Capitolul 15

Cum îşi conduce Iehova organizaţia sa?

 1. Ce informaţii ne dezvăluie Biblia cu privire la organizaţia lui Iehova şi de ce sînt acestea importante pentru noi?

PE TOT parcursul Scripturilor inspirate Iehova ne lasă să întrezărim minunata sa organizaţie cerească (Is. 6:2, 3; Ezec. 1:1, 4–28; Dan. 7:9, 10, 13, 14). Deşi noi nu putem vedea creaturile spirituale, el ne atrage atenţia asupra modului în care activitatea sfinţilor îngeri îi afectează pe adevăraţii închinători de pe pămînt (Gen. 28:12, 13; 2 Regi 6:15–17; Ps. 34:7; Mat. 13:41, 42; 25:31, 32). Biblia descrie, de asemenea, partea vizibilă a organizaţiei lui Iehova şi ne ajută să înţelegem cum anume o conduce el. Dacă avem într-adevăr înţelegerea spirituală a acestor lucruri, faptul acesta ne va ajuta să „umblăm într-un mod demn de Iehova, pentru a-i fi pe deplin plăcuţi“. — Col. 1:9, 10.

Cum se poate identifica partea vizibilă?

 2. Care este adunarea lui Dumnezeu începînd cu sărbătoarea Zilei a Cincizecea a anului 33 e.n.?

² Timp de 1 545 de ani naţiunea lui Israel a fost adunarea lui Dumnezeu. Dar ei nu au respectat convenţia Legii. Ba chiar l-au respins pe însuşi Fiul lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu a adus în existenţă o nouă adunare, cu care el a încheiat o nouă convenţie. Această adunare este identificată în Scripturi ca fiind „mireasa“ lui Cristos, alcătuită din 144 000 de persoane alese de Dumnezeu pentru a fi unite cu Fiul său în cer (Ef. 5:22–32; Apoc. 14:1; 21:9, 10). Primii membri ai acestui grup au fost unşi cu spirit sfînt la sărbătoarea Zilei a Cincizecea a anului 33 e.n. Prin intermediul acestui spirit sfînt Iehova a oferit dovada incontestabilă a faptului că aceasta era acum adunarea pe care el avea s-o folosească pentru realizarea scopului său. — Evr. 2:2–4.

 3. Din cine este compusă organizaţia vizibilă din prezent a lui Iehova?

³ În prezent numai o rămăşiţă dintre aceşti 144 000 se mai află încă pe pămînt. Dar, împlinind profeţia biblică, o mare mulţime de „alte oi“ au fost aduse să colaboreze în mod activ cu aceştia. Isus Cristos, Păstorul Excelent, a fuzionat aceste „alte oi“ cu rămăşiţa continuatorilor săi unşi de spirit, aşa încît ei formează „o turmă“ sub conducerea sa ca „unic păstor“ (Ioan 10:11, 16; Apoc. 7:9, 10). Toţi aceştia formează organizaţia unită, organizaţia vizibilă din prezent a lui Iehova.

Structura teocratică

 4. Cine conduce această organizaţie şi cum?

⁴ Din expresia scripturală „adunarea viului Dumnezeu“, reiese în mod evident cine anume o conduce. Organizaţia sa este teocratică, adică este guvernată de Dumnezeu. Iehova Dumnezeu îşi dirijează poporul său prin intermediul Domnului Isus Cristos, pe care el l-a numit cap invizibil al adunării, precum şi prin propriul său Cuvînt inspirat, Biblia. — 1 Tim. 3:14, 15; Ef. 1:22, 23; 2 Tim. 3:16, 17.

 5. (a) Cum s-a manifestat conducerea cerească în adunare în secolul întîi? (b) Ce anume dovedeşte că Isus este încă şi astăzi capul adunării?

⁵ Acest mod de conducere teocratică a fost foarte bine scos în evidenţă atunci cînd, la sărbătoarea Zilei a Cincizecea din anul 33 e.n., primii membri ai adunării au fost îndemnaţi la acţiune prin spiritul sfînt (Fapte 2:1–4, 32, 33). De asemenea, a fost evident atunci cînd îngerul lui Iehova a dirijat evenimentele aşa încît vestea bună a pătruns în Africa (Fapte 8:26–39), şi cînd glasul lui Isus a dat îndrumări pentru convertirea lui Saul din Tars şi, apoi, cînd a fost iniţiată lucrarea misionară printre naţiunile păgîne (Fapte 9:3–7, 10–17; 10:9–16, 19–23; 11:12). Dar conducerea de care avea nevoie adunarea nu a fost asigurată întotdeauna în modalităţi atît de spectaculare. Cu timpul nu au mai existat nici voci care să se audă din cer, nici apariţii ale îngerilor şi nici darurile miraculoase ale spiritului. Însă Isus le promisese continuatorilor săi fideli: „Iată! Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la încheierea sistemului de lucruri“, iar faptele dovedesc că aşa este (Mat. 28:20; 1 Cor. 13:8). Nu numai că Martorii lui Iehova recunosc autoritatea sa de cap, dar este evident că le-ar fi fost imposibil să continue proclamarea mesajului despre Regat în faţa tuturor ostilităţilor, fără ajutorul său.

