Viaţa în timpurile biblice — Banii

„El s-a aşezat cu faţa spre cutiile trezoreriei şi se uita cum mulţimea punea bani în cutiile trezoreriei. Mulţi bogaţi puneau multe monede. Şi a venit şi o văduvă săracă şi a pus doi bănuţi.“ (MARCU 12:41, 42)

ÎN BIBLIE se vorbeşte deseori despre bani. Aşa cum reiese, de pildă, din evanghelii, Isus a menţionat diverse tipuri de monede pentru a preda principii vitale. Folosindu-se de exemplul văduvei care a donat „doi bănuţi“, Isus a enunţat o lecţie importantă. Cu o altă ocazie, el a făcut referire la un dinar pentru a-şi ajuta continuatorii să înţeleagă ce fel de atitudine trebuie să aibă faţă de autorităţile guvernamentale (Matei 22:17–21).a

De ce au fost inventaţi banii? Cum erau fabricaţi banii în timpurile biblice? Cum erau folosiţi? Ce ne învaţă Biblia despre atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de bani?

De la plata în natură la plata în metale preţioase

Înainte de inventarea banilor, oamenii făceau negoţ apelând la troc. Făceau schimb de mărfuri sau de servicii echivalente ca valoare. Dar trocul nu era întotdeauna convenabil. Pentru ca această formă simplă de comerţ să poată funcţiona, un negustor trebuia să aibă nevoie de mărfurile altui negustor. În plus, negustorii trebuiau să care sau să aibă grijă de mărfuri voluminoase, ca de exemplu animale sau saci cu cereale.

În timp, negustorii au înţeles că au nevoie de un mijloc de schimb sau de plată mai simplu şi au apelat la metale preţioase precum aurul, argintul şi cuprul. În imaginea alăturată, observăm un negustor care cumpără bunuri sau servicii plătind cu metale preţioase, sub formă de bijuterii şi lingouri. Înaintea unui schimb de mărfuri, aceste metale erau cântărite pe o balanţă de precizie. De exemplu, când Avraam a cumpărat un loc de înmormântare pentru soţia sa iubită, Sara, a cântărit argintul stabilit ca plată pentru mormânt (Geneza 23:14–16).

Când Iehova le-a dat israeliţilor Legea scrisă, negustorii lacomi foloseau balanţe false şi greutăţi inexacte pentru a-şi înşela clienţii. Întrucât detestă necinstea, Iehova Dumnezeu le-a spus negustorilor israeliţi: „Să aveţi balanţe exacte, greutăţi exacte“ (Leviticul 19:36; Proverbele 11:1). Iehova detestă şi în prezent lăcomia şi necinstea, iar comercianţii ar trebui să ţină cont de acest lucru (Maleahi 3:6; 1 Corinteni 6:9, 10).

Cum se făceau la început monedele?

Se pare că primele monede au apărut în Lidia (Turcia de azi) înaintea anului 700 î.e.n. Imediat după aceea, lucrătorii în metal din diferite ţări au început să producă în masă monede, acestea fiind folosite de popoarele din toate ţinuturile menţionate în Biblie.

Dar cum se fabricau monedele? Meşteşugarul scotea metalul topit din cuptor (1) şi îl turna în forme adâncite, producând nişte discuri nemarcate numite rondele (2). El introducea rondelele între două matriţe gravate cu simboluri sau cu imagini (3). Apoi, cu o lovitură de ciocan, imprima imaginea respectivă pe rondelă (4). Din cauza vitezei, se întâmpla uneori ca imaginea de pe monedă să nu fie bine centrată. De aceea, meşteşugarii sortau monedele, le cântăreau pentru a se asigura că au valoarea corespunzătoare şi îndepărtau, la nevoie, surplusul de metal (5).

