ROMANI (SCRISOAREA CĂTRE)

O carte a Scripturilor grecești creștine pe care apostolul Pavel le-a scris-o creștinilor din Roma. Niciodată nu a fost contestat cu argumente solide faptul că Pavel este scriitorul, iar autenticitatea acestei cărți și locul ei în canonul sfânt sunt recunoscute de aproape toți bibliștii, cu excepția celor ce nu reușesc să găsească explicații pentru propriile doctrine. În realitate, scrisoarea este în deplină armonie cu celelalte cărți ale Scripturilor inspirate. De fapt, Pavel citează de foarte multe ori din Scripturile ebraice și face numeroase referiri la acestea, astfel încât se poate spune că scrisoarea este extrem de bine fundamentată pe Scripturile ebraice și pe învățăturile lui Cristos.

Data și locul scrierii. Scrisoarea a fost scrisă în cca 56 e.n., în Corint. Terțiu, din câte se pare secretarul lui Pavel, a scris ce i-a dictat apostolul. (Ro 16:22) Este posibil ca Fivi, care locuia în Chencrea, orașul-port al Corintului, aflat la o distanță de aproximativ 11 kilometri, să fi dus această scrisoare. (Ro 16:1) Remarcile pe care le face Pavel în capitolul 1, versetele de la 9 la 15, sugerează că el nu fusese până atunci la Roma. De asemenea, dovezile arată că nici Petru nu fusese niciodată la Roma. — Vezi PETRU (SCRISORI).

Se formează congregația din Roma. Primii membri ai acestei congregații au fost, din câte se pare, iudei și prozeliți din Roma care fuseseră la Ierusalim cu ocazia Penticostei din 33 e.n., asistaseră la revărsarea miraculoasă a spiritului sfânt și auziseră cuvântările ținute de Petru și de alți creștini adunați acolo. (Fa 2) Sau poate că alții, care s-au convertit la creștinism mai târziu, au dus vestea bună despre Cristos la Roma, întrucât acest oraș mare era centrul Imperiului Roman și mulți s-au mutat acolo de-a lungul timpului ori s-au aflat în trecere prin acest oraș ca negustori sau călători. Pavel îi adresează salutări pline de respect lui Andronic și lui Iunias, ‘rudele și tovarășii lui de temniță’, care erau „oameni stimați printre apostoli” și care fuseseră în serviciul lui Cristos înaintea lui Pavel. Este foarte probabil ca aceștia să fi contribuit la formarea congregației din Roma. (Ro 16:7) Când Pavel scria această scrisoare, congregația exista de ceva vreme și era cunoscută în toată lumea pentru credința ei fermă. (Ro 1:8)

Scopul scrisorii. Din conținutul scrisorii reiese cu claritate că a fost adresată unei congregații creștine alcătuite din iudei și neiudei. La data aceea, mulți iudei locuiau la Roma; ei se întorseseră după moartea împăratului Claudiu, care îi expulzase din oraș. Deși Pavel nu fusese la Roma pentru a constata personal ce dificultăți întâmpina această congregație, el aflase, probabil, care era starea ei și ce anume se întâmplase aici de la bunii săi prieteni și colaboratori Aquila și Priscila, precum și de la alte persoane pe care este posibil să le fi întâlnit. Salutările din capitolul 16 arată că Pavel cunoștea personal destul de mulți membri ai acestei congregații.

În scrisorile sale, Pavel s-a referit la probleme concrete și a abordat subiecte pe care le-a considerat extrem de importante pentru cei cărora le scria. Cu privire la împotrivirea iudeilor, Pavel adusese deja argumente când le-a scris congregațiilor din Galatia. Însă, în acea scrisoare, el se referise mai ales la eforturile iudeilor care se pretindeau creștini, dar erau „iudaizanți”. Aceștia susțineau că neiudeii trebuiau să se circumcidă și să respecte anumite prevederi ale Legii mozaice. Se pare că în congregația din Roma nu exista această problemă, însă putem presupune că atât iudeii, cât și neiudeii manifestau gelozie și sentimente de superioritate.

