Cartea biblică numărul 18 — Iov

Scriitorul: Moise

Locul scrierii: Pustiu

Data încheierii scrierii: aprox. 1473 î.e.n.

Perioada la care se referă: peste 140 de ani între 1657 şi 1473 î.e.n.

 1. Care este semnificaţia numelui Iov, şi la ce întrebări răspunde cartea Iov?

CARTEA Iov este una dintre cele mai vechi cărţi ale Scripturilor inspirate. Deşi este foarte apreciată şi se face deseori referire la ea, cartea este destul de puţin înţeleasă. De ce a fost scrisă această carte şi ce importanţă are ea pentru noi? Răspunsul are legătură cu semnificaţia numelui Iov: „Ţinta duşmăniei“. Cartea aduce în discuţie două întrebări importante: De ce suferă oamenii nevinovaţi? De ce permite Dumnezeu răutatea pe pământ? O analiză a relatării despre suferinţele lui Iov şi despre perseverenţa sa exemplară ne va ajuta să găsim răspunsul la aceste întrebări. Aşa cum a fost dorinţa lui Iov, toate cuvintele sale au fost aşternute în scris (Iov 19:23, 24).

 2. Ce dovezi arată că Iov a fost o persoană reală?

² Numele Iov a devenit sinonim cu răbdarea şi cu perseverenţa. Dar a existat o persoană cu acest nume? În pofida tuturor eforturilor Diavolului de a şterge acest remarcabil exemplu de integritate din paginile istoriei, răspunsul este clar: Iov a fost o persoană reală! Iehova l-a menţionat când a vorbit despre martorii săi Noe şi Daniel, a căror existenţă a fost recunoscută de Isus Cristos (Ezec. 14:14, 20; compară cu Matei 24:15, 37). Evreii din vechime l-au considerat pe Iov o persoană reală. Scriitorul creştin Iacov a amintit exemplul de perseverenţă al lui Iov (Iac. 5:11). Numai un exemplu autentic ar fi avut puterea să-i convingă pe închinătorii lui Dumnezeu că integritatea poate fi păstrată în orice împrejurare. În plus, forţa şi sentimentele transmise de cuvântările consemnate în această carte atestă că situaţia descrisă a fost reală.

 3. Ce dovezi susţin caracterul inspirat al cărţii Iov?

³ O altă dovadă că această carte este autentică şi inspirată o constituie faptul că evreii din vechime au inclus-o întotdeauna în canonul Bibliei lor, fapt remarcabil având în vedere că Iov n-a fost israelit. Ezechiel şi Iacov nu sunt singurii care au făcut referire la Iov. Şi apostolul Pavel a citat din această carte (Iov 5:13; 1 Cor. 3:19). O dovadă puternică a caracterului ei inspirat o constituie uimitoarea armonie cu faptele ştiinţifice. De unde se putea şti că Iehova „suspendă pământul pe nimic“, când oamenii din vechime aveau cele mai ciudate idei despre modul în care este susţinut pământul? (Iov 26:7) O concepţie larg răspândită în trecut era că pământul se sprijină pe elefanţi, care, la rândul lor, stau pe o uriaşă broască ţestoasă marină. De ce în cartea Iov nu apare această concepţie absurdă? Evident, deoarece Iehova, Creatorul, a dezvăluit adevărul prin inspiraţie. Şi celelalte descrieri, multe la număr, privind pământul şi minunăţiile de pe el, animalele sălbatice, păsările şi mediul în care trăiesc ele sunt atât de exacte, încât numai Iehova Dumnezeu putea fi Autorul cărţii Iov, Cel care a inspirat scrierea ei.a

 4. Unde şi când s-au întâmplat evenimentele dramatice consemnate în cartea Iov, şi când a fost încheiată scrierea ei?

⁴ Iov a trăit în ţara Uţ, situată, potrivit unor geografi, în nordul Arabiei, aproape de teritoriul ocupat de edomiţi şi la est de ţara promisă urmaşilor lui Avraam. La sud erau sabeenii, iar la est caldeenii (1:1, 3, 15, 17). Încercările lui Iov au avut loc la mult timp după Avraam. Pe vremea aceea nu era „nimeni ca el pe pământ, un om ireproşabil şi drept“ (1:8). După cât se pare, este vorba despre perioada cuprinsă între moartea lui Iosif (1657 î.e.n.), un bărbat cu o credinţă remarcabilă, şi zilele în care Moise a început să umble pe calea integrităţii. Iov s-a remarcat prin închinarea sa curată într-un timp când Israelul se contaminase cu închinarea demonică a Egiptului. În plus, practicile menţionate în primul capitol din Iov şi faptul că Dumnezeu l-a acceptat pe Iov ca închinător adevărat indică spre timpurile patriarhilor, mai degrabă decât spre perioada de după 1513 î.e.n., când Dumnezeu a tratat numai cu Israelul aflat sub Lege (Am. 3:2; Ef. 2:12). Astfel, dacă ţinem seama cât de mult a trăit Iov, se pare că această carte se referă la perioada cuprinsă între anii 1657 î.e.n. şi 1473 î.e.n., anul morţii lui Moise. Cartea a fost încheiată de Moise la puţin timp după moartea lui Iov, când israeliţii se aflau în pustiu (Iov 1:8; 42:16, 17).

