Condus de credinţa în Dumnezeu într-o ţară comunistă
RELATATĂ DE ONDREJ KADLEC
ÎN VARA anului 1966 conduceam un grup de turişti aflaţi în vizită în oraşul meu natal, Praga (Cehoslovacia). Plin de zel pentru noua mea credinţă, le vorbeam turiştilor despre Dumnezeu în timp ce le prezentam impresionantele biserici şi temple din oraşul nostru.
„Eşti Martor al lui Iehova?“, m-a întrebat un profesor american de ştiinţe economice.
„Nu“, i-am răspuns eu. „Nu am auzit niciodată de Martorii lui Iehova. Sunt romano-catolic.“
Încep să cred în Dumnezeu
Părinţii mei erau personalităţi marcante în învăţământ, politică şi medicină. M-am născut în 1944. La scurt timp după naşterea mea, mai exact în anul următor, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, tatăl meu a devenit comunist. De fapt, el a fost unul dintre fondatorii mişcării reformatoare comuniste, iar în anul 1966 a devenit rectorul Universităţii de Ştiinţe Economice din Praga. Câţiva ani mai târziu a primit funcţia de ministru al învăţământului din Cehoslovacia, pe atunci o ţară comunistă şi ateistă.
Mama mea era o femeie deosebit de cinstită şi de capabilă. Era considerată cel mai bun chirurg oftalmolog din ţară. Mai mult, pe cei nevoiaşi îi trata gratis. Ea obişnuia să spună: „Oricare ar fi talentele cu care este înzestrat cineva, acestea trebuie folosite spre binele comunităţii şi al naţiunii“. Când m-a născut pe mine, ca să poată fi la clinică în caz că era nevoie de ea, nici măcar nu şi-a luat concediu de maternitate.
Toţi se aşteptau să excelez la învăţătură. Tata spunea: „Este vreunul mai bun decât tine?“ Am ajuns să-mi placă competiţia, şi aceasta întrucât deseori am primit la şcoală premii pentru merite deosebite. Am învăţat limbile rusă, engleză şi germană şi am călătorit peste tot în ţările lumii comuniste, şi nu numai acolo. Îmi plăcea să combat ideile religioase, considerându-le superstiţii fără noimă. Şi, deşi eram ateu convins, am ajuns să urăsc modul în care ateismul influenţează politica.
În 1965, pe când aveam doar 21 de ani, într-o excursie în Anglia s-a întâmplat ceva care a avut un efect profund asupra mea. Acolo am întâlnit oameni care îşi apărau credinţa într-o Fiinţă Supremă folosindu-se cu convingere de argumente logice. După ce m-am întors în Praga, o cunoştinţă de-a mea, de religie romano-catolică, mi-a dat următorul sfat: „Nu citi despre creştinism. Citeşte Biblia“. Aşa am şi făcut. Mi-au trebuit trei luni ca să o termin.
Ceea ce m-a impresionat a fost modul în care şi-au prezentat mesajele scriitorii Bibliei. Ei erau sinceri şi autocritici. Am ajuns să cred că viitorul minunat despre care vorbeau ei era ceva ce numai un Dumnezeu în persoană putea concepe şi realiza.
După o perioadă de luni de zile de citire a Bibliei şi de meditare, mă simţeam pregătit să-mi înfrunt tatăl şi prietenii. Ştiam că ei se vor împotrivi credinţei mele nou dobândite. După aceasta am început plin de înflăcărare să fac prozeliţi. Oricine se afla lângă mine — de pildă profesorul american despre care am amintit la început — devenea o victimă a lucrării mele de prozelitism. Chiar mi-am atârnat un crucifix deasupra patului ca să-i înştiinţez pe toţi cu privire la noua mea credinţă.
Mama însă era de părere că eu nu voi deveni niciodată creştin, întrucât semănam prea mult cu tatăl meu, un comunist înfocat. Totuşi, nu m-am dat bătut. Am citit Biblia a doua şi a treia oară. Atunci mi-am dat seama că, pentru a progresa în continuare, aveam nevoie de îndrumare.
Căutările îmi sunt răsplătite
Am luat legătura cu Biserica Romano-Catolică. Un preot tânăr a fost foarte dispus să mă înveţe doctrinele bisericii, lucru pe care l-am acceptat întrutotul. Apoi, în 1966, spre ruşinea tatălui meu, am fost botezat. După ce preotul m-a stropit cu apă, am crezut că mă va sfătui să citesc Biblia, el însă a adăugat: „Papa a acceptat deja teoria evoluţiei, aşa că nu te îngrijora; noi vom separa grâul de neghină“. Am rămas uimit când am văzut că tocmai cartea care mă făcuse să am credinţă era pusă la îndoială.
