Am scăpat de la moarte datorită unui tratament fără sînge

Relatată de un membru de la sediul mondial al Martorilor lui Iehova

CE IRONIE! În februarie 1991 plecasem la Buenos Aires, Argentina, pentru a ajuta la conducerea unei serii de seminarii consacrate folosirii unor terapii ca alternative la transfuziile de sînge. Iar acum mă aflam la un pas de moarte, cu o serioasă hemoragie internă.

Problema a început cu o săptămînă mai înainte cînd mă aflam în Mexic. Am simţit o durere abdominală, dar nu credeam să fie ceva serios. Un medic local mi-a spus că era ceva obişnuit pentru americani să aibă tulburări gastrice cînd vizitează această zonă şi mi-a dat medicamente pentru calmarea durerii.

A doua zi, în timp ce mă aflam în avionul spre Buenos Aires, durerea s-a accentuat. Simţeam arsuri în abdomen, şi două zile mai tîrziu parcă aveam un foc mistuitor. Am primit o injecţie pentru atenuarea durerii, fapt ce mi-a permis să-mi duc la bun sfîrşit conferinţele din cadrul seminarului. După aceea, am fost transportat de la filiala Martorilor lui Iehova, unde stăteam împreună cu soţia mea, la un spital local. Examenele au revelat existenţa unui ulcer care părea că tocmai încetase să sîngereze.

Diagnosticul m-a surpins întrucîtva, deoarece nu avusesem niciodată ulcer şi nici măcar simptome de genul acesta. Oricum, se spera că odihna la pat, substanţele antiacide şi un regim alimentar dietetic uşor aveau să mă pună pe picioare. Din nefericire, după reîntoarcerea la infirmeria filialei, hemoragia a reînceput.

Scaunul îmi era negru, plin de sînge, iar eu eram palid ca un cadavru. În cele din urmă, am leşinat smulgîndu-mi întîmplător tubul intravenos din braţ. Soţia mea a alergat pe coridor s-o cheme pe infirmieră.

Operaţie sau nu?

Doi medici au sosit imediat la patul meu. M-au informat prin intermediul unui translator că hemoglobina îmi scăzuse la 6,8 grame pe decilitru (valoarea normală fiind în jur de 15). Ei au spus că s-au consultat telefonic cu un specialist în chirurgia fără sînge. Acesta recomanda o operaţie de urgenţă. Am întrebat dacă există alternative la operaţie.

S-a luat legătura cu un gastroenterolog. El a spus că era posibil să mi se introducă prin faringe o sondă pînă la locul perforat al duodenului, prima parte a intestinului subţire. Odată ajunsă la locul sîngerării, s-ar putea lăsa să cadă pe rană un hemostatic în vederea opririi hemoragiei.

„Ce şanse de reuşită există?“, am întrebat.

„Circa 50 la sută“, a răspuns el. Chirurgul a spus însă că dacă utilizarea hemostaticului eşua, tărăgănarea şi pierderea de sînge ar face probabil imposibilă operaţia. Nu aveam de ales.

Momentul era dramatic. Mi-am îmbrăţişat soţia, apoi, înainte ca ambulanţa să mă ducă la spital, mi-am întocmit testamentul. Prietenii noştri se temeau că nu voi supravieţui operaţiei.

Operaţia

În sala de operaţii, am fost aşezat pe ceea ce părea a fi o masă mare de sticlă. Ea era luminată de jos şi de sus, iar lumina era orbitoare. Începeam să fiu tot mai neliniştit, lucru ce trebuie să fi fost vizibil, de vreme ce unul dintre chirurgi s-a apropiat şi mi-a spus: „Nu vă îngrijoraţi. Totul merge bine“. Aceste cuvinte pline de atenţie m-au reconfortat. Mi s-a dat să inspir gazul anesteziant şi, parcă într-o secundă, m-a cuprins ameţeala, am amorţit şi mi-am pierdut cunoştinţa.

M-am trezit în timp ce mă mutau de pe targă pe un pat obişnuit de spital. Am început să intru în panică atunci cînd am simţit durerea ascuţită provocată de incizie şi de tuburile din nas şi din gît. Soţia mea, împreună cu o prietenă m-au consolat. Mi-au potolit setea teribilă pe care o simţeam umezindu-mi buzele cu apă. Eram fericit că trăiam.