 5. Ce anume arată că scriitorul cărţii Iov a fost Moise?

⁵ De ce afirmăm că scriitorul a fost Moise? Deoarece aşa spune cea mai veche tradiţie, acceptată atât de erudiţii iudei, cât şi de primii erudiţi creştini. Stilul plin de forţă, specific poeziei ebraice, folosit în cartea Iov demonstrează că ea a fost scrisă iniţial în ebraică, limba lui Moise. Nu putea fi vorba despre o traducere din altă limbă, cum ar fi araba. De asemenea, pasajele în proză se aseamănă cu Pentateuhul mai mult decât cu oricare alte scrieri ale Bibliei. Scriitorul trebuie să fi fost un israelit, cum era Moise, întrucât iudeilor „le-au fost încredinţate cuvintele sacre ale lui Dumnezeu“ (Rom. 3:1, 2). Când a ajuns la maturitate, Moise a locuit 40 de ani în Madian, nu departe de ţara Uţ, unde a putut obţine informaţiile amănunţite consemnate în cartea Iov. Mai târziu, când a trecut pe lângă ţara lui Iov, în timpul călătoriei de 40 de ani a Israelului prin pustiu, Moise a putut afla şi consemna detaliile cu care se încheie cartea.

 6. În ce privinţe este cartea Iov mai mult decât o capodoperă literară?

⁶ Potrivit unei enciclopedii, cartea Iov este adesea „considerată o capodoperă a literaturii universale“.b Dar ea este mai mult decât o capodoperă literară. Ea se remarcă printre cărţile Bibliei prin modul în care preamăreşte puterea, dreptatea, înţelepciunea şi iubirea lui Iehova. Această carte dezvăluie cât se poate de clar marea controversă din univers. Ea aruncă o lumină puternică asupra a ceea ce se spune în alte cărţi ale Bibliei, în special în Geneza, Exodul, Eclesiastul, Luca, Romani şi Revelaţia. (Compară Iov 1:6–12; 2:1–7 cu Geneza 3:15; Exodul 9:16; Luca 22:31, 32; Romani 9:16–19 şi Revelaţia 12:9; de asemenea Iov 1:21; 24:15; 21:23–26; 28:28 cu Eclesiastul 5:15; 8:11; 9:2, 3; 12:13.) Ea oferă răspuns la multe dintre întrebările referitoare la viaţă. În mod sigur, cartea Iov face parte din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, aducând o importantă şi valoroasă contribuţie la înţelegerea lui.

CONŢINUTUL CĂRŢII IOV

 7. În ce situaţie îl găsim pe Iov la începutul cărţii?

⁷ Începutul cărţii (1:1–5). Aici facem cunoştinţă cu Iov, un om ‘ireproşabil şi drept. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău’. Era fericit şi avea şapte fii şi trei fiice. Din punct de vedere material, Iov era un bogat proprietar de pământuri, cu multe turme şi cirezi. Avea mulţi slujitori şi era „mai mare decât toţi fiii Răsăritului“ (1:1, 3). Cu toate acestea, el nu era materialist, întrucât nu-şi punea încrederea în bunurile materiale. De asemenea, era bogat pe plan spiritual, bogat în fapte bune, gata oricând să-l ajute pe cel năpăstuit sau pe cel aflat în necaz şi să-i dea veşminte celui aflat în nevoie (29:12–16; 31:19, 20). Toţi îl respectau. Iov i se închina adevăratului Dumnezeu, Iehova. El nu se pleca înaintea soarelui, a lunii şi a stelelor, cum făceau naţiunile păgâne, ci îi era fidel lui Iehova, păstrându-şi integritatea faţă de Dumnezeul său şi bucurându-se de relaţii strânse cu El (29:7, 21–25; 31:26, 27; 29:4). Iov slujea ca preot pentru familia sa, aducând cu regularitate jertfe arse, în caz că fiii săi ar fi păcătuit.

 8. a) Cum ajunge Satan să pună la îndoială integritatea lui Iov? b) Cum acceptă Iehova provocarea?

⁸ Satan îl sfidează pe Dumnezeu (1:6—2:13). Ca la ridicarea unei cortine, în mod miraculos ceea ce este invizibil devine vizibil, iar înaintea noastră apare o imagine a lucrurilor cereşti. Îl vedem pe Iehova prezidând o adunare a fiilor lui Dumnezeu. Apare şi Satan în mijlocul lor. Iehova îndreaptă atenţia spre slujitorul său fidel Iov, dar Satan pune la îndoială integritatea lui Iov, insinuând că Iov îi slujea lui Dumnezeu pentru foloasele materiale pe care le avea. Dacă Dumnezeu i-ar fi permis lui Satan să i le ia pe toate, Iov ar fi renunţat la integritatea lui. Iehova acceptă provocarea, impunându-i lui Satan restricţia de a nu se atinge de Iov.

 9. a) Ce încercări aspre s-au abătut asupra lui Iov? b) De unde reiese că el şi-a păstrat integritatea?

