Cine îl va lăuda pe rege?

„Te voi înălţa o, Dumnezeule şi Rege al meu şi voi binecuvînta numele tău pe timp indefinit, chiar pentru totdeauna. Te voi binecuvînta cît este ziua de lungă şi voi lăuda numele tău pe timp indefinit, chiar pentru totdeauna.” — Psalm 145:1, 2.

 1. Ce a zis regele David în favoarea lui Iehova ca Rege al său şi de ce?

REGELE David a scris cuvinte de laudă la adresa Regelui său ceresc, Iehova Dumnezeu. Unora li s-ar putea părea un lucru cam neobişnuit ca un rege pămîntesc să se exprime cu atîta putere în favoarea altuia, recunoscîndu-l drept propriul său Rege, superior lui. Dar David a avut motive temeinice să procedeze astfel. Exprimările sale izvorau din apreciere faţă de acel rege, Iehova. În faţa acestui Rege, David poseda o blîndeţe care aparţine înţelepciunii (Iac. 3:13). David era un închinător loial al lui Iehova şi întreţinea cu acest „Domn al regilor” o strînsă şi minunată relaţie personală. — Dan. 2:47.

 2, 3. a) Arătaţi cîteva exemple de exprimări de apreciere a lui David faţă de Iehova, consemnate în Psalmi. b) Arătaţi unele lucruri declarate de către David în 1 Cronici privitoare la Iehova şi la regalitatea sa.

² Din numeroasele exprimări ale lui David, din Scriptură, ne putem da seama ce anume l-a făcut pe acesta să-l aprecieze aşa de mult pe Regele său, Iehova Dumnezeu. Psalmul 19 arată aprecierea lui David faţă de Iehova în calitate de Creator, Legislator şi Răscumpărător. Psalmul 24 declară că Iehova este Proprietarul pămîntului şi Regele glorios, Cel puternic. În Psalmul 103:19 David îşi exprimă aprecierea faţă de regalitatea lui Iehova, spunînd: „Iehova însuşi şi-a stabilit ferm tronul său chiar în ceruri; iar propria sa regalitate îşi menţine dominaţia peste toate lucrurile.” Apoi David îi cheamă pe îngeri şi pe oameni să-l binecuvînteze şi să-l laude pe Iehova. Cîntecul sau exprimările de mulţumire ale lui David consemnate în 1 Cronici 16:8–36 accentuează aprecierea lui David faţă de Iehova.

³ Spre sfîrşitul domniei lui David el şi-a exprimat în faţa întregului său popor sentimentele sale de o viaţă, zicînd: „Binecuvîntat să fii tu, o Iehova, Dumnezeul lui Israel, Tatăl nostru, din timp indefinit, pînă în timp indefinit. A ta, o Iehova, este măreţia, puterea, frumuseţea, excelenţa şi demnitatea; căci tot ce este în ceruri şi pe pămînt este al tău. Al tău este regatul, o, Iehova, Cel care te înalţi ca şi cap peste toate. Bogăţiile şi gloria sînt datorită ţie şi tu domneşti peste toate; şi în mîna ta există putere şi forţă şi în mîna ta este capacitatea de a face mare [pe cineva] şi de a da putere tuturor. Iar acum, o, Dumnezeul nostru, îţi mulţumim şi lăudăm frumuseţea numelui tău.” — 1 Cron. 29:10–13.

PROBLEMA REGALITĂŢII

 4. Ce s-a întîmplat în zilele lui Samuel încît Israel a ajuns să aibă un rege uman? Cum au devenit naţiunile din jurul lui Israel o cursă pentru israeliţi?

