Pe donatorii pioşi îi aşteaptă fericirea veşnică

„Atît de mult a iubit Dumnezeu lumea încît l–a dat pe Fiul său unic–născut, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică.“ — IOAN 3:16, NW.

 1, 2. a) Cine este cel mai mare Donator, şi care este cel mai mare dar oferit de el omenirii? b) Ce calitate a manifestat Dumnezeu prin faptul că a dat cel mai mare dar?

IEHOVA DUMNEZEU este cel mai mare Donator. La el, Creatorul cerului şi al pămîntului, s–a referit discipolul creştin Iacov cînd a scris: „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, coborîndu–se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare“ (Iacov 1:17). Iehova este, de asemenea, Donatorul celui mai mare dar care s–ar putea da vreodată. Referitor la cel mai mare dar făcut de el omenirii şi în folosul ei, s–a spus: „Atît de mult a iubit Dumnezeu lumea încît l–a dat pe Fiul său unic–născut, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“. — Ioan 3:16, NW.

² Cel care a spus aceste cuvinte nu a fost altul decît însuşi Fiul unic–născut al lui Dumnezeu. Fiul unic–născut al unui tată ar aprecia şi ar iubi, fireşte, un asemenea tată ca sursă a vieţii sale şi a tuturor lucrurilor bune furnizate lui ca să se bucure de viaţă. Dar iubirea lui Dumnezeu nu s–a limitat la acest unic Fiu al său. Oferirea unui asemenea dar şi altor creaturi ale sale evidenţia faptul că Dumnezeu îşi exercita iubirea într–o măsură extraordinară (compară cu Romani 5:8-10). Lucrul acesta este cu atît mai evident dacă examinăm ce înseamnă realmente în acest context cuvintele „a dat“.

‘Fiul dragostei Lui’ — darul lui Dumnezeu

 3. În afară de ‘Fiul dragostei Lui’, cine s–a mai bucurat de iubirea Tatălui ceresc?

³ Pentru o perioadă nespecificată, Dumnezeu s–a bucurat de o asociere personală cu acest Fiu unic–născut — ‘Fiul dragostei Lui’ — în domeniul ceresc (Coloseni 1:13). În tot acest timp, Tatăl şi Fiul şi–au aprofundat atît de mult iubirea şi afecţiunea unul faţă de celălalt, încît nu a mai existat nici o iubire mutuală ca a lor. Celelalte creaturi pe care Dumnezeu le–a adus în existenţă prin intermediul Fiului său unic–născut erau şi ele iubite ca membri ai familiei divine a lui Iehova. Astfel, peste întreaga familie a lui Dumnezeu domnea iubirea. Se afirmă corect în Scripturile sacre că „Dumnezeu este dragoste“ (1 Ioan 4:8). Deci familia divină era alcătuită din cei iubiţi de Tatăl, Iehova Dumnezeu.

 4. În ce sens faptul că Dumnezeu l–a dat pe Fiul său a însemnat mai mult decît pierderea unei asocieri personale, şi în folosul cui?

⁴ Atît de strînse erau legăturile dintre Iehova şi primul său Fiu născut, încît privarea lor de o asemenea asociere intimă era în sine o mare pierdere (Coloseni 1:15). Însă ‘darea’ acestui Fiu unic–născut însemna mai mult decît faptul că Dumnezeu se priva de o asociere personală cu ‘Fiul dragostei Lui’. Ea a mers pînă acolo încît Iehova a permis ca Fiul său să sufere moartea şi, astfel, să fie şters pentru un timp din existenţă ca membru al familiei universale a lui Dumnezeu. Aceasta a fost o moarte în folosul celor care nu fuseseră niciodată membri ai familiei lui Dumnezeu. Iehova nu putea oferi în folosul omenirii nevoiaşe un dar mai mare decît Fiul său unic–născut, pe care Scripturile îl identifică, de asemenea, ca fiind „începutul creaţiei lui Dumnezeu“. — Apocalipsa 3:14.

 5. a) În ce stare precară se aflau descendenţii lui Adam, şi ce pretindea justiţia lui Dumnezeu din partea unuia dintre fiii Săi fideli? b) Ce pretindea de la însuşi Dumnezeu cel mai mare dar oferit de el?

