Marele meu Creator m-a remarcat

M-am născut în Paris (Franța) și am crescut într-o familie de atei. De aceea, nu credeam în Dumnezeu, ci în evoluție. La fel ca mulți alții, am acceptat această teorie fără să-mi pun întrebări, considerând că, de vreme ce era predată în școli, trebuia să fie adevărată. Teoria evoluției părea logică, de aceea nu am simțit nevoia să fac mai multe cercetări pentru a afla cum a apărut viața.

Părinții mei aveau o atitudine negativă față de religie. Ei se gândeau că, dacă ar exista într-adevăr un Dumnezeu, lumea n-ar fi plină de suferință și de nedreptate. În ce mă privește, întrucât vedeam atât de multă ipocrizie religioasă, consideram că era o dovadă de naivitate să crezi într-un Dumnezeu iubitor. Chiar râdeam de cei care credeau în Dumnezeu.

Acum însă sunt convins nu numai că există un Creator, ci și că el se interesează de mine, în pofida slăbiciunilor mele. Dați-mi voie să vă povestesc de ce am ajuns la această concluzie și cum mi-a schimbat ea viața.

Când aveam 19 ani, am primit ordin de încorporare și am fost trimis timp de un an în Guyana Franceză (America de Sud). Acest loc îndepărtat și frumos urma să aibă un efect puternic asupra mea.

La vârsta de 20 de ani, m-am întors în Paris. Nu după mult timp, viața mea se desfășura după același tipar: în timpul săptămânii munceam din greu, iar în weekend mergeam la petreceri și consumam alcool în exces. Acest mod de viață nu mi-a adus nicio satisfacție. Orice plăcere era de scurtă durată și nu avea un sens real. Am rămas dezamăgit din cauza corupției, a rasismului și a sărăciei pe care le vedeam în societate. Oameni nevinovați sufereau, iar mediul înconjurător era exploatat fără scrupule. Îmi doream o schimbare, astfel că am început să mă gândesc la posibilitatea de a mă întoarce în America de Sud.

CAUT O VIAȚĂ MAI BUNĂ ÎN MIJLOCUL NATURII

M-am întors în unul dintre satele izolate din Guyana Franceză unde făcusem armata. Speram că viața mea avea să capete sens dacă trăiam în mijlocul naturii, fumam marijuana și stăteam departe de problemele din Paris. Dar după un timp mi-am reluat vechile obiceiuri. Munceam toată săptămâna ca să mă pot distra în weekend.

Cam în acea perioadă, cineva mi-a dat o Biblie. Am citit o parte din ea, sperând să găsesc sfaturi care să-mi îmbunătățească viața. Însă nu înțelegeam ce citeam.

Și unii dintre prietenii mei căutau sensul vieții. Aceștia m-au invitat să locuiesc cu ei într-o comunitate pe care o creaseră în pădurea tropicală, un loc denumit Unity („Unitate”).

În pădurea tropicală ne simțeam liberi și ne bucuram de o viață simplă. Făceam totul în ritmul nostru, fără să dăm socoteală nimănui. Ne trezeam odată cu răsăritul, ne culcam la apus, ne cultivam singuri hrana, cântam și fumam marijuana. Aveam grijă de pământ și împărțeam totul între noi. Pentru că nu voiam să le facem rău animalelor, eram vegetarieni. Nu consideram că autoritățile meritau respect și nu ezitam să încălcăm legea dacă acest lucru era în avantajul nostru și nu avea nimeni de suferit.

Voiam să creăm o lume așa cum credeam noi că trebuie să fie. Niciunul dintre membrii comunității noastre nu avea autoritate peste ceilalți și ne respectam unii pe alții, indiferent de mediul din care proveneam. Totuși, mi-am dat seama că, în fond, cu toții aveam slăbiciuni și interese egoiste. Cu timpul, în mijlocul nostru au apărut aceleași probleme cu care societatea se confruntă în general. Unii au rămas în comunitate doar câteva zile, alții, câteva săptămâni sau luni. Eu am stat acolo mai bine de doi ani.

În timp ce trăiam în pădurea tropicală, am văzut cu câtă generozitate ne furnizează pământul lucrurile de care avem nevoie. Într-o zi m-am gândit să număr semințele unui fruct de papaia. Însă erau prea multe, așa că am renunțat. M-am întrebat: „De ce este pământul atât de generos cu noi? Este ca o locuință care a fost atent pregătită pentru sosirea cuiva”. Am conștientizat că aceste lucruri nu puteau să fi apărut de la sine. Însă cine le-a pregătit pentru noi? Trebuia să existe un Creator, dar nu cunoșteam nimic despre el.

