Ţii pasul cu organizaţia lui Iehova?
„Ochii lui Iehova sunt peste cei drepţi.” (1 PET. 3:12)
1. Ce organizaţie a înlocuit Israelul apostat ca popor pentru numele lui Iehova? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)
IEHOVA a adus în existenţă congregaţia creştină în secolul I şi tot el a restabilit închinarea adevărată în timpurile moderne. Aşa cum am văzut în articolul anterior, organizaţia alcătuită din primii discipoli ai lui Cristos a devenit un popor pentru numele lui Iehova, înlocuind astfel naţiunea apostată Israel. Noua organizaţie, care se bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu, a supravieţuit distrugerii Ierusalimului din 70 e.n. (Luca 21:20, 21). Evenimentele din secolul I au arătat ce avea să se întâmple cu slujitorii lui Iehova din prezent. În curând, sistemul lui Satan va fi distrus, dar organizaţia lui Dumnezeu va supravieţui zilelor din urmă (2 Tim. 3:1). De unde ştim acest lucru?
2. Cum a descris Isus ‘necazul cel mare’ şi cum va începe acesta?
2 În legătură cu prezenţa sa invizibilă şi încheierea acestui sistem, Isus a spus: „Va fi un necaz mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum, nu, şi nici nu va mai fi” (Mat. 24:3, 21). Acest necaz fără precedent va începe când Iehova va folosi puterile politice pentru a distruge „Babilonul cel Mare”, imperiul mondial al religiei false (Rev. 17:3-5, 16). Ce se va întâmpla după aceea?
ATACUL LUI SATAN VA DUCE LA DECLANŞAREA ARMAGHEDONULUI
3. Ce se va întâmpla cu poporul lui Iehova după distrugerea religiei false?
3 După distrugerea religiei false, Satan şi lumea lui îi vor ataca pe slujitorii lui Iehova. Biblia spune cu privire la „Gog din ţara lui Magog”: „Vei intra ca o furtună. Vei fi ca nişte nori ce acoperă ţara, tu şi toate trupele tale şi multe popoare cu tine”. Având în vedere că nu au armate şi sunt cei mai paşnici oameni de pe pământ, Martorii lui Iehova vor părea o pradă uşoară. Dar acest atac va fi o mare greşeală! (Ezec. 38:1, 2, 9-12)
4, 5. Cum va reacţiona Iehova la eforturile lui Satan de a-i distruge pe slujitorii săi?
4 Cum va reacţiona Dumnezeu la eforturile lui Satan de a-i distruge poporul? Iehova va interveni în favoarea slujitorilor săi, exercitându-şi autoritatea de Suveran al Universului. Iehova consideră că orice atac împotriva slujitorilor săi este un atac împotriva lui însuşi. (Citeşte Zaharia 2:8.) De aceea, Tatăl nostru ceresc va acţiona cu promptitudine ca să ne salveze. Această eliberare va culmina cu distrugerea lumii lui Satan la Armaghedon, „războiul zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic” (Rev. 16:14, 16).
5 Făcând referire la Armaghedon, Cuvântul lui Dumnezeu spune: „«Iehova are un proces cu naţiunile. El se va judeca cu orice carne. Iar pe cei răi îi va da pradă sabiei», zice Iehova. Aşa a spus Iehova al armatelor: «Iată! O nenorocire merge din naţiune în naţiune şi o mare furtună se va stârni din cele mai îndepărtate părţi ale pământului. Da, cei ucişi de Iehova vor fi în ziua aceea de la un capăt al pământului până la celălalt. Nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi. Vor ajunge ca bălegarul pe faţa pământului»” (Ier. 25:31-33). Armaghedonul va pune capăt acestui sistem rău condus de Satan. Însă partea pământească a organizaţiei lui Iehova va supravieţui.
DE CE ÎNFLOREŞTE ORGANIZAŢIA LUI IEHOVA ÎN PREZENT
6, 7. a) Din cine este alcătuită marea mulţime? b) Ce creşteri s-au înregistrat în ultimii ani?
