Viziunile lui Zaharia – Ce însemnătate au pentru noi?
„Întoarceți-vă la mine . . . și eu mă voi întoarce la voi.” (ZAH. 1:3)
1-3. a) Care era situația poporului lui Dumnezeu când Zaharia a început să profețească? b) De ce i-a cerut Iehova poporului său ‘să se întoarcă la el’?
UN SUL care zboară, o femeie închisă într-un coș, două femei cu aripi de barză. Acestea sunt câteva elemente impresionante din viziunile profetului Zaharia. (Zah. 5:1, 7-9) Dar de ce i-a dat Iehova aceste viziuni lui Zaharia? Care era situația israeliților la acea vreme? Și ce însemnătate au pentru noi aceste viziuni?
2 Anul 537 î.e.n. a fost un an de mare bucurie pentru poporul dedicat al lui Iehova. După 70 de ani de captivitate în Babilon, închinătorii lui Iehova au fost eliberați. Înflăcărați de zel, ei au trecut fără întârziere la acțiune pentru a restabili închinarea curată la Ierusalim. În 536 î.e.n. s-a pus temelia templului. De bucurie, „poporul scotea strigăte puternice și sunetul se auzea până departe”. (Ezra 3:10-13) Însă, nu după mult timp, lucrările de construcție au început să întâmpine opoziție aprigă. Descurajați de numeroasele probleme și obstacole, evreii au abandonat lucrările de la templu și s-au lăsat absorbiți de obiective personale, precum construirea propriilor case și cultivarea ogoarelor. Trecuseră 16 ani și templul lui Iehova nu era încă terminat. Era nevoie deci ca cineva să le reamintească israeliților să se întoarcă la Dumnezeu, punând pe primul plan închinarea la Iehova, nu interesele personale. Iehova dorea ca ei să-i aducă închinare cu zel și curaj.
3 Astfel, în 520 î.e.n., Dumnezeu l-a trimis pe profetul Zaharia ca să le amintească evreilor motivul principal pentru care fuseseră eliberați din Babilon. Însuși numele profetului, „Zaharia”, care înseamnă „Iah și-a adus aminte”, evoca un adevăr important: Iehova își aducea aminte de poporul său, chiar dacă acesta uitase actele Sale de salvare. (Citește Zaharia 1:3, 4.) Plin de iubire, Iehova le-a promis evreilor că îi va ajuta să restabilească închinarea curată și i-a avertizat cu fermitate că nu va tolera să i se aducă închinare cu o inimă împărțită. Să analizăm în continuare viziunile a șasea și a șaptea primite de Zaharia. Vom vedea cum i-a motivat Iehova pe evrei să treacă la acțiune, dar și ce învățăminte putem trage noi astăzi.
PEDEAPSA DIVINĂ PENTRU FURT
4. Ce vede Zaharia în a șasea viziune și ce indică faptul că sulul este scris pe ambele părți? (Vezi prima imagine de la începutul articolului.)
4 Capitolul 5 din cartea Zaharia începe cu o viziune neobișnuită. (Citește Zaharia 5:1, 2.) Zaharia vede un sul care zboară, lung de aproximativ 9 metri și lat de aproximativ 4,5 metri. Sulul este desfășurat pentru a putea fi citit. El conține un mesaj de judecată și este scris pe ambele părți. (Zah. 5:3) De regulă, sulurile se scriau pe o singură parte, dar acest sul este scris pe ambele părți, ceea ce indică, fără îndoială, că mesajul conținut de el este foarte important și trebuie privit cu seriozitate.
5, 6. Cum privește Iehova furtul?
5 Citește Zaharia 5:3, 4. Toți oamenii trebuie să-i dea socoteală lui Dumnezeu pentru faptele lor și cu atât mai mult membrii poporului său, care îi poartă numele! Cei ce îl iubesc pe Dumnezeu sunt conștienți că furtul, sub orice formă, aduce oprobriu asupra numelui lui Dumnezeu. (Prov. 30:8, 9) Indiferent ce motiv ar invoca sau cât de scuzabilă ar putea părea fapta lui în lumina circumstanțelor, cel ce fură arată că acordă mai multă importanță lucrurilor materiale și dorințelor lui lacome decât legilor și numelui lui Dumnezeu.