Am continuat să citesc din Biblie, însă acum voiam să aflu ce aștepta Dumnezeu din partea mea. Am început să mă rog și să-mi fac semnul crucii, neștiind ce semnificație avea acest gest. Mă întrebam dacă numele Creatorului era Iah, așa cum îl auzeam în unele dintre cântecele pe care le cântam în comunitatea noastră.

AJUNG SĂ-L CUNOSC PE TATĂL MEU GENEROS

Când mă gândesc la perioada în care am început să mă rog, îmi dau seama că generosul nostru Creator a remarcat dorința mea de a cunoaște mai multe despre el. O prietenă din comunitatea în care trăiam îi întâlnise pe Martorii lui Iehova și primise cartea Tu poți trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ.a În timp ce o citeam, eram uluit de lucrurile pe care le aflam. Mă fascina perspectiva de a trăi veșnic pe un pământ transformat în paradis. Era exact ceea ce căutam: să trăiesc într-un cadru ideal pe pământ, în pace, alături de oamenii pe care îi iubesc, fără amenințarea morții. Doream să mă apropii de Creatorul nostru generos, care ne-a promis acest viitor minunat.

Am înțeles că trebuia să fac schimbări în viață, dar și că aveam nevoie de ajutor. Așa că l-am rugat pe un alt prieten să-mi facă cunoștință cu Michel, un misionar Martor cu care studia.

Chiar în ziua în care ne-am cunoscut, Michel m-a invitat la un congres în Matoury, un oraș situat la peste 240 km depărtare, în apropierea capitalei țării, Cayenne. Aveam părul foarte lung și un cioc neîngrijit. Purtam pantaloni mov cu roz, care aveau modele făcute cu înălbitor, și o cămașă extrem de largă. În ciuda înfățișării mele, frații mi-au oferit transport, hrană și cazare. Iubirea și generozitatea Martorilor m-au convins că găsisem adevărul.

La congres s-a analizat, printre altele, textul din 1 Timotei 5:8. Versetul arată că un cap de familie responsabil le poartă de grijă celor din casa lui. Am înțeles că Iehova aplică la el însuși acest principiu și se îngrijește mereu de membrii familiei sale. Prin urmare, m-am gândit că, dacă voi pune voința lui Iehova pe primul loc în viață, nu voi avea niciun motiv de teamă deoarece el se va îngriji de mine. Cu timpul, m-am convins de acest adevăr observând exemplul lui Michel, care se concentra asupra înfăptuirii voinței lui Iehova. Lui nu îi lipsea nimic și era mereu fericit.

Pe măsură ce învățam mai multe din Biblie, am început să fac schimbări. Am hotărât să nu mai fumez tutun și marijuana. Imediat după ce am luat această decizie, am aruncat în foc tutunul și marijuana care îmi rămăseseră și nu am mai fumat niciodată. Am început să asist și la unele întruniri. Odată l-am rugat pe un frate să mă tundă, iar el m-a tuns chiar acolo, la sala Regatului.

După câteva săptămâni, am părăsit comunitatea din Guyana Franceză și m-am întors în Franța. Am găsit o sală a Regatului și am reluat studiul biblic. Părinții mei erau uimiți de schimbările pe care le făcusem. Nu mai fumam, nu mă mai îmbătam și nu mai mergeam la petreceri. Însă ei nu au fost încântați de încercările mele prea directe de a le depune mărturie. Mai târziu, am înțeles că trebuia să dau dovadă de mai mult tact și de considerație față de sentimentele lor.

M-am botezat în 1996. L-am rugat pe Iehova să mă ajute să devin misionar, la fel ca Michel. Consideram că aceasta era cea mai bună modalitate de a-mi arăta recunoștința față de Iehova.

MAI MULTE BINECUVÂNTĂRI DE LA TATĂL MEU CERESC

Din congregația mea făcea parte o soră frumoasă pe nume Claudine, care mi-a atras atenția. Am observat că era zeloasă în predicare, iar răspunsurile ei la întruniri arătau că îl iubea foarte mult pe Iehova. Voiam să o cunosc mai bine, dar mai întâi voiam să mă asigur că și ea era interesată de serviciul de misionar. Din fericire, era! Ne-am căsătorit în aprilie 2000.