Între timp, în toamna anului 1966, am vorbit cu un prieten dintr-o familie de catolici şi i-am împărtăşit convingerile mele. Şi el cunoştea Biblia şi mi-a vorbit despre Armaghedon (Apocalipsa 16:16). Mi-a spus că luase legătura cu Martorii lui Iehova, despre care auzisem pentru prima dată cu câteva luni în urmă, când eram ghidul grupului de turişti despre care am vorbit mai înainte. Totuşi, am considerat că gruparea lui era neînsemnată în comparaţie cu puternica şi bogata mea Biserică Romano-Catolică, cu mulţii ei adepţi.
Pe parcursul discuţiilor ulterioare am examinat trei chestiuni esenţiale. Prima: Este Biserica Romano-Catolică urmaşa creştinismului din secolul întâi? A doua: Care dintre ele trebuie considerată autoritatea de bază, biserica mea sau Biblia? Iar a treia: Care dintre ele este adevărată, relatarea biblică despre creaţie sau teoria evoluţiei?
Întrucât Biblia a fost sursa credinţei amândurora, pentru prietenul meu nu a fost greu să mă convingă că învăţăturile Bisericii Catolice sunt foarte diferite de cele ale creştinismului din primul secol. Am aflat, de exemplu, că până şi sursele catolice confirmă faptul că principala învăţătură a bisericii, cea referitoare la trinitate, nu se bazează pe învăţăturile predate de Isus Cristos şi de apostoli.
Aceasta ne-a dus la întrebarea corespunzătoare, şi anume: Care ar trebui să fie autoritatea de bază? Mă refeream la cuvintele rostite de Sf. Augustin: „Roma locuta est; causa finita est“, adică „Roma a decis; cazul s-a închis“. Prietenul meu însă susţinea că autoritatea noastră supremă trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. A trebuit să subscriu cuvintelor apostolului Pavel: „Dumnezeu să fie găsit adevărat, chiar dacă orice om ar fi găsit mincinos“. — Romani 3:4, NW.
În cele din urmă, prietenul meu mi-a dat un manuscris uzat, dactilografiat, care se intitula Evoluţia împotriva Lumii Noi. Întrucât la sfârşitul anilor ‘40 Martorii lui Iehova din Cehoslovacia se aflau sub interdicţie, ei îşi făceau copii ale publicaţiilor lor şi le ofereau numai persoanelor în care aveau încredere. După ce am citit această broşură, m-am convins că ea conţinea adevărul. Prietenul meu a început să studieze Biblia cu mine. El îmi împrumuta pe rând câteva pagini dintr-un auxiliar pentru înţelegerea Bibliei, intitulat „Dumnezeu să fie găsit adevărat“, apoi analizam împreună acele pagini.
La scurt timp după ce am început aceste discuţii — aceasta petrecându-se în perioada Crăciunului din anul 1966 —, câţiva prieteni din Germania de Vest mi-au făcut o vizită în Praga. Într-una din discuţiile noastre ei i-au ridiculizat pe creştini numindu-i instigatori ipocriţi. „Ca soldaţi ai ţărilor membre NATO, noi am putea lupta împotriva ta, un creştin devotat, care trăieşti într-o ţară comunistă, supusă Tratatului de la Varşovia“, au spus ei. La ce concluzie au ajuns ei? „Mai bine să fii cinic decât ipocrit.“ Am simţit că înclin să le dau dreptate. Aşa că la următorul meu studiu biblic l-am întrebat pe prietenul meu cum consideră creştinii adevăraţi războiul şi instruirea militară.
Deciziile care îmi stăteau în faţă
Explicaţia clară pe care mi-a dat-o prietenul meu m-a lăsat fără cuvinte. Însă faptul de a mă conforma învăţăturii biblice de a ‘făuri din săbii fiare de plug’ însemna să-mi schimb radical viaţa şi cariera care îmi stătea în faţă (Isaia 2:4). În decurs de cinci luni urma să absolvesc facultatea de medicină, după care trebuia să-mi efectuez serviciul militar obligatoriu. Ce aveam să fac? Eram tulburat peste măsură. M-am rugat deci lui Dumnezeu.
