O viaţă care aduce fericire

Ai dori tu să fii fericit? Cînd? „Acum“ zici tu. In ce condiţii? „In oricare“ replici tu repede. Apoi începi să chibzuieşti. Tu ştii precis că fericirea unor oameni este doar superficială depinzînd de plăcerea de o clipă, dar care lasă în urmă un gust amar — consecinţe neplăcute sau urme permanente. După alte cumpăniri îţi spui că ai dori să găseşti fericirea care e bine fundată şi durează. S–ar putea deci ca ea, să nu fie legată de aşa multe evenimente încordate ca în cazul fericirii improvizate, ci ea aduce cu sine o satisfacţie profundă.

Totuşi, după toate aceste reflecţiuni poate eşti ispitit să cedezi şi îţi zici că avînd în vedere relaţiile internaţionale şi mai ales avînd în vedere relaţiile tale personale, ar fi fără sens să te străduieşti după ceva ce totuşi niciodată n–ai putea să obţii. Tu ajungi la concluzia că trebuie să te mulţumeşti să fii fericit cel puţin pentru scurt timp.

Dar dece să cedezi aşa de repede? De ce să nu afli cu ajutorul articolului de faţă cum se poate începe o viaţă nouă, o viaţă, care aduce fericire într–adevăr şi pentru totdeauna? Există deja mii de oameni care au cunoscut această nouă viaţă şi care acum duc o altă viaţă decît înainte. Mulţi din ei au dus în trecut o viaţă imorală, prin care şi–au prejudiciat sănătatea fizică şi spirituală.

CE TREBUIE SA FACA CINEVA PENTRU A DEVENI FERICIT?

Noi trebuie, ca să spunem aşa, să abordăm corect problema. Cu alte cuvinte noi trebuie să pornim de la o bază corectă. Si din ce constă această bază? Care sînt lucrurile care ne fac fericiţi deja astăzi? Sînt lucruri, pe care noi le vedem cu plăcere, spre exemplu, lucrările minunate ale creaţiunii lui Dumnezeu, sau lucruri pe care le mîncăm cu plăcere, ca fructele cele gustoase şi alte roade ale pămîntului. Chiar şi relaţiile cu oamenii pe care noi îi iubim, care sînt înrudiţi cu noi sau care, ne sînt într–altfel deosebit de apropiaţi, fac parte dintre acestea. Viaţa şi sănătatea sînt de asemenea bunuri de preţ. Acestea şi multe alte lucruri ne îndreaptă spre Creator, care aşa ne–a creat ca să putem fi fericiţi într–adevăr. El a creat totul pentru un scop hotărît. El este, după cum El însuşi a lăsat să se scrie în cartea sa, Biblia. „Acela, care vorbeşte: ‘Hotărîrea mea proprie va rămînea în picioare, şi fac ceea ce–mi place’“ (Isaia 46:10). Lui I se cuvine, aşadar, toată cinstea pentru ceea ce a făcut. Aceasta confirmă şi Biblia, căci noi citim în Apocalips 4:11: „Tu eşti demn, Iehova, da, tu, Dumnezeul nostru, să primeşti slava, onoarea şi puterea, deoarece tu ai creat toate lucrurile, şi prin voia Ta există ele şi au fost create“.

Ce trebuie să facă cineva deocamdată? Deoarece noi aparţinem lucrărilor Creatorului, ar trebui să fim interesaţi — cum în mod răţional este de acceptat — cu privire la voinţa sa şi la scopul, pe care l–a conceput în legătură cu omul. Să nu recunoaştem oare, că în aceasta stă taina fericirii adevărate şi durabile?

Următorul exemplu ar putea să ilustreze aceasta. S–ar bucura oare un agricultor, dacă ar primi de la cineva un cal de curse, pentru a ara cu el? Nici lui, nici calului, nu le–ar merge prea bine aici. Amîndoi se găsesc la loc nepotrivit. Intr–o problemă asemănătoare s–au văzut puşi faţă în faţă primii oameni în Eden. După ce Adam şi Eva apucaseră pe un drum, pe care credeau că sînt independenţi de Creatorul lor, ei s–au găsit într–o situaţie, în care n–au mai corespuns scopului pentru care fuseseră creaţi. De aceea nu le–a mers prea bine şi ei s–au găsit la loc nepotrivit. Ei erau nefericiţi (Geneza 3:8–13).

