Du-te şi proclamă Regatul lui Dumnezeu

„Lasă morţii să-şi îngroape morţii, iar tu du-te şi proclamă pretutindeni regatul lui Dumnezeu.“ — LUCA 9:60.

 1. Ce întrebări importante impun cuvintele lui Isus, menţionate la Luca 9:60?

REGATUL lui Dumnezeu era lucrul cel mai important din viaţa lui Isus. În prezent, la fel stau lucrurile pentru toţi adevăraţii săi discipoli. În calitate de creştini, noi ne străduim să păşim cu atenţie pe urmele lui Isus, lăsîndu-ne îndrumaţi de Scripturi (1 Petru 2:21). Totuşi, acum, în 1987, n-ar fi oare necesar să ne reexaminăm, pentru a vedea ce anume ocupă primul loc în viaţa noastră? De pildă, cum înţelegi declaraţia lui Isus: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii?“ Ce părere ai, de ce a subliniat Isus după aceea necesitatea faptului de a proclama mesajul Regatului, punînd aceasta în contrast cu grijile de familie, care ar putea să pară justificate? Ce crezi în această privinţă?

 2. Cînd a început suveranitatea lui Iehova şi pentru cît timp?

² Cu mult timp înainte ca Isus să utilizeze expresia „regatul lui Dumnezeu“, psalmistul David a scris sub inspiraţie divină: „Iehova însuşi şi-a stabilit ferm tronul său în ceruri; şi propria sa regalitate a dominat asupra tuturor lucrurilor“ (Psalm 103:19). Suveranitatea lui Iehova a început o dată cu creaţia. Temeliile tronului său nu vor putea fi zguduite niciodată. Dreptul său la suveranitatea universală nu-i va putea fi smuls niciodată! Nu este deci deloc uimitor că un psalmist a dat îndemnul: „Proclamaţi printre naţiuni gloria sa, (. . .) căci Iehova este mare şi foarte demn de laudă.“ — Psalmi 96:3, 4; 109:21; Daniel 4:34, 35.

 3. (a) În urma căror evenimente a fost contestată suveranitatea lui Iehova? (b) Cum îşi propune Dumnezeu să reglementeze problema suveranităţii sale?

³ Cu toate acestea, nu toată lumea a continuat să-l laude pe Iehova. Primul apostat, Satan, a contestat modul în care îşi exercită Dumnezeu suveranitatea asupra creaturilor sale pămînteşti (Geneza 3:1–5; Iov 1:6–12; 2:1–5). Ca urmare a acestui fapt, unele creaturi, mai întîi de pe pămînt, iar mai tîrziu din ceruri, s-au lăsat acaparate de această atitudine rebelă. Diavolul i-a îndemnat, de asemenea, pe oameni să instaureze diverse regate omeneşti. De altfel, el s-a servit de acestea pentru ca, prin ele, să conteste legitimitatea suveranităţii lui Dumnezeu (Apocalips 13:1–6). Pentru reglementarea problemei suveranităţii universale, Iehova a început un plan surprinzător, despre care Daniel a vorbit în mod profetic în următorii termeni: „În zilele acelor regi, Dumnezeul cerului va instaura un regat care nu va fi distrus niciodată. El va zdrobi toate aceste regate şi le va pune capăt, şi el însuşi va dăinui pentru timpuri indefinite.“ — Daniel 2:44.

Iehova devine Rege peste Israel

 4. În ce sens a putut spune David: „Iehova însuşi a devenit Rege“, şi ce a trebuit să facă cu ocazia unui asemenea eveniment?

⁴ Astfel deci, cu toate că regalitatea lui Dumnezeu a început odată cu creaţia, reiese evident că Iehova şi-a propus să aducă în existenţă o expresie specială a stăpînirii sale, pentru a rezolva o dată pentru totdeauna controversa privitoare la legitimitatea suveranităţii sale. Este vorba de un regat ceresc, Regatul mesianic. Regatul pămîntesc pe care Iehova l-a instaurat odinioară peste naţiunea israelită a prefigurat, la o scară redusă, Regatul „care nu va fi distrus niciodată“. De aceea, cînd regele David a introdus arca convenţiei în oraşul Ierusalim, el a putut cînta cu mare bucurie: „Să se bucure cerurile, să se veselească pămîntul; să se spună printre naţiuni: «Iehova însuşi a devenit rege!»“ (1 Cronici 16:31). Într-adevăr, Iehova ‘devenise rege’ peste întregul Israel, într-un sens special. Acesta era un moment de mare bucurie şi David dorea să proclame acest eveniment extraordinar.

