VERSETE BIBLICE EXPLICATE
Ieremia 29:11 – „Eu cunosc planurile pe care le am cu privire la voi”
„«Știu bine gândurile pe care le am față de voi», zice Iehovaa, «gânduri de pace, nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o speranță».” (Ieremia 29:11, Traducerea lumii noi)
„Eu cunosc planurile pe care le am cu privire la voi, zice DOMNUL, planuri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” (Ieremia 29:11, Noua traducere în limba română)
Semnificația versetului
Iehova Dumnezeu le-a promis slujitorilor săi un viitor pașnic. Deși au fost scrise pentru oamenii din vechime, aceste cuvinte descriu foarte bine gândurile pe care Dumnezeu le are și pentru oamenii din prezent. El este „Dumnezeul care dă speranță”. (Romani 15:13) De fapt, el a consemnat astfel de promisiuni în Biblie pentru ca noi „să avem speranță” și să așteptăm un viitor mai bun. (Romani 15:4)
Contextul versetului
Aceste cuvinte au fost consemnate într-o scrisoare adresată israeliților care au fost duși captivi în Babilon.b (Ieremia 29:1) Dumnezeu le-a spus exilaților că vor rămâne în captivitate mult timp și că ar trebui să-și construiască locuințe, să-și planteze grădini și să-și întemeieze familii. (Ieremia 29:4-9) Totuși, Dumnezeu a adăugat: „Când se vor împlini 70 de ani în Babilon, îmi voi îndrepta atenția spre voi și mă voi ține de promisiune, aducându-vă înapoi în [Ierusalim]”. (Ieremia 29:10) Astfel, Dumnezeu le-a garantat că nu va uita de ei, iar speranța lor de a se întoarce acasă va deveni realitate. (Ieremia 31:16, 17)
Dumnezeu și-a ținut promisiunea față de israeliți. Așa cum a profețit, Babilonul a fost cucerit de regele persan Cirus. (Isaia 45:1, 2; Ieremia 51:30-32) Apoi, Cirus le-a permis exilaților să se întoarcă în țara lor natală. După 70 de ani de captivitate, ei s-au întors în Ierusalim. (2 Cronici 36:20-23; Ezra 3:1)
Pentru cei care speră în Iehova, împlinirea promisiunii din Ieremia 29:11 este o dovadă că și celelalte promisiuni se vor împlini. Aceste promisiuni au în vedere instaurarea păcii pe întreg pământul prin intermediul Regatului lui Dumnezeu condus de Isus Cristos. (Psalmul 37:10, 11, 29; Isaia 55:11; Matei 6:10)
Concepții greșite despre Ieremia 29:11
Concepție greșită: Dumnezeu are un „plan” pentru fiecare dintre noi.
Adevăr: Dumnezeu le permite oamenilor să aleagă ce cale vor să urmeze. Cuvintele sale din Ieremia 29:11 au fost adresate israeliților din Babilon ca grup, iar „planul” pe care îl avea în vedere pentru acel grup era un viitor pașnic. (Ieremia 29:4) Totuși, Dumnezeu i-a permis fiecărei persoane să aleagă dacă dorea să beneficieze de promisiunea lui sau nu. (Deuteronomul 30:19, 20; Ieremia 29:32) Cei care au ales să-l caute pe Dumnezeu s-au rugat cu o inimă sinceră. (Ieremia 29:12, 13)
Concepție greșită: Dumnezeu le va da slujitorilor săi bogății materiale.
Adevăr: Unele traduceri ale Bibliei redau ideea de pace din acest verset prin termenul „prosperitate”. Însă termenul ebraic din Ieremia 29:11 înseamnă „pace, sănătate și bunăstare”. Contextul arată că Dumnezeu le-a promis israeliților exilați nu bogății, ci pace și un trai bun. Ei aveau să existe în continuare ca națiune și aveau să se întoarcă la un moment dat în Ierusalim. (Ieremia 29:4-10)
Citește Ieremia, capitolul 29, împreună cu notele de subsol și referințele marginale.
a Iehova este numele lui Dumnezeu. (Psalmul 83:18)
b Referitor la Ieremia 29:11, The Expositor’s Bible Commentary afirmă: „Cu greu găsești în Biblie o promisiune mai minunată care să exprime tandra compasiune a lui Yahweh [Iehova] față de exilați și care să le dea un motiv întemeiat de optimism și speranță.” (volumul VII, pagina 360)