Cine ne va ocroti copiii?
ESTE încurajator să ştim că în prezent se recunoaşte faptul că abuzurile asupra copiilor constituie o problemă mondială. Unele iniţiative, cum ar fi Congresul împotriva Exploatării Sexuale a Copiilor în Scop Comercial ţinut la Stockholm, la care au participat reprezentanţi din 130 de ţări, au acordat atenţie acestei probleme.
În plus, unele ţări adoptă în prezent legi care interzic turismul sexual şi pornografia infantilă. În alte ţări chiar se întocmesc liste cu pedofili cunoscuţi, care sunt date publicităţii, pentru ca aceştia să nu mai aibă acces uşor la copii.
Sunt şi ţări care caută să le asigure copiilor o viaţă mai bună adoptând legi care să îi ocrotească. Iar alte câteva ţări şi persoane fizice refuză să cumpere produse realizate cu mână de lucru infantilă.
Deşi, fără îndoială, cu toţii lăudăm aceste eforturi întreprinse pentru a elimina din societate abuzurile asupra copiilor, trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că aceste abuzuri au rădăcini foarte adânci în societatea omenească. Ar fi o copilărie să credem că o soluţie simplă, cum ar fi adoptarea unor legi, le va oferi ocrotire deplină copiilor noştri. Multe legi au fost deja adoptate, şi totuşi problema nu s-a rezolvat. Faptul că dreptul natural la copilărie trebuie să fie ocrotit cu ajutorul unui imens număr de legi constituie o adevărată acuzaţie adusă împotriva delincvenţei caracteristice lumii adulţilor.
Legile nu reprezintă cea mai bună protecţie pentru copii. Este suficient să observăm rezultatele unei legislaţii extraordinare cum este cea a Convenţiei ONU privind drepturile copilului, convenţie care a fost ratificată de multe guverne. Există o mulţime de dovezi care arată că multe dintre aceste guverne, ajunse chiar într-o situaţie extremă din cauza presiunilor economice, nu depun suficiente eforturi pentru a pune capăt exploatării copiilor din ţările lor. Abuzurile comise asupra copiilor continuă să fie o problemă principală la nivel mondial.
Părinţii au un rol important
Creşterea cu succes a copiilor este o sarcină uriaşă. Aceasta necesită sacrificii. Însă părinţii grijulii trebuie să se asigure că nu-i sacrifică pe copiii lor. În revista Maclean’s se spune că, de cele mai multe ori, „creşterea copiilor este considerată un hobby“. O jucărie poate fi aruncată, iar un hobby îl poţi abandona, însă creşterea copiilor constituie o responsabilitate acordată de Dumnezeu.
Unul dintre cele mai preţioase daruri pe care le puteţi oferi copilului vostru este faptul de a fi un bun părinte, ceea ce îl va ajuta să se bucure de o copilărie fericită, în deplină siguranţă. Această siguranţă nu depinde de statutul social sau economic din viaţă. Copilul vostru are nevoie de voi — de dragostea şi afecţiunea voastră, de sprijinul vostru atunci când se simte ameninţat şi de timpul vostru. Copilul doreşte să vă audă spunându-i poveşti, vrea să vadă în voi nişte exemple demne de imitat şi are nevoie de disciplinarea voastră acordată cu iubire.
Referitor la moralitatea sexuală, părinţi, bazaţi-vă relaţiile din familie pe bun-simţ şi respect faţă de gândirea şi trupul copilului vostru! Copiii învaţă foarte repede care sunt acţiunile ce depăşesc limitele morale stabilite de părinţi. Ei trebuie să înveţe cum să se comporte atât acasă, cât şi în afara casei. Dacă nu reuşiţi să-i învăţaţi acest lucru, o va face altcineva în locul vostru şi s-ar putea să nu vă placă rezultatele. Învăţaţi-i pe copii cum să reacţioneze în cazul în care sunt ameninţaţi din punct de vedere moral. Spuneţi-le pentru ce sunt părţile intime ale corpului şi învăţaţi-i că acestea nu trebuie să fie violate. Spuneţi-le cum să reacţioneze în cazul în care sunt abordaţi de cineva care doreşte să profite de ei.
