Am învățat să nu-l refuzăm niciodată pe Iehova

Harvey a crescut într-o familie cu patru copii, el fiind cel mai mare. Părinții lui au cunoscut adevărul în Midland Junction, Western Australia, în timpul marii crize economice din anii ’30 ai secolului trecut. Harvey s-a botezat la vârsta de 14 ani. Nu după mult timp, a învățat că nu trebuia să refuze niciodată o responsabilitate teocratică. Odată, un frate l-a rugat să citească la Turnul de veghe, iar el a refuzat deoarece nu se simțea suficient de capabil. Însă fratele i-a spus: „Când cineva îți cere să îndeplinești o responsabilitate în organizația lui Iehova, înseamnă că te consideră capabil să te achiți de ea”. (2 Cor. 3:5)

Eu am cunoscut adevărul în Anglia, împreună cu mama și cu una dintre surorile mele mai mari. Tata nu-i agrea pe Martorii lui Iehova, însă, mai târziu, a devenit și el Martor. M-am botezat când aveam nouă ani, deși el nu a fost de acord. Visam să ajung pionieră și apoi misionară. Însă tata nu mi-ar fi permis să fac pionierat decât după ce împlineam 21 de ani, iar eu nu aveam de gând să aștept atât de mult. Cu acordul tatălui meu, la doar 16 ani, m-am mutat la sora mea cea mai mare, care emigrase în Australia. Cum am împlinit 18 ani, am început pionieratul.

În Australia, l-am cunoscut pe Harvey. Și el își dorea mult să devină misionar. Ne-am căsătorit în 1951. După doi ani de pionierat, am fost repartizați în lucrarea itinerantă. Circumscripția noastră cuprindea o mare parte din Western Australia, astfel că de multe ori trebuia să străbatem cu mașina zone aride și izolate.

În 1954, am fost invitați să luăm parte la cursurile celei de-a 25-a clase a Școlii Galaad. Visul nostru de a deveni misionari era pe punctul de a se împlini. Am ajuns la New York cu vaporul și am început un curs riguros de studiere a Bibliei. Programa includea învățarea limbii spaniole, o provocare pentru Harvey, care nu putea să pronunțe „r”-ul din spaniolă.

În timpul școlii, instructorii ne-au spus că cei care doreau să fie repartizați în Japonia se puteau înscrie la un curs de japoneză. Am considerat că era mai bine ca organizația lui Iehova să ne aleagă repartiția. La scurt timp, fratele Albert Schroeder, unul dintre instructori, a aflat că nu ne înscriseserăm și ne-a spus: „Mai gândiți-vă puțin”. Deoarece încă ezitam, fratele Schroeder ne-a zis: „V-am înscris eu împreună cu ceilalți instructori. Vedeți dacă puteți învăța limba japoneză”. Lui Harvey i-a fost mai ușor să pronunțe cuvintele în japoneză decât în spaniolă.

Am sosit în Japonia în 1955. Pe atunci, în țară nu erau decât 500 de vestitori. Harvey avea 26 de ani, iar eu 24. Am fost repartizați în orașul-port Kobe, unde am rămas patru ani. Apoi, spre marea noastră bucurie, am fost invitați să slujim în lucrarea itinerantă, în apropiere de orașul Nagoya. Ne plăcea totul la această repartiție: frații, mâncarea, peisajele. Totuși, după puțin timp, s-a ivit o altă ocazie de a accepta o repartiție din partea lui Iehova.

După trei ani petrecuți în lucrarea itinerantă, filiala din Japonia ne-a întrebat dacă am vrea să ne mutăm în Taiwan și să le predicăm celor din tribul amis. Unii frați amis deveniseră apostați. Pentru a remedia situația, filiala avea nevoie de cineva care vorbea fluent japonezaa. Întrucât ne plăcea foarte mult repartiția din Japonia, decizia nu a fost una ușoară. Dar Harvey învățase că nu trebuia să refuze niciodată o repartiție, iar eu l-am susținut.

