L-am slujit pe Dumnezeul încrederii
Relatată de Kimon Progakis
Era o seară foarte friguroasă a anului 1955. Soţia mea, Giannoula, şi cu mine am început să ne îngrijorăm din cauză că fiul nostru de 18 ani, George, nu se mai întorcea acasă de la chioşcul unde lucra. Dintr-o dată, un poliţist a bătut la uşa noastră. „Fiul dumneavoastră a fost lovit de un automobil în timp ce se întorcea cu bicicleta acasă şi a murit“, a spus el. Apoi s-a aplecat în faţă şi a şoptit: „Vă vor spune că a fost un accident, dar credeţi-mă, a fost ucis“. Preotul local şi câţiva lideri paramilitari conspiraseră uciderea lui.
ÎN ACEI ani, când Grecia era în perioada de refacere după lupte şi greutăţi, era periculos să fii Martor al lui Iehova. Cunoşteam personal puterea Bisericii Ortodoxe Greceşti şi a organizaţiilor paramilitare, deoarece, timp de peste 15 ani, fusesem un membru activ al lor. Permiteţi-mi să vă povestesc evenimentele care au dus la această tragedie din familia noastră, în urmă cu mai bine de 40 de ani.
Am crescut în Grecia
M-am născut în 1902 într-o familie bogată dintr-un sătuleţ situat în apropiere de oraşul Chalcis, în Grecia. Tatăl meu era activ în politica locală, iar membrii familiei noastre erau devotaţi Bisericii Ortodoxe Greceşti. Eu am devenit un cititor avid de cărţi politice şi religioase într-o perioadă în care majoritatea compatrioţilor mei nu ştiau carte.
Sărăcia şi nedreptăţile prevalente la începutul secolului al XX-lea au creat în mine dorinţa după o lume în care să existe condiţii mai bune. După părerea mea, religia trebuia să fie în măsură să îmbunătăţească situaţia tristă în care se aflau compatrioţii mei. Datorită înclinaţiei mele spre religie, oamenii influenţi din sat mi-au propus să devin preotul greco-ortodox al comunităţii noastre. Însă, deşi vizitasem multe mănăstiri şi purtasem discuţii îndelungate cu episcopi şi cu stareţi, nu mă simţeam pregătit sau dispus să accept o astfel de responsabilitate.
În mijlocul războiului civil
Ani mai târziu, în aprilie 1941, Grecia a ajuns sub ocupaţie nazistă. Odată cu aceasta a început o perioadă mizeră de crime, foamete, privaţiuni şi suferinţe umane de nedescris. A luat fiinţă o puternică mişcare de rezistenţă, iar eu m-am alăturat unei grupări de gherilă care lupta împotriva invadatorilor nazişti. Ca urmare, casei mele i s-a dat foc de mai multe ori, am fost împuşcat, iar recoltele mele au fost distruse. La începutul anului 1943, familia mea şi cu mine nu aveam de ales decât să fugim în sălbăticia munţilor. Am rămas acolo până la sfârşitul perioadei de ocupaţie germană, în octombrie 1944.
După plecarea germanilor au izbucnit lupte interne de natură politică şi civilă. Gruparea de rezistenţă din care făceam eu parte a devenit una dintre principalele forţe beligerante care au luat parte la războiul civil. Deşi mă atrăgeau idealurile comuniste de dreptate, egalitate şi camaraderie, realitatea m-a lăsat în cele din urmă complet deziluzionat. Întrucât aveam o poziţie înaltă în grup, am văzut cu propriii mei ochi că puterea tinde să-i corupă pe oameni. În pofida teoriilor şi a idealurilor aparent nobile, egoismul şi imperfecţiunea distrug cele mai bune intenţii politice.
Ceea ce m-a şocat mai mult a fost faptul că clerici ortodocşi aflaţi în tabere adverse în conflictul civil au ridicat arma pentru a-i ucide pe cei din propria lor religie! M-am gândit: ‘Cum pot spune aceşti clerici că îl reprezintă pe Isus Cristos, care a avertizat: «Toţi cei care scot sabia, de sabie vor pieri»?’ — Matei 26:52.
În 1946, în timpul războiului civil, eu m-am ascuns în apropierea oraşului Lamia, situat în centrul Greciei. Hainele îmi erau complet uzate, aşa că m-am hotărât să mă deghizez şi să merg în oraş la un croitor ca să-mi facă nişte haine noi. Când am ajuns, acolo se purta o discuţie aprinsă şi, nu după mult timp, m-am trezit vorbind nu despre politică, ci despre vechea mea iubire, religia. Observând cât de documentat eram, cei de faţă mi-au sugerat să vorbesc cu un anumit „profesor de teologie“. Au plecat imediat în căutarea lui.
