Potrivit Bibliei

„Un vas mai slab“ — O insultă la adresa femeilor?

„DE CE FEMEILE SUNT JUDECATE DUPĂ GENUL LOR ÎN LOC SĂ FIE JUDECATE DUPĂ EXPERIENŢA, ÎNDEMÂNAREA ŞI INTELIGENŢA LOR?“ — BETTY A.

„FEMEILE SUNT DETERMINATE SĂ CREADĂ CĂ ELE SUNT CREATURI INFERIOARE.“ — LYNN H.

LE ÎNJOSEŞTE cumva pe femei expresia biblică „un vas mai slab“? Textul scriptural în cauză este 1 Petru 3:7, care afirmă: „Tot aşa şi voi, soţilor, locuiţi cu ele potrivit cunoştinţei, dând cinste femeii, ca fiind un vas mai slab, ca unele împreună moştenitoare cu voi a harului vieţii, pentru ca rugăciunile voastre să nu fie întrerupte“.

Atunci când Petru le-a scris aceste cuvinte colaboratorilor creştini, femeile aveau foarte puţine drepturi nu numai în lumea păgână antică, dar şi în comunitatea iudaică apostată. Promovau oare Petru şi primii creştini optica vremii cu privire la femei?

Vase inferioare?

Cum au interpretat cititorii din primul secol expresia „un vas mai slab“ folosită de Petru? Termenul grecesc pentru vas (skéuos) este folosit de nenumărate ori în Scripturile greceşti şi se referă la diferite recipiente, unelte, ustensile şi instrumente. Numindu-le „un vas mai slab“, Petru nu le-a înjosit pe femei, întrucât expresia implica faptul că şi soţul este un vas fragil sau slab. Alte texte biblice folosesc comparaţii asemănătoare cu referire atât la bărbaţi, cât şi la femei, cum ar fi „vase de lut“ (2 Corinteni 4:7) şi „vase ale îndurării“ (Romani 9:23). Este adevărat, Petru descrie femeia drept cel „mai slab“ dintre sexe. Însă Romani 5:6 aplică termenul „fără putere [slab, NW]“ la toţi oamenii — bărbaţi şi femei. Aşadar, primii creştini nu puteau să considere expresia „un vas mai slab“ ca fiind depreciativă pentru femei.

Dimpotrivă, cuvintele lui Petru trebuie să fi fost luate drept o înnobilare a statutului femeii. În zilele lui Petru nu prea exista respect pentru femei. Aşa cum prevăzuse Dumnezeu cu mult timp în urmă, soţii şi-au dominat deseori soţiile şi au abuzat de ele din punct de vedere fizic, sexual şi afectiv (Geneza 3:16). Aşadar, sfatul pe care Petru li-l dădea soţilor creştini însemna de fapt: Nu exploataţi puterea pe care societatea lumească le-a acordat-o bărbaţilor!

Să analizăm mai îndeaproape termenul „mai slab“. În acest verset, Petru se referea nu la trăsăturile emoţionale, ci la cele fizice. Bărbaţii sunt vase slabe; în comparaţie cu ei, femeile sunt vase mai slabe. Cum aşa? Structura osoasă şi musculară este alcătuită în aşa fel încât bărbaţii sunt, de obicei, înzestraţi cu mai multă putere fizică. Cu toate acestea, nu există nici un indiciu că Petru făcea o comparaţie a puterii morale, spirituale sau mintale. De fapt, dacă este vorba despre reacţiile emotive în faţa unor evenimente, femeile ar putea fi descrise cel mai bine drept diferite de bărbaţi, nu neapărat mai slabe sau mai puternice. Biblia vorbeşte despre caracterul moral puternic, perseverenţa şi discernământul femeilor care au urmat calea lui Dumnezeu — cum ar fi Sara, Debora, Rut şi Estera, ca să menţionăm doar câteva. Bărbaţilor umili nu le vine greu să recunoască faptul că femeile pot fi mai inteligente decât ei.