 5, 6. (a) Prin ce anume se deosebea regele David de alţi regi? (b) Pe cine prefigura David şi sub ce aspecte?

⁵ Faptul că David a fost păstor îl deosebea de alţi monarhi. El era un rege-păstor. Psalmistul descrie în următorii termeni modul în care l-a ales Iehova pentru această funcţie: „[Iehova] l-a ales pe David, slujitorul său, l-a luat de la ţarcurile turmei (. . .) ca să fie păstor peste Iacob, poporul său, şi peste Israel, moştenirea sa. Şi el a început să-i păstorească potrivit cu integritatea inimii sale, şi a început să-i conducă prin îndemînarea mîinilor sale.“ — Psalm 78:70–72.

⁶ Îngrijirile de păstor pe care David le-a acordat poporului său, integritatea sa sinceră faţă de Dumnezeul său şi abilitatea sa de conducător, iată nişte calităţi datorită cărora David era deosebit de apt să-l reprezinte pe viitorul Mesia, cel care urma să fie utilizat într-un mod special, pentru a da expresie regalităţii universale a lui Iehova şi care avea să acţioneze ca un Rege-păstor plin de iubire. Această etapă minunată din realizarea scopului lui Iehova a fost profeţită ulterior prin următoarele cuvinte ale profetului Ezechiel: „Şi voi ridica peste ele [oile lui Israel] un singur păstor şi el va trebui să le pască, da, slujitorul meu David (. . .) Iar eu Iehova, eu însumi voi deveni Dumnezeul lor, iar servitorul meu David, o căpetenie în mijlocul lor. Eu Iehova, eu însumi am vorbit.“ — Ezechiel 34:22–24.

Apare Regele-păstor anunţat

 7, 8. (a) Cum a fost identificat prezisul Rege-păstor şi ce proclamaţie avea să se confirme prin apariţia sa? (b) Pentru ce anume a fost Isus „aprobat“ de către Iehova?

⁷ Acela a cărui venire a anunţat-o Iehova nu era altul decît propriul său Fiu, Isus. Cu privire la el îngerul Gabriel i-a declarat fecioarei Maria următoarele: „Iată că tu vei concepe în uterul tău şi vei da naştere unui fiu, şi va trebui să-i pui numele Isus. Acesta va fi mare şi va fi numit Fiu al Celui Preaînalt şi Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său, şi el va domni pentru totdeauna ca rege peste casa lui Iacob şi nu va exista sfîrşit al regatului său“ (Luca 1:31–33). În acest fel urma să se dea o expresie extraordinară regalităţii lui Iehova! În mod incontestabil, un asemenea eveniment viitor avea să justifice la scară mondială cea mai importantă proclamaţie care s-a făcut vreodată: „Iehova însuşi a devenit Rege.“

⁸ După naşterea sa miraculoasă şi după ce a devenit adult, Isus s-a prezentat pentru a fi botezat în apele Iordanului. Cu această ocazie, Dumnezeu l-a recunoscut pe Isus drept Fiu al său, vărsîndu-şi spiritul asupra lui şi spunînd: „Tu eşti Fiul meu cel iubit; eu te-am aprobat“ (Luca 3:22). Pentru ce anume era „aprobat“ Isus? Relatarea lui Luca ne furnizează această explicaţie: „Isus însuşi cînd a început lucrarea avea aproape treizeci de ani“ (Luca 3:23; nota de subsol din Biblia N.W. 1984, cu referinţe: „Sau: «a început [să-i înveţe pe alţii]»“). Alte versiuni, cum ar fi Revised Standard Version şi New International Version spun: „cînd şi-a început serviciul“. Despre ce „lucrare“ sau despre ce „serviciu“ era vorba? Ce anume îi „învăţa“ Isus pe oameni? Evanghelistul Matei ne oferă răspunsul: „[Isus] a început să străbată întreaga Galilee, învăţîndu-i în sinagogile lor şi predicînd vestea bună a regatului şi vindecînd orice fel de boală şi orice fel de infirmitate din mijlocul poporului.“ — Matei 4:23.