Găsesc o speranţă de încredere
În discuţia care a urmat, „profesorul“ m-a întrebat pe ce anume îmi fundamentam convingerile. „Pe Sfinţii Părinţi şi pe Sinoadele Ecumenice“, am răspuns eu. În loc să mă contrazică, el şi-a deschis micuţa Biblie la Matei 23:9, 10 şi m-a rugat să citesc cuvintele lui Isus: „Şi «Tată» să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi îndrumători, căci Unul singur este Îndrumătorul vostru: Hristosul“.
Acest verset mi-a deschis ochii! Am înţeles că acest om spunea adevărul. Când s-a prezentat drept unul dintre Martorii lui Iehova, i-am cerut literatură ca să citesc. El mi-a adus cartea Lumină, care face un comentariu pe marginea cărţii biblice Apocalipsa, şi am luat-o cu mine în ascunzătoarea mea. Fiarele menţionate în Apocalipsa fuseseră mult timp un mister pentru mine, dar acum am aflat că acestea reprezentau organizaţiile politice din secolul al XX-lea. Am început să înţeleg că Biblia are o valoare practică pentru timpurile noastre şi că trebuia să o studiez şi să-mi modelez viaţa conform adevărurilor ei.
Prins şi închis
La puţin timp după aceea, soldaţii au năvălit în ascunzătoarea mea şi m-au arestat. Am fost aruncat într-o celulă întunecoasă. Întrucât fusesem declarat proscris de câtva timp şi eram urmărit, mă aşteptam să fiu executat. Acolo, în celulă, am fost vizitat de Martorul care vorbise prima dată cu mine. El m-a încurajat să am încredere absolută în Iehova, ceea ce am şi făcut. Am fost condamnat la şase luni de exil pe insula egeeană Ikaria.
La sosire m-am prezentat imediat nu ca un comunist, ci ca un Martor al lui Iehova. Printre exilaţi erau şi unii care învăţaseră adevărurile biblice, aşa că i-am găsit şi am studiat Biblia împreună cu regularitate. Ei m-au ajutat să obţin mai multă cunoştinţă din Scripturi şi o înţelegere mai clară despre Dumnezeul încrederii noastre, Iehova.
În 1947, când mi-a expirat perioada de condamnare, am fost chemat la biroul procurorului public. El mi-a spus că era impresionat de conduita mea şi că, în cazul în care ar mai trebui să fiu exilat vreodată, aş putea apela la mărturia lui. La sosirea în Atena, unde familia mea se mutase între timp, am început să mă asociez cu o congregaţie a Martorilor lui Iehova şi, nu după mult timp, mi-am simbolizat dedicarea la Iehova prin botez.
Acuzat de prozelitism
Zeci de ani Grecia i-a deferit justiţiei pe Martorii lui Iehova pe baza unor legi emise în 1938 şi 1939, legi care interziceau prozelitismul. Astfel, din 1938 până în 1992 s-au înregistrat 19 147 de arestări ale Martorilor din Grecia, iar tribunalele au emis sentinţe care au totalizat 753 de ani de închisoare, dintre care 593 au fost satisfăcuţi efectiv. Eu personal am fost arestat de peste 40 de ori pentru predicarea veştii bune a Regatului lui Dumnezeu şi, în total, am petrecut 27 de luni în diferite închisori.
Una dintre arestările mele a fost rezultatul unei scrisori pe care i-am trimis-o unui cleric greco-ortodox din Chalcis. În 1955, congregaţiile Martorilor lui Iehova fuseseră îndemnate să le trimită tuturor clericilor broşura Creştinătatea sau creştinismul — Care dintre ele este „Lumina lumii“? Unul dintre clericii de rang superior căruia i-am scris m-a dat în judecată pentru prozelitism. În timpul procesului, atât avocatul Martor, cât şi avocatul local au ţinut o pledoarie foarte abilă, explicând obligaţia pe care o au adevăraţii creştini de a predica vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu. — Matei 24:14.
Preşedintele completului de judecată l-a întrebat pe arhimandrit (demnitar bisericesc de rang inferior episcopului): „Aţi citit scrisoarea şi broşura?“
„Nu“, a răspuns el cu vehemenţă, „le-am rupt în bucăţi şi le-am aruncat imediat după ce le-am scos din plic!“
„Atunci cum puteţi spune că acest om a încercat să vă convertească?“, l-a întrebat preşedintele completului.
După aceea, avocatul nostru a dat exemple de profesori şi de alte persoane care au donat o mulţime de cărţi la bibliotecile publice. „Vreţi să spuneţi că acei oameni au încercat să-i convertească pe alţii?“, a întrebat el.
