Apostolul Petru vă vorbeşte
NU ESTE uşor să fii creştin în zilele noastre. Pentru aceasta trebuie să te opui multor influenţe. În unele ţări statul încearcă să-i oblige pe creştini să-şi calce conştiinţa. Multe femei creştine au soţi necredincioşi. Tinerii sînt atraşi de fastul şi „înţelepciunea“ lumii prezente. Pe de altă parte, sînt unii creştini care, după ce au aşteptat zeci de ani, se întreabă dacă Armaghedonul va veni vreodată.
Dacă te întîlneşti cu astfel de probleme cum li se întîmplă de fapt tuturor creştinilor, atunci cele două scrieri biblice redactate de apostolul Petru ţi se adresează direct. Petru le-a scris adunărilor din timpul său, probabil după aproximativ 30 de ani de la moartea lui Isus. Cu toate aceastea, problemele creştinilor nu s-au schimbat prea mult în decursul secolelor care s-au scurs de atunci. Sfaturile lui Petru sînt deci tot atît de valabile astăzi ca şi în timpul său. De altfel, Petru avea toate calităţile necesare pentru a da aceste sfaturi.
Un păstor capabil
Citind evangheliile şi cartea Faptelor, aflăm multe lucruri despre pescarul galileean care a devenit apostolul Petru. Descoperim cu plăcere un personaj foarte omenos. Cu siguranţă, fidelitatea sa faţă de Isus n-a fost cîtuşi de puţin pusă la îndoială. Totuşi, el era impulsiv, şi uneori făcea greşeli. De altfel, s-ar putea să ne recunoaştem cu uşurinţă în unele din întîmplările lui neplăcute.
De exemplu, reaminteşte-ţi reacţia lui cînd l-a văzut pe Isus umblînd pe apă. Plin de înflăcărare, Petru a vrut să facă şi el la fel, dar cînd şi-a dat seama de locul unde se găsea, el s-a înspăimîntat atît de mult, încît a trebuit ca cineva să-i vină în ajutor.
Aminteşte-ţi şi de scena în care Petru a afirmat curajos că cel puţin el nu se va poticni niciodată. Dar peste cîteva ore, el l-a renegat pe Isus de trei ori. — Matei 14:23–34; 26:33, 34, 69–75.
Totuşi, redactorul celor două scrisori canonice care ne interesează s-a schimbat mult din ziua în care Isus a trebui să-i adreseze această mustrare severă: „Treci îndărătul meu, Satan! Tu eşti pentru mine o piatră de poticnire“ (Matei 16:23). Acesta era apostolul a cărei misiune Isus a definit-o prin cuvintele: „Păstoreşte oiţele mele“ (Ioan 21:17). Prin scrisorile sale, el ni s-a prezentat ca un bărbat echilibrat cu peste treizeci de ani de experienţă în lucrarea de „păstorire a oilor“.
Aşadar cînd Petru ne îndeamnă prin cuvintele: „Iubiţi-vă din inimă unii pe alţii, cu intensitate“, putem să ne reamintim că el este acelaşi apostol care odinioară îl întrebase pe Isus: „De cîte ori să-l iert pe fratele meu? Pînă la şapte ori?“ Petru a înţeles acum că iubirea care-i uneşte pe creştini nu cunoaşte limită (1 Petru 1:22; Matei 18:21). Pe de altă parte, atunci cînd îl vedem încurajîndu-şi fraţii să rămînă vigilenţi în „vederea rugăciunilor“, constatăm că el a învăţat multe în urma acelei nopţi îngrozitoare, cînd Isus, după ce i-a lăsat pe apostoli rugîndu-se în Ghetsimani i-a găsit adormiţi. — 1 Petru 4:7; Luca 22:39–46.
Într-adevăr pescarul galileean devenise un păstor foarte capabil. Cît despre sfaturile sale legate de păstorire, inspirate de spiritul sfînt, ele sînt tot atît de oportune în timpul nostru după cum erau în timpul său. Să examinăm deci unele dintre ele.
Să arătăm o deosebită consideraţie faţa de credinţă
În secolul întîi, lumea în care trăiau iudeii şi romanii era prosperă şi puternică. De aceea, trebuia ca creştinii să nu se lase ademeniţi de splendoarea ei şi nici intimidaţi de presiunile ei. Din acest motiv, Petru îi îndeamnă în primul rînd pe cititorii săi să-şi încingă mintea pentru activitate şi să-şi păstreze judecata întreagă (1 Petru 1:13). Dar cum puteau ei să realizeze acest lucru? Dovedind o vie recunoştinţă pentru privilegiile care le fuseseră acordate.
