Să urmăm exemplul lui Isus ajutându-i pe săraci
SĂRĂCIA şi oprimarea există de când lumea. Deşi în Legea dată de Dumnezeu Israelului existau prevederi care îi ocroteau pe săraci şi le uşurau suferinţa, adesea acestea erau încălcate (Amos 2:6). Profetul Ezechiel a condamnat felul în care erau trataţi săracii. El a spus: „Poporul din ţară foloseşte oprimarea şi practică hoţia, asupreşte pe cel nenorocit şi pe cel lipsit; au împovărat pe străin, împotriva oricărei dreptăţi“. — Ezechiel 22:29.
La fel stăteau lucrurile şi când a fost Isus pe pământ. Conducătorilor religioşi nu le păsa câtuşi de puţin de cei săraci şi nevoiaşi. Biblia îi descrie drept „iubitori de bani“ care ‘devorau casele văduvelor’ şi pe care îi preocupa mai mult să-şi ţină tradiţiile decât să se îngrijească de bătrâni şi de sărmani (Luca 16:14; 20:47; Matei 15:5, 6). Interesant este că în parabola lui Isus despre bunul samaritean, preotul şi levitul, în loc să îl ajute pe omul jefuit şi rănit, au trecut pe partea cealaltă a drumului. — Luca 10:30–37.
Isus s-a interesat de săraci
Din relatările Evangheliilor despre viaţa lui Isus, aflăm că el înţelegea foarte bine greutăţile celor sărmani şi era foarte sensibil la nevoile lor. Deşi locuia în cer, Isus a renunţat la corpul său spiritual, a luat corp uman şi ‘a devenit sărac de dragul nostru’ (2 Corinteni 8:9). Când a văzut mulţimile de oameni, „i-a fost milă de ele, deoarece erau jupuite şi aruncate încoace şi încolo ca nişte oi fără păstor“ (Matei 9:36). Relatarea despre văduva săracă este o dovadă că Isus a fost impresionat nu de darurile consistente ale celor bogaţi, care dădeau „din surplusul lor“, ci de mica donaţie a văduvei. Gestul ei i-a atins inima deoarece „din sărăcia ei, a aruncat toate mijloacele de existenţă pe care le avea“. — Luca 21:4.
Isus nu numai că a simţit compasiune faţă de săraci, dar şi s-a îngrijit personal de necesităţile lor. El şi apostolii aveau un fond comun din care îi ajutau pe israeliţii nevoiaşi (Matei 26:6–9; Ioan 12:5–8; 13:29). Isus i-a încurajat pe cei ce doreau să fie continuatori ai lui să nu uite de obligaţia de a-i ajuta pe sărmani. El i-a spus unui conducător tânăr bogat: „Vinde tot ce ai şi distribuie săracilor, şi vei avea o comoară în ceruri; şi vino să fii continuatorul meu“. Faptul că acest om nu a fost dispus să renunţe la bunurile sale a dovedit că iubirea lui pentru lucrurile materiale era mai mare decât iubirea pentru Dumnezeu şi pentru semeni. Prin urmare, acel conducător bogat nu avea calităţile necesare pentru a fi discipol al lui Cristos. — Luca 18:22, 23.
Continuatorii lui Cristos se interesează de săraci
După moartea lui Isus, apostolii şi alţi discipoli au continuat să se îngrijească de săracii din mijlocul lor. În jurul anului 49 e.n., apostolul Pavel s-a întâlnit cu Iacov, Petru şi Ioan şi au discutat despre misiunea pe care el o primise de la Domnul Isus Cristos de a predica vestea bună. Ei au fost de acord ca Pavel şi Barnaba să meargă „la naţiuni“, predicându-le în special neevreilor. Totuşi, Iacov şi ceilalţi i-au îndemnat pe Pavel şi pe Barnaba ‘să-şi aducă aminte de cei săraci’. Şi tocmai acest lucru ‘s-a străduit [Pavel] realmente să facă’. — Galateni 2:7–10.