⁹ Asupra lui Iov, care nu bănuia nimic, au început să se abată nenorocirile. Sabeenii şi caldeenii au năvălit şi i-au luat marile bogăţii. O furtună i-a omorât fiii şi fiicele. Însă după această încercare aspră Iov nu l-a blestemat pe Dumnezeu şi nu s-a abătut de la el. Dimpotrivă, el a spus: „Binecuvântat să fie şi de acum înainte numele lui Iehova!“ (1:21). Învins şi dovedit mincinos, Satan a apărut din nou înaintea lui Iehova, de data aceasta cu acuzaţia: „Piele pentru piele şi omul va da tot ce are pentru sufletul lui“ (2:4). Satan a pretins că, dacă i se permitea să se atingă de corpul lui Iov, îl putea determina pe Iov să-l blesteme pe Dumnezeu în faţă. Având permisiunea să-i facă orice lui Iov, fără a-i lua însă viaţa, Satan l-a lovit cu o boală cumplită. Carnea i s-a „îmbrăcat cu viermi şi cu bulgări de ţărână“, iar corpul şi respiraţia lui au ajuns o duhoare pentru soţia şi rudele sale (7:5; 19:13–20). Dând de înţeles că Iov rămăsese neclintit în integritatea lui, soţia sa i-a zis: „Tot mai ţii cu tărie la integritatea ta? Blestemă-l pe Dumnezeu şi mori!“. Iov a mustrat-o şi „n-a păcătuit cu buzele lui“ (2:9, 10).

10. Ce ‘mângâiere’ tăcută a oferit Satan?

¹⁰ Apoi, Satan s-a folosit de trei tovarăşi ai lui Iov, care au venit să-l „mângâie“. Aceştia erau Elifaz, Bildad şi Ţofar. De la distanţă ei nu l-au recunoscut pe Iov, dar după aceea şi-au ridicat glasul, au plâns şi şi-au aruncat ţărână pe cap. Apoi s-au aşezat în faţa lui pe pământ, fără să spună vreun cuvânt. După şapte zile şi şapte nopţi în care n-a existat decât această ‘mângâiere’ tăcută, Iov a rupt în cele din urmă tăcerea, începând o lungă discuţie cu aceşti aşa-zişi mângâietori (2:11).

11–13. Cum a început Iov discuţia, ce acuzaţie i-a adus Elifaz şi cum i-a răspuns Iov?

¹¹ Prima parte a discuţiei (3:1—14:22). Începând cu acest capitol, evenimentele dramatice sunt prezentate sub forma unei sublime poezii ebraice. Iov şi-a blestemat ziua în care s-a născut şi s-a întrebat de ce îi permitea Dumnezeu să mai trăiască.

¹² Răspunzând, Elifaz l-a acuzat pe Iov că nu fusese integru. Niciodată cei drepţi n-au fost nimiciţi, a spus el. Elifaz şi-a amintit de o viziune din timpul nopţii în care un glas îi spusese că Dumnezeu nu are încredere în slujitorii săi, îndeosebi în cei care sunt din lut, din ţărâna pământului. El a sugerat că suferinţele lui Iov erau o disciplinare din partea Dumnezeului Atotputernic.

¹³ Iov i-a dat un răspuns energic lui Elifaz strigând, aşa cum ar face orice om persecutat şi asuprit. Pentru el, moartea ar fi fost o uşurare. Iov le-a reproşat tovarăşilor săi că urzeau intrigi împotriva lui şi a protestat: „Învăţaţi-mă, şi voi tăcea. Ajutaţi-mă să înţeleg ce greşeală am făcut“ (6:24). Iov lupta pentru a-şi apăra propria dreptate în faţa lui Dumnezeu, „Cel care îi cercetează pe oameni“ (7:20).

14, 15. Ce a spus Bildad, şi de ce se temea Iov că va pierde procesul cu Dumnezeu?

¹⁴ Apoi a luat cuvântul Bildad, care a insinuat că fiii lui Iov păcătuiseră şi că Iov nu era un om drept, altfel Dumnezeu l-ar fi ascultat. El i-a spus lui Iov să privească la generaţiile din trecut şi la lucrurile cercetate de strămoşii lor pentru a primi îndrumare.

¹⁵ Iov a răspuns, susţinând că Dumnezeu nu era nedrept şi că El nu trebuia să-i dea socoteală omului, deoarece Iehova „face lucruri mari, de nepătruns, şi lucruri minunate, fără număr“ (9:10). Iov nu avea cum să câştige dacă cel cu care se judeca era Iehova. Tot ce putea să facă era să implore favoarea lui Dumnezeu. Totuşi, avea vreun rost strădania de a face ce este drept? „El îl nimiceşte şi pe cel ireproşabil, şi pe cel rău“ (9:22). Nu există judecată dreaptă pe pământ. Iov se temea că va pierde procesul cu Dumnezeu. Avea nevoie de un mediator. El a întrebat de ce era pus la încercare şi l-a implorat pe Dumnezeu să-şi aducă aminte că era făcut „din lut“ (10:9). Iov şi-a arătat aprecierea faţă de manifestările din trecut ale bunătăţii lui Dumnezeu, dar a spus că n-ar face decât să-l supere şi mai mult dacă ar continua să-şi susţină cauza, chiar dacă ar avea dreptate. Era mai bine să moară!

16, 17. a) Ce sfat a dat cu îngâmfare Ţofar? b) Cum i-a considerat Iov pe ‘mângâietorii’ săi, şi care era convingerea lui fermă?