⁴ Regalitatea lui Iehova a devenit o problemă în Israel cu puţin timp înainte de naşterea lui David. Aceasta s-a întîmplat spre sfîrşitul activităţii de judecător a lui Samuel, după cum se poate vedea în 1 Sam. 8:4–20. Dar oare ce-l determina pe poporul de convenţie al lui Iehova să ceară să fie guvernat de un rege şi astfel să-l respingă pe Iehova? Reprezentanţii lui i-au spus lui Samuel că doreau să fie la fel ca toate celelalte naţiuni. Iehova i-a avertizat prin intermediul lui Samuel cu privire la preţul pe care aveau să-l plătească pentru străduinţa lor de a fi la fel ca naţiunile, avînd asupra lor un rege uman. Într-adevăr, lor le-ar fi mers mult mai bine avîndu-l pe Iehova ca rege. — Vezi şi Deut. 4:7.

 5. Cum a ajuns să fie controversată regalitatea în zilele lui Ghedeon?

⁵ Problema s-a ridicat în faţa naţiunii lui Israel atunci cînd Iehova i-a dat poporului de sub comanda lui Ghedeon biruinţa asupra madianiţilor. „Mai tîrziu, oamenii lui Israel i-au zis lui Ghedeon: ’Domneşte peste noi tu, fiul tău ca şi nepotul tău, căci tu ne-ai salvat din mîna lui Madian.’ Dar Ghedeon le-a zis: ’Eu nu voi domni peste voi, nici fiul meu nu va domni peste voi. Iehova este Cel care va domni peste voi’” (Jud. 8:22, 23). Ghedeon a respins în mod loial cererea poporului lui Israel şi a confirmat regalitatea lui Iehova asupra poporului. Dar la scurtă vreme după moartea lui Ghedeon, unul dintre fiii săi, Abimelec, i-a ucis fără milă pe cei mai mulţi dintre fraţii săi şi s-a instalat ca rege, dar domnia sa ca rege a avut viaţă scurtă şi sfîrşitul lui a fost dezastruos (Jud. cap. 9). Această întîmplare a fost bine cunoscută în Israel. Ea arată cum regalitatea lui Iehova a fost controversată în decursul secolelor. În decursul acelui timp a existat totodată pentru fiecare individ ocazia de a–şi arătat loialitatea faţă de Iehova ca Rege.

 6. Ce arată zorii istoriei cu privire la regalitate? Ce a prevăzut Iehova cu privire la cursul pe care-l vor lua lucrurile?

⁶ Cuvîntul lui Dumnezeu arată că oamenii din naţiunile lumii au avut peste ei regi încă din cele mai îndepărtate timpuri. La scurt timp după potop au fost organizate regate conduse de oameni, în opoziţie cu Iehova, după cum se vede din Geneza 10:8–12. Faptul acesta se explică prin influenţa lui Satan Diavolul care a provocat de la început legitimitatea domniei lui Iehova, răsculîndu-se împotriva lui Iehova şi căutînd să abată şi pe alte creaturi de la închinarea lui Iehova. Iehova i-a acordat timp celui rău pentru ca acesta să poată dovedi justeţea provocării lui. Dumnezeu a dezvăluit totodată şi cursul pe care-l vor lua lucrurile. — Gen. 3:15.

MĂREŢIA LUI IEHOVA NE DETERMINĂ SĂ–I ADUCEM LAUDE

 7. a) Ce rol a jucat spiritul lui Iehova în viaţa lui David? b) Prin ce este remarcabil Psalmul 145?

⁷ Cel care l-a uns pe David, la îndrumarea lui Iehova, a fost Samuel. „Iar spiritul lui Iehova a început să acţioneze din acea zi înainte asupra lui David” (1 Sam. 16:12, 13). David este un excelent exemplu privitor la modul în care acţionează spiritul lui Iehova asupra celor care îi sînt loiali. Tocmai acest spirit al lui Dumnezeu a fost acela care l-a impulsionat pe David să scrie atît de mulţi psalmi în care îl laudă pe Iehova (2 Sam. 23:2). Una dintre cele mai reuşite expresii de laudă este Psalmul 145. Acest psalm binecuvîntează, laudă, elogiază şi înalţă bunătatea lui Iehova, măreţia sa, puterea, dreptatea, eternitatea, caracterul său impenetrabil,a şi îndurarea sa. Consideraţia pe care o manifestă erudiţii iudei faţă de acest psalm reiese din faptul că el apare de trei ori în ritualul lor zilnic. Cartea psalmilor este numită în ebraică Tehil.lim’, însemnînd „Laude.” Psalmul 145 este unicul psalm care poartă subtitlul „O laudă,” forma de singular a termenului care denumeşte cartea psalmilor.