 6. (a) Cine constituie „sclavul fidel şi prevăzător“ şi de ce? (b) Ce misiune i-a încredinţat Isus acestui „sclav“?

⁶ Cu puţin timp înainte de moartea sa, Isus le-a vorbit discipolilor săi despre un „sclav fidel şi prevăzător“, căruia el însuşi, în calitate de stăpîn, i-a încredinţat o responsabilitate specială. Potrivit descrierii pe care o face Isus, acest „sclav“ avea să fie deja prezent atunci cînd Domnul său avea să plece în cer şi trebuia să fie încă în viaţă la data întoarcerii lui. O asemenea descriere ar fi imposibil să corespundă unei persoane individuale. Dar descrierea corespunde cu adunarea creştină a discipolilor săi fideli unşi de spirit, adunare privită ca un tot unitar. Isus ştia că el avea să-i răscumpere cu preţul propriului său sînge, de aceea el se putea pe drept cuvînt referi la ei, în mod colectiv, ca la un „sclav“. El le-a dat să efectueze o lucrare, şi anume le-a încredinţat misiunea să formeze discipoli şi apoi să-i hrănească în mod progresiv din punct de vedere spiritual, dîndu-le „hrana [spirituală] la timpul potrivit“. Numirea lor a fost confirmată prin spiritul sfînt la sărbătoarea Zilei a Cincizecea din anul 33 e.n. — Mat. 24:45–47; 28:19, 20; 1 Cor. 6:19, 20; compară Isaia 43:10.

 7. (a) Ce responsabilităţi sporite are în prezent „sclavul“? (b) De ce este importantă reacţia noastră la instruirea acordată prin acest canal?

⁷ Dacă la întoarcerea Stăpînului „sclavul“ avea să-şi efectueze în mod fidel lucrarea sa, el avea să primească încredinţarea unor responsabilităţi şi mai mari. În decursul anilor care urmau după acest eveniment, trebuia să se efectueze o lucrare de mărturie mondială cu privire la Regat şi să fie strînsă o „mare mulţime“ de închinători ai lui Iehova, cu perspectiva de a fi salvaţi din „necazul cel mare“ (Mat. 24:14; Apoc. 7:9, 10). Membrii acestei „mari mulţimi“ aveau şi ei nevoie de hrană spirituală, şi aceasta trebuia să le fie servită de acelaşi „sclav“, adică de slujitorii unşi de spirit sfînt ai lui Cristos. Dacă dorim să-i fim plăcuţi lui Iehova, este necesar să acceptăm instruirea pe care o asigură el prin acest canal şi să acţionăm în deplină armonie cu această instruire.

 8, 9. (a) Ce aranjament a existat în primul secol pentru soluţionarea chestiunilor doctrinale şi pentru a da îndrumarea necesară cu privire la predicarea veştii bune? (b) Ce aranjament similar există astăzi?

⁸ Uneori s-ar putea să apară desigur, unele întrebări cu privire la învăţături sau proceduri. Ce trebuie făcut în cazul acesta? Capitolul 15 din Fapte ne oferă o relatare despre modul cum a fost soluţionată o controversă cu privire la exigenţele pe care trebuiau să le satisfacă neiudeii convertiţi la creştinism. Controversa a fost adusă în faţa apostolilor şi a bătrînilor din Ierusalim, care serveau ca un colegiu guvernator central. Aceşti bătrîni nu erau infailibili, ei nu erau nişte persoane care să nu greşească niciodată. (Compară Galateni 2:11–14.) Dar Dumnezeu se folosea de ei. Ei au examinat ce spuneau Scripturile inspirate despre chestiunea aflată în discuţie, precum şi dovezile acţiunii spiritului sfînt în deschiderea terenului pentru lucrarea creştină în rîndurile naţiunilor păgîne, iar după aceste examinări ei au luat o decizie. Dumnezeu a binecuvîntat acest mod de procedare (Fapte 15:1–29; 16:4, 5). Din partea acestui colegiu central erau trimişi, de asemenea, unii creştini pentru a face să înainteze lucrarea de predicare a veştii bune în armonie cu misiunea încredinţată de Domnul însuşi. — Fapte 8:14; Gal. 2:9.