¹⁶ Apoi a intervenit Ţofar. Iată pe scurt ce a spus el: Suntem noi copii, ca să ascultăm vorbirea ta deşartă? Spui că eşti curat, dar, dacă ar vorbi Dumnezeu, ar arăta că eşti vinovat. Ţofar l-a întrebat pe Iov: „Poţi tu să pătrunzi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu?“ (11:7). El l-a sfătuit pe Iov să renunţe la practicile rele, fiindcă cei ce fac lucrul acesta vor fi binecuvântaţi, pe când „ochiul celor răi se va stinge“ (11:20).

¹⁷ Iov a răspuns cu sarcasm: „Adevărat, voi sunteţi poporul şi odată cu voi va pieri şi înţelepciunea!“ (12:2). Deşi ajunsese ţinta batjocurilor, nu era mai prejos decât ei. Dacă tovarăşii lui ar fi meditat la lucrurile create de Dumnezeu, ar fi învăţat ceva de la ele. Puterea şi înţelepciunea practică îi aparţin lui Dumnezeu, care ţine sub control toate lucrurile, el chiar „întăreşte naţiunile, ca apoi să le distrugă“ (12:23). Lui Iov îi făcea plăcere să-şi apere cauza înaintea lui Dumnezeu, dar, în ce îi priveşte pe cei trei mângâietori, ei ‘mânjeau cu minciuni, erau cu toţii nişte doctori de nimic’ (13:4). Ar fi fost mai înţelept din partea lor să tacă! Iov era convins că avea dreptate şi l-a implorat pe Dumnezeu să-l asculte. Apoi a spus că „omul, născut din femeie, are viaţa scurtă şi este plin de nelinişte“ (14:1). Omul trece repede, ca o floare sau ca o umbră. Nimeni nu poate face să se nască o fiinţă curată dintr-una necurată. Rugându-se ca Dumnezeu să-l ţină ascuns în Şeol până îi va trece mânia, Iov a întrebat: „Dacă bărbatul viguros moare, poate el trăi din nou?“. Prin răspunsul pe care l-a dat, el a arătat că avea o speranţă puternică: „Voi aştepta . . . până-mi va veni alinarea“ (14:13, 14).

18, 19. a) Cu ce cuvinte batjocoritoare a început Elifaz a doua parte a discuţiei? b) Cum a considerat Iov ‘mângâierea’ oferită de tovarăşii săi, şi pentru ce privea el spre Iehova?

¹⁸ A doua parte a discuţiei (15:1—21:34). La începutul celei de-a doua părţi a discuţiei, Elifaz şi-a bătut joc de cunoştinţa lui Iov, spunând că ‘şi-a umplut pântecele cu vântul de est’ (15:2). El a desconsiderat din nou pretenţia lui Iov că era integru şi a spus că în ochii lui Iehova nici omul muritor, nici sfinţii din ceruri nu sunt demni de încredere. Indirect, el l-a acuzat pe Iov că încerca să se arate superior lui Dumnezeu şi că practica apostazia, mita şi înşelăciunea.

¹⁹ Iov a ripostat, spunând că tovarăşii lui erau ‘nişte mângâietori chinuitori care spuneau vorbe în vânt’ (16:2, 3). Dacă ei ar fi fost în locul lui, el nu i-ar fi ponegrit. El îşi dorea să fie declarat drept şi privea spre Iehova care îi cunoştea faptele şi care avea să ia o hotărâre cu privire la situaţia lui. Iov n-a găsit înţelepciune la tovarăşii săi. Ei i-au distrus orice speranţă. ‘Mângâierea’ pe care i-au oferit-o era ca şi cum ar fi spus că noaptea era zi. Singura lui speranţă era să ‘coboare în Şeol’ (17:15, 16).

20, 21. De ce s-a înverşunat Bildad, care a fost răspunsul lui Iov, şi ce încredere avea el?

²⁰ Discuţia a devenit aprinsă. Bildad s-a înverşunat, considerând că Iov i-a comparat pe prietenii săi cu nişte animale fără raţiune. El l-a întrebat pe Iov: „Oare pentru tine va fi părăsit pământul?“ (18:4). Apoi l-a avertizat că va cădea într-o capcană îngrozitoare, ca să le slujească altora drept exemplu. Iov nu va avea niciun urmaş care să trăiască după el.

²¹ Iov a răspuns: „Până când îmi veţi mâhni sufletul şi mă veţi zdrobi cu vorbe?“ (19:2). Îşi pierduse familia şi prietenii, soţia şi cei din casa lui îl părăsiseră, iar el rămăsese doar cu ‘pielea dinţilor’ (19:20). Iov avea încredere că va apărea un răscumpărător care să rezolve controversa în folosul lui, pentru ca, în cele din urmă, ‘să-l privească pe Dumnezeu’ (19:25, 26).

22, 23. a) De ce s-a simţit lezat Ţofar, şi ce a spus el în legătură cu presupusele păcate ale lui Iov? b) Ce argument zdrobitor a adus Iov?