 8. Ce se cuprinde implicit în hotărîrea de a lăuda numele lui Iehova pentru totdeauna?

⁸ Chiar din versurile sale introductive acest psalm prisoseşte de bucurie şi apreciere:

„Te voi înălţa, o, Dumnezeule şi Rege al meu şi voi binecuvînta numele tău pe timp indefinit, chiar pentru totdeauna. Te voi binecuvînta cît este ziua de lungă şi voi lăuda numele tău pe timp indefinit, chiar pentru totdeauna.” (Psalm 145:1, 2)

Comentatorii Bibliei interpretează în general hotărîrea lui David de a laudă numele lui Dumnezeu „pe timp indefinit, chiar pentru totdeauna” ca avînd sensul de: atîta vreme cît avea să dureze viaţa lui David. Dar nu există oare şi un alt sens cuprins în mod implicit în hotărîrea lui David? A lăuda numele lui Dumnezeu pentru totdeauna ar însemna ca cel în cauză să trăiască pentru totdeauna. Nu avea oare David speranţa unei vieţi veşnice în viitor? Este cert că astăzi „marea mulţime” a „altor oi” are ca clasă chiar o asemenea speranţă, aceea de a putea să binecuvînteze şi să laude pentru totdeauna numele lui Iehova datorită faptului că nu va mai cunoaşte niciodată moartea pe pămînt. — Ţef. 2:3; Ioan 11:26; Apoc. 7:14–17; 21:4.

 9. Ce se poate spune despre deplina înţelegere a lucrărilor lui Iehova?

⁹ Peanul sau imnul de laudă al lui David continuă astfel:

„Iehova este mare şi foarte [demn] de laudă iar măreţia sa este impenetrabilă.” (Psalm 145:3)

Dovada măreţiei lui Iehova există pentru întreaga omenire în mod vizibil de la creaţie pînă astăzi (Rom. 1:20). Totuşi doar relativ puţini oameni au fost lăudători ai lui Iehova cu adevărat, cu toată măreţia sa şi în ciuda lucrărilor sale de creare din care trag totuşi cu toţii folos. Şi de fapt, dacă ne gîndim, Iehova şi lucrările pe care le-a făcut el sînt de o asemenea măreţie că pînă în ziua de astăzi omenirea n-a fost în stare decît doar să înceapă să cerceteze complexitatea numai a cîtorva dintre lucrurile pe care le-a creat el. Patriarhul Iov a manifestat o apreciere ca şi David, căci el a vorbit despre Dumnezeu ca despre „cel care face lucruri mari, de nepătruns, lucruri minunate şi fără număr” (Iov 5:9; 9:10; 26:14). Iar apostolul Pavel după ce discută despre măreţele scopuri ale lui Dumnezeu se simte împins să exclame: „O adîncul bogăţiilor, înţelepciunii şi cunoştinţei lui Dumnezeu! Cît de impenetrabile sînt judecăţile sale şi fără de urmă căile sale!” — Rom. 11:33, 34.