⁹ În zilele noastre Colegiul central este format din fraţi unşi de spirit proveniţi din diferite ţări. Ei se află la sediul central al Martorilor lui Iehova. Ei promovează în mod loial interesele închinării curate sub conducerea lui Isus Cristos. Aceşti fraţi împărtăşesc punctul de vedere al apostolului Pavel care, odată cu sfaturile scripturale trimise fraţilor săi creştini, adaugă: „Nu că sîntem stăpîni asupra credinţei voastre, ci noi sîntem colaboratori pentru bucuria voastră, fiindcă voi staţi în picioare prin intermediul credinţei voastre.“ — 2 Cor. 1:24.

10. (a) Conform cărui criteriu sînt numiţi bătrînii şi slujitorii auxiliari? (b) De ce trebuie să cooperăm îndeaproape cu cei numiţi în aceste funcţii?

¹⁰ Martorii lui Iehova din întreaga lume recunosc acest aranjament teocratic. Toate adunările cooperează strîns cu el. Ele lasă în seama Colegiului central răspunderea de a numi bătrîni şi slujitori auxiliari care se îngrijesc de bunul mers al lucrurilor în cadrul adunărilor. Pe ce bază sînt selecţionaţi bărbaţii care primesc aceste numiri? Criteriile şi cerinţele sînt arătate clar în Biblie. Atît bătrînii care fac aceste recomandări cît şi cei autorizaţi să efectueze numirile, poartă înaintea lui Dumnezeu răspunderea serioasă de a se conforma exigenţelor scripturale (1 Tim. 3:1–10, 12, 13; 5:22; Tit 1:5–9). Printre membrii adunărilor nu există deci nici campanii electorale, nici alegeri prin vot. În schimb, aşa cum făceau apostolii în primul secol atunci cînd erau efectuate numirile, supraveghetorii care sînt însărcinaţi să facă recomandările şi cei care efectuează mai tîrziu numirile, se roagă lui Dumnezeu pentru a primi ajutorul spiritului sfînt şi caută îndrumarea din Cuvîntul său inspirat. (Fapte 6:2–4, 6; 14:23; compară Psalm 75:6, 7.) Prin modul nostru de a reacţiona la îndrumările pe care le dau bătrînii ne putem arăta aprecierea faţă de aceste „daruri sub formă de oameni“ pe care Cristos le pune la dispoziţie în marea sa iubire, pentru a ne ajuta să atingem cu toţii „unitatea în credinţă“. — Ef. 4:8, 11–16.

11. (a) Ce servicii valoroase înfăptuiesc femeile în cadrul aranjamentului teocratic? (b) Cînd trebuie să aibă capul acoperit şi de ce?

¹¹ Scripturile precizează că funcţiile de supraveghere în cadrul adunărilor trebuie îndeplinite numai de bărbaţi. Prin aceasta Biblia nu subapreciază pe femei, deoarece multe dintre ele sînt incluse printre moştenitorii Regatului ceresc. Ele pot contribui la excelenta reputaţie a adunării creştine printr-o comportare modestă şi castă, precum şi prin străduinţele cu care se îngrijesc de familiile lor (Tit 2:3–5). Deseori, ele contribuie în mare măsură la lucrarea de căutare a noilor interesaţi şi la aducerea lor în legătură cu organizaţia lui Dumnezeu (Ps. 68:11). Însă lucrarea de instruire în cadrul adunării este o responsabilitate care aparţine bărbaţilor numiţi în acest sens (1 Tim. 2:12, 13). Iar dacă într-o adunare nu există cu ocazia unei întruniri stabilite de adunare un bărbat calificat, atunci femeia care va prezida întrunirea sau va face rugăciunea va trebui să aibă capul acoperit.a În felul acesta ea îşi arată respectul faţă de aranjamentul lui Iehova, întocmai ca Isus care a dat exemplu tuturor, supunîndu-se Tatălui său. — 1 Cor. 11:3–16; Ioan 8:28, 29.

12. (a) Cum îi îndeamnă Biblia pe bătrîni să-şi considere poziţia lor? (b) Care este privilegiul inestimabil care le aparţine tuturor creştinilor?