Fost–a Creatorul, din această cauză, de asemenea nefericit? Nu. Natural, că El nu s–a bucurat de neascultarea voită a celor doi, dar El a stabilit imediat cum să devină stăpîn pe situaţie. In limbaj simbolic el a prezis că va aduce în existenţă o „sămînţă“, care ar fi pentru binecuvîntarea omenirii (Gen. 3:15). Mai tîrziu el a făcut de cunoscut că această „sămînţă“ va veni prin linia genealogică a „prietenului“ său Avraam şi că prin această „sămînţă“ toate naţiunile pămîntului vor fi cu siguranţă, binecuvîntate (Gen. 22:18). Altfel exprimat, omenirea trebuia să primească ocazia să regăsească prin această „sămînţă“, adevărata fericire. Si cine este această „sămînţă“? In Galateni 3:16 aflăm răspunsul: „Acum promisiunile au fost făcute lui Avraam şi sămînţei sale . . . Si seminţei tale, care este Cristos“.

TAINA ADEVARATEI FERICIRI

Isus Cristos a cunoscut taina adevăratei fericiri. El a vorbit la începutul predicii sale de pe munte nu mai puţin de nouă ori, despre ea. El a zis:

“Fericiţi sînt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale, deoarece lor le aparţine împărăţia cerurilor.

Fericiţi sînt cei întristaţi căci ei vor fi mîngîiaţi.

Fericiţi sînt cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul.

Fericiţi sînt cei ce flămînzesc şi însetează după dreptate, deoarece ei se vor sătura.

Fericiţi sînt cei milostivi, deoarece ei vor avea parte de milă.

Fericiţi sînt cei cu inima curată, deoarece ei vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi sînt iubitorii de pace, deoarece ei se vor chema „fii ai lui Dumnezeu“.

Fericiţi sînt cei care sînt persecutaţi din pricina dreptăţii, deoarece lor le aparţine împărăţia cerurilor.

Fericiţi veţi fi, cînd, din pricina mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră. Bucuraţi–vă veseliţi–vă, deoarece răsplata voastră este mare în ceruri; deoarece tot aşa au prigonit pe profeţii, care au fost înainte de voi“ (Matei 5:3–12).

După citirea acestor cuvinte poţi spune: „Ce reţetă remarcabilă pentru a deveni fericit!“ Isus a vorbit însă aici, de fapt, despre o viaţă, care duce la fericirea corectă, adevărată şi durabilă. Să examinăm spre exemplu pe prima dintre cele nouă fericiri.

Eşti conştient de „necesităţile tale spirituale“? Există oameni care au studiat o dată cu martorii lui Iehova, cîtva timp Biblia, dar apoi, dintr–un motiv oarecare au întrerupt studiul şi i–au părăsit. I–a făcut fericiţi această schimbare? Au uitat ei complet toate cele învăţate? Sau au recunoscut ei acum că ‘cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi exercită putere?’ (Evr. 4:12). Există de fapt mulţi, care, după ce au cunoscut adevărurile biblice, nu se mai sîmt bine în lumea veche, în sensul de a se întoarce înapoi şi de a încerca a deveni din nou o parte a ei. Ei s–au străduit, de aceea, să–şi îndrepte paşii în direcţia opusă, au luat legătură cu martorii lui Iehova din nou, şi s–au declarat solidari cu ei.

Tu ai fi fost probabil surprins, dacă ai aflat la ce mulţi martori ai lui Iehova li s–a întîmplat aşa ceva, mai cu seamă tinerilor. Poate ei au dobîndit o anumită cunoştinţă a adevărului din cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia, sau au fost educaţi conform acesteia de către părinţii lor cînd au fost mici dar apoi, cînd au atins vîrsta maturităţii, ei au mers pe propria lor cale. Unii din ei au devenit consumatori de stupefiante, au dus o viaţă desfrînată şi prin înfăţişarea lor exterioară au creat impresia că sînt „hippies“. Ei s-au înşelat însă amarnic. Această viaţă era, ce–i drept, în legătură cu excitaţia nervoasă şi aventura, dar acestea nu i–au făcut în realitate fericiţi. Apoi au reluat legăturile cu prietenii lor de odinioară şi aceştia au putut să–i ajute în mod practic şi să–i încurajeze. Aşa au devenit ei „conştienţi de necesităţile lor spirituale“. Aceasta a avut ca efect că ei s–au întors şi şi–au pus viaţă în ordine. Dacă i–ai vedea astăzi — curaţi, zeloşi, cu aspect înfloritor şi gata să ajutenu te–ai gîndi că ei au o astfel de viaţă în urma lor. Ei nu mai au sentimentul că se află într–un loc nepotrivit, ci se bucură de a aparţine din nou adunării creştine. Ei ştiu acum pentru ce scop a fost creat omul. Ei sînt din nou fericiţi.