De aceea, scrisoarea adresată congregației din Roma nu a fost o scrisoare cu caracter general, scrisă fără un scop precis, cum presupun unii, ci se referă, din câte se pare, la lucrurile de care congregația avea nevoie în acele împrejurări. Membrii acelei congregații puteau înțelege pe deplin semnificația și forța sfaturilor date de apostol, deoarece, fără îndoială, acestea erau răspunsuri chiar la întrebările la care ei înșiși încercau să găsească răspuns. Este evident că intenția lui Pavel a fost să pună capăt disputelor generate de punctele de vedere diferite ale creștinilor iudei și ale celor neiudei și să-i ajute să ajungă la unitate deplină în Cristos Isus. Totuși, scrisoarea lui Pavel ne ajută să-l cunoaștem mai bine pe Dumnezeu. Apostolul preamărește dreptatea lui Dumnezeu și bunătatea sa iubitoare, precum și poziția lui Cristos în raport cu congregația creștină și cu întreaga omenire.

Sinceritate și căldură. Referindu-se la autenticitatea scrisorii către Romani, biblistul englez William Paley a spus: „Într-o scriere autentică a sfântului Pavel adresată unor discipoli adevărați este firească preocuparea de a aduce argumente convingătoare; pentru că stilul este plin de însuflețire și poartă amprenta personalității apostolului, dacă mă pot exprima așa, astfel încât ideea de fals iese complet din discuție”. (Horæ Paulinæ, 1790, p. 50)

Pavel a explicat cât se poate de clar și fără ocolișuri poziția iudeilor și a arătat că, înaintea lui Dumnezeu, ei se aflau la același nivel cu oamenii națiunilor. Aceasta presupunea să spună unele lucruri pe care iudeii le puteau considera ofensatoare. Totuși, maniera elegantă în care a abordat această chestiune reflectă iubirea pe care o avea pentru conaționalii săi, precum și căldura sa sufletească. De fiecare dată, Pavel face cu tact unele observații pentru ca lucruri pe care le spune să nu pară defăimătoare la adresa Legii sau a iudeilor.

De exemplu, când spune: „Căci iudeu nu este cel ce e așa pe dinafară și circumcizia nu este cea dinafară, din carne”, el adaugă: „Care este deci superioritatea iudeului sau folosul circumciziei? Este mare în toate privințele. În primul rând, pentru că lor le-au fost încredințate cuvintele sacre ale lui Dumnezeu”. (Ro 2:28; 3:1, 2) După ce spune: „Un om este declarat drept prin credință, fără lucrările legii”, el continuă imediat: „Desființăm noi atunci legea prin credința noastră? Nicidecum! Noi, dimpotrivă, întărim legea”. (3:28, 31) Iar după ce spune: „Dar acum am fost eliberați de sub Lege”, pune întrebarea: „Este Legea păcat? Nicidecum! De fapt, n-aș fi cunoscut păcatul dacă n-ar fi fost Legea.” (7:6, 7) Iar în capitolul 9, versetele de la 1 la 3, el își exprimă afecțiunea în cel mai sensibil mod cu putință față de frații săi iudei: „Spun adevărul în Cristos, nu mint, deoarece conștiința mea depune mărturie împreună cu mine în spiritul sfânt, că am o mare mâhnire și o durere neîncetată în inimă. Căci aș dori să fiu eu însumi separat de Cristos, ca blestemat, pentru frații mei, rudele mele după carne”. (Compară, de asemenea, Ro 9:30-32 cu 10:1, 2; și 10:20, 21 cu 11:1-4.)

Prin urmare, studiind această carte vom descoperi că nu este vorba despre o discuție dezorganizată și fără finalitate, ci despre un discurs cu un scop precis și cu o temă clară și că nicio parte a lui nu poate fi înțeleasă pe deplin fără a studia întreaga carte și fără a cunoaște motivul scrierii acesteia. Pavel scoate în evidență bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu manifestată prin Cristos și subliniază că oamenii sunt declarați drepți numai în virtutea acestei bunătăți nemeritate și a credinței lor. El arată că nici iudeii, și nici neiudeii nu au motive să se laude sau să se considere superiori. Pavel îi avertizează pe creștinii neiudei să nu se îngâmfe deoarece favoarea de a deveni părtași la „corpul” lui Cristos s-a datorat faptului că iudeii nu l-au acceptat pe Cristos. El spune: „Vezi deci bunătatea și severitatea lui Dumnezeu? Severitate, față de cei ce au căzut, iar bunătatea lui Dumnezeu, față de tine, cu condiția să rămâi în bunătatea lui, altminteri vei fi tăiat și tu”. (Ro 11:22)