În noiembrie 1962, am sosit în Taiwan, unde erau 2 271 de vestitori, cei mai mulți dintre ei din populația amis. Însă, la început, a trebuit să învățăm chineza. Am reușit în final, deși nu am avut decât un manual și o profesoară care nu vorbea engleza.

La puțin timp după sosirea în Taiwan, Harvey a fost numit serv de filială. Întrucât filiala era mică, Harvey își putea îndeplini responsabilitățile în cadrul acesteia și, în același timp, să slujească alături de frații amis chiar și trei săptămâni pe lună. Din când în când, slujea și ca supraveghetor de district, ceea ce presupunea, printre altele, să țină teme la congrese. Harvey ar fi putut ține temele în japoneză pentru că frații amis le-ar fi înțeles. Totuși, autoritățile nu permiteau ca întrunirile religioase să se țină în alte limbi, ci doar în chineză. Astfel, Harvey a trebuit să prezinte cuvântările în chineză, deși nu o stăpânea foarte bine, iar un frate traducea în amis.

Întrucât, pe atunci, Taiwanul se afla sub legea marțială, frații aveau nevoie de autorizații pentru a ține congresele. Însă acestea nu erau ușor de obținut, iar deseori poliția nu le elibera în timp util. Dacă nu primeam autorizația până în săptămâna congresului, Harvey mergea la secția de poliție și stătea acolo până o primea. Tactica lui Harvey funcționa, întrucât polițiștilor le era jenă să vadă că un străin aștepta în secție.

În săptămânile pe care le petreceam cu frații, mergeam pe jos ore întregi, urcând munți și traversând râuri, pentru a predica. Îmi amintesc de prima mea urcare pe munte. Dimineață, am mâncat repede ceva și la 5:30 am luat autobuzul spre un sat izolat. Am traversat albia lată a unui râu și am început să urcăm un munte. Panta era atât de abruptă, încât picioarele fratelui din fața mea îmi ajungeau la nivelul ochilor.

În acea dimineață, Harvey a ieșit în lucrare cu câțiva frați locali, iar eu am predicat singură într-un cătun în care localnicii vorbeau japoneza. În jurul prânzului, am început să mă simt rău deoarece nu mâncasem de câteva ore. M-am întâlnit, în final, cu Harvey, care era singur, întrucât ceilalți frați plecaseră. Dăduse câteva reviste în lucrare și primise în schimb trei ouă crude. Mi-a arătat cum se mănâncă un ou crud: a făcut câte o gaură în ambele capete și a supt conținutul. Deși nu părea foarte delicios, am încercat și eu unul. Dar cui avea să-i revină cel de-al treilea ou? Bineînțeles că mie, întrucât Harvey nu se simțea în stare să coboare muntele cu mine în spate, în cazul în care aș fi leșinat de foame.

La un congres de circumscripție, am avut o experiență cu totul neobișnuită. Eram cazați la un frate care locuia chiar lângă sala Regatului. Întrucât, în cultura amis, curățenia fizică este foarte importantă, soția supraveghetorului ne-a pregătit un loc în care să ne spălăm. Harvey era ocupat, așa că m-a rugat pe mine să mă spăl prima. Baia se rezuma la o găleată cu apă rece, o găleată cu apă fierbinte și un lighean. Spre uimirea mea, soția supraveghetorului de circumscripție le așezase în dreptul sălii Regatului, unde frații făceau pregătirile pentru congres. Am întrebat-o dacă nu avea să-mi dea un material pe care să-l folosesc ca paravan. Însă mi-a adus o folie de plastic transparentă. Atunci m-am gândit să merg în spatele casei, însă, acolo, gâștele își scoteau capetele prin gard, gata să ciupească pe oricine îndrăznea să se apropie. Mi-am zis: „Frații de la sală sunt prea ocupați ca să mă vadă, iar dacă refuz, gazdele se vor supăra. Așa că o să mă spăl”.