 9. Sub ce aspecte a fost Isus asemănător strămoşului său David?

⁹ Isus şi-a consacrat viaţa scopului de a ‘proclama pretutindeni regatul lui Dumnezeu’. Ca şi strămoşul său David, el şi-a dovedit integritatea inimii sale prin faptul că nu şi-a încălcat niciodată fidelitatea faţă de regatul lui Iehova (Luca 9:60; 4:3–13; Ioan 16:33). Isus s-a dovedit a fi acel „singur păstor“ pe care Iehova promisese că-l va ridica. El era fericit să-i hrănească din punct de vedere spiritual pe cei care fuseseră ‘jefuiţi şi risipiţi’ de către conducătorii religioşi şi care erau „asemenea unor oi fără păstor“ (Matei 9:36). Cu referire la îndemînarea sa de a-i păstori pe oameni şi pentru a arăta că această sarcină urma să ia cu timpul o extindere tot mai mare, Isus a declarat: „Eu sînt păstorul excelent şi eu îmi cunosc oile mele iar oile mele mă cunosc pe mine (. . .) Şi am alte oi care nu sînt din ţarcul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc şi ele vor asculta de glasul meu şi vor deveni o singură turmă, un singur păstor.“ — Ioan 10:14, 16.

10. Cum putem trage o învăţătură din diversele reacţii pe care le-au manifestat iudeii după ce Isus i-a invitat să-l urmeze?

¹⁰ Cum au reacţionat iudeii atunci cînd Isus i-a invitat să devină discipolii săi? În moduri diferite. În timp ce vom examina cîteva din reacţiile lor, să reflectezi la conduita pe care o ai din momentul în care ai intrat în contact cu mesajul Regatului lui Dumnezeu.

Cum răspunzi invitaţiei: „Vino şi urmează-mă“?

11. Cum au răspuns invitaţiei lui Isus de a-l urma Simon, Andrei, Iacob, Ioan şi Matei?

¹¹ În timp ce Isus mergea pe coasta Mării Galileei, el l-a zărit pe Simon şi pe fratele lui, Andrei, care pescuiau. „Isus le-a zis: «Veniţi după mine şi voi face să deveniţi pescari de oameni.» Şi ei şi-au abandonat numaidecît plasele de pescuit şi l-au urmat. Şi mergînd puţin mai departe, el l-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedei şi pe Ioan, fratele său (. . .) şi i-a chemat (. . .) şi lăsîndu-l pe tatăl lor, Zebedei, în barcă, împreună cu oamenii plătiţi, ei au plecat după el“ (Marcu 1:16–20). Levi, care se mai numea şi Matei şi care era colector de impozite, a reacţionat într-un mod tot atît de pozitiv. „[Isus] i-a zis: «Vino şi urmează-mă.» Şi lăsînd totul, el s-a ridicat şi l-a urmat.“ — Luca 5:27, 28.

12. Care era problema în cazul acelui om care i-a zis lui Isus: „Te voi urma oriunde vei merge“?

¹² Totuşi, nu toţi au răspuns favorabil invitaţiei lui Isus de a ‘veni să-l urmeze’. Să luăm cazul acelui bărbat despre care vorbeşte Luca în capitolul 9, şi pe care Isus l-a întîlnit în timp ce mergea din sat în sat. El i-a spus lui Isus: „Te voi urma oriunde vei merge.“ Evanghelia lui Matei ne arată că era vorba de un scrib. Dar scribii se bucurau de consideraţie din partea poporului şi li se dădea titlul de „Rabbi“. Să reţinem ce anume i-a răspuns Isus: „Vulpile au vizuini iar păsările cerului au adăposturi, dar Fiul omului nu are unde să-şi aşeze capul“ (Luca 9:57, 58). Isus l-a prevenit pe acest om că, dacă dorea să devină discipolul său, trebuia să trăiască o viaţă aspră. De aici reiese, după cît se pare, că acest scrib era prea orgolios pentru a accepta un asemenea mod de viaţă. Ar fi fost un lucru prea greu de suportat pentru el incertitudinea pe care i-ar fi produs-o faptul de a nu şti dinainte unde îşi va petrece noaptea.

13. De ce i-a răspuns Isus unui om care ar fi putut să-l urmeze aşa cum i-a răspuns?

¹³ Unui alt om Isus i-a zis: „Vino şi urmează-mă.“ Dar acesta i-a cerut: „Permite-mi să mă duc mai întîi să-l îngrop pe tatăl meu.“ Să reţinem răspunsul pe care i l-a dat atunci Isus: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, iar tu du-te şi proclamă pretutindeni regatul lui Dumnezeu“ (Luca 9:59, 60). Cuvintele prin care se scuza acest om nu însemnau, că tatăl său ar fi fost deja mort. Dacă aşa ar fi stat lucrurile, probabil că el nu s-ar fi aflat în acele momente pe drum, pentru a-l asculta pe Isus. Nu, ci se pare mai degrabă că acest om îi cerea lui Isus să-i mai lase timp pînă cînd va muri tatăl său. El nu era gata să pună imediat Regatul lui Dumnezeu pe primul loc în viaţa lui. — Matei 6:33.