[Chenarul de la pagina ]

IDEI IMPORTANTE DIN CARTEA ROMANI

Scrisoarea arată că dreptatea nu se moștenește și nici nu se dobândește prin respectarea cerințelor Legii mozaice, ci se datorează credinței în Isus Cristos și bunătății iubitoare a lui Dumnezeu

A fost scrisă în jurul anului 56 e.n., după aprox. 20 de ani de la convertirea la creștinism a primilor neiudei

Dreptatea se dobândește prin credință în Cristos și este rezultatul bunătății iubitoare a lui Dumnezeu (1:1–11:36)

Credința este esențială pentru salvare; versetul spune: „Cel drept va trăi prin credință”

Iudeii, deși au fost favorizați mult de Dumnezeu, n-au putut să dobândească dreptatea prin intermediul Legii

Și iudeii, și neiudeii sunt sub păcat; „nu este niciun om drept, nici măcar unul”

Datorită bunătății nemeritate a lui Dumnezeu, atât iudeii, cât și neiudeii pot fi declarați drepți ca dar prin credință, așa cum Avraam a fost considerat drept deoarece a avut credință, chiar înainte de a se circumcide

Oamenii au moștenit moartea de la un singur om, Adam; printr-un singur om, Isus, mulți păcătoși sunt declarați drepți

Aceasta nu autorizează păcatul; cei ce rămân sclavi ai păcatului nu pot fi sclavi ai dreptății

Cei ce s-au aflat odinioară sub Lege au ajuns „morți față de Lege” prin corpul lui Cristos; ei trebuie să umble în armonie cu spiritul, omorând practicile păcătoase ale corpului

Rolul Legii a fost să facă păcatele cunoscute; însă numai prin Cristos există salvare din păcat

Dumnezeu îi cheamă pe cei ce ajung să fie în unitate cu Cristos și îi declară drepți; spiritul Său depune mărturie că sunt fiii Săi

Israeliții carnali au primit promisiunile, dar majoritatea lor au încercat să obțină dreptatea prin intermediul Legii, de aceea, numai o rămășiță dintre ei este salvată; pentru salvare este nevoie de o declarație publică a credinței în Cristos

Ilustrarea despre măslin arată cum, din cauza necredinței Israelului carnal, au fost altoiți neisraeliți pentru ca Israelul adevărat să fie salvat

Atitudinea față de autoritățile superioare, față de propria persoană și față de alții (12:1–15:13)

Să ne prezentăm corpul ca o jertfă plăcută lui Dumnezeu, să ne înnoim mintea, să ne folosim darurile în serviciul pentru Dumnezeu, să fim plini de iubire și înflăcărați de spirit, să perseverăm și să continuăm să învingem răul prin bine

Să fim supuși autorităților superioare

Să ne iubim unii pe alții; să umblăm cuviincios și să nu facem dinainte planuri pentru dorințele cărnii

Să nu ne judecăm unii pe alții în ce privește chestiunile de conștiință și să nu abuzăm de libertatea noastră creștină și, astfel, să-i poticnim pe cei cu o conștiință slabă

Să urmăm exemplul lui Cristos care nu și-a plăcut lui însuși; să fim dispuși să purtăm slăbiciunile altora, făcând ce este bine pentru zidirea lor

Grija iubitoare a lui Pavel față de congregația din Roma (15:14–16:27)

Pavel a scris această scrisoare pentru a-și duce la îndeplinire misiunea de apostol al neamurilor, pentru ca acești neiudei să poată fi o jertfă plăcută lui Dumnezeu

Întrucât nu mai existau teritorii unde vestea bună să nu fi fost anunțată, Pavel dorea să ajungă la Roma, iar de acolo să meargă în Spania, după ce mai întâi ar fi mers la Ierusalim pentru a le duce sfinților de acolo o donație de la frații din Macedonia și din Ahaia

Pavel le transmite salutări multor frați de credință, spunându-le pe nume, îi încurajează să îi evite pe cei ce cauzează dezbinări și, de asemenea, să fie înțelepți cu privire la ce este bine