Deşi am fost asigurat că operaţia era reuşită, nivelul hemoglobinei continua să-mi scadă. Ce nu era bine? Examenele de scaun au revelat că pierdeam încă sînge. Chirurgii erau siguri că hemoragia nu provenea de la perforaţia pe care tocmai o reparaseră — dar atunci de unde?

Medicii au presupus că ingerasem o substanţă toxică ce îmi cauzase probabil o perforare a colonului. Au spus că eram prea slab pentru o nouă operaţie.

Presiuni pentru a mă determina să accept sînge

În timp ce nivelul hemoglobinei continua să-mi scadă, asupra mea se făceau tot mai multe presiuni pentru a accepta transfuzii de sînge. Infirmiera care se ocupa de mine mi-a spus fără înconjur că dacă ea ar fi medic, mi-ar administra sînge fără să-mi ceară acordul. Cam pe la ora trei dimineaţa, un medic a venit să-mi zică: „Trebuie să primiţi sînge dacă vreţi să trăiţi“.

I-am explicat că eram Martor al lui Iehova şi că atît din motive religioase, cît şi medicale, nu accept transfuzii de sînge (Leviticul 17:10–14; Faptele 15:28, 29). Era vizibil iritat, dar am atribuit reacţia lui unei lipse de înţelegere şi de respect faţă de poziţia mea fermă.

Din cauza presiunilor crescînde, precum şi a altor condiţii din spital, am cerut externarea. Am fost readus imediat cu ambulanţa la infirmeria filialei.

Un tratament salutar

L-am rugat pe medicul de acolo, un Martor al lui Iehova, să-mi confirme că îmi administrase EPO (eritropoietină), un hormon sintetic care stimulează măduva osoasă să producă globule roşii într-un ritm accelerat. El mi-a confirmat lucrul acesta. Desigur, organismul mai are nevoie de constituenţi elementari pentru producerea globulelor roşii sănătoase. Aceşti constituenţi sînt acidul folic, vitamina B şi în special fierul. Ferodextranul (Imferonul) administrat pe cale intravenoasă este cea mai rapidă cale de furnizare a fierului necesar, şi l-am solicitat.a

Însă, în Argentina nu exista Imferon. Era greu de procurat chiar şi în Statele Unite, deoarece aproape tot fusese expediat în Orientul Mijlociu din cauza războiului din Golful Persic. Totuşi, în cele din urmă s-a găsit puţin şi un Martor al lui Iehova care tocmai se întorcea în Argentina mi l-a adus imediat.

În acest moment, nivelul hemoglobinei îmi era doar de 4. Ştiind că anemia se agravează dacă se recoltează mult sînge pentru analize, i-am spus asistentului medical care venea la filială că nu-i voi mai permite să-mi ia sînge. El a obiectat: „Trebuie să recoltăm sînge dacă vrem să ştim ce se întîmplă“.

„Ştiţi bine ce se întîmplă, i-am răspuns. Sîngerez, şi care este substanţa cea mai preţioasă din corpul meu?“

„Sîngele“, a recunoscut el.

„Am decis pentru moment să nu vă mai dau nici o picătură“, i-am răspuns. Nu se ştie cît de scăzut este nivelul hemoglobinei mele.

În noaptea aceea m-am rugat fierbinte lui Iehova cerîndu-i să-mi acorde îndrumarea sa şi mi-am exprimat speranţa că mă voi trezi a doua zi. M-am trezit într-adevăr, dar simţeam că puterile mă părăsesc. Moartea părea iminentă. Nivelul meu normal de hemoglobină este de circa 17,2 grame pe decilitru, aproape valoarea maximă acceptabilă. Pierdusem, aşadar, peste 75% din sînge. Trebuia să întreprind ceva.