²² La fel ca Bildad, Ţofar s-a simţit lezat pentru că a trebuit să asculte ‘îndemnul care îl insulta’, rostit de Iov (20:3). Şi el a spus că Iov culegea roadele propriilor păcate. Cei răi îşi primesc întotdeauna pedeapsa de la Dumnezeu şi n-au odihnă nici măcar atunci când se bucură de prosperitate, a spus Ţofar.

²³ Iov a răspuns aducând un argument zdrobitor: Dacă Dumnezeu îi pedepseşte pe cei răi întotdeauna, de ce aceştia trăiesc în continuare, îmbătrânesc şi au multe bogăţii? Ei îşi petrec zilele în plăceri. Cât de des se abat nenorocirile asupra lor? El a arătat că bogatul şi săracul mor la fel. De fapt, de multe ori, cel rău moare „fără nicio grijă şi liniştit“, în timp ce omul drept moare „cu sufletul plin de amărăciune“ (21:23, 25).

24, 25. a) Ce calomnie la adresa lui Iov a formulat Elifaz cu ipocrizie? b Cum a respins Iov acuzaţia, şi ce a întrebat el în mod provocator?

²⁴ A treia parte a discuţiei (22:1—25:6). Elifaz a ripostat cu vehemenţă, bătându-şi joc de pretenţia lui Iov că era ireproşabil înaintea Celui Atotputernic. El l-a calomniat pe Iov, pretinzând că era rău, că i-a exploatat pe săraci, că nu le-a dat pâine celor flămânzi şi că s-a purtat fără milă cu văduvele şi cu orfanii de tată. Elifaz a afirmat că viaţa personală a lui Iov nu era atât de curată pe cât pretindea el, de aceea se afla Iov într-o situaţie atât de grea. Dar, „dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic, . . . el te va auzi“, a spus Elifaz (22:23, 27).

²⁵ Răspunzând, Iov a respins acuzaţia gravă a lui Elifaz, spunând că dorea să fie audiat de Dumnezeu, care îi cunoştea conduita dreaptă. Există oameni care îi asupresc pe orfanii de tată, pe văduve şi pe săraci, care comit crime, furturi şi adulter. Un timp s-ar părea că ei prosperă, dar, în cele din urmă, îşi iau răsplata. Ei vor fi nimiciţi. „Dacă nu este aşa, cine mă va face mincinos?“, a întrebat Iov în mod provocator (24:25).

26. Ce a mai avut de spus Bildad, dar Ţofar?

²⁶ Bildad a dat un răspuns scurt, accentuând ideea că niciun om nu poate fi curat înaintea lui Dumnezeu, iar Ţofar n-a mai intervenit de data aceasta. N-a mai avut nimic de spus.

27. Cum a elogiat Iov măreţia Celui Atotputernic?

²⁷ Ultima argumentare a lui Iov (26:1—31:40). În argumentarea sa finală, Iov şi-a redus complet la tăcere tovarăşii (32:12, 15, 16). El a spus cu sarcasm: „Oh, cât de mult l-ai ajutat tu pe cel fără putere! . . . Cât l-ai sfătuit pe cel lipsit de înţelepciune!“ (26:2, 3). Nimic însă, nici chiar Şeolul, nu poate să ascundă vreun lucru de privirea lui Dumnezeu. Iov a descris înţelepciunea lui Dumnezeu manifestată în univers, pe pământ, în nori, în mare şi în vânt, adică în tot ce a observat omul. Iar acestea nu sunt decât marginile căilor Celui Atotputernic. Ele nu sunt decât o şoaptă despre măreţia Celui Atotputernic.

28. Ce declaraţie clară a făcut Iov cu privire la integritate?

²⁸ Convins că era nevinovat, el a spus: „Până la ultima suflare, nu voi renunţa la integritatea mea!“ (27:5). Nu, Iov nu făcuse nimic rău ca să merite ceea ce se abătuse asupra lui. Contrar acuzaţiilor lor, Dumnezeu avea să răsplătească integritatea, având grijă ca lucrurile strânse de cei răi în timpul prosperităţii lor să fie moştenite de cei drepţi.

29. Cum a descris Iov înţelepciunea?

²⁹ Omul ştie de unde vin comorile pământului, cum ar fi argintul, aurul, arama, „dar înţelepciunea de unde vine?“ (28:20). El a căutat-o printre cei vii, a căutat-o în mare; ea nu poate fi cumpărată cu aur sau cu argint. Numai Dumnezeu înţelege înţelepciunea. El vede până la marginile pământului şi ale cerurilor, el împarte vântul şi apele şi ţine sub control ploaia şi norii aducători de furtună. Iov a încheiat astfel: „Iată! Teama de Iehova: aceasta este înţelepciunea şi îndepărtarea de rău este priceperea“ (28:28).

30. Ce restabilire dorea Iov, dar care era starea lui în acel moment?

³⁰ Copleşit de necazul său, Iov a vorbit în continuare despre viaţa sa. El dorea să fie restabilit la starea de odinioară, când se bucura de o prietenie strânsă cu Dumnezeu şi era respectat chiar şi de conducătorii oraşului. El îl scăpa pe cel năpăstuit şi era ochi pentru cel orb. Sfatul său era bun, iar oamenii aşteptau cuvintele sale. Acum însă, în loc să aibă o poziţie onorabilă, era luat în râs chiar şi de tineri, ai căror taţi nu erau demni să stea nici măcar cu câinii turmei lui. Ei îl scuipau şi i se împotriveau. În zilele necazului său, ei nu-i dădeau pace.