Cu toate acestea, unii consideră că, dacă femeile sunt numite ‘mai slabe’, aceasta înseamnă că ele sunt persoane inferioare. Dar să luăm următorul exemplu: cineva are două recipiente utile; unul este rezistent, celălalt mai puţin. Este oare vasul al doilea mai puţin preţuit pentru că nu este tot atât de rezistent ca primul? De fapt, cel mai puţin rezistent este, de obicei, tratat cu mai multă grijă şi onoare decât cel rezistent. Aşadar, are femeia o valoare mai mică deoarece deţine o putere fizică mai mică decât bărbatul? În mod sigur, nu! Petru foloseşte expresia „un vas mai slab“ nu pentru a le umili pe femei, ci pentru a promova respectul faţă de ele.

„Tot aşa . . . potrivit cunoştinţei“

Petru i-a îndemnat pe soţi să continue să ‘locuiască tot aşa cu ele [soţiile lor] potrivit cunoştinţei’. „Tot aşa“ ca şi cine? În versetele precedente, Petru vorbea despre grija iubitoare a lui Cristos faţă de continuatorii săi şi el i-a instruit pe soţi să le poarte de grijă soţiilor lor „tot aşa“ (1 Petru 2:21–25; 3:7). Cristos a pus întotdeauna bunăstarea şi interesele discipolilor săi înaintea dorinţelor şi a preferinţelor personale. El era interesat de bunăstarea lor spirituală şi fizică şi a ţinut cont de limitele lor. Soţii trebuie să imite exemplul iubitor al lui Cristos, purtându-se cu soţiile lor „tot aşa“.

O căsnicie reuşită nu este rezultatul întâmplării. Atât soţul, cât şi soţia trebuie să ştie cum să contribuie la succesul căsniciei lor. Prin urmare, sfatul lui Petru este ca soţii să continue să locuiască cu soţiile lor „potrivit cunoştinţei“. Soţii trebuie să studieze cum le-au tratat pe femei Iehova şi Fiul Său, Isus Cristos. Ei trebuie să ştie cum vrea Dumnezeu ca să-şi trateze ei soţiile.

În plus, soţii trebuie să-şi cunoască bine soţiile — sentimentele lor, punctele tari, limitele, ce le place şi ce nu le place. Ei trebuie să ştie cum să respecte inteligenţa, experienţa şi demnitatea soţiilor lor. Biblia spune: „Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea. Tot aşa sunt datori şi bărbaţii să-şi iubească soţiile, ca pe trupurile lor. Cine-şi iubeşte soţia, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul său, ci-l hrăneşte şi-l îngrijeşte cu drag“. — Efeseni 5:25, 28, 29.

Acordaţi-le onoare

Când Petru s-a referit la femei ca fiind un „vas mai slab“, el a spus şi că soţul trebuie să le ‘dea cinste [onoare, NW]’. În greacă, substantivul timé transmite ideea de onoare, consideraţie, valoare, caracter preţios. Cu alte cuvinte, faptul de a acorda onoare nu este pur şi simplu un act de favoare, ci recunoaşterea a ceea ce li se cuvine. Pavel i-a instruit pe toţi creştinii, atât bărbaţi, cât şi femei, în felul următor: „În iubire frăţească să aveţi o tandră afecţiune unii faţă de alţii. Luaţi iniţiativa în a vă arăta onoare unii altora“. — Romani 12:10, NW.

În mod sigur, Iehova Dumnezeu nu le consideră pe femei un simplu obiect de artă. În Israel, legile lui Dumnezeu erau aplicate cu aceeaşi vigoare şi la femeile, şi la bărbaţii care se făceau vinovaţi de adulter, incest, bestialitate şi alte delicte (Leviticul 18:6–17, 23, 29; 20:10–12). Femeile se puteau bucura de foloasele sabatelor, de legile care guvernau nazireatul, de sărbători şi de multe alte îngrijiri ale Legii (Exodul 20:10; Numeri 6:2; Deuteronomul 12:18; 16:11, 14). Mama, la fel ca tatăl, trebuia să fie onorată şi ascultată. — Leviticul 19:3; 20:9; Deuteronomul 5:16; 27:16; Proverbele 1:8.