14, 15. (a) Ce anume reiese din cererea adresată lui Isus de cel de-al treilea bărbat? (b) Ce învăţătură putem trage noi astăzi din răspunsul dat de Isus acestui om?

¹⁴ Relatarea ne mai vorbeşte despre un al treilea om care s-a oferit voluntar: „Te voi urma, Doamne, dar mai întîi permite-mi să-mi iau rămas-bun de la cei din casa mea.“ În mod evident, acel bărbat punea nişte condiţii înainte de a accepta să-l urmeze pe Isus. De fapt, era ca şi cum i-ar fi spus: ‘Da, voi fi discipolul tău, dar cu condiţia să (. . .)’ Ce anume i-a răspuns însă Isus? Iată răspunsul său: „Nici un om care a pus mîna pe plug şi priveşte la lucrurile din urmă nu este potrivit pentru regatul lui Dumnezeu“ (Luca 9:61, 62). Pentru ca un plugar să poată trage o brazdă foarte dreaptă pe un ogor, el trebuie să privească într-una drept înainte. Dacă el şi-ar întoarce capul, pentru a privi în urma lui, probabil că brazda va fi strîmbă. Acest plugar riscă chiar să se împiedice. La fel stau lucrurile în cazul discipolilor lui Isus. Dacă ei s-ar uita înapoi, la prezentul sistem de lucruri, chiar şi numai pentru un moment, atunci ar avea de întîmpinat probleme; ei s-ar expune pericolului de a se poticni şi de a se îndepărta de ‘calea îngustă care duce la viaţă’. — Matei 7:14; vezi Luca 17:31–35.

¹⁵ Ai auzit şi tu invitaţia lui Isus de a ‘veni să-l urmezi’? Cum ai reacţionat la această invitaţie? Ai adoptat oare atitudinea pozitivă a discipolilor Simon, Andrei, Iacob, Ioan şi Matei? Potrivit modelului lăsat de aceşti bărbaţi, eşti tu gata să faci toate sacrificiile necesare pentru a păşi pe urmele Stăpînului? Dacă da, atunci vei avea nepreţuitul privilegiu de a participa la proclamarea veştii bune a Regatului lui Dumnezeu.

16. Cum i-a pregătit Isus pe discipolii săi să participe împreună cu el la predicarea veştii bune?

¹⁶ Înainte de a-i trimite pe discipolii săi să proclame Regatul, Isus le-a arătat cu multă măiestrie, prin propriul său exemplu, cum trebuie să procedeze. Apoi, el le-a dat instrucţiuni detaliate cu privire la modul de a căuta în orice teritoriu persoanele asemănătoare oilor. Directivele sale sînt valabile încă şi acum, în secolul al XX-lea. Să examinăm unele dintre aceste instrucţiuni, pe care le găsim în capitolul 10 al Evangheliei lui Matei.

Instrucţiuni pentru proclamarea Regatului

17. Comparaţi conţinutul mesajului despre Regat, predicat în secolul întîi, cu mesajul proclamat în epoca noastră.

¹⁷ Tema mesajului pe care urma să-l transmită discipolii trebuia să corespundă cu ceea ce proclamase Isus. Astfel, citim: „Pe drum predicaţi, zicînd: Regatul cerurilor s-a apropiat“ (Matei 10:7). Astăzi acest Regat este stabilit în ceruri. Isus Cristos, Regele-păstor al lui Iehova, a primit autoritatea de a stăpîni. Declaraţia lui David, pe care o prezentăm în continuare, are deci o semnificaţie mult mai mare în epoca noastră: „Să se bucure cerurile, să se înveselească pămîntul şi să se spună printre naţiuni: «Iehova însuşi a devenit Rege!»“ (1 Cronici 16:31). În prezent, noi nu numai că avem privilegiul să susţinem această expresie specială a regalităţii universale a lui Iehova, dar avem, de asemenea, bucuria de a trăi în epoca în care controversa referitoare la suveranitatea universală a lui Iehova va fi reglementată pentru totdeauna.