10. Cum a vorbit o „generaţie” altei „generaţii” despre lucrările puternice ale lui Dumnezeu?

¹⁰ „Generaţie după generaţie va lăuda lucrările tale şi vor vorbi despre faptele tale puternice.” (Psalm 145:4)

Da, multe generaţii au venit şi au trecut şi din rîndurile lor s-au ridicat unii care au vorbit despre puterea lui Iehova. Dar nu s-ar putea spune oare că şi rămăşiţa unsă constituie o „generaţie” care a lăudat lucrările lui Iehova în faţa altei „generaţii,” în faţa „mulţimii mari” a „altor oi,” astfel încît această mare mulţime le poate vorbi şi ea altora, la rîndul ei, despre faptele puternice ale lui Iehova? Categoric că da! Printr-o examinare atentă a Cuvîntului lui Dumnezeu, noi, fie că aparţinem „generaţiei” spirituale, fie că aparţinem celei pămînteşti, am ajuns cu toţii să cunoaştem aceste mari lucrări şi puternice fapte ale lui Iehova. Ce privilegiu minunat este să le vorbim altora despre aceste lucruri! (Vezi exemplul lui David care a vorbit despre faptele puternice ale lui Iehova în Psalmul 68).

11. Cum manifestăm noi interes faţă de demnitatea lui Iehova şi faţă de lucrările sale?

¹¹ „Eu voi face obiectul interesului meu din glorioasa splendoare a demnităţii tale şi din aspectele lucrărilor tale minunate.” (Psalm 145:5)

Pentru a-l putea lăuda în mod corect pe Creatorul nostru, trebuie să medităm şi să fim preocupaţi în inima noastră de persoana glorioasă a lui Dumnezeu şi de lucrările sale minunate (Mat. 12:34). Cum manifeşti tu interes faţă de aceste lucruri? Îţi faci tu timp pentru studiu personal privitor la lucrurile lui Dumnezeu pe care le-a spus în Cuvîntul său? Şi cînd faci lucrul aceste, meditezi tu şi permiţi ca înţelesul lucrurilor studiate să pătrundă adînc în tine şi să lase impresii durabile? Cum l-am putea vorbi de bine sau cum l-am putea binecuvînta pe Iehova Dumnezeu fără să avem noi înşine o adîncă convingere şi fără să-l iubim într-adevăr pe Iehova? Aprecierea splendorii şi a demnităţii lui Iehova ne ajută să vorbim cu entuziasm, cu hotărîre şi în mod constructiv despre Marele Rege.

12. De ce este bine să reflectăm şi să vorbim cu privire la lucrurile inspiratoare de veneraţie ale lui Iehova?

¹² „Iar ei vor vorbi despre puterea lucrurilor tale inspiratoare de veneraţie; şi eu voi face declaraţii cu privire la măreţia ta.” (Ps. 145:6)

Noi avem într-adevăr multe de declarat. În paginile Scripturilor se dezvăluie multe lucruri inspiratoare de veneraţie care arată puterea lui Iehova manifestată în favoarea servilor săi fideli şi în acelaşi timp împotriva acelora care se declară duşmani ai lui Dumnezeu. Multe dintre acele fapte puternice din trecut servesc ca ilustrări profetice şi sînt instrucţiuni pe care trebuie să le aibă prezenta generaţie a omenirii. Da, „toate lucrurile care au fost scrise mai înainte au fost scrise pentru instruirea noastră, pentru ca prin răbdarea şi prin mîngîierea din Scripturi să avem speranţă” (Rom. 15:4). Vorbirea în mod public despre acele lucruri este un serviciu şi un act de iubire faţă de alţii. Ea serveşte spre a-i avertiza pe alţii cu privire la scopurile lui Iehova pentru zilele care ne stau în faţă. Cei care vorbesc acele lucruri trag ei înşişi folos în felul veghetorului descris la Ezechiel 3:17–19. „Necazul cel mare” care se apropie va demonstra în continuare măreţia lui Iehova în realizarea scopului său declarat. De aceea să vorbim despre ea atîta vreme cît Iehova continuă să ţină deschisă calea, cît mai durează încă acest sistem de lucruri. Noi îl putem copia pe Isus Cristos în ce priveşte modul de prezentare a avertismentului lui Dumnezeu privitor la judecată. — Mat. 10:28–30; Luca 19:41–44.