⁵ Primul cuplu uman, Adam şi Eva, nu şi–a păstrat locul de membri ai familiei lui Dumnezeu. Ei au ajuns în această stare în urma alungării lor din grădina Edenului, fiindcă păcătuiseră împotriva lui Dumnezeu. Nu numai că nu mai erau membri ai familiei sale, dar se şi aflau sub sentinţa de moarte. Aşadar, problema nu consta doar în readucerea descendenţilor lor într–o poziţie de favoare la Dumnezeu, ca membri ai familiei sale, ci şi în ridicarea sentinţei divine de moarte sub care se aflau. Potrivit modului în care operează justiţia divină, aceasta pretindea ca unul dintre fiii fideli ai lui Iehova Dumnezeu să sufere moartea ca înlocuire, sau răscumpărare. Deci se punea o mare întrebare: Era cel ales dispus să sufere în folosul oamenilor păcătoşi această moarte de înlocuire? De altfel, acţiunea aceasta pretindea un miracol din partea Dumnezeului Atotputernic. Ea pretindea şi ca iubirea divină să se manifeste într–o măsură inegalabilă. — Romani 8:32.

 6. În ce sens a putut Fiul lui Dumnezeu să satisfacă nevoile situaţiei în care se afla omenirea păcătoasă, şi ce a spus el în acestă privinţă?

⁶ Numai Fiul întîi–născut al lui Iehova putea corespunde nevoilor speciale ale situaţiei în care se afla omenirea păcătoasă. El reflectă atît de bine imaginea Tatălui său ceresc în ce priveşte manifestarea afecţiunii faţă de membrii familiei de origine divină, încît este fără egal printre fiii lui Dumnezeu. Întrucît toate celelalte creaturi inteligente au fost aduse în existenţă prin intermediul său, el avea, cu certitudine, o afecţiune incomensurabilă faţă de ele. În plus, iubirea este trăsătura predominantă a Fiului unic–născut — Isus Hristos — al lui Iehova, deoarece „el este reflectarea gloriei [lui Dumnezeu] şi reprezentarea exactă a însăşi fiinţei sale“ (Evrei 1:3, NW). Manifestînd dispoziţia de a exprima această iubire la cel mai înalt grad, prin faptul că urma să–şi dea viaţa în folosul omenirii păcătoase, Isus le–a spus celor 12 apostoli: „Fiul Omului n–a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să–Şi dea [sufletul, NW] ca preţ de răscumpărare pentru mulţi“. — Marcu 10:45; vezi şi Ioan 15:13.

 7, 8. a) Care a fost motivul pentru care Iehova l–a trimis pe Isus Hristos în lumea omenirii? b) În ce fel de misiune l–a trimis Dumnezeu pe Fiul său unic–născut?

⁷ Iehova Dumnezeu avea un motiv special de a–l trimite pe Isus în această lume sărăcită a omenirii. Acest motiv a fost iubirea divină, căci însuşi Isus a zis: „Atît de mult a iubit Dumnezeu lumea încît l–a dat pe Fiul său unic–născut, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă Dumnezeu l–a trimis pe Fiul său în lume nu pentru ca Fiul să judece lumea, ci pentru ca lumea să fie salvată prin el“. — Ioan 3:16, 17, NW.

⁸ Iehova l–a trimis plin de iubire pe Fiul său unic–născut într–o misiune de salvare. Dumnezeu nu l–a trimis pe Fiul său pe pămînt ca să judece lumea. Dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi fost trimis într–o astfel de misiune judiciară, perspectiva întregii omeniri ar fi fost tragică. Sentinţa judecăţii nefavorabile pe care ar fi pronunţat–o Isus Cristos asupra familiei umane ar fi fost condamnarea la moarte (Romani 5:12). Astfel, prin această expresie unică a iubirii divine, Dumnezeu a contracarat sentinţa de moarte pe care ar fi pretins–o justiţia propriu–zisă.