Harvey și-a dat seama că frații amis nu progresau pe plan spiritual deoarece mulți dintre ei nu știau să scrie și să citească și nu aveau publicații biblice. Întrucât limba amis avea de puțin timp un sistem de scriere, era practic ca frații să învețe să citească în propria limbă. Acesta a fost un proiect uriaș, dar, în cele din urmă, ei au putut să învețe despre Iehova în limba maternă. La sfârșitul anilor ’60, au început să se tipărească publicații biblice în limba amis, inclusiv Turnul de veghe.

Însă autoritățile au restricționat distribuirea publicațiilor care nu erau scrise în limba chineză. De aceea, am apelat la diverse metode, pentru ca Turnul de veghe să poată fi disponibil în continuare în amis. De exemplu, un timp, am folosit o ediție bilingvă a Turnului de veghe, care conținea articole atât în chineza mandarin, cât și în amis. În felul acesta, dădeam impresia că îi învățăm pe localnici chineza. De atunci, organizația lui Iehova pune la dispoziția vorbitorilor de limbă amis nenumărate publicații care îi ajută să învețe adevărul. (Fap. 10:34, 35)

În anii ’60 și ’70, mulți frați amis nu trăiau conform normelor lui Dumnezeu. Întrucât nu înțelegeau pe deplin principiile Bibliei, unii aveau un mod de viață imoral, se îmbătau sau mestecau nucă betel și fumau. Harvey a vizitat multe congregații pentru a-i ajuta pe frați să înțeleagă cum privește Iehova aceste chestiuni. Ne aflam într-o astfel de călătorie când am avut peripeția menționată la început.

Frații umili au fost dispuși să facă schimbări, însă, din păcate, mulți alții au refuzat. Astfel, în 20 de ani, numărul vestitorilor din Taiwan a scăzut de la peste 2 450 la aproximativ 900. Această situație a produs multă descurajare. Totuși, știam că Iehova nu ar binecuvânta o organizație necurată. (2 Cor. 7:1) În cele din urmă, practicile impure au fost eliminate din congregație și, cu binecuvântarea lui Iehova, Taiwanul are acum peste 11 000 de vestitori.

În anii ’80, congregațiile de limbă amis au început să înflorească, iar Harvey a putut petrece mai mult timp în teritoriul de limbă chineză. El a avut bucuria de a-i ajuta pe soții mai multor surori să devină Martori. Îmi amintesc cât de entuziasmat a fost când l-a auzit pentru prima dată pe unul dintre aceștia rugându-se lui Iehova. Și eu am avut privilegiul de a ajuta multe persoane sincere să se apropie de Dumnezeu. De asemenea, am fost foarte bucuroasă să slujesc la filiala din Taiwan împreună cu fiul și cu fiica unei persoane cu care am studiat Biblia.

Din nefericire, acum nu-l mai am alături pe dragul meu Harvey. La 1 ianuarie 2010, el a pierdut lupta cu cancerul, iar eu am pierdut un partener după aproape 60 de ani de căsnicie. Harvey a slujit în serviciul cu timp integral aproximativ șase decenii. Îmi este nespus de dor de el! Însă am marea satisfacție că l-am susținut în zilele de început ale lucrării din două țări fascinante. Și eu, și Harvey am învățat două limbi asiatice dificile, iar Harvey chiar scria în aceste limbi.

După câțiva ani, Corpul de Guvernare a decis că, dată fiind vârsta mea înaintată, era spre binele meu să mă întorc în Australia. La început, mi-am zis: „Nu vreau să plec din Taiwan”. Dar mi-am adus aminte că Harvey m-a învățat să accept orice îndrumare din partea organizației lui Iehova, astfel că am fost de acord să mă mut. Mai târziu, mi-am dat seama că a fost o decizie înțeleaptă.

În prezent, lucrez la filiala din Australasia, iar în weekend merg în predicare alături de vestitorii dintr-o congregație locală. La Betel, îmi folosesc cunoștințele de japoneză și chineză pentru a face tururi. Aștept cu nerăbdare ca Harvey să revină la viață! Am certitudinea că Iehova își va aduce aminte de soțul meu, care a învățat să nu-l refuze niciodată pe Dumnezeul său! (Ioan 5:28, 29)