În acea dimineaţă am solicitat o discuţie privitoare la tratamentul meu cu medicii care mă tratau. Pînă atunci nu mi se administrase vitamina K, importantă pentru coagularea sîngelui, dar acum ei au fost imediat de acord să înceapă să mi-o dea. Am întrebat apoi: „S-ar putea ca unele dintre medicamentele ce mi le administraţi să provoace sau să favorizeze hemoragia?“

„Nu“, au răspuns ei.

„Sînteţi siguri?“ am insistat eu.

A doua zi foarte devreme, unul dintre chirurgi a venit şi mi-a spus că în urma unor investigaţii suplimentare au constatat că unul dintre medicamente putea într-adevăr să favorizeze hemoragia. Utilizarea lui a fost imediat suspendată. Amabilitatea medicilor de a mă asculta cu atenţie pe mine ca pacient şi de a-mi analiza tratamentul mi-a sporit respectul faţă de ei.

La cerere, mi s-a adus literatură medicală, iar soţia mea şi cu mine am început să o cercetăm. Un articol vorbea despre un hemostatic, un medicament care opreşte hemoragia. De-abia găsisem articolul că dr. Marcelo Calderón Blanco, un Martor al lui Iehova, a venit şi mi-a împărtăşit intenţia sa de a utiliza un produs similar! Preparatul mi-a fost administrat sub formă de clismă. Cam în acelaşi timp, Imferonul a sosit din Statele Unite şi mi-a fost administrat intravenos.

Acum nu aveam decît să aşteptăm. Pe măsură ce treceau orele, simţeam că prind puteri. Trei zile mai tîrziu, am acceptat să mi se ia puţin sînge. Spre surpriza generală, hemoglobina îmi urcase la 6, cu toate că doar cu cinci zile în urmă, aceasta nu era decît 4 şi continua să scadă. Medicii erau sceptici. Ei au cerut încă o analiză. Aceasta le-a confirmat-o pe prima. EPO şi Imferonul dădeau rezultate!

Asistentul de la spital care îmi făcuse examenele de sînge a telefonat pentru a-mi spune că în mod sigur mi se administraseră transfuzii de sînge. „La nimeni hemoglobina nu poate urca atît de rapid fără transfuzie de sînge“, a insistat el. Medicul l-a asigurat că nu-mi fusese administrat sînge. „Ce tratament i-aţi aplicat care să ridice nivelul hemoglobinei atît de repede?“, a dorit el să ştie. A fost informat cu privire la utilizarea de EPO şi Imferon.

Dr. Amilcar Fernández Llerena, unul dintre medicii mei care nu era Martor, a trecut să mă vadă în ziua cînd am primit rezultatul analizelor de sînge. După ce m-a examinat, mi-a zis cu uimire: „Începînd de astăzi vă numesc Lazăr“ (compară cu Ioan 11:38–44). De-abia am reuşit să-mi reţin lacrimile.

El a adăugat: „Puteţi să-i mulţumiţi Dumnezeului dvs., Iehova, pentru că sînteţi în viaţă“. L-am întrebat ce vrea să zică. „Dacă aţi fi fost fumător, toxicoman sau alcoolic, a răspuns el, nu aţi fi supravieţuit operaţiei. Dar întrucît corpul dvs. este curat şi viguros graţie ascultării de legea lui Dumnezeu, aţi supravieţuit.“

Informaţiile medicale de care m-am folosit erau în principal cele pe care le transmisesem Comitetelor de asistenţă medicală cu ocazia seminariilor organizate în America de Nord, Europa şi America Latină. Programul acestor seminarii scoate în evidenţă alternativele eficiente ce pot fi utilizate în administrarea unei medicaţii fără sînge. Din fericire, informaţiile privind aceste alternative sînt la îndemîna medicilor prin intermediul Comitetelor de asistenţă medicală, în lumea întreagă existînd în prezent peste 800 de astfel de comitete.

Sper că experienţa mea îi va ajuta pe alţi Martori care caută un tratament fără sînge. Spitalul unde am făcut operaţia a luat ulterior legătura cu filiala Martorilor lui Iehova din Argentina şi a spus că medicii şi-au dat acum seama că dispunem de tehnici terapeutice eficiente fără produse sanguine şi că ar fi fericiţi să coopereze cu noi pe viitor.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

La ieşirea din spital după operaţie