În mod evident, o astfel de activitate nu constituia prozelitism. I-am mulţumit lui Iehova când am auzit verdictul: „Nevinovat“.
Moartea fiului meu
Şi fiul meu George era hărţuit încontinuu, de obicei la instigarea clericilor ortodocşi. Şi el a fost arestat de multe ori datorită zelului tineresc cu care declara vestea bună a Regatului lui Dumnezeu. În cele din urmă, împotrivitorii s-au hotărât să scape de el şi, în acelaşi timp, să ne trimită un mesaj de intimidare nouă, celorlalţi, pentru a înceta să predicăm.
Poliţistul care a venit la noi acasă pentru a ne raporta moartea lui George a spus că preotul greco-ortodox local şi câţiva lideri paramilitari conspiraseră uciderea fiului nostru. Astfel de „accidente“ erau ceva obişnuit în acele timpuri periculoase. În pofida durerii pe care ne-a cauzat-o moartea lui, hotărârea noastră de a rămâne activi în lucrarea de predicare şi de a ne încrede în mod deplin în Iehova nu a fost decât întărită.
Îi ajutăm pe alţii să se încreadă în Iehova
Pe la jumătatea anilor ’60, soţia şi copiii mei obişnuiau să petreacă lunile de vară în satul de coastă Skala Oropos, situat la circa 50 de kilometri de Atena. Pe vremea aceea nu erau Martori acolo, aşa că le-am depus mărturie informală sătenilor. Câţiva dintre ţăranii de acolo au reacţionat favorabil. Întrucât oamenii lucrau aproape toată ziua la câmp, noi conduceam studii biblice cu ei seara târziu, iar unii dintre ei au devenit Martori.
Văzând cum Iehova ne binecuvântează eforturile, timp de 15 ani ne-am deplasat acolo în fiecare săptămână ca să conducem studii biblice cu cei interesaţi. Aproape 30 de persoane cu care am studiat acolo au progresat până la pasul botezului. La început s-a format o grupă de studiu, iar eu am fost numit să conduc întrunirile. Mai târziu, grupa a devenit o congregaţie, iar astăzi, în zona aceea, există peste o sută de Martori, care formează Congregaţia Malakasa. Ne bucurăm că patru dintre persoanele pe care le-am ajutat slujesc acum în calitate de miniştri cu timp integral.
O moştenire bogată
La puţin timp după ce mi-am dedicat viaţa lui Iehova, soţia mea a început să facă progrese spirituale şi s-a botezat. În timpul perioadei dificile de persecuţie, credinţa ei a rămas puternică, şi ea şi-a menţinut integritatea fermă şi neclintită. Ea nu s-a plâns niciodată de multele greutăţi pe care le-a suportat din cauza frecventelor mele întemniţări.
De-a lungul anilor, noi am condus multe studii biblice împreună, şi ea a fost foarte eficientă în a-i ajuta pe mulţi oameni, abordându-i cu simplitate şi entuziasm. În prezent, ea are un traseu cu reviste care include zeci de persoane cărora le distribuie cu regularitate Turnul de veghere şi Treziţi-vă!
În mare parte datorită sprijinului soţiei mele iubitoare, cei trei copii ai noştri aflaţi în viaţă şi familiile lor, care cuprind şase nepoţi şi patru strănepoţi, sunt activi cu toţii în serviciul lui Iehova. Chiar dacă ei nu au trebuit să înfrunte persecuţia şi opoziţia înverşunată de care am avut parte eu şi soţia mea, ei şi-au pus încrederea absolută în Iehova şi continuă să umble pe căile lui. Ce bucurie va fi pentru noi toţi să ne reîntâlnim cu iubitul nostru George, când va fi înviat!
Hotărâţi să ne încredem în Iehova
În toţi aceşti ani am văzut cum spiritul lui Iehova acţionează asupra poporului său. Organizaţia sa îndrumată de spirit m-a ajutat să înţeleg că nu ne putem încrede în eforturile oamenilor. Promisiunile lor pentru un viitor mai bun sunt deşarte, cântărind nu mai mult decât o mare minciună. — Psalmul 146:3, 4.
În pofida vârstei mele înaintate şi a problemelor grave de sănătate, ochii îmi sunt aţintiţi asupra realităţii speranţei Regatului. Regret efectiv anii pe care i-am dedicat religiei false şi încercării de a realiza condiţii mai bune prin mijloace politice. Dacă ar fi să iau viaţa de la început, fără îndoială aş alege din nou să-l slujesc pe Iehova, Dumnezeul încrederii.
(Recent, Kimon Progakis a adormit în moarte. El avea speranţă pământească.)
[Legenda fotografiei de la pagina 26]
O fotografie recentă a lui Kimon cu soţia lui, Giannoula