6 Organizaţia lui Dumnezeu supravieţuieşte şi înfloreşte pe pământ deoarece oamenii care o alcătuiesc se bucură de aprobarea lui Dumnezeu. Biblia ne dă următoarea asigurare: „Ochii lui Iehova sunt peste cei drepţi, iar urechile lui spre implorarea lor” (1 Pet. 3:12). Printre „cei drepţi” se numără şi „o mare mulţime”, ai cărei membri „vin din necazul cel mare” (Rev. 7:9, 14). Ei nu sunt doar o „mulţime”, ci o „mare mulţime”, adică un număr foarte mare de oameni. Te vezi şi tu printre aceşti supravieţuitori ai ‘necazului celui mare’?
7 Marea mulţime este alcătuită din oameni din toate naţiunile. Ei sunt strânşi în urma lucrării de predicare despre care a profeţit Isus. El a spus: „Această veste bună despre regat va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile. Şi atunci va veni sfârşitul” (Mat. 24:14). În zilele din urmă, aceasta este principala activitate a organizaţiei lui Dumnezeu. Datorită lucrării de predicare şi de instruire desfăşurate de Martorii lui Iehova, milioane de oameni au învăţat să se închine lui Dumnezeu „cu spirit şi cu adevăr” (Ioan 4:23, 24). De exemplu, de-a lungul anilor de serviciu 2003-2012, s-au botezat ca simbol al dedicării lor la Iehova peste 2 707 000 de persoane. În prezent, pe glob există peste 7 900 000 de Martori, precum şi milioane de oameni care li se alătură în fiecare an, în special cu ocazia Comemorării. Nu vrem să ne lăudăm cu aceste cifre, deoarece Dumnezeu este cel care „face să crească” (1 Cor. 3:5-7). Totuşi, este cât se poate de clar că marea mulţime creşte tot mai mult cu fiecare an ce trece!
8. Cum se explică creşterea remarcabilă a organizaţiei lui Iehova?
8 Această creştere remarcabilă a numărului de slujitori ai lui Dumnezeu arată că Iehova însuşi îi susţine pe Martorii săi. (Citeşte Isaia 43:10-12.) Iată ce a prezis Isaia în legătură cu această creştere: „Cel mic va deveni o mie şi cel neînsemnat, o naţiune puternică. Eu, Iehova, voi grăbi lucrul acesta la timpul lui” (Is. 60:22). Cândva, rămăşiţa unsă a fost asemenea ‘celui mic’, însă numărul ei a crescut pe măsură ce şi alţi israeliţi spirituali au fost aduşi în organizaţia lui Dumnezeu (Gal. 6:16). Datorită binecuvântării lui Iehova, creşterea continuă cu strângerea marii mulţimi.
CE AŞTEAPTĂ IEHOVA DIN PARTEA NOASTRĂ?
9. Ce trebuie să facem dacă vrem să avem parte de viitorul minunat promis în Cuvântul lui Dumnezeu?
9 Indiferent că suntem creştini unşi sau membri ai marii mulţimi, putem avea parte de viitorul minunat promis în Cuvântul lui Dumnezeu. Însă, pentru a ne bucura de acest viitor, trebuie să respectăm cerinţele lui Iehova (Is. 48:17, 18). Să ne gândim la israeliţi, care se aflau sub Legea mozaică. Unul dintre scopurile Legii era să-i ocrotească prin intermediul unor norme referitoare la relaţiile sexuale, chestiunile de afaceri, îngrijirea copiilor, modul în care trebuiau să se poarte cu semenii şi altele (Ex. 20:14; Lev. 19:18, 35-37; Deut. 6:6-9). Lucrurile stau la fel şi în zilele noastre. Respectarea cerinţelor lui Dumnezeu ne aduce multe foloase şi, cu siguranţă, înfăptuirea voinţei sale nu este ceva împovărător. (Citeşte 1 Ioan 5:3.) De fapt, aşa cum Legea i-a ocrotit pe israeliţi, tot aşa legile şi principiile lui Iehova Dumnezeu ne ocrotesc şi ne ajută să rămânem „sănătoşi în credinţă” (Tit 1:13).