După câteva zile de meditare profundă, amănunţită, nu am putut găsi nici o scuză ca să nu respect cerinţa potrivit căreia creştinii adevăraţi trebuie să fie oameni paşnici. După terminarea facultăţii am hotărât ca, până când voi fi condamnat ca obiector de conştiinţă, să accept să lucrez într-un spital. Dar după aceea am aflat ce spune Biblia despre faptul de a ne abţine de la sânge. Fiindcă mi-am dat seama că munca mea îmi putea impune să fac transfuzii de sânge, m-am hotărât să nu mai lucrez la spital (Faptele 15:19, 20, 28, 29). Hotărârea luată mi-a adus dezaprobarea tuturor.
Tatăl meu, după ce s-a asigurat că nu devenisem un răufăcător intenţionat, care nu urmărea decât să-i ruineze cariera politică, a intervenit şi mi-a amânat cu un an efectuarea serviciului militar obligatoriu. Vara anului 1967 a fost o vară grea pentru mine. Gândiţi-vă la situaţia în care mă aflam: eram la începutul studiului biblic, iar cel cu care studiam, singurul Martor pe care îl cunoşteam, era plecat în timpul verii. Iar pentru studiul personal nu îmi lăsase decât câteva capitole din cartea „Dumnezeu să fie găsit adevărat“. Acestea, împreună cu Biblia, erau singurele mele surse de îndrumare spirituală.
Mai târziu am cunoscut şi alţi Martori, iar pe data de 8 martie 1968 mi-am simbolizat dedicarea la Iehova Dumnezeu prin botezul în apă. Anul următor mi s-a propus să fac nişte cursuri post-universitare de doi ani la Universitatea Oxford, în Anglia. Unii m-au sfătuit să accept propunerea şi să merg în Anglia, unde puteam progresa spiritualiceşte într-o ţară în care Martorii nu se aflau sub interdicţie. Totodată mă puteam pregăti şi pentru o excepţională carieră pe plan profesional. Totuşi, un bătrân de congregaţie mi-a spus că serviciile mele nu erau atât de necesare în Anglia, cât erau în Cehoslovacia. Aşa că am decis să refuz oferta de a-mi continua instruirea laică şi am rămas în Cehoslovacia ca să particip la lucrarea noastră de predicare subterană.
În 1969 am fost invitat să frecventez cursurile Şcolii pentru Ministerul Regatului la care supraveghetorilor creştini li se oferea o instruire specială. În acelaşi an am obţinut o bursă, fiind considerat cel mai bun tânăr farmacolog din Cehoslovacia. Drept urmare am asistat în Elveţia la un congres al Uniunii Internaţionale de Farmacologie.
Un om de ştiinţă îşi schimbă părerea
În timpul unui curs la care am asistat în 1970, un om de ştiinţă, pe nume Frantis̆ek Vyskočil, ne-a predat un curs complicat despre transmiterea impulsului nervos. El a spus că într-un organism, ori de câte ori se iveşte o necesitate, este oferită şi o soluţie remarcabilă. „Zâna Natură ştie cum să facă asta“, a spus el în concluzie.
După terminarea cursului m-am apropiat de el. „Nu credeţi că meritul pentru modul excelent de alcătuire a lucrurilor vii trebuie să i se acorde lui Dumnezeu?“, l-am întrebat eu. Fiindcă era ateu, întrebarea mea l-a luat prin surprindere. El mi-a răspuns cu alt fel de întrebări: „De unde vine răul?“ şi „Cine este de vină că atât de mulţi copii sunt orfani?“
Răspunsurile mele raţionale, bazate pe Biblie, i-au stârnit interesul. Apoi el m-a întrebat de ce nu oferă Biblia anumite informaţii concrete, de pildă descrierea modului de alcătuire al unei celule, astfel încât oamenii să-şi poată da seama cu uşurinţă că autorul ei este Creatorul. „Ce este mai greu, să descrii sau să creezi?“, l-am întrebat eu. Apoi i-am împrumutat cartea Este omul un rezultat al evoluţiei sau a fost creat?
După o lectură superficială a cărţii, Frantis̆ek a catalogat-o drept simplistă şi inexactă. Apoi a criticat şi ce spune Biblia despre poligamie, adulterul comis de David şi faptul că acesta a ucis un om nevinovat (Geneza 29:23–29; 2 Samuel 11:1–25). Am adus argumente împotriva obiecţiilor lui, scoţând în evidenţă faptul că Biblia prezintă în mod cinstit chiar şi greşelile slujitorilor lui Dumnezeu, precum şi păcatele lor făţişe.
