3:16

a iubit: Aceasta este prima ocurență a verbului grecesc agapáō („a iubi”) în evanghelia lui Ioan. Verbul și substantivul înrudit agápē („iubire”) apar în această evanghelie de 44 de ori – mai mult decât în toate celelalte trei evanghelii la un loc. În Biblie, agapáō și agápē transmit deseori ideea de iubire neegoistă, guvernată de principii. Un exemplu în acest sens este versetul de față, unde se spune că Dumnezeu a iubit lumea, adică omenirea care are nevoie de răscumpărare din păcat. (Ioa 1:29) Substantivul apare și în 1Io 4:8, unde Ioan spune: „Dumnezeu este iubire”. Iubirea (agápē) este prima calitate menționată printre aspectele ʻrodului spiritului’ (Ga 5:22) și este descrisă pe larg în 1Co 13:4-7. Modul în care este folosit termenul în Scripturi arată că această iubire înseamnă mai mult decât o reacție emoțională față de altă persoană. În multe contexte are un sens mai larg; ea este deseori exprimată într-o manieră rațională și deliberată. (Mt 5:44; Ef 5:25) Prin urmare, iubirea pe care o cultivă creștinii trebuie să fie caracterizată de un simț moral care ține cont de îndatoriri, de principii și de ceea ce este corect. Totuși, ea nu este lipsită de sentimente, întrucât deseori include o afecțiune plină de căldură. (1Pe 1:22) Acest lucru reiese din modul în care este utilizat termenul în evanghelia lui Ioan. Când a scris că „Tatăl îl iubește pe Fiul” (Ioa 3:35), Ioan a folosit o formă a verbului agapáō, însă, când a consemnat afirmația lui Isus referitoare la această relație, dintre el și Tatăl lui, a folosit o formă a verbului grecesc philéō („a avea afecțiune”). (Ioa 5:20)

lumea: În literatura greacă laică și mai ales în Biblie, termenul kósmos se referă cu precădere la omenire. (Vezi nota de studiu de la Ioa 1:10.) În acest context, kósmos desemnează omenirea răscumpărabilă, care în Ioa 1:29 este descrisă ca fiind păcătoasă, întrucât a moștenit „păcatul” de la Adam.

Fiul său unic-născut: Termenul grecesc monogenḗs, redat în mod obișnuit prin „unic-născut”, înseamnă „singurul de felul lui”, „unul singur”, „unic”. În scrierile apostolului Ioan, acest termen este folosit exclusiv cu privire la Isus. (Ioa 1:14; 3:18; 1Io 4:9; vezi nota de studiu de la Ioa 1:14) Chiar dacă celelalte ființe spirituale create de Dumnezeu sunt numite fii, doar Isus este numit „Fiul său unic-născut”. (Ge 6:2, 4; Iov 1:6; 2:1; 38:4-7) Isus, Fiul întâi născut, este singura ființă creată direct de Tatăl său, astfel că el este unic, diferit de toți ceilalți fii ai lui Dumnezeu. Ei au fost creați, sau aduși în existență, de Iehova prin acest Fiu întâi născut. Termenul grecesc monogenḗs este folosit în mod asemănător de Pavel când spune că Isaac a fost „fiul . . . unic-născut” al lui Avraam. (Ev 11:17) Este adevărat, Avraam a avut mai mulți fii: pe Ismael, născut de Agar, și alți câțiva născuți de Chetura. (Ge 16:15; 25:1, 2; 1Cr 1:28, 32) Totuși, într-un sens special, Isaac a fost „unic-născut”: el a fost singurul fiu al lui Avraam născut datorită promisiunii lui Dumnezeu și singurul fiu al Sarei. (Ge 17:16-19)

manifestă credință în el: Lit. „crede în el”. Verbul grecesc pisteúō (înrudit cu substantivul pístis, redat în general prin „credință”) are sensul de bază „a crede”, „a avea credință”, dar, în funcție de context și de construcția gramaticală, poate avea diferite nuanțe de sens. Deseori, acest termen înseamnă mai mult decât simplul fapt de a crede sau a recunoaște că cineva există. (Iac 2:19) El include ideea de credință și încredere care îndeamnă la ascultare. În Ioa 3:16, verbul grecesc pisteúō este folosit împreună cu prepoziția eis („în”). Referitor la această construcție gramaticală, un biblist a remarcat: „Credința este considerată o acțiune, ceva ce fac oamenii, cu alte cuvinte a-ți pune credința în cineva”. (An Introductory Grammar of New Testament Greek, Paul L. Kaufman, 1982, p. 46) În mod evident, Isus nu se referă aici la un singur act de credință, ci la o viață caracterizată de credință. În Ioa 3:36, expresia similară „cine manifestă credință în Fiul” este pusă în contrast cu expresia „cine nu ascultă de Fiul”. Prin urmare, în acest context, expresia „a manifesta credință” transmite ideea de a-ți dovedi convingerile ferme și credința prin ascultare.