10. De ce trebuie să ne facem timp pentru a studia Biblia şi a ţine săptămânal închinarea în familie?
10 Partea pământească a organizaţiei lui Iehova înaintează în multe privinţe. De exemplu, înţelegerea adevărului biblic este din ce în ce mai clară. Acest lucru nu ne surprinde, deoarece „cărarea celor drepţi este ca lumina zorilor a cărei strălucire creşte până la miezul zilei” (Prov. 4:18). Dar ar fi bine să ne întrebăm: Ţin pasul cu schimbările în ce priveşte înţelegerea adevărului biblic? Am obiceiul de a citi din Biblie în fiecare zi? Citesc cu plăcere publicaţiile noastre de îndată ce apar? Ţin închinarea în familie în fiecare săptămână? Cei mai mulţi dintre noi sunt de acord că nu este prea greu să facem aceste lucruri. Deseori nu trebuie decât să ne rezervăm timp pentru ele. Este foarte important să continuăm să studiem Cuvântul lui Dumnezeu, să-l aplicăm în viaţa noastră şi să facem progrese spirituale, mai ales acum, când necazul cel mare este atât de aproape!
11. De ce merg slujitorii lui Iehova la întruniri şi congrese?
11 Organizaţia lui Iehova are în vedere binele nostru când ne îndeamnă să urmăm sfatul apostolului Pavel: „Să ne interesăm unii de alţii ca să ne îndemnăm la iubire şi la fapte bune, fără să neglijăm întrunirea noastră, cum au unii obiceiul, ci să ne încurajăm unii pe alţii, şi aceasta cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie!” (Evr. 10:24, 25). În vechime, sărbătorile anuale şi alte întruniri în vederea închinării contribuiau la întărirea pe plan spiritual a israeliţilor. Mai mult, aceste evenimente, cum a fost şi Sărbătoarea Colibelor din timpul lui Neemia, erau ocazii de mare bucurie (Ex. 23:15, 16; Neem. 8:9-18). Şi noi ne bucurăm de foloase asemănătoare cu ocazia întrunirilor şi a congreselor. De aceea, să ne străduim să fim prezenţi la toate aceste programe spirituale deoarece ele ne ajută să rămânem aproape de Iehova şi să-i slujim fericiţi (Tit 2:2).
12. Cum ar trebui să privim lucrarea de predicare a Regatului?
12 Ca membri ai organizaţiei lui Iehova, suntem bucuroşi să luăm parte la „lucrarea sfântă a veştii bune a lui Dumnezeu” (Rom. 15:16). Participând la această ‘lucrare sfântă’, suntem „colaboratori” ai lui Iehova, „Cel Sfânt” (1 Cor. 3:9; 1 Pet. 1:15). De asemenea, prin predicarea veştii bune contribuim la onorarea numelui sfânt al lui Iehova. Cu siguranţă, este un privilegiu inestimabil să predicăm „glorioasa veste bună a fericitului Dumnezeu”! (1 Tim. 1:11)
13. De ce anume depind viaţa şi sănătatea noastră spirituală?
13 Dumnezeu vrea să avem o bună sănătate spirituală. De aceea, el doreşte să ne alipim de el şi să susţinem organizaţia sa. Moise le-a spus israeliţilor: „Iau astăzi cerurile şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa ca să rămâi în viaţă, tu şi urmaşii tăi, iubindu-l pe Iehova, Dumnezeul tău, ascultând de glasul lui şi alipindu-te de el; căci de el depinde viaţa ta şi lungimea zilelor tale, ca să locuieşti pe pământul despre care Iehova le-a jurat strămoşilor tăi Avraam, Isaac şi Iacob că li-l va da” (Deut. 30:19, 20). Aşadar, să-l iubim pe Iehova, să ascultăm de glasul lui, să ne alipim de el şi să înfăptuim voinţa sa, deoarece de aceste lucruri depinde viaţa noastră!