31. În a cui judecată avea încredere Iov, şi ce a spus el cu privire la faptele sale din trecut?

³¹ Iov s-a descris pe sine drept un bărbat dedicat lui Dumnezeu şi a cerut să fie judecat de Iehova. „El mă va cântări într-o balanţă exactă şi Dumnezeu îmi va cunoaşte integritatea!“ (31:6) Iov şi-a apărat faptele din trecut. El n-a comis adulter, nici n-a uneltit împotriva altora. Nu s-a reţinut să-i ajute pe nevoiaşi. Deşi era bogat din punct de vedere material, nu şi-a pus încrederea în bogăţii. Nu s-a închinat la soare, lună şi stele, fiindcă ‘aceasta ar fi fost tot o nelegiuire ce trebuia adusă înaintea judecătorilor, căci l-ar fi renegat pe adevăratul Dumnezeu de sus’ (31:28). Iov l-a invitat pe cel cu care se judeca să-şi prezinte acuzaţiile împotriva faptelor sale din trecut.

32. a) Cine a vorbit apoi? b) De ce s-a aprins de mânie Elihu împotriva lui Iov şi a tovarăşilor lui, şi ce l-a îndemnat să vorbească?

³² Vorbeşte Elihu (32:1—37:24). În tot acest timp, Elihu, un urmaş al lui Buz, un fiu al lui Nahor, şi, prin urmare, o rudă îndepărtată a lui Avraam, a urmărit discuţia. El a aşteptat, gândindu-se că cei mai în vârstă trebuie să aibă mai multă cunoştinţă. Însă nu vârsta, ci spiritul lui Dumnezeu dă pricepere. Elihu s-a aprins de mânie împotriva lui Iov pentru că „îşi declarase drept mai degrabă propriul suflet decât pe Dumnezeu“, dar s-a aprins şi mai mult de mânie împotriva celor trei tovarăşi ai lui Iov din cauza lamentabilei lor lipse de înţelepciune, care i-a făcut să-l declare vinovat pe Dumnezeu. Elihu era „plin de cuvinte“, iar spiritul lui Dumnezeu l-a îndemnat să le exprime, însă fără părtinire şi ‘fără să dea titluri omului pământean’ (Iov 32:2, 3, 18–22; Gen. 22:20, 21).

33. În ce privinţă a greşit Iov, totuşi ce favoare avea să-i arate Dumnezeu?

³³ Elihu a vorbit cu sinceritate, recunoscând că Dumnezeu este Creatorul său. El a arătat că Iov era mai preocupat să-şi apere propria dreptate decât dreptatea lui Dumnezeu. Nu era nevoie ca Dumnezeu să răspundă la toate cuvintele lui Iov, ca şi cum ar fi trebuit să-şi justifice acţiunile. Totuşi, Iov luptase împotriva lui Dumnezeu. Cu toate acestea, în timp ce sufletul lui Iov se apropia de moarte, Dumnezeu i-a arătat favoare trimiţând un mesager şi a spus: „Scapă-l, ca să nu coboare în groapă! Am găsit o răscumpărare! Carnea lui să fie mai fragedă decât în tinereţe, să se întoarcă la zilele pline de vigoare ale tinereţii lui“ (Iov 33:24, 25). Cel drept urma să fie restabilit!

34. a) Cum l-a mustrat în continuare Elihu pe Iov? b) În loc să-şi preamărească propria dreptate, ce trebuia să facă Iov?

³⁴ Elihu i-a invitat pe înţelepţi să asculte. El l-a mustrat pe Iov fiindcă spusese că păstrarea integrităţii nu foloseşte la nimic. „Departe de adevăratul Dumnezeu să facă ce este rău şi de Cel Atotputernic să facă ce este nedrept! Căci el îl răsplăteşte pe omul pământean după faptele lui, îi dă omului după calea lui.“ (34:10, 11) El poate lua suflarea de viaţă, făcând să piară orice carne. Dumnezeu judecă fără părtinire. Iov şi-a scos prea mult în evidenţă propria dreptate. El s-a pripit, totuşi nu în mod intenţionat, ci „fără să aibă cunoştinţă“, şi Dumnezeu a fost îndelung răbdător cu el (34:35). Trebuia să fi vorbit mai mult în apărarea dreptăţii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu-şi întoarce privirile de la cei drepţi, dar îi mustră. „El nu va cruţa viaţa celui rău, ci le va face dreptate celor năpăstuiţi.“ (36:6) Întrucât Dumnezeu este Instructorul suprem, Iov trebuia să-i preamărească activitatea.

35. a) La ce trebuia să ia aminte Iov? b) Cui va arăta Iehova favoare?

³⁵ În atmosfera inspiratoare de teamă ce prevestea o furtună, Elihu a vorbit despre lucrările măreţe ale lui Dumnezeu şi despre stăpânirea pe care o avea asupra forţelor naturii. Apoi i-a spus lui Iov: „Stai şi ia aminte la lucrările minunate ale lui Dumnezeu!“ (37:14). Gândeşte-te la splendoarea aurie şi la demnitatea de temut a lui Dumnezeu, care depăşesc mult înţelegerea omenească. „El este măreţ în putere şi nu va dispreţui justiţia şi belşugul dreptăţii.“ Da, Iehova îi va lua în seamă pe cei ce se tem de el, nu pe cei „ce se cred înţelepţi în inima lor“ (37:23, 24).