Petru le-a amintit într-adevăr că profeţii de odinioară şi chiar îngerii au fost pasionaţi de lucrurile pe care Dumnezeu le-a revelat creştinilor. El i-a făcut să vadă limpede belşugul binecuvîntărilor de care se bucurau. Ei fuseseră cumpăraţi cu sîngele lui Isus Cristos, fuseseră născuţi dintr-o descendenţă incoruptibilă, prin intermediul Cuvîntului etern al lui Dumnezeu, şi fuseseră organizaţi ca „o rasă aleasă, o preoţie regală, o naţiune sfîntă, un popor destinat să fie o posesiune specială“ (1 Petru 2:9). Trebuia ca ei să rămînă conştienţi de condiţia lor — ei care erau locuitori străini într-o lume nelegiuită şi se bucurau, într-adevăr, de marea îndurare a lui Iehova.
Astăzi nu mai există decît cîteva vestigii din acea lume veche. Totuşi, noi trăim încă într-o lume ateistă care se străduieşte să ne înşele prin tentaţiile ei sau să ne facă să ne abatem prin constrîngerile ei. În consecinţă, sfaturile lui Petru sînt valabile şi pentru noi. Noi n-ar trebui să pierdem vreodată din vedere ceea ce posedăm. Dacă nu vrem să ne lăsăm copleşiţi de filozofia materialistă a lumii prezente, trebuie să începem să dorim fierbinte laptele nefalsificat care aparţine cuvîntului, ca prin el să creştem spre salvare. — 1 Petru 2:2.
Să ne bucurăm în ciuda problemelor
Ca şi contemporanii lui Petru noi avem numeroase probleme, deoarece trăim în mijlocul unei lumi nelegiuite. Apostolul menţionează trei aspecte: 1) Obligaţiile creştinului faţă de stat; 2) Relaţiile dintre un servitor creştin şi stăpînul său; 3) Supunerea pe care o femeie creştină trebuie s-o aibă faţă de soţul necredincios, pentru a-l ajuta.
În timpul apostolilor, acestea erau chestiuni de viaţă şi de moarte. Într-adevăr, autorităţile aveau deseori dreptul de a-i tortura, ba chiar de a-i executa pe cei care nu erau cetăţeni romani. Servitorii nu prea aveau cum să se apere atunci cînd stăpînii îi tratau cu cruzime. Cît despre femei, ele erau proprietatea soţilor lor, iar drepturile lor erau foarte restrînse.
Astăzi, unii creştini au dificultăţi şi în relaţiile lor cu „Cezarul“ sau cu patronul lor, chiar dacă ei nu sînt la drept vorbind „sclavii“ acestuia din urmă. De altfel, multe soţii creştine ai căror soţi sînt necredincioşi au de înfruntat probleme serioase. De aceea sfaturile apostolului Petru au pentru noi o valoare inestimabilă. Dar care sînt ele de fapt?
Pe scurt, Petru ne invită să ne amintim de trei lucruri principale. În primul rînd, trebuie să adoptăm un punct de vedere corect cu privire la supunere. Toţi creştinii trebuie să fie supuşi guvernului, iar salariaţii patronului lor; în ce le priveşte pe femei, ele îşi vor respecta soţii şi îi vor asculta. Mai mult, comportarea noastră trebuie să le dovedească celor necredincioşi că creştinismul este cel mai bun mod de viaţă (1 Petru 3:1; 4:15). În sfîrşit, trebuie să păstrăm o bună conştiinţă faţă de Iehova Dumnezeu, fiind întotdeauna gata să expunem cu blîndeţe motivele faptelor noastre. — 1 Petru 3:15, 16.
Sînt acestea o soluţie pentru toate problemele noastre? Petru ştia bine că nu. Într-adevăr, se poate întîmpla ca un creştin să nu poată accepta să se supună unor pretenţii ale lumii. În acest caz, trebuie să suferim pentru dreptate. Dar Petru declară: „Căci dacă cineva, datorită conştiinţei sale faţă de Dumnezeu suportă lucruri dureroase şi suferă în mod nedrept, acesta este un lucru plăcut.“ — 1 Petru 2:19.
De altfel, cînd sînt privite într-o lumină corectă, chinurile suportate pentru o cauză dreaptă constituie un obiect de bucurie. Petru însuşi a cunoscut această experienţă. Cu mulţi ani înainte el fusese biciuit pentru credinţa sa. Dar după ce el şi tovarăşii săi fuseseră trataţi în acest fel, „au plecat (...) bucurîndu-se că fuseseră consideraţi demni de a fi dezonoraţi pentru numele său“ (Fapte 5:41). Din acest motiv, el putea să le scrie creştinilor care sufereau acum persecuţie: „Continuaţi să vă bucuraţi, întrucît aveţi parte de suferinţele lui Cristos.“ — 1 Petru 4:12, 13.
