şi-a reluat cursa şi a redevenit activ în congregaţie.

¹⁷ Toţi creştinii trebuie să-şi păstreze privirea îndreptată spre Capul congregaţiei, Isus Cristos, nu spre oamenii imperfecţi. Isus, ai cărui ochi sunt „ca o flacără de foc“, priveşte lucrurile dintr-o perspectivă corectă şi, astfel, înţelege ce se întâmplă în congregaţie mult mai bine decât am putea să înţelegem noi vreodată (Rev. 1:13–16). De exemplu, el ştie că uneori ne-am putea simţi nedreptăţiţi pentru că nu înţelegem sau interpretăm greşit o anumită situaţie. Isus va rezolva problemele din congregaţie în mod perfect şi la momentul potrivit. De aceea, să nu permitem ca acţiunile sau deciziile vreunui frate de credinţă să devină pietre de poticnire pentru noi.

18. Cum putem face faţă încercărilor şi situaţiilor dificile?

¹⁸ Alte două pietre de poticnire ar putea fi necazurile sau persecuţia şi imperfecţiunile celor din congregaţie. În parabola despre semănător, Isus a spus că „un necaz sau o persecuţie din cauza cuvântului“ i-ar putea face pe unii să se poticnească. Indiferent de unde vine persecuţia — din partea familiei, a vecinilor sau a autorităţilor —, este posibil ca ea să-i afecteze în special pe cei care ‘nu au rădăcină în ei’, sau cei care au o credinţă slabă şi cărora le lipseşte profunzimea spirituală (Mat. 13:21). Însă, dacă ne păstrăm o stare corectă a inimii, sămânţa Regatului va prinde rădăcini adânci şi ne va ajuta să avem o credinţă puternică. Atunci când ne confruntăm cu încercări, să ne străduim să medităm sub rugăciune la lucruri demne de laudă. (Citeşte Filipeni 4:6–9.) Cu puterea primită de la Iehova, vom reuşi să facem faţă încercărilor şi nu vom permite situaţiilor dificile să devină pietre de poticnire.

19. Cum putem evita să ne poticnim când cineva ne jigneşte?

¹⁹ Din nefericire, de-a lungul anilor, unii au permis ca imperfecţiunile altora să-i scoată din cursă. Deosebirile pe păreri în chestiuni de conştiinţă au devenit pentru ei pietre de poticnire (1 Cor. 8:12, 13). Dacă cineva ne jigneşte, vom permite ca acest lucru să devină o problemă majoră? Biblia îi îndeamnă pe creştini să nu-i mai judece pe alţii, să fie iertători şi să nu insiste asupra propriilor drepturi (Luca 6:37). De aceea, când te confrunţi cu o situaţie care ar putea deveni o piatră de poticnire, întreabă-te: „Îi judec pe alţii pe baza propriilor preferinţe? Având în vedere că fraţii mei sunt imperfecţi, voi permite ca imperfecţiunile cuiva să mă scoată din cursa pentru viaţă?“. Iubirea pentru Iehova ne poate ajuta să fim hotărâţi să nu permitem ca acţiunile altora să ne împiedice să trecem linia de sosire.

20, 21. Ce eşti hotărât să faci în cursa pentru viaţă?

²⁰ Eşti hotărât să alergi „cursa până la capăt“? (2 Tim. 4:7, 8) Atunci trebuie să acorzi timp studiului personal. Foloseşte Biblia şi publicaţiile biblice ca să faci cercetări, să meditezi şi să identifici lucrurile care ar putea deveni pietre de poticnire. Imploră-l pe Iehova să-ţi dea spirit sfânt pentru a căpăta forţa spirituală de care ai nevoie. Nu uita: Niciun alergător nu iese definitiv din cursa pentru viaţă doar pentru că se întâmplă ca uneori să se poticnească sau să cadă. El poate să se ridice şi să revină în cursă. El chiar ar putea să facă dintr-o posibilă piatră de poticnire o treaptă, învăţând lecţii valoroase din încercările prin care trece.

²¹ Biblia arată că participarea în cursa pentru viaţa veşnică este activă, nu pasivă. Nu este ca şi cum ne-am urca într-un autobuz care ne duce la linia de sosire. Trebuie să alergăm noi înşine în cursa pentru viaţă. În timp ce facem lucrul acesta, Iehova ne va da un „belşug de pace“, care va fi ca un vânt ce suflă din spate (Ps. 119:165). Putem fi siguri că Iehova va continua să ne binecuvânteze şi că el îi va binecuvânta veşnic pe toţi cei care termină cursa (Iac. 1:12).