Prima dintre cele nouă fericiri din predica de pe munte a lui Isus arată, aşadar, ce condiţie de bază trebuie să împlinească cineva pentru a cunoaşte izvorul adevăratei fericiri. Cine este conştient de aceea că el are nevoie de o conducere spirituală, va fi astfel îndrumat, încît să se străduiască pentru o relaţie personală cu Iehova. Cu cît va fi mai intimă această relaţie, cu atît mai mult se va simţi legat de Dumnezeu — el va fi prietenul său. El este fericit şi simte o pace lăuntrică, pe care nimeni nu i–o poate răpi (Ioan 14:17). Celelalte opt „fericiri“ se referă în principal la însuşirile care ne duc mai aproape de Iehova: a fi blînd, a flămînzi şi a înseta după dreptate, a fi milostivi, cu inima curată şi iubitori de pace, precum şi a răbda în persecuţie.

Cele nouă „fericiri“ sînt totuşi numai introducerea predicii de pe munte a lui Isus, care începe cu Matei 5:3 şi se sfîrşeşte cu Matei 7:27. In realitate, în întreaga predică de pe munte, este vorba despre aceeaşi temă. După introducere, Isus s–a referit lămurit la atitudinea pe care trebuie s–o avem pentru a ne procura fericirea nu numai nouă înşine, ci pentru a–i face şi pe alţii fericiţi. Isus a zis: „Voi sînteţi sarea pămîntului . . . Voi sînteţi lumina lumii“ (Matei 5:13–16). După cum sarea poate servi la conservarea alimentelor, tot aşa şi mesajul, pe care noi îl vestim, poate servi pentru conservarea vieţii. Da, a lăsa ca „lumina“ noastră să lumineze înaintea altora prin cuvînt şi exemplu, ne face foarte fericiţi.

După aceea Isus a făcut unele paralele pe care le–a introdus prin cuvintele: „Aţi auzit că s–a spus . . .“ (Matei 5:21, 27, 33, 38). Prin aceste paralele el a arătat că viaţa unui adevărat urmaş sau discipol a lui Cristos ridică pretenţii mai înalte şi aduce cu sine şi binecuvîntări mai mari, precum şi mai multă răspundere decît legea pe care a dat–o Dumnezeu israeliţilor prin Moise. De la creştini se cere ca ei să iubească chiar şi pe vrăjmaşii lor, şi să dezvolte aceeaşi iubire neegoistă pe care o manifestă Dumnezeu faţă de întreaga omenire, şi prin care se dovedeşte ca desăvîrşit, după cum şi Tatăl lor ceresc este desăvîrşit. Aceasta îi face fericiţi şi le ajută să fie asemănători „fericitului Dumnezeu“ (Matei 5:43–48; 1 Tim. 1:11).

Despre partea cealaltă a predicii de pe munte se poate spune rezumativ că noi deducem de aici cum ne apropiem de Iehova şi cum putem rămîne legaţi de El. Aceasta presupune ca noi să ne ferim de fătărnicie şi chiar şi de a ne face griji pentru „comorile de pe pămînt“, precum şi de lucruri ca hrană şi îmbrăcăminte. Grijile şi fericirea nu merg mînă în mînă. Isus a spus: „Nu vă îngrijoraţi dar zicînd: „Ce vom mînca“ sau „Ce vom bea“ sau „Cu ce ne vom îmbrăca?“ Căutaţi mai întîi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea sa, şi toate celelalte vi se vor da pe deasupra“ (Matei 6:1–34).

După cum tocmai s–a anunţat, această viaţă presupune îndeplinirea anumitor cerinţe. Aceasta nu este „calea largă şi lată a plăcerilor“, care în loc de fericire, duce la pierzare, căci Isus a spus mai departe: „Strîmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sînt cei ce o găsesc“ (Mat. 7:13, 14). Mulţi nu sînt gata să plătească preţul pe care–l cere o viaţă într–adevăr neegoistă şi de dragul ei, să se supună, printr–o predare completă. din inimă, voinţei Creatorului. Iehova este într–adevăr demn „să primească slava, cinstea şi puterea“ (Apocalips 4:11).

Natural, noi nu putem cumpăra favoarea lui Iehova şi nici nu–i putem pretinde să ne facă fericiţi. Numai bunătăţii sale nemeritate îi datorăm faptul că noi, ca creaturi păcătoase, ne predăm lui în mod acceptabil şi putem să primim favoarea sa. El a făcut posibil acest lucru prin jertfa de răscumpărare a Fiului său (1 Timotei 2:3–6). Iehova ţine gata pregătită o abundenţă de hrană spirituală şi se îngrijeşte şi în alt mod pentru aceea ca noi să fim învioraţi spiritual. El ne invită prin cuvinte prieteneşti: „Veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată. Ascultaţi–mă dar, şi veţi mînca ce este bun, şi sufletele vi se vor desfăta cu grăsime şi sufletul vostru va rămînea în viaţă“ (Isaia 55:1–3).

Aceasta este viaţa, care aduce fericire!

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

In predica de pe munte, Isus a arătat ce fel de viaţă face într–adevăr fericit.