 9. Care era părerea psalmistului David faţă de felul de a da al lui Iehova?

⁹ Trăsătura dominantă a personalităţii lui Iehova Dumnezeu este iubirea, pe care el o exprimă şi o demonstrează în toate lucrurile. Iar în ce priveşte lucrurile bune, se poate spune pe bună dreptate că Dumnezeu dă aceste lucruri cu iubire şi din abundenţă închinătorilor săi fideli de pe pămînt. Aceasta era părerea psalmistului David cînd i–a spus lui Dumnezeu: „Cît de abundentă este bunătatea ta, pe care ai rezervat–o celor care se tem de tine! Pe care ai dat–o celor care se refugiază la tine, în faţa fiilor oamenilor“ (Psalmul 31:19, NW). În timpul domniei regelui David peste naţiunea Israel, ba chiar de–a lungul întregii sale vieţi ca membru al acestei naţiuni aleasă special de Dumnezeu, el a simţit deseori bunătatea lui Iehova şi a constatat că ea este abundentă.

Israelul a pierdut un mare dar de la Dumnezeu

10. De ce se deosebea Israelul antic de orice altă naţiune de pe pămînt?

¹⁰ Avîndu–l ca Dumnezeu pe Iehova, Israelul antic se deosebea de orice altă naţiune de pe pămînt. Prin intermediul profetului Moise, folosit ca mediator, Iehova i–a adus pe descendenţii lui Avraam, Isaac şi Iacov în legămînt cu el. El nu tratase în felul acesta cu nici o altă naţiune. De aceea psalmistul inspirat a putut să declare cu entuziasm: „El îi spune cuvîntul său lui Iacov, regulamentele şi hotărîrile sale judecătoreşti lui Israel. El nu a făcut în felul acesta cu nici o altă naţiune; cît despre hotărîrile sale judecătoreşti, ele nu le–au cunoscut. Lăudaţi–l pe Iah!“ — Psalmul 147:19, 20, NW.

11. Pînă cînd s–au bucurat israeliţii de o poziţie de favoare la Dumnezeu, şi cum a exprimat Isus schimbarea intervenită în relaţia dintre ei şi Dumnezeu?

¹¹ Naţiunea Israelului natural a continuat să se bucure de această relaţie de favoare cu Dumnezeu pînă în anul 33 e.n., cînd l–a respins pe Isus Hristos, care venise în calitate de Mesia. A fost, într–adevăr, o zi tristă pentru Israel cînd Isus a rostit cuvintele de jale „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De cîte ori am dorit să strîng pe copiii tăi, cum îşi strînge găina puii sub aripi, şi n–aţi vrut! Iată, vi se lasă casa pustie“ (Matei 23:37, 38). Cuvintele lui Isus arătau că naţiunea Israel, deşi fusese anterior favorizată de Iehova, pierduse un dar special de la Dumnezeu. În ce sens?

12. Cine erau ‘copiii Ierusalimului’, şi ce ar fi însemnat pentru Isus să–i strîngă laolaltă?

¹² Prin folosirea termenului „copiii“, Isus se referea numai la evreii circumcişi naturali care trăiau în Ierusalim şi reprezentau întreaga naţiune iudaică. Pentru Isus, faptul de a–i strînge laolaltă pe ‘copiii Ierusalimului’ ar fi însemnat să–i aducă pe aceşti ‘copii’ într–un nou legămînt cu Dumnezeu, legămînt în care el servea ca Mediator între Iehova şi aceşti evrei naturali (Ieremia 31:31-34). Lucrul acesta ar fi avut drept rezultat iertarea păcatelor, pentru că astfel de proporţii avea iubirea lui Dumnezeu (compară cu Maleahi 1:2). Acesta ar fi fost cu adevărat un mare dar.

13. La ce pierdere a dus respingerea Fiului lui Dumnezeu, dar de ce bucuria lui Iehova nu a slăbit?

¹³ În armonie cu Cuvîntul său profetic, Iehova a aşteptat suficient de mult pînă să acorde neevreilor darul de a deveni participanţi la noul legămînt. Dar prin respingerea lui Mesia, adică a propriului Fiu al lui Dumnezeu, naţiunea Israelului natural a pierdut acest dar mare. De aceea Iehova a contracarat respingerea Fiului său prin acordarea acestui dar celor din afara naţiunii iudaice. În felul acesta, bucuria lui Iehova ca Mare Donator a continuat cu aceeaşi intensitate.