14. Care a fost hotărârea unui frate în legătură cu partea vizibilă a organizaţiei lui Dumnezeu?
14 Fratele Pryce Hughes, care ‘s-a alipit’ de Iehova şi a ţinut pasul cu organizaţia Sa, a scris: „Sunt atât de recunoscător că, de la începutul acelor zile premergătoare anului 1914, . . . am trăit potrivit cunoştinţei despre scopurile lui Iehova. Lucrul cel mai important pentru mine este acela de a rămâne aproape de organizaţia vizibilă a lui Iehova. În anii de început am învăţat cât de greşit este să te bizui pe gândirea oamenilor. Odată ce m-am lămurit în privinţa aceasta, am hotărât să rămân ataşat de organizaţia sa fidelă. Altminteri, cum poate cineva să obţină favoarea şi binecuvântarea lui Iehova?”.
SĂ CONTINUĂM SĂ ŢINEM PASUL CU ORGANIZAŢIA LUI DUMNEZEU
15. Ce exemplu biblic arată cum ar trebui să reacţionăm când se fac schimbări în ce priveşte înţelegerea Scripturilor?
15 Dacă vrem să avem parte de favoarea şi de binecuvântarea lui Iehova, trebuie să susţinem organizaţia sa şi să acceptăm schimbările în ce priveşte înţelegerea Scripturilor. Să ne gândim la următorul lucru: După moartea lui Isus, mii de creştini iudei erau zeloşi pentru Lege şi le era greu să renunţe la ea (Fap. 21:17-20). Însă scrisoarea adresată de Pavel evreilor i-a ajutat să înţeleagă că nu fuseseră sfinţiţi prin jertfele „oferite potrivit Legii”, ci „prin ofranda corpului lui Isus Cristos o dată pentru totdeauna” (Evr. 10:5-10). Fără îndoială, majoritatea acelor creştini iudei şi-au schimbat modul de gândire şi au progresat din punct de vedere spiritual. Şi noi trebuie să studiem în mod sârguincios şi să acceptăm cu umilinţă schimbările care se fac în ce priveşte înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu sau modul în care predicăm.
16. a) Ce anume va face ca viaţa în lumea nouă să fie minunată? b) Ce promisiune aştepţi cu nerăbdare să se împlinească în lumea nouă?
16 Toţi cei care îi rămân loiali lui Iehova şi organizaţiei sale vor primi binecuvântări. Cei unşi vor avea marele privilegiu de a sluji alături de Cristos în cer (Rom. 8:16, 17). Cei care au speranţa să trăiască pe pământ aşteaptă cu nerăbdare viaţa veşnică în Paradis. Şi, întrucât facem parte din organizaţia lui Iehova, suntem foarte bucuroşi să le vorbim altora despre lumea nouă promisă de Dumnezeu! (2 Pet. 3:13) În Psalmul 37:11 se spune: „Cei smeriţi vor stăpâni pământul şi îşi vor găsi desfătarea în belşug de pace”. Oamenii „vor construi case şi le vor locui” şi se vor bucura de „lucrarea mâinilor lor” (Is. 65:21, 22). Asuprirea, sărăcia şi foametea vor dispărea (Ps. 72:13-16). Babilonul cel Mare nu va mai înşela pe nimeni, deoarece nu va mai exista (Rev. 18:8, 21). Morţii vor fi înviaţi şi vor avea posibilitatea de a trăi veşnic (Is. 25:8; Fap. 24:15). Ce perspectivă minunată au milioanele de oameni care şi-au dedicat viaţa lui Iehova! Dar, pentru ca aceste promisiuni să devină realitate pentru fiecare dintre noi, trebuie să continuăm să facem progrese spirituale şi să ţinem pasul cu organizaţia lui Dumnezeu.
17. Care ar trebui să fie hotărârea noastră?
17 Întrucât sfârşitul acestui sistem este atât de aproape, să rămânem fermi în credinţă şi să fim profund recunoscători pentru modul în care Iehova şi-a organizat slujitorii. Aceasta a fost şi hotărârea psalmistului David, care a spus: „Un lucru am cerut de la Iehova – aceasta voi căuta: Să locuiesc în casa lui Iehova în toate zilele vieţii mele, ca să văd frumuseţea lui Iehova şi să privesc cu apreciere templul său” (Ps. 27:4). Aşadar, să rămânem aproape de Dumnezeu şi de slujitorii săi şi să continuăm să ţinem pasul cu organizaţia lui Iehova!