În timpul domniei împăratului Claudiu, în câteva părţi ale Imperiului Roman a fost o foamete foarte mare. Auzind acest lucru, creştinii din Antiohia „au hotărât să trimită ceva, fiecare potrivit posibilităţilor lui, ca serviciu de ajutorare pentru fraţii care locuiau în Iudeea; şi aşa au făcut, trimiţând lucrurile la bătrâni prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul“. — Faptele 11:28–30.
Adevăraţii creştini de astăzi înţeleg că, în calitate de continuatori ai lui Cristos, trebuie să manifeste interes faţă de săraci şi de nevoiaşi, îndeosebi faţă de colaboratorii lor în credinţă aflaţi într-o astfel de situaţie (Galateni 6:10). De aceea, ei se preocupă în mod sincer de necesităţile materiale ale celor lipsiţi. În 1998, de pildă, o mare parte din nord-estul Braziliei a fost grav afectată de secetă. Culturile de orez, de fasole şi de porumb au fost compromise, ceea ce a dus la o foamete extinsă, cea mai gravă din ultimii 15 ani. În unele locuri nu exista nici măcar suficientă apă potabilă. Martorii lui Iehova din celelalte zone ale ţării au organizat imediat comitete de ajutorare, iar în scurtă vreme au strâns tone de alimente pe care le-au trimis în zona afectată, suportând inclusiv cheltuielile de transport.
Martorii care au contribuit la această acţiune de ajutorare au scris: „Suntem foarte fericiţi că am putut să-i ajutăm pe fraţii noştri, mai ales deoarece ştim că astfel i-am bucurat inima lui Iehova. Noi nu uităm niciodată cuvintele din Iacov 2:15, 16“. În aceste versete biblice se spune: „Dacă un frate sau o soră se află în goliciune şi le lipseşte hrana zilnică, iar unul dintre voi le spune: «Mergeţi în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă», dar nu le daţi cele necesare corpului lor, la ce foloseşte?“
În una dintre congregaţiile Martorilor lui Iehova din oraşul São Paulo, o Martoră umilă şi zeloasă, care nu are posibilităţi materiale, munceşte din greu pentru a-şi câştiga existenţa. Ea spune: „Deşi trăiesc în sărăcie, mesajul Bibliei mi-a dat un sens real în viaţă. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără ajutorul fraţilor mei de credinţă!“ Cu câtva timp în urmă, această creştină harnică a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală, însă nu dispunea de banii necesari. În această situaţie deosebită, fraţii şi surorile creştine din congregaţie au acoperit costul operaţiei. Adevăraţii creştini de pretutindeni îşi ajută colaboratorii în credinţă săraci.
Însă oricât de încurajatoare sunt aceste experienţe, e limpede că eforturile sincere ale creştinilor nu vor eradica sărăcia. Deşi s-au înregistrat unele progrese, nici chiar guvernele puternice şi marile organizaţii umanitare internaţionale n-au reuşit să elimine sărăcia. Totuşi, această veche problemă a omenirii, precum şi altele vor fi în curând soluţionate pentru totdeauna. Cum?
Învăţăturile Bibliei oferă un ajutor durabil
Din relatările Evangheliilor am văzut că Isus Cristos îi ajuta cu regularitate pe cei săraci sau pe cei cu alte necesităţi (Matei 14:14–21). Însă cărei activităţi i-a acordat el prioritate? Odată, după ce un timp se ocupase cu ajutorarea celor nevoiaşi, Isus le-a spus discipolilor săi: „Să ne ducem în altă parte, în localităţile învecinate, ca să predic şi acolo“. De ce a lăsat Isus ceea ce făcea în favoarea celor bolnavi şi sărmani pentru a continua lucrarea de predicare? El a explicat: „Căci cu scopul acesta [de a predica] am ieşit“ (Marcu 1:38, 39; Luca 4:43). Deşi pentru Isus era important să le facă bine oamenilor sărmani, misiunea sa principală a fost predicarea Regatului lui Dumnezeu. — Marcu 1:14.