13, 14. a) De ce trebuie să fie amintită bunătatea lui Iehova? b) Ce motive avem să strigăm de bucurie?

¹³ „Ei vor clocoti menţionînd belşugul bunătăţii tale şi vor striga de bucurie din cauza dreptăţii tale.” (Psalm 145:7)

Noi, trebui să vorbim lumii nu numai despre marea putere a lui Iehova ci şi despre bunătatea şi dreptatea lui. În cursul istoriei Iehova Dumnezeu le-a arătat bunătate servilor săi, Oricînd i-au servit în mod fidel ei au primit din belşug binecuvîntările sale. Bunătatea lui Iehova faţă de cei care îl iubesc a fost remarcabilă pînă astăzi, făcîndu-i să devină ca un larg izvor care clocoteşte în permanenţă de exprimări pline de apreciere. Asemenea exprimări de laudă sînt destinate să-i atragă pe mulţi alţii să se bucure de belşugul bunătăţii lui Iehova. Repetarea gîndurilor sau a ideilor serveşte scopului de a fi păstrate în memorie. Aceasta este o adevărată binecuvîntare, care ne ajută să nu slăbim niciodată în aprecierea faţă de modul în care s-a comportat Iehova cu poporul său. Este un lucru cu adevărat profitabil să relatăm în mod repetat despre bunătatea lui Iehova faţă de noi.

¹⁴ Şi nu avem oare toate motivele să strigăm acum de bucurie? Prin Adam am ajuns cu toţii să fim păcătoşi şi am fost condamnaţi să murim (Rom. 5:12). Dar alături de dreptate şi de justeţe, Iehova a arătat şi o mare iubire, îngrijindu-se de calea de ieşire pentru omenire din dificultăţile în care a ajuns. Această cale de ieşire a fost prin intermediul jertfei de răscumpărare a lui Isus Cristos. Prin Cuvîntul scris al lui Iehova noi am ajuns să cunoaştem căile şi procedurile sale drepte cu copiii săi pămînteşti. Este o plăcere să vezi aceste lucruri şi un motiv real de a striga de bucurie privitor la Iehova. Noi avem toate motivele să urmăm exemplul regelui David care a strigat: „Cît despre mine, eu mi-am pus încrederea în bunătatea ta iubitoare; să se bucure inima mea de salvarea ta. Îi voi cînta lui Iehova pentru că s-a purtat faţă de mine într-un fel aducător de recompensă.” — Psalm 13:5, 6.

15. Ce exemple avem privitoare la îndurarea, răbdarea şi iubirea lui Iehova?

¹⁵ „Iehova este binevoitor şi milos, încet la mînie şi mare în bunătate iubitoare. Iehova este bun cu toţi iar îndurările sale sînt pretutindeni în lucrările sale.” (Psalm 145:8, 9)

Minunatele însuşiri ale lui Iehova s-au manifestat faţă de familia umană încă de la începutul istoriei omenirii prin faptul că a continuat să-şi urmărească scopul de a-i salva pe unii din omenire. Modul de acţiune al lui Iehova a fost demonstrat în vremea potopului (1 Pet. 3:20). David a fost fără îndoială un beneficiar al îndurărilor lui Iehova şi a avut toate motivele de a-l lăuda pe Iehova. Cît de bine ne aduce aminte Isus de iubirea lui Iehova, aşa cum se vede din cuvintele sale consemnate la Ioan 3:16, 17! Aprecierea acestei iubiri ar trebui să ne facă să ne exprimăm cu laudă la adresa lui Iehova şi să ne determine totodată să-i iubim pe alţii. Apostolul Ioan a argumentat în acest sens după cum urmează: „Iubirea lui Dumnezeu s-a făcut evidentă în cazul nostru prin aceea că Dumnezeu l-a trimis în lume pe singurul său Fiu născut, ca să putem cîştiga prin el viaţă. Iubirea în această privinţă este nu faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci că el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă în felul acesta ne-a iubit Dumnezeu, atunci şi noi înşine sîntem obligaţi să ne iubim unii pe alţii.” — 1 Ioan 4:9–11.