36. Ce lecţie îi dă Iehova lui Iov?

³⁶ Iehova îi răspunde lui Iov (38:1—42:6). Iov îi ceruse lui Dumnezeu să-i vorbească. Iată că Iehova îi răspunde în mod impresionant din mijlocul furtunii. El îi pune lui Iov o serie de întrebări, care constituie în sine o lecţie pentru a înţelege cât de mic este omul şi cât de măreţ este Dumnezeu. „Unde erai tu când am întemeiat pământul? . . . Cine i-a pus piatra unghiulară, când stelele dimineţii strigau împreună de bucurie şi toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de laudă?“ (38:4, 6, 7) Aceasta se petrecuse cu mult timp înainte de zilele lui Iov! Iehova îi pune, una după alta, întrebări cu privire la mare, la veşmântul de nori al pământului, la apariţia zorilor, la porţile morţii, cu privire la lumină şi la întuneric, întrebări la care Iov nu poate să răspundă. „Ştii tu oare lucrul acesta pentru că erai născut pe vremea aceea şi pentru că zilele tale sunt multe la număr?“ (38:21) Dar ce se poate spune despre cămările zăpezii şi ale grindinei, despre furtună, ploaie şi picăturile de rouă, despre gheaţă şi brumă, despre grandioasele constelaţii cereşti, despre fulgere şi despre straturile de nori, despre animalele sălbatice şi despre păsări?

37. Ce alte întrebări l-au umilit pe Iov, şi ce a fost el obligat să recunoască şi să facă?

³⁷ Iov recunoaşte cu umilinţă: „Iată! Am ajuns neînsemnat. Ce să-ţi răspund? Îmi pun mâna la gură“ (40:4). Iehova îi porunceşte lui Iov să răspundă provocării. El îi pune din nou întrebări potrivite, care preamăresc demnitatea, superioritatea şi puterea sa, aşa cum se manifestă ele în creaţie. Chiar şi behemotul şi leviatanul sunt mult mai puternice decât Iov! Complet umilit, Iov recunoaşte că modul său de gândire era greşit şi că vorbise fără să aibă cunoştinţă. Văzându-l acum pe Dumnezeu prin pricepere, nu din ce auzise despre el, Iov îşi retrage cuvintele şi se căieşte „în ţărână şi în cenuşă“ (42:6).

38. a) Ce le-a spus Iehova în final lui Elifaz şi tovarăşilor săi? b) Ce favoare şi ce binecuvântare i-a acordat Iehova lui Iov?

³⁸ Judecata şi binecuvântarea lui Iehova (42:7–17). Iehova le-a cerut apoi socoteală lui Elifaz şi celor doi tovarăşi ai săi fiindcă nu spuseseră adevărul despre El. Aceştia trebuiau să aducă jertfe, iar Iov trebuia să se roage pentru ei. După toate acestea, Iehova a schimbat starea de captivitate a lui Iov, dându-i o binecuvântare de două ori mai mare. Fraţii, surorile şi prietenii de odinioară s-au întors la el cu daruri şi Iov a fost binecuvântat de două ori mai mult decât înainte cu oi, cămile, vite şi măgăriţe. A avut din nou zece copii: şapte fii şi trei fiice, care erau cele mai frumoase femei din toată ţara. Viaţa lui Iov a fost prelungită în mod miraculos cu 140 de ani, astfel că a ajuns să-şi vadă urmaşii până la a patra generaţie. Apoi a murit „bătrân şi sătul de zile“ (42:17).

DE CE ESTE DE FOLOS

39. În ce moduri îl înalţă şi îl glorifică pe Iehova cartea Iov?

³⁹ Cartea Iov îl înalţă pe Iehova şi depune mărturie despre înţelepciunea şi puterea sa de nepătruns (12:12, 13; 37:23). Numai în această carte, Dumnezeu este numit de 31 de ori Cel Atotputernic, adică de mai multe ori decât în tot restul Scripturilor. Relatarea glorifică eternitatea şi poziţia sa înaltă (10:5; 36:4, 22, 26; 40:2; 42:2), precum şi dreptatea, bunătatea iubitoare şi îndurarea sa (36:5–7; 10:12; 42:12). Ea pune justificarea suveranităţii lui Iehova mai presus de salvarea omului (33:12; 34:10, 12; 35:2; 36:24; 40:8). Iehova, Dumnezeul lui Israel, este prezentat ca fiind şi Dumnezeul lui Iov.

40. a) Cum prezintă şi preamăreşte cartea Iov lucrările de creaţie ale lui Dumnezeu? b) Cum sunt anticipate în ea unele învăţături din Scripturile greceşti creştine şi cum este în armonie cu acestea cartea Iov?