Fericirea de a da

14. De ce este Isus Hristos cea mai fericită creatură din tot universul?

¹⁴ Iehova este ‘fericitul Dumnezeu’ (1 Timotei 1:11). Faptul de a da altora este unul dintre lucrurile care îl fac fericit. Iar în secolul I e.n., Fiul său unic–născut a spus: „Este mai ferice să dai decît să primeşti“ (Faptele 20:35). În armonie cu acest principiu, Isus a devenit cea mai fericită creatură a Creatorului întregului univers. În ce fel? Ei bine, prin faptul că şi–a depus viaţa în folosul omenirii, Isus Hristos a făcut cel mai mare dar, fiind, în acest sens, al doilea după însuşi Iehova Dumnezeu. De fapt, el este ‘fericitul Deţinător al puterii suverane’ (1 Timotei 6:15, NW). Isus exemplifică, astfel, ce a spus el, şi anume că există mai mare fericire în a da.

15. Ce fel de exemplu nu va înceta niciodată să fie Iehova, şi cum pot creaturile sale inteligente să simtă într–o anumită măsură fericirea sa?

¹⁵ Prin intermediul lui Isus Hristos, Iehova Dumnezeu nu va înceta niciodată să fie un Donator generos faţă de toate creaturile sale inteligente şi va fi întotdeauna pentru ele cel mai bun exemplu în ce priveşte faptul de a da. Aşa cum Dumnezeu găseşte plăcere în a da daruri bune altora, tot aşa a pus el spiritul de generozitate în inima creaturilor sale inteligente de pe pămînt. În felul acesta, ele reflectă şi imită personalitatea sa şi simt într–o anumită măsură fericirea sa (Geneza 1:26; Efeseni 5:1). Pe bună dreptate le–a zis Isus continuatorilor săi: „Daţi şi vi se va da; ba încă vi se va turna în sîn o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci, cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura“. — Luca 6:38.

16. La ce modalitate de a da se referea Isus în Luca 6:38?

¹⁶ Făcînd o practică din faptul de a da, Isus le–a furnizat un excelent exemplu discipolilor săi. El a spus că la o asemenea practică va exista o minunată reacţie din partea celor care primesc. În Luca 6:38, Isus nu s–a referit exclusiv la faptul de a face daruri materiale. El nu le–a spus discipolilor săi să urmeze un drum care îi va sărăci materialiceşte, ci i–a dirijat spre un drum care să le dea sentimentul împlinirii spirituale.

Fericirea veşnică asigurată

17. Ce dar minunat le–a dat Dumnezeu Martorilor săi în aceste ultime zile?

¹⁷ Ce dar minunat a făcut Iehova, Conducătorul întregii creaţii, Martorilor săi în aceste ultime zile! El ne–a dat vestea bună a Regatului său. Noi avem marele privilegiu de a fi proclamatori ai Regatului instaurat al lui Dumnezeu, Regat aflat în mîna Fiului său, care domneşte, Isus Hristos (Matei 24:14; Marcu 13:10). Faptul de a fi făcuţi Martori orali ai Dumnezeului Preaînalt este un dar incomparabil, iar cel mai bun mod în care putem să practicăm actul de a da, imitîndu–l pe Dumnezeu, este să împărtăşim altora mesajul Regatului înainte de a veni sfîrşitul acestui sistem rău de lucruri.

18. Ca Martori ai lui Iehova, ce trebuie să le dăm altora?

¹⁸ Apostolul Pavel s–a referit la greutăţile pe care le avea el de înfruntat în timp ce declara altora mesajul Regatului (2 Corinteni 11:23-27). Şi Martorii moderni ai lui Iehova au de înfruntat greutăţi şi renunţă la plăcerile personale în efortul de a da altora speranţa Regatului. Poate că nu înclinăm să mergem la uşile oamenilor, îndeosebi dacă sîntem timizi. Dar în calitate de continuatori ai lui Hristos, nu putem evita, sau ocoli, privilegiul de a da lucruri spirituale altora prin predicarea ‘acestei veşti bune a regatului’ (Matei 24:14, NW). Este nevoie să avem aceeaşi atitudine pe care a avut–o Isus. Cînd era în faţa morţii, s–a rugat astfel: „Tatăl Meu . . . , nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu“ (Matei 26:39). În ce priveşte faptul de a da altora vestea bună a Regatului, slujitorii lui Iehova trebuie să facă voia lui Dumnezeu, nu a lor — ce vrea el, nu ce ar putea voi ei.