În final, într-una din discuţiile noastre, i-am spus lui Frantis̆ek că, dacă o persoană nu are o motivaţie corectă, dacă nu iubeşte adevărul, orice argument sau dovadă i s-ar aduce nu l-ar convinge de existenţa lui Dumnezeu. Când eram pe punctul de a pleca, m-a oprit şi mi-a spus că vrea să studieze Biblia. Mi-a spus că va citi din nou cartea Este omul un rezultat al evoluţiei sau a fost creat?, însă de data aceasta fără prejudecăţi. După aceea, atitudinea lui s-a schimbat complet, după cum se poate vedea din citatul menţionat de el într-o scrisoare: „Mândria omului va fi smerită şi trufia oamenilor va fi plecată; numai DOMNUL va fi înălţat în ziua aceea“. — Isaia 2:17.
În vara anului 1973, Frantis̆ek şi soţia lui s-au botezat ca Martori ai lui Iehova. În prezent, el slujeşte ca bătrân într-o congregaţie din Praga.
Predicarea sub interdicţie
În perioada de interdicţie am fost sfătuiţi să ne efectuăm ministerul de teren cu mare precauţie. Odată, un Martor tânăr s-a ţinut de mine să merg cu el în lucrarea de predicare. El punea la îndoială faptul că cei care se află în fruntea organizaţiei Martorilor lui Iehova merg şi ei în minister. Am avut parte de numeroase conversaţii interesante în ministerul nostru informal. Spre sfârşitul lucrării însă am întâlnit un bărbat care, deşi atunci nu mi-am dat seama, mi-a recunoscut faţa dintr-o fotografie aflată în dosarele securităţii statului. Cu toate că nu am fost arestat, de atunci am început să fiu supravegheat îndeaproape în mod oficial, fapt care m-a împiedicat să particip din plin la activitatea de predicare subterană.
În vara anului 1983, aşa cum obişnuisem să fac şi în anii precedenţi, am organizat ca un grup de tineri Martori să petreacă câteva zile în lucrarea de mărturie informală într-o regiune îndepărtată din ţară. În loc să folosim mijloacele de transport în comun, aşa cum bine am fost sfătuit, am mers cu maşina mea, gândindu-mă că era mai comod. Când am luat o mică pauză ca să cumpărăm câte ceva de la un magazin, mi-am parcat maşina în faţă. În timp ce plăteam lucrurile cumpărate, m-am uitat spre un grup de vânzătoare tinere şi i-am spus unei lucrătoare mai în vârstă: „În viitor toţi vom putea fi tineri“. Doamna a zâmbit. „Însă acest lucru este posibil nu prin puterea omului“, am adăugat eu. „Este nevoie de ajutorul de sus.“
Întrucât doamna nu mi-a răspuns, am plecat. Fără să ştiu, acea femeie, suspectându-mă că împărtăşesc unele convingeri religioase, m-a urmărit prin vitrină cum îmi puneam pachetul în maşină. Apoi a informat poliţia. Câteva ore mai târziu, după ce am depus mărturie informală şi în alte părţi ale oraşului, eu şi partenerul meu ne-am întors la maşină. Pe neaşteptate au apărut doi poliţişti şi ne-au arestat.
La poliţie am fost interogaţi timp de mai multe ore, după care ni s-a spus că putem pleca. Primul lucru la care m-am gândit a fost ce să fac cu adresele persoanelor interesate cu care vorbiserăm în acea zi. M-am dus să le arunc la toaletă. Însă înainte de a putea face ceva, braţul puternic al unui poliţist m-a oprit. A scos hârtiile din toaletă şi le-a curăţat. M-am îngrijorat şi mai mult, deoarece persoanele care îmi dăduseră adresele erau acum în pericol.
După aceea ne-au dus la hotelul în care stăteam, unde poliţia ne percheziţionase deja camera. Acolo însă nu au mai găsit alte adrese, deşi acestea nu fuseseră ascunse prea bine. Ulterior, la locul unde lucram ca neuro-farmacolog, am fost mustrat în public pentru că fusesem implicat în activităţi ilegale. De asemenea, am fost disciplinat de supraveghetorul lucrării de predicare din Cehoslovacia, care mă avertizase să nu-mi folosesc maşina când merg în minister.