16–18. a) Ce cale de acţiune sîntem îndemnaţi cu toţii să apucăm atîta cît ne mai permite timpul? b) Ce înseamnă pentru noi îndurarea lui Iehova? c) Ecoul căror sentimente ale lui Pavel ar fi recomandabil să devenim noi?

¹⁶ Cînd vedem cum acţionează faţă de Iehova prezenta generaţie a omenirii şi cînd citim despre răutatea şi violenţa manifestată de oameni în decursul secolelor, noi putem spune pe bună dreptate că Iehova este încet la mînie. Cît de recunoscători ar trebui să fim că am putut ajunge în acest timp cînd Iehova încă mai exercită răbdare! Aprecierea faţă de cuvintele din 2 Petr. 3:9 şi 15 ar trebui să ne determine să medităm serios la îndurarea şi bunătatea iubitoare a lui Iehova: „Iehova (. . .) este răbdător cu voi pentru că el nu doreşte să fie nimeni distrus ci doreşte să ajungă toţi la căinţă. În plus, consideraţi răbdarea Domnului nostru ca fiind salvare.”

¹⁷ Noi ştim să sistemul de lucruri de sub domnia lui Satan este condamnat la distrugere şi astfel noi avem dorinţa să-i îndemnăm pe toţi oamenii să privească cu seriozitate răbdarea lui Dumnezeu şi să facă demersurile necesare în vederea salvării înainte de a fi prea tîrziu (Ţef. 2:3; Apoc. 18:4). Cît de fericiţi putem fi că noi am făcut acele demersuri salvatoare de viaţă! Şi totuşi, ca descendenţi carnali ai lui Adam, noi sîntem supuşi slăbiciunilor cărnii şi facem greşeli aşa cum au făcut David şi alţii. Pentru că aceasta este realitatea, Isus ne-a învăţat să ne rugăm astfel: „Iartă-ne datoriile noastre aşa cum le-am iertat şi noi datornicilor noştri şi nu ne duce în ispită, ci eliberează-ne de cel rău.” — Mat. 6:12, 13.

¹⁸ Îngrijirea pe care a făcut-o Iehova prin Isus Cristos are o mare însemnătate pentru noi toţi. De aceea să apreciem întotdeauna bunătatea iubitoare a lui Iehova, îndurările lui, şi tot ce a făcut pentru noi. Apostolul Pavel a avut o asemenea apreciere căci el a spus: „Îi sînt recunoscător lui Cristos Isus, Domnul nostru, care mi-a dat putere pentru că m-a considerat fidel, numindu-mă într-un oficiu. (. . .) Fidel şi demn de deplină acceptare este cuvîntul că Cristos Isus a venit în lume să-i salveze pe păcătoşi. Eu sînt cel dintîi dintre aceştia. Totuşi motivul pentru care mi s-a arătat îndurare a fost acela că prin intermediul meu, ca cel dintîi caz, Cristos Isus a putut să-şi demonstreze toată îndelunga răbdare ca un model pentru aceia care urmează să-şi pună încrederea în el pentru viaţă veşnică. Acum, a Regelui eternităţii, a incoruptibilului, invizibilului şi singurului Dumnezeu să fie onoarea şi gloria pentru totdeauna şi veşnic. Amin” (1 Tim. 1:12, 15–17). Recunoştinţa ar trebui să ne determine să-l lăudăm tot mai mult pe Iehova, pe vreme ce continuăm să vorbim despre regalitatea sa.

[Notă de subsol]