Petru le-a explicat fraţilor săi că în realitate Iehova era pregătit să-i instruiască. El le spune: „Umiliţi-vă, aşadar, sub mîna puternică a lui Dumnezeu.“ De asemenea el i-a invitat să se iubească unii pe alţii, iar pe bătrîni i-a îndemnat să păstorească adunările din motive corecte. Apoi el le promite că „Dumnezeul oricărei favori nemeritate (...) va desăvîrşi el însuşi formarea voastră, vă va face fermi, vă va face tari.“ — 1 Petru 5:1–3, 6, 10.
Nu sînt aceste sfaturi tot atît de binevenite acum ca şi în primul secol? Nu ai impresia că Petru ţi se adresează direct? Ne putem imagina cît de mult i-au întărit cuvintele sale pe creştinii din timpul său. Dar apostolul, care îmbătrînea, a trebuit curînd să redacteze a doua scrisoare pentru a-şi avertiza fraţii privitor la o teribilă ameninţare.
O teribilă ameninţare
În cea de-a doua scrisoare a sa, Petru spune că simte o nevoie urgentă de a-şi avertiza fraţii, cu atît mai mult cu cît el nu mai avea mult de trăit. El enumeră calităţile pe care creştinii trebuie să le cultive pentru a rămîne tari şi le atrage atenţia cititorilor săi asupra influenţelor care survin chiar în interiorul adunării şi care caută să-i slăbească. — 2 Petru 1:5–8, 14, 16.
Prin urmare el a formulat acest avertisment: „Printre voi vor fi învăţători falşi“ (2 Petru 2:1, 2). Ei vor lăuda conduita imorală şi vor fi pricepuţi în manevrarea de „cuvinte înşelătoare“. Dar un lucru de importanţă capitală le va scăpa din vedere şi anume: „Iehova ştie să-i elibereze din încercare pe oamenii cu devoţiune sfîntă şi să-i păstreze pentru ziua de judecată pe oamenii nedrepţi, ca să fie tăiaţi“ (2 Petru 2:3, 9). Ei vor prospera probabil un timp, dar soarta lor finală este absolut sigură.
Alţii îşi vor bate joc spunînd: „Unde este promisa lui prezenţă? Ei bine, din ziua cînd strămoşii noştri au adormit în moarte, toate lucrurile continuă exact ca de la începutul creaţiei.“ De asemenea ei ar prefera să uite că Iehova nu consideră timpul ca noi, şi că el este răbdător. Dar pe cît de sigur a fost sfîrşitul care a venit în zilele lui Noe, pe atît de sigură este distrugerea care se va abate asupra prezentului sistem. — 2 Petru 3:4–10.
În sfîrşit, chiar în timpul lui Petru, unii membri ai adunării suceau sensul Scripturilor. Dar acest lucru nu i-a dus decît la distrugere. — 2 Petru 3:16.
În faţa ameninţării, Petru dorea să le trezească fraţilor săi „capacitatea de a reflecta cu luciditate“ (2 Petru 3:1). Într-adevăr, trebuia ca aceştia să păstreze prezente în minte dovezile istorice care demonstrează că Iehova este capabil să-i distrugă pe cei răi şi să-i salveze pe cei drepţi. Trebuia ca ei să nu uite niciodată „prezenţa zilei lui Iehova“ (2 Petru 3:12). Această zi este reală. Ea vine‚ şi creştinii trebuie să ţină cont de ea în toate proiectele şi acţiunile lor. — 2 Petru 1:19–21.
Iminenţa acestei zile face astăzi şi mai presant următorul îndemn al lui Petru: „Faceţi tot posibilul ca în final să fiţi găsiţi de el fără pată şi fără defect şi în pace“ (2 Petru 3:14). Da, aceste cuvinte ni se aplică nouă. Apostolul Petru li se adresează tuturor celor care şi-au pus speranţa în cerurile noi şi în pămîntul nou pe care Iehova le-a promis. Din acest motiv, noi simţim încă, deşi au trecut secole, forţa autorităţii sale de apostol care vibrează în îndemnul său final: „Păziţi-vă, ca să nu vă lăsaţi antrenaţi împreună cu ei de eroarea celor care sfidează legea şi să renunţaţi la statornicia voastră. Nu, ci continuaţi să creşteţi în cunoaşterea Domnului şi Salvatorului nostru Isus Cristos. — 2 Petru 3:13, 17, 18.