⁴⁰ Cartea Iov prezintă şi preamăreşte lucrările de creaţie ale lui Dumnezeu (38:4—39:30; 40:15, 19; 41:1; 35:10). Ea este în armonie cu declaraţia din Geneza conform căreia omul este făcut din ţărână şi se întoarce în ţărână (Iov 10:8, 9; Gen. 2:7; 3:19). Ea foloseşte termenii „eliberator“, „răscumpărare“ şi „a trăi din nou“, anticipând astfel unele învăţături de bază din Scripturile greceşti creştine (Iov 19:25; 33:24; 14:13, 14). Profeţii şi scriitorii creştini au preluat multe expresii din această carte sau au folosit alte expresii paralele. Comparaţi, de exemplu, Iov 7:17 cu Psalmul 8:4; Iov 9:24 cu 1 Ioan 5:19; Iov 10:8 cu Psalmul 119:73; Iov 12:25 cu Deuteronomul 28:29; Iov 24:23 cu Proverbele 15:3; Iov 26:8 cu Proverbele 30:4; Iov 28:12, 13, 15–19 cu Proverbele 3:13–15; Iov 39:30 cu Matei 24:28.c

41. a) Ce norme teocratice sunt scoase în evidenţă în cartea Iov? b) În ce privinţă este un excelent exemplu pentru noi slujitorul lui Dumnezeu, Iov?

⁴¹ Normele drepte ale lui Iehova privitoare la viaţă sunt consemnate în multe pasaje. Cartea Iov condamnă cu tărie materialismul (Iov 31:24, 25), idolatria (31:26–28), adulterul (31:9–12), bucuria la necazul altuia (31:29), nedreptatea şi părtinirea (31:13; 32:21), egoismul (31:16–21), necinstea şi minciuna (31:5), arătând că cel ce practică aceste lucruri nu poate câştiga favoarea lui Dumnezeu şi viaţa veşnică. Elihu este un exemplu excelent de respect profund şi de modestie; el a vorbit cu îndrăzneală şi curaj şi l-a preamărit pe Dumnezeu (32:2, 6, 7, 9, 10, 18–20; 33:6, 33). Iov însuşi ne dă o lecţie valoroasă în ce priveşte exercitarea autorităţii, consideraţia faţă de membrii familiei şi ospitalitatea (1:5; 2:9, 10; 31:32). Totuşi, Iov a rămas în memoria noastră mai ales pentru că şi-a păstrat integritatea şi a perseverat cu răbdare. Astfel, el a lăsat un exemplu care le-a întărit credinţa slujitorilor lui Dumnezeu de-a lungul secolelor şi mai ales în aceste timpuri de grea încercare a credinţei. „Aţi auzit de perseverenţa lui Iov şi aţi văzut sfârşitul pe care i l-a dat Iehova, căci Iehova este plin de tandră afecţiune şi îndurător.“ (Iac. 5:11)

42. Ce controversă fundamentală privitoare la Regat este explicată în cartea Iov, şi ce aspecte interesante ale acestei controverse sunt explicate în ea?

⁴² Iov nu era din sămânţa lui Avraam, căruia i s-au făcut promisiunile despre Regat. Cu toate acestea, relatarea despre integritatea sa contribuie la o mai bună înţelegere a scopurilor lui Iehova privitoare la Regat. Cartea Iov este o parte importantă a scrierilor divine, întrucât dezvăluie controversa fundamentală dintre Dumnezeu şi Satan, care include integritatea omului faţă de Iehova, Suveranul său. Ea arată că îngerii, care au fost creaţi înainte de aducerea în existenţă a pământului şi a omului, sunt martori oculari şi sunt foarte interesaţi de pământ şi de rezolvarea controversei (Iov 1:6–12; 2:1–5; 38:6, 7). Ea arată că această controversă exista înainte de zilele lui Iov şi că Satan este o persoană spirituală reală. Dacă această carte a fost scrisă de Moise, înseamnă că expresia hasSatán, care ajută la identificarea ‘şarpelui originar’, apare aici pentru prima oară în textul ebraic al Bibliei (Iov 1:6, nota de subsol; Rev. 12:9). De asemenea, cartea Iov dovedeşte că Dumnezeu nu este răspunzător de suferinţele, de bolile şi de moartea oamenilor şi explică de ce sunt persecutaţi cei drepţi, în timp ce oamenii răi şi răutatea continuă să existe. Ea arată că Iehova doreşte să rezolve definitiv această controversă.

43. În armonie cu revelaţiile divine din cartea Iov, ce conduită trebuie să aibă toţi cei ce vor să primească binecuvântările Regatului lui Dumnezeu?

⁴³ Acum este momentul ca toţi cei ce doresc să trăiască sub guvernarea Regatului lui Dumnezeu să-i răspundă lui Satan, „acuzatorul“, prin conduita lor integră (Rev. 12:10, 11). Chiar dacă trec prin încercări care îi tulbură, cei ce doresc să rămână integri trebuie să continue să se roage pentru sfinţirea numelui lui Dumnezeu şi pentru venirea Regatului său, care îl va zdrobi pe Satan şi toată sămânţa lui sfidătoare. Aceasta va fi „ziua de luptă şi de război“ a lui Dumnezeu, iar după ea vor urma eliberarea şi binecuvântările de care şi Iov a sperat să aibă parte (1 Pet. 4:12; Mat. 6:9, 10; Iov 38:23; 14:13–15).

[Note de subsol]