6 Să remarcăm că în Zaharia 5:3, 4 se spune că blestemul „va intra în casa hoțului . . . , va rămâne în casa lui și o va distruge”. Așadar, nu există loc în care cineva să se poată ascunde de judecata lui Iehova. Dumnezeu va scoate la iveală orice nelegiuire comisă în poporul său. Chiar dacă o persoană care fură s-ar putea ascunde de autorități, de angajator, de bătrânii de congregație sau de părinți, ea nu se poate ascunde de Dumnezeu, care are grijă să dea pe față orice astfel de faptă. (Evr. 4:13) Cât de mult ne bucurăm că trăim în mijlocul unor oameni care se străduiesc să fie cinstiți „în toate”. (Evr. 13:18)
7. Cum putem evita blestemul de pe sulul care zboară?
7 Iehova dezaprobă orice furt. Considerăm o mare onoare să trăim la înălțimea normelor sale morale și, de aceea, ne străduim să nu dezonorăm în niciun fel numele său prin conduita noastră. Astfel, vom evita judecata nefavorabilă de care au parte toți cei ce încalcă în mod deliberat legile lui Iehova.
SĂ NE RESPECTĂM ÎNTOTDEAUNA CUVÂNTUL DAT
8-10. a) Ce este un jurământ? b) Ce jurământ a încălcat regele Zedechia?
8 Sulul care zboară conține și un avertisment pentru cei ce fac „un jurământ fals” în numele lui Dumnezeu. (Zah. 5:4) Un jurământ este o declarație prin care cineva garantează că un lucru este adevărat sau un angajament solemn de a face sau nu un anumit lucru.
9 A face un jurământ în numele lui Iehova este o chestiune cât se poate de serioasă. Acest lucru reiese din ceea ce i s-a întâmplat lui Zedechia, ultimul rege iudeu care a domnit la Ierusalim. Zedechia a jurat în numele lui Iehova că va fi un supus loial al regelui Babilonului. Însă el nu și-a respectat cuvântul. Drept urmare, Iehova i-a transmis următoarele: „Viu sunt eu, . . . că [Zedechia] va muri, chiar în Babilon, în ținutul regelui care l-a pus rege pe cel ce și-a disprețuit jurământul și a încălcat legământul”. (Ezec. 17:16)
10 Regele Zedechia era dator înaintea lui Iehova să-și respecte jurământul făcut în numele lui Dumnezeu. (2 Cron. 36:13) Însă el a căutat să scape de jugul babilonian încercând să încheie o alianță cu Egiptul, acțiune sortită eșecului. (Ezec. 17:11-15, 17, 18)
11, 12. a) Care este cea mai importantă promisiune din viața noastră? b) Cum ar trebui să ne influențeze viața de zi cu zi promisiunea făcută când ne-am dedicat?
11 Din relatarea despre Zedechia înțelegem că Iehova acordă atenție promisiunilor pe care le fac oamenii. Așadar, pentru a avea aprobarea sa, trebuie să ne respectăm cuvântul dat. (Ps. 76:11) Cea mai importantă promisiune pe care o face un om este promisiunea solemnă prin care își dedică viața lui Iehova Dumnezeu. Cu această ocazie, noi îi promitem lui Iehova că îi vom sluji necondiționat, indiferent de ce ni se va întâmpla în viață.
12 Cum arătăm că ne respectăm promisiunea pe care am făcut-o când ne-am dedicat? Felul în care reacționăm la încercările, mai mici sau mai mari, cu care ne confruntăm „zi de zi” arată cu câtă seriozitate ne privim angajamentul de a-i aduce laude lui Iehova. (Ps. 61:8) De pildă, când cineva de la școală sau de la serviciu flirtează cu noi, îi respingem avansurile arătând astfel că ‘ne găsim plăcerea în căile lui Iehova’? (Prov. 23:26) Dacă trăim într-o familie divizată pe plan religios, îl rugăm pe Iehova să ne ajute să continuăm să manifestăm calități creștine chiar și atunci când cei din jurul nostru nu fac lucrul acesta? Ne apropiem noi în fiecare zi de Iehova în rugăciune, mulțumindu-i pentru iubirea sa și pentru privilegiul de a face parte din organizația sa? Ne facem timp să citim zilnic din Biblie? Oare n-am promis noi să facem toate acestea când ne-am dedicat? Când ascultăm de Iehova și facem tot ce ne stă în putință în serviciul său, demonstrăm că îl iubim și că îi suntem cu adevărat dedicați. Închinarea este pentru noi un mod de viață, nu un ansamblu de ritualuri. Dacă ne respectăm cu fidelitate promisiunea, vom avea parte de foloase și de un viitor sigur. (Deut. 10:12, 13)
13. Ce învățăm din a șasea viziune a lui Zaharia?
13 A șasea viziune a lui Zaharia ne-a ajutat să înțelegem că, dacă îl iubim pe Iehova, nu trebuie să furăm niciodată și nu trebuie să facem jurăminte false. Am văzut, de asemenea, că, deși israeliții au făcut multe greșeli, Iehova nu a renunțat la ei. Dumnezeu a înțeles situația grea în care se aflau din cauza dușmanilor lor. Prin faptul că își respectă întotdeauna promisiunile, Iehova ne oferă un model. Putem fi siguri că el ne va ajuta să ne respectăm și noi cuvântul dat. În plus, el ne oferă speranța că în curând va pune capăt răutății de pe tot pământul. Următoarea viziune a lui Zaharia constituie o garanție în acest sens.