Trebuie să ştiţi unde se află copilul vostru în orice clipă şi cine este cu el. Cine sunt prietenii apropiaţi ai copilului vostru? Cine sunt cei care se îngrijesc de copilul vostru cât timp nu sunteţi acasă? Sunt persoane de încredere? Bineînţeles, acest lucru nu înseamnă că un părinte trebuie să fie suspicios faţă de toţi. Trebuie să cunoaşteţi bine ce fel de persoane sunt adulţii care intră în contact cu copilul vostru, încercând să priviţi dincolo de aparenţe.
Gândiţi-vă la suferinţa unor părinţi care au descoperit, din nefericire prea târziu, că copilul lor a fost victima unor abuzuri comise de persoane de încredere, de exemplu, preoţi, profesori sau chiar membri ai familiei. Ar fi bine ca în calitate de părinţi să vă întrebaţi: Tolerează oare biserica mea abuzurile asupra copiilor sau le ascunde? Ţine religia mea cu tărie la principii morale înalte? Răspunsurile la asemenea întrebări v-ar putea ajuta să luaţi decizii înţelepte în legătură cu ocrotirea copilului vostru.
Însă ceea ce este cel mai important, ajutaţi-i pe copii să cunoască şi să iubească principiile Creatorului nostru, care îi vor ocroti. Când copiii văd că părinţii lor consideră principiile morale înalte ca fiind ceva important, le va fi mai uşor să urmeze acest exemplu bun.
Unica soluţie adevărată
Bineînţeles că nici legile şi nici condamnările la ani grei de închisoare nu îi vor ocroti pe copiii noştri. Creatorul nostru este singurul care, prin intermediul Cuvântului său inspirat, Biblia, reuşeşte să-i facă pe oameni să aibă o conduită castă, schimbând modul de gândire al celor asemenea unor animale sălbatice, care devin membri iubitori şi morali ai comunităţii.
S-a demonstrat deja că acest lucru este posibil. Există multe persoane care şi-au abandonat stilul de viaţă libertin pe care l-au avut în trecut. Acum ei sunt o dovadă vie a puterii pe care o exercită Cuvântul lui Dumnezeu. Însă, chiar dacă acesta este un pas în direcţia cea bună, majoritatea răufăcătorilor depravaţi nu se vor schimba. Din acest motiv, Iehova Dumnezeu a promis că toţi cei care îi exploatează pe copiii noştri vor fi în curând înlăturaţi de pe pământ, iar odată cu ei vor dispărea şi filozofiile, poftele şi lăcomia lor. — 1 Ioan 2:15–17.
În noua lume a lui Dumnezeu, unde nu va mai fi sărăcie, toţi copiii se vor bucura de o copilărie care nu va fi nici scurtată, nici plină de hărţuieli, o copilărie la care Dumnezeu le-a acordat dreptul. Acest lucru va însemna nu numai că vor înceta toate abuzurile asupra copiilor, dar şi că vor dispărea toate amintirile dureroase care în prezent le distrug oamenilor viaţa: „Nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte“. — Isaia 65:17.
Prin urmare, în noua lume a lui Dumnezeu, cuvintele lui Isus Cristos vor fi înţelese într-un mod grandios, în adevăratul lor sens: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia cerurilor [care guvernează peste pământ, locuinţa paradiziacă a omenirii] este a celor ca ei“. — Matei 19:14.
[Legenda fotografiei de la pagina 9]
Ajutaţi-i pe copii să înveţe care sunt scopurile şi principiile Creatorului nostru
[Legenda fotografiei de la pagina 9]
Învăţaţi-i cu tact pe copii cum să reacţioneze în cazul în care sunt ameninţaţi sexual
[Legenda fotografiei de la pagina 9]
Fiind un bun părinte, îi veţi oferi copilului vostru un dar preţios
[Legenda ilustraţiilor de la pagina 10]
În noua lume a lui Dumnezeu, toţi copiii se vor bucura în mod deplin de copilăria lor