Întrucât Biblia îi îndeamnă pe creştini ‘să urmeze îndeaproape paşii lui Isus’, când îi ajută pe alţii, creştinii de astăzi beneficiază de îndrumări clare în ce priveşte stabilirea priorităţilor (1 Petru 2:21). Asemenea lui Isus, ei îi ajută pe sărmani. Însă, tot asemenea lui Isus, activitatea lor prioritară este predicarea mesajului Bibliei, vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu (Matei 5:14–16; 24:14; 28:19, 20). Dar de ce predicarea mesajului din Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie mai importantă decât orice altă activitate de ajutorare a semenilor?
Exemple din întreaga lume au demonstrat că, atunci când înţeleg şi aplică sfaturile practice ale Bibliei, oamenii pot face mai bine faţă problemelor cotidiene, inclusiv sărăciei. În plus, mesajul Bibliei despre Regatul lui Dumnezeu pe care îl predică în prezent Martorii lui Iehova le oferă oamenilor o speranţă de viitor — o speranţă care dă sens vieţii chiar şi când e trăită în cele mai grele condiţii (1 Timotei 4:8). Care este această speranţă?
Cuvântul lui Dumnezeu ne asigură cu privire la viitor: „Potrivit promisiunii sale [lui Dumnezeu], noi aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, şi în acestea va locui dreptatea“ (2 Petru 3:13). Când vorbeşte despre „pământ“, Biblia se referă uneori la oamenii care locuiesc pe pământ (Geneza 11:1). Prin urmare, ‘pământul nou’ şi drept care a fost promis reprezintă o societate de oameni ce au aprobarea lui Dumnezeu. Biblia mai promite că, sub domnia lui Cristos, cei aprobaţi de Dumnezeu vor primi darul vieţii veşnice şi vor duce o viaţă plină de satisfacţii pe un pământ paradiziac (Marcu 10:30). Acest viitor minunat le este oferit tuturor oamenilor, inclusiv celor săraci. Pe acest „pământ nou“, problema sărăciei va fi rezolvată definitiv.
[Chenarul/Fotografia de la pagina 7]
CUM ÎL ‘VA SCĂPA ISUS PE SĂRAC’? — Psalmul 72:12
DREPTATE: „El va face dreptate celor necăjiţi din popor, va scăpa pe copiii săracului şi va zdrobi pe asupritor“ (Psalmul 72:4). Când Cristos va domni asupra pământului, li se va face dreptate tuturor. Nu va mai fi corupţie, un flagel din cauza căruia există sărăcie în multe ţări, care altminteri ar putea fi prospere.
PACE: „În zilele lui, cel drept va înflori şi va fi belşug de pace, până ce luna nu va mai fi“ (Psalmul 72:7). Adesea, sărăcia este o consecinţă a conflictelor şi a războaielor. Cristos va instaura pe pământ o pace desăvârşită, eliminând astfel una dintre principalele cauze ale sărăciei.
COMPASIUNE: „Va avea milă de cel sărman şi lipsit şi va scăpa viaţa săracilor; va răscumpăra sufletele lor din apăsare şi din asuprire şi sângele lor va fi scump înaintea lui“ (Psalmul 72:12–14). Cei sărmani, lipsiţi şi asupriţi vor face parte dintr-o singură familie umană fericită, unită sub conducerea Regelui Isus Cristos.
PROSPERITATE: „Va fi belşug de grâne în ţară“ (Psalmul 72:16). În timpul domniei lui Cristos va fi prosperitate materială şi belşug. Oamenii nu vor mai fi victime ale foametei sau ale lipsurilor de alimente, cauze frecvente ale sărăciei în prezent.
[Legenda ilustraţiei de la paginile 4, 5]
Isus s-a îngrijit personal de necesităţile celor săraci
[Legenda fotografiei de la pagina 6]
Mesajul Bibliei oferă o speranţă reală