RĂUTATEA ESTE AȘEZATĂ „LA LOCUL POTRIVIT”
14, 15. a) Ce vede Zaharia în a șaptea viziune? (Vezi a doua imagine de la începutul articolului.) b) Ce simbolizează femeia închisă în efă și de ce este ea închisă acolo?
14 În a șaptea viziune, Zaharia vede un coș numit „efă”. (Citește Zaharia 5:5-8.) Acest coș de mărime medie are ‘un capac rotund de plumb’. Când capacul este ridicat, Zaharia vede o femeie așezată „în mijlocul efei”, despre care îngerul spune că reprezintă „Răutatea”. Să ne imaginăm cât de îngrozit a fost Zaharia când a văzut că femeia voia să iasă din coșul în care era închisă! Îngerul însă reacționează prompt și o împinge pe femeie înapoi în coș, punând deasupra lui capacul de plumb. Ce semnificație are această viziune?
15 Viziunea scoate în evidență faptul că Iehova nu tolerează nicio formă de răutate în mijlocul poporului său. El nu permite ca răul să se extindă, ci îl înlătură cu promptitudine. (1 Cor. 5:13) Cât de bine este ilustrat acest lucru de gestul îngerului de-a arunca acel capac de plumb peste gura efei!
16. a) Ce se întâmplă cu efa pe care Zaharia o vede în viziune? (Vezi a treia imagine de la începutul articolului.) b) Unde duc femeile înaripate efa?
16 Zaharia vede apoi două femei care au aripi puternice, ca de barză. (Citește Zaharia 5:9-11.) Cât de diferite sunt acestea de femeia din efă! Ele își folosesc aripile puternice pentru a coborî deasupra efei în care se găsește „Răutatea” și a o duce apoi în zbor „în țara Șinear”, sau Babilon. Dar de ce duc femeile înaripate efa în Babilon?
17, 18. a) De ce este Șinearul „locul potrivit” pentru „Răutate”? b) Care trebuie să fie hotărârea noastră în ce privește răutatea?
17 Pentru israeliții din zilele lui Zaharia, Șinearul, sau Babilonul, era un loc cât se poate de potrivit în care să fie dusă „Răutatea”. Întrucât trăiseră în Babilon, Zaharia și compatrioții săi puteau confirma că acesta era un oraș plin de idolatrie și depravare. Ei știau ce luptă duseseră în fiecare zi pentru a se împotrivi spiritului acelei lumi păgâne. Viziunea era o garanție că Iehova nu avea să permită ca vreun lucru rău să contamineze închinarea curată.
18 Totuși, viziunea le amintea evreilor că fiecare dintre ei avea responsabilitatea de a păstra curată închinarea adusă lui Dumnezeu. Răutatea nu poate fi și nu va fi tolerată în mijlocul poporului lui Iehova. Odată ce am fost primiți în organizația curată a lui Dumnezeu, în care ne bucurăm de ocrotirea și grija sa iubitoare, avem responsabilitatea de-a o păstra curată. Fiecare trebuie să se asigure că își îndeplinește această responsabilitate! În paradisul nostru spiritual nu-și are locul nicio formă de răutate.
UN POPOR CURAT ÎI ADUCE ONOARE LUI IEHOVA
19. Ce semnificație au pentru noi viziunile impresionante ale lui Zaharia?
19 A șasea și a șaptea viziune a lui Zaharia sunt un avertisment serios pentru cei ce persistă în necinste. Iehova nu tolerează nelegiuirea și, de aceea, slujitorii săi trebuie să urască cu adevărat răutatea. Însă aceste viziuni sunt, totodată, o confirmare iubitoare din partea Tatălui nostru ceresc că, dacă ne străduim să fim persoane plăcute lui, ne vom bucura de ocrotirea și de aprobarea sa și nu vom suporta consecințele dezastruoase ale blestemului său. Iehova dorește să ne binecuvânteze! Chiar dacă este greu să ne păstrăm curați în această lume rea, cu ajutorul lui Iehova vom reuși! Însă de unde știm că închinarea curată va triumfa în lumea nelegiuită în care trăim? Dat fiind că se apropie necazul cel mare, ce garanție avem că Iehova își va ocroti organizația? La aceste întrebări se va răspunde în articolul următor.