¹² În lume o persoană care ocupă o poziţie proeminentă este considerată o persoană importantă, dar în cadrul organizaţiei lui Dumnezeu, există următoarea regulă: „Cel care se comportă printre voi ca unul mai mic, acela este mare“ (Luca 9:46–48; 22:24–26). De aceea Scripturile îi îndeamnă pe bătrîni să aibă grijă ca nu cumva să domnească peste cei care sînt moştenirea lui Dumnezeu, ci mai degrabă să devină nişte exemple pentru turmă (1 Pet. 5:2, 3). Nu numai cîţiva aleşi privilegiaţi, ci toţi Martorii lui Iehova, atît bărbaţi cît şi femei, au privilegiul inestimabil de a-l reprezenta pe Suveranul universului, vorbind plini de umilinţă în numele lui şi vestindu-le oamenilor de pretutindeni Regatul său.

13. Folosind textele scripturale menţionate, să se dezbată întrebările de la sfîrşitul acestui paragraf.

¹³ Ar fi bine dacă ne-am întreba: „Apreciem noi într-adevăr modul cum îşi conduce Iehova organizaţia sa vizibilă? Atitudinea, modul nostru de vorbire şi acţiunile noastre reflectă oare acest lucru?“ Dacă vom reflecta asupra punctelor care urmează vom putea fi ajutaţi să ne facem o asemenea analiză personală:

Dacă într-adevăr ne supunem lui Cristos, în calitatea sa de cap al adunării, atunci ce va trebui să facem în conformitate cu următoarele texte scripturale? (Mat. 24:14; 28:19, 20; Luca 21:34–36; Ioan 13:34, 35).

În eforturile lor de a fi nişte creştini productivi, în ce măsură ar trebui ca toţi membrii organizaţiei să se simtă dependenţi de Dumnezeu şi de Cristos? (Ioan 15:5; 1 Cor. 3:5–7).

Ca un semn de bunătate din partea cui ar trebui să considerăm eforturile bătrînilor de a corecta modul de gîndire al unor fraţi, aşa încît ei să privească lucrurile în armonie cu restul organizaţiei? (Ef. 4:7, 8, 11–13; 2 Cor. 13:11).

Atunci cînd primim plini de recunoştinţă hrana spirituală care ne parvine prin clasa „sclavului“ şi prin Colegiul ei central, faţă de cine arătăm de fapt respect? Dar în cazul că am vorbi în mod dispreţuitor despre ei? (Luca 10:16; compară 3 Ioan 9, 10.)

De ce n-ar trebui să-i criticăm cu asprime pe bătrînii numiţi? (Fapte 20:28; Rom. 12:10).

14. (a) Ce demonstrăm prin atitudinea noastră faţă de organizaţia teocratică? (b) Ce posibilităţi avem, în acest domeniu, de a dovedi că Diavolul este un mincinos şi de a cauza bucurie inimii lui Iehova?

¹⁴ Iehova îşi manifestă astăzi grija faţă de noi prin intermediul organizaţiei sale vizibile, al cărei cap este Cristos. De aceea, atitudinea noastră faţă de organizaţie demonstrează în mod practic poziţia pe care am luat-o în marea controversă cu privire la suveranitatea Sa (Evr. 13:17). Satan pretinde că noi sîntem îndemnaţi numai de dorinţa unui cîştig şi că preocuparea noastră fundamentală este eul nostru personal. Dar dacă sîntem dispuşi să îndeplinim cu bucurie orice serviciu util, în timp ce evităm să spunem sau să facem asemenea lucruri care ar atrage în mod necuvenit atenţia asupra noastră, atunci înseamnă că vom dovedi că Diavolul este un mincinos. Dacă îi iubim şi îi respectăm pe cei care ’preiau conducerea‘ printre noi, imitîndu-le credinţa, dacă refuzăm să devenim nişte persoane care ’admiră personalităţi pentru propriul lor profit‘, atunci vom cauza bucurie inimii lui Iehova (Evr. 13:7; Iuda 16). Dacă vom cultiva respectul cuvenit faţă de organizaţia lui Iehova şi vom îndeplini din toată inima lucrarea condusă de el, vom arăta în mod evident că Iehova este într-adevăr Dumnezeul nostru şi că sîntem uniţi în închinarea adusă lui. — 1 Cor. 15:58.

[Notă de subsol]

Recapitulare

● Care este organizaţia vizibilă a lui Iehova din prezent? Care este scopul ei?

● Cine este Capul stabilit de Dumnezeu, al adunării? Care sînt aranjamentele vizibile prin care ne conduce el plin de iubire?

● Ce atitudine sănătoasă trebuie să dezvoltăm faţă de responsabilităţile din cadrul adunării şi faţă de cei ce şi le asumă?