În anul următor, am început pionieratul împreună. După o vreme, am decis să învățăm chineza mandarină pentru a sprijini o grupă din apropiere. Mi-a fost foarte greu să învăț această limbă. A trebuit să mă adaptez la un mod de gândire diferit și să găsesc modalități creative de a prezenta adevărul. Sincer să fiu, nu am învățat niciodată să vorbesc bine chineza mandarină. Dar am făcut tot ce am putut și am rămas cu amintiri de neuitat din anii minunați pe care i-am petrecut alături de frații și surorile de limbă chineză. Această experiență nu a fost doar o binecuvântare deosebită, ci și o pregătire excelentă pentru repartițiile care aveau să urmeze.

ÎNTÂMPIN PROVOCĂRI

De-a lungul anilor, a trebuit să fac față mai multor provocări. De exemplu, eram convins că, oricât de mult făceam pentru Iehova sau pentru frați, nu era suficient. Așa că petreceam mult mai mult timp decât era necesar pentru a-mi pregăti temele. Cu toate acestea, eram descurajat pentru că nu mă ridicam la înălțimea standardelor mele nerezonabile. (Ecl. 7:16) A trebuit să învăț că Iehova este un Tată iubitor, care nu cere perfecțiune de la noi, ci se bucură să vadă că îi dăm ce avem noi mai bun, fără să facă comparații.

În Paris, am fost invitat să slujesc ca locțiitor al supraveghetorului de circumscripție. Consideram că eram prea tânăr și lipsit de experiență pentru această numire. Însă am văzut că spiritul sfânt al lui Iehova ne ajută să realizăm lucruri pe care nu le-am putea face dacă ne-am baza pe forțele proprii.

O altă provocare cu care m-am confruntat a fost hiperhidroza, o afecțiune de care sufăr încă din copilărie. Aceasta constă în transpirație excesivă, în special la nivelul palmelor. Simptomele se înrăutățesc atunci când sunt stresat, de exemplu, când vorbesc în fața publicului la congrese. Dar, de-a lungul timpului, am constatat că, dacă îl rog pe Iehova să-mi dea pacea minții, simptomele se atenuează. Problema nu a dispărut, însă, când mă bazez mai mult pe Iehova, reușesc să rămân mai calm și să transpir mai puțin.

În 2011, Iehova a împlinit o dorință mai veche a inimii noastre: am fost numiți misionari. Am primit o repartiție în Noua Caledonie, un grup de insule situat în sud-vestul Oceanului Pacific, la mai bine de 16 000 km de Paris. Această repartiție a avut și provocări. A trebuit să ne adaptăm la alimente noi, precum maniocul, taro și ignamele. De asemenea, a trebuit să ne obișnuim să fim treziți din somn foarte devreme de cântatul cocoșilor și de lătratul câinilor. În plus, ne-am adaptat la un nou stil de a conversa. Deseori, localnicii răspund nu prin cuvinte, ci pur și simplu ridicând din sprâncene.

Iehova ne-a ajutat de fiecare dată când ni s-a schimbat repartiția. Am fost misionari în teritoriu, după care am slujit câțiva ani la Betel. Am participat la cursurile Școlii pentru Evanghelizatori ai Regatului, iar acum slujim în lucrarea de circumscripție. Am simțit că Iehova ne-a susținut prin spiritul său sfânt în fiecare repartiție. El m-a învățat că slăbiciunile nu ne fac mai puțin folositori în ochii săi. De aceea, deseori îl rog fierbinte să mă ajute să mă achit de responsabilitățile mele. Deși nici acum nu mă simt confortabil în fața unui public, cu ajutorul lui Iehova am reușit să le ofer încurajare și îndrumare congregațiilor pe care le vizităm.

Pe parcursul acestor schimbări, Claudine mi-a fost un sprijin constant. Ea are multă răbdare cu mine. Se implică din plin în lucrarea pe care o facem și este întotdeauna gata să depună mărturie cu zel. Nu se plânge de temperaturile ridicate și de greutățile specifice lucrării de circumscripție.

La primul meu congres, am aflat că Iehova, Marele Creator, se îngrijește mereu de slujitorii săi. Întrucât l-am pus pe el pe primul loc în viață, am avut numeroase binecuvântări. Iehova m-a ajutat să am un punct de vedere corect cu privire la autorități și să fiu umil. Am întrerupt legăturile cu prietenii mei din lume pentru a putea trăi la înălțimea normelor lui Iehova, dar el m-a răsplătit cu mult mai mult decât am pierdut – mi-a dat prieteni adevărați, precum și o soție minunată. Și am speranța extraordinară de a mă bucura de generozitatea lui Iehova pentru totdeauna. (Mar. 10:29, 30)