18. Asupra cărui fapt atrage atenţia Isus discipolilor săi în Matei 10:8–10, şi cine sînt conştienţi în mod deosebit de acest lucru în epoca noastră?

¹⁸ Matei 10:8–10 descrie atitudinea celor care iau parte la lucrarea de predicare. Ei trebuie să pună Regatul lui Dumnezeu pe primul loc în viaţa lor şi să lase pe planul al doilea necesităţile lor materiale. De ce? Pentru că, aşa cum spune Isus, „lucrătorul îşi merită hrana“. Tatăl nostru ceresc va avea întotdeauna grijă de cei care se încred în el. Sute de mii de Martori ai lui Iehova, care servesc în prezent în serviciul cu timp integral, pot depune mărturie despre acest fapt. — Numere 18:30, 31; Deuteronom 25:4.

19. Cum se efectuează în epoca noastră lucrarea de căutare a celor „merituoşi“ şi sub conducerea cui?

¹⁹ Apoi, Isus a dat această instrucţiune: „În orice oraş sau sat veţi intra, cercetaţi cine este merituos şi rămîneţi acolo pînă la plecarea voastră“ (Matei 10:11). Merituos pentru ce? Merituos sau demn de privilegiul de a primi pe slujitorul lui Iehova şi de a asculta mesajul despre Regatul lui Dumnezeu. Este foarte probabil că pe vremea aceea discipolii rămîneau în casa celui ce-i primea cu ospitalitate, iar atunci cînd plecau de la el căutau în mod sistematic alte persoane „merituoase“. În zilele noastre Martorii lui Iehova procedează într-un mod asemănător. Ei consacră milioane de ore şi depun eforturi considerabile pentru a-i căuta pe aceia care sînt demni de a auzi mesajul, indiferent de teritoriul unde locuiesc. Iar atunci cînd îi găsesc, Martorii sînt foarte fericiţi să-i viziteze din nou, pentru a le da explicaţii cu privire la Cuvîntul lui Dumnezeu. Astfel, în epoca noastră, Isus adună cu măiestrie acele „alte oi“ la dreapta sa, adică într-o poziţie de favoare. — Matei 25:31–33.

20. Cum poate primi o persoană merituoasă pacea pe care i-o doreşte proclamatorul Regatului?

²⁰ „Cînd intraţi într-o casă salutaţi pe cei din ea, şi dacă acea casă este merituoasă, pacea pe care i-o doriţi să vină peste ea“ (Matei 10:12, 13). „Pacea să fie în această casă!“ Acest salut era curent pe timpul lui Isus (Luca 10:5). Cu ocazia naşterii lui Isus, îngerii cîntaseră: „Glorie lui Dumnezeu în înălţimile de sus şi pace pe pămînt între oamenii binevoitori!“ (Luca 2:14). O persoană merituoasă sau demnă primea pacea care îi era dorită prin faptul că accepta mesajul Regatului proclamat de discipoli. În zilele noastre, vestea bună despre Regat produce aceleaşi efecte. Ea îi aduce pe oameni în relaţii paşnice cu Dumnezeu prin intermediul lui Isus Cristos, şi instaurează pacea între cei ce exercită credinţă. — 2 Corinteni 5:20, 21; Filipeni 4:7; Efeseni 4:3.

21. Din ce cauză textul din Luca 9:60 este deosebit de potrivit?

²¹ „Du-te şi proclamă pretutindeni regatul lui Dumnezeu.“ Pentru toţi adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu acesta constituie un excelent factor de aducere aminte şi o puternică încurajare, care îi îndeamnă să participe cu regularitate la predicarea Regatului lui Dumnezeu. Acest Regat a fost stabilit în 1914. El este instrumentul lui Dumnezeu care se află la dispoziţia Regelui mesianic şi care se va servi de el pentru a zdrobi toate regatele lumii lui Satan. Din acest motiv, nu este de mirare că Regatul lui Dumnezeu ocupă primul loc în viaţa fiecărui Martor al lui Iehova. Noi ştim că acest fapt ne va aduce salvarea. — 1 Timotei 4:16.

Cum anume ai răspunde:

◻ De cînd a devenit Iehova Rege şi pentru cît timp?

◻ Ce controversă universală este pe punctul de a fi reglementată?

◻ Pentru ce trebuie să fie pregătiţi toţi discipolii lui Isus?

◻ De ce în prezent are o semnificaţie mai bogată expresia „Iehova însuşi a devenit Rege“?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 14]

Matei a lăsat totul pentru a-l urma pe Isus