Schimbătorii de bani, încasatorii de impozite şi bancherii

În secolul întâi, pătrunseseră în Palestina tot felul de monede. De exemplu, cei care veneau la templul din Ierusalim aduceau cu ei monede străine. Dar îngrijitorii templului acceptau ca impozitul pentru templu să fie plătit numai în anumite monede. Schimbătorii de bani îşi desfăşurau afacerea în templu şi percepeau un comision exorbitant pentru schimbarea banilor străini. Isus a dezaprobat cu vehemenţă lăcomia acestor oameni. De ce? Deoarece ei transformaseră casa lui Iehova într-o „casă de negoţ“ şi într-o „peşteră de tâlhari“ (Ioan 2:13–16; Matei 21:12, 13).

Locuitorii Palestinei aveau de plătit şi alte taxe. Una dintre acestea era capitaţia. La această taxă s-au referit împotrivitorii lui Isus când l-au întrebat dacă trebuiau sau nu să o plătească (Matei 22:17). Mai existau şi taxa de drum şi taxele pentru produsele importate şi exportate. Încasatorii de taxe şi de impozite erau cunoscuţi pentru lipsa lor de onestitate, fiind dispreţuiţi de popor (Marcu 2:16). Ei se îmbogăţeau percepând taxe mai mari decât cele reale şi însuşindu-şi diferenţa de bani. Totuşi, unii încasatori de impozite, precum Zacheu, au acceptat mesajul lui Isus şi au renunţat la practicile necinstite (Luca 19:1–10). Şi astăzi, cei care vor să-l urmeze pe Cristos trebuie să fie cinstiţi în toate lucrurile, inclusiv în afaceri (Evrei 13:18).

Un alt grup care gestiona bani era reprezentat de bancheri. Ei schimbau bani străini, dădeau împrumuturi şi plăteau dobânzi celor care investeau la bancă. Isus a făcut referire la aceşti bancheri în ilustrarea despre sclavii care primiseră sume diferite de bani ca să le investească în afaceri (Matei 25:26, 27).

O concepţie echilibrată cu privire la bani

Astăzi, oamenii trebuie să câştige bani ca să-şi poată cumpăra cele necesare. Cât de adevărate sunt cuvintele inspirate ale înţeleptului rege Solomon: „Banul aduce ocrotire“! Însă el spune în continuare că înţelepciunea este mai preţioasă decât banii deoarece „îi ţine în viaţă pe cei ce o au“ (Eclesiastul 7:12). Această înţelepciune se găseşte în Biblie.

Isus şi-a ajutat continuatorii să dobândească un punct de vedere echilibrat cu privire la bani. El le-a spus: „Chiar dacă cineva are din belşug, viaţa lui nu depinde de lucrurile pe care le are“ (Luca 12:15). Asemenea discipolilor din secolul întâi, şi noi dăm dovadă de înţelepciune dacă ne gestionăm banii într-un mod responsabil şi cinstit, fugind de „iubirea de bani“ (1 Timotei 6:9, 10).

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 26]

Tipuri de monede

● Una dintre cele mai mici monede aflate în circulaţie în Palestina secolului întâi era leptonul de cupru. Un muncitor câştiga doi lepta în 15 minute. Se pare că doi lepta a fost şi suma pusă de văduvă într-o cutie a trezoreriei templului (Marcu 12:42).

● Drahma de argint era o monedă grecească. Pentru câştigarea unei drahme, un muncitor era nevoit să lucreze o zi întreagă (Luca 15:8, 9). Impozitul anual pentru templu, pe care trebuia să-l plătească fiecare bărbat evreu, era de două drahme (Matei 17:24).

● Dinarul de argint era o monedă romană care avea imprimat pe ea chipul cezarului. Dinarul era deci cea mai potrivită monedă cu care bărbaţii evrei din perioada ocupaţiei romane puteau plăti „tributul“ (Romani 13:7). Un stăpân le plătea muncitorilor săi un dinar pentru o zi de muncă de douăsprezece ore (Matei 20:2–14).

● În timpul lui Isus circula în Palestina siclul de argint pur, fabricat în oraşul Tir. Cei „treizeci de arginţi“ plătiţi de preoţii principali lui Iuda Iscariot pentru că l-a trădat pe Isus ar fi putut fi sicli din Tir (Matei 26:14–16).

Monede în mărime naturală