Am acceptat disciplinarea
În 1976 fusesem numit să slujesc în comitetul care se ocupa cu organizarea lucrării de predicare a Martorilor lui Iehova din Cehoslovacia. Din cauză că am fost supravegheat îndeaproape de poliţia secretă, ca urmare a lipsei de înţelepciune de care am dat dovadă în chestiuni precum cele menţionate mai înainte, nu am mai putut sluji în comitetul ţării şi nu am mai putut beneficia de alte privilegii. Unul dintre aceste privilegii, la care ţineam în mod deosebit, a fost faptul de fi instructor la şcoala de instruire pentru supraveghetorii de circumscripţie şi pentru pionieri, cum sunt numiţi miniştrii cu timp integral.
Am acceptat disciplinarea primită, însă această perioadă de la mijlocul anilor ’80 a fost o perioadă grea, de autoexaminare. Voi învăţa oare să lucrez mai discret şi să evit pe viitor alte imprudenţe? Psalmul 30, versetul 5, spune: „Seara vine plânsul, iar dimineaţa vine veselia“. Pentru mine, acea ‘dimineaţă’ a venit în noiembrie 1989, odată cu căderea comunismului în Cehoslovacia.
Minunate binecuvântări
Cât de mult s-au schimbat lucrurile! Acum putem participa liberi la minister şi putem comunica fără probleme cu sediul Martorilor lui Iehova din Brooklyn, New York! La scurt timp, începând din ianuarie 1990, am fost numit supraveghetor de circumscripţie.
Apoi, în 1991, am avut privilegiul să particip la cursurile Şcolii de Instruire Ministerială ţinute la Manchester, Anglia. Ce binecuvântare a fost faptul de a mă bucura timp de două luni de compania unor creştini maturi şi de instruirea primită din partea acestora! Pentru o anumită perioadă, fiecăruia dintre cei care participam la cursuri ni se repartiza zilnic o anumită muncă, astfel că făceam o pauză scurtă de la orele de instruire intensă. Mie mi s-a încredinţat spălarea geamurilor.
Imediat după ce m-am întors din Anglia am început să ajut la organizarea memorabilei întruniri a Martorilor lui Iehova, care s-a ţinut din 9 până în 11 august pe uriaşul stadion Strahov, din Praga. Cu acea ocazie, 74 587 de persoane din multe ţări s-au întrunit în libertate ca să-i aducă închinare Dumnezeului nostru, Iehova!
În anul următor am încetat să mai lucrez ca neuro-farmacolog. De aproape patru ani lucrez la biroul din Praga, unde slujesc din nou în comitetul care organizează lucrarea Martorilor lui Iehova din Republica Cehă. De curând, Martorilor lui Iehova le-a fost donată o clădire nouă, cu zece etaje, pe care am reamenajat-o şi am transformat-o în birou de filială. Pe data de 28 mai 1994, această clădire minunată a fost dedicată serviciului pentru Iehova.
Printre cele mai mari binecuvântări de care am avut parte a fost faptul că am avut privilegiul de a le împărtăşi şi altora adevărurile Bibliei, inclusiv rudelor mele. Deşi tata şi mama nu au devenit încă Martori, acum ei sunt de acord cu ceea ce fac. În ultimii câţiva ani, ei au asistat la unele dintre întrunirile noastre. Sper din tot sufletul că ei, alături de alte milioane de persoane sincere, se vor supune plini de umilinţă domniei Regatului lui Dumnezeu şi vor avea parte de binecuvântările eterne pregătite de Dumnezeu pentru cei care decid să-l slujească.
(Publicaţiile menţionate în articol sunt editate de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.)
[Legenda fotografiei de la pagina 12]
Când eram student la universitate.
[Legenda fotografiilor de la pagina 13]
Tata, fost ministru al învăţământului în Cehoslovacia, şi mama, fost renumit chirurg oftalmolog
[Legenda fotografiei de la pagina 15]
Frantis̆ek Vyskočil, om de ştiinţă ateu, care a devenit Martor al lui Iehova.
[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]
După căderea comunismului, Martorii lui Iehova au ţinut multe congrese de mari proporţii în Europa Răsăriteană. La acest congres ţinut în 1991 în Praga au asistat 74 000 de persoane.
[Legenda fotografiei de la pagina 18]
Efectuând munca ce mi s-a repartizat când am participat la cursurile Şcolii de Instruire Ministerială ţinută în Anglia.
[Legenda fotografiei de la pagina 18]
Clădirile filialei noastre din Praga, dedicate în data de 28 mai 1994