19. Cine sînt Posesorii ‘locuinţelor veşnice’, şi cum ne putem împrieteni cu ei?

¹⁹ Acest fel de a da pretinde timp şi resurse din partea noastră, însă prin faptul că sîntem donatori pioşi, ne vom asigura o fericire veşnică. De ce? Deoarece Isus a zis: „Faceţi-vă prieteni prin intermediul bogăţiilor nedrepte [„bogăţiei lumeşti“, New International Version], pentru ca, atunci cînd acestea vă vor lipsi, ei să vă primească în locuinţele veşnice“ (Luca 16:9, NW). Obiectivul nostru trebuie să fie acela de a folosi „bogăţiile nedrepte“ pentru a ne face prieteni cu Posesorii ‘locuinţelor veşnice’. În calitate de Creator, Iehova posedă totul, iar Fiul său întîi născut este părtaş la această proprietate în calitate de Moştenitor al tuturor lucrurilor (Psalmul 50:10-12; Evrei 1:1, 2). Pentru a ne face prieteni cu ei, trebuie să folosim bogăţiile într–un mod care să ne procure aprobarea lor. Aceasta include şi faptul de a avea o atitudine corectă în ce priveşte utilizarea lucrurilor materiale în folosul altora (compară cu Matei 6:3, 4; 2 Corinteni 9:7). Ne putem folosi banii într–un mod potrivit, pentru a ne întări prietenia cu Iehova Dumnezeu şi cu Isus Hristos. De exemplu, noi facem acest lucru folosind cu bucurie ce avem pentru a veni în ajutorul celor care sînt într–adevăr la nevoie şi pentru a ne cheltui resursele ca să promovăm interesele Regatului lui Dumnezeu. — Proverbele 19:17; Matei 6:33.

20. a) De ce Iehova şi Isus ne pot introduce în „locuinţele veşnice“, şi unde se pot găsi aceste locuri? b) Ce privilegiu vom avea de–a lungul eternităţii?

²⁰ Fiind nemuritori, Iehova Dumnezeu şi Isus Hristos pot fi Prietenii noştri veşnici şi ne pot introduce în „locuinţele veşnice“. Aceasta se va petrece fie că ele vor fi în cer, împreună cu toţi îngerii sfinţi, fie că vor fi pe pămînt, în Paradisul restabilit (Luca 23:43). Toate acestea au devenit posibile prin darul — Isus Hristos — oferit de Dumnezeu cu iubire (Ioan 3:16). Iar Iehova Dumnezeu îl va folosi pe Isus pentru a continua să dea întregii creaţii, spre propria şi neasemuita Sa fericire. De fapt, pentru eternitate, sub suveranitatea universală a lui Iehova Dumnezeu şi sub domnia Fiului său unic–născut, Domnul şi Salvatorul nostru, Isus Hristos, vom avea noi înşine privilegiul de a da. Aceasta va avea drept rezultat fericire veşnică pentru toţi donatorii pioşi.

Vă mai amintiţi?

◻ Ce necesita din partea lui Dumnezeu cel mai mare dar al său?

◻ În ce fel de misiune şi–a trimis Dumnezeu Fiul?

◻ Cine este cea mai fericită creatură din univers, şi de ce?

◻ În ce fel vor trăi o fericire veşnică donatorii pioşi?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Dumnezeu l–a dat pe Fiul său în dar ca preţ de răscumpărare. Apreciaţi acest dar?

[Legenda fotografiilor de la pagina 12]

Căutaţi mai întîi Regatul lui Dumnezeu prin predicarea veştii bune şi prin sprijinirea acestei lucrări cu resursele voastre?