Versetele 10 la 31 din capitolul 31 al cărţii Proverbele îi atribuie onoare unei ‘soţii capabile’ (NW) datorită fidelităţii, hărniciei şi înţelepciunii cu care se achită de multele sale responsabilităţi. Ea era apreciată pe drept datorită contribuţiei pe care o avea în afacerile familiei, precum şi în alte chestiuni financiare. Ce diferenţă faţă de atitudinea unor bărbaţi care văd în femei simple ornamente! Mai târziu, în congregaţia creştină timpurie, femeile au fost învestite cu spirit sfânt ca martore ale lui Cristos (Faptele 1:14, 15; 2:3, 4; compară cu Ioel 2:28, 29). Astfel, unele femei sunt menite să devină judecători cereşti ai bărbaţilor, ai femeilor şi chiar ai îngerilor (1 Corinteni 6:2, 3). E adevărat, femeile nu trebuiau să predea în adunările congregaţiei; cu toate acestea, existau situaţii când femeile creştine puteau să se roage sau să profeţească. Ele erau numite să le înveţe pe femeile mai tinere, pe copii şi pe cei din afara congregaţiei. — Matei 24:14; 1 Corinteni 11:3–6; Tit 2:3–5; compară cu Psalmul 68:11.

Un alt indiciu clar care arată ce avea în vedere Petru când a spus să li se acorde onoare se găseşte în 2 Petru 1:17. Acolo citim că Iehova l-a onorat pe Isus prin faptul că şi-a exprimat aprobarea faţă de el în prezenţa altora, spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit“. În mod similar, un soţ ar trebui să arate prin faptele sale, în public şi în particular, că îi acordă onoare soţiei sale.

Moştenitoare ale vieţii

De-a lungul istoriei, bărbaţii le-au considerat deseori pe femei ca fiind demne de prea puţină onoare sau respect — ca pe sclave sau ca pe simple instrumente pentru satisfacerea bărbaţilor. Concepţia creştină de a acorda onoare femeii o plasează în mod sigur într-o poziţie care îi conferă mai mult respect. Barnes’ Notes on the New Testament observă că îndemnul lui Petru „conţine un adevăr foarte important cu privire la sexul feminin. În orice alt sistem religios, cu excepţia celui creştin, femeia a fost considerată în orice domeniu ca fiindu-i inferioară bărbatului. Creştinismul învaţă că . . . ea are dreptul la toate speranţele şi promisiunile pe care le oferă religia. . . . Numai acest adevăr ar fi suficient pentru a ridica sexul feminin din înjosirea atribuită pretutindeni şi ar pune capăt imediat la jumătate din daunele sociale aduse omenirii“.

Întrucât Cristos este proprietarul bărbaţilor şi al femeilor, există un motiv serios pentru bărbaţi să-şi preţuiască soţiile ca pe un bun al lui Cristos. Imediat după ce face referire la femei ca la un „vas mai slab“, cuvintele lui Petru continuă: „Ca unele împreună moştenitoare cu voi a harului vieţii, pentru ca rugăciunile voastre să nu fie întrerupte“ (1 Petru 3:7b). Petru a indicat faptul că, dacă un soţ îşi maltratează soţia, el îşi prejudiciază relaţia cu Dumnezeu, blocându-şi rugăciunile.

Expresia „un vas mai slab“ nu a fost menită absolut deloc să le insulte pe femei. Deşi Iehova a stabilit ca soţul să fie capul familiei, el nu acceptă ca bărbaţii să se poarte urât cu femeile. Dimpotrivă, el porunceşte ca bărbatul, cunoscând natura femeii, să-şi extindă protecţia asupra ei şi să-i acorde onoare.

Biblia le porunceşte atât bărbaţilor căsătoriţi, cât şi celor necăsătoriţi să le acorde onoare femeilor, nu să le trateze ca pe nişte persoane inferioare. Bărbaţii şi femeile care îi aduc o închinare devotată lui Dumnezeu şi care se respectă unul pe altul vor primi bogate binecuvântări din mâna lui Dumnezeu. — Compară cu 1 Corinteni 7:16.

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 19]

Alice D. Kellogg (1862–1900), Miss G. E. K.

Cu amabilitatea lui Joanne W. Bowie