Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • Speranţa — Are vreo importanţă în viaţă?
    Treziți-vă! – 2004 | 22 aprilie
    • Speranţa — Are vreo importanţă în viaţă?

      DANIEL avea doar zece ani. Deşi era la o vârstă fragedă, el se lupta de un an cu cancerul. Medicii şi unii prieteni apropiaţi încetaseră să mai spere, însă Daniel nu şi-a pierdut speranţa. El spunea că, atunci când avea să se facă mare, voia să devină cercetător şi să descopere într-o bună zi un tratament pentru cancer. Optimismul lui se datora şi apropiatei vizite a unui medic specialist în tratarea formei rare de cancer de care suferea el. Însă, când a sosit ziua mult aşteptată, medicul a fost nevoit să-şi anuleze vizita din cauza vremii rele. Băieţelul şi-a pierdut orice speranţă, devenind pentru prima oară apatic. După numai câteva zile, el a încetat din viaţă.

      Povestea acestui copil a fost relatată de un cadru medical ce a studiat efectele speranţei şi ale deznădejdii asupra sănătăţii. Probabil aţi auzit şi voi de cazuri asemănătoare. Cineva în vârstă, de pildă, se află pe patul de moarte şi de mult timp aşteaptă cu nerăbdare un eveniment important: fie vizita unei persoane dragi, fie o simplă aniversare. Nu la mult timp după ce evenimentul are loc, persoana se stinge din viaţă. Ce se întâmplă în asemenea situaţii? Poate avea speranţa o putere atât de mare cum cred unii?

      Tot mai mulţi cercetători în domeniul medicinei emit ipoteza că optimismul, speranţa şi alte emoţii pozitive au într-adevăr un efect puternic asupra vieţii şi sănătăţii omului. Totuşi, părerile sunt împărţite. Unii cercetători consideră toate aceste supoziţii nimic mai mult decât simple concepţii populare, lipsite de un fundament ştiinţific. Ei preferă să creadă că afecţiunile fizice au numai cauze fizice.

      Bineînţeles, scepticismul privitor la importanţa speranţei nu e ceva nou. Cu mii de ani în urmă, când a fost întrebat cum ar defini speranţa, filozoful grec Aristotel a spus: „E un vis cu ochii deschişi“. Iar mai recent, omul de stat american Benjamin Franklin a făcut o observaţie cinică: „Cel ce se hrăneşte cu speranţe va muri de foame“.

      Dar care este atunci adevărul despre speranţă? Este ea o simplă iluzie, o încercare a oamenilor de a găsi alinare în vise fără noimă? Sau există motive întemeiate să credem că speranţa e mai mult decât un vis, ceva de care cu toţii avem nevoie pentru a ne bucura de sănătate şi fericire, ceva ce are un fundament real şi foloase reale?

  • De ce avem nevoie de speranţă?
    Treziți-vă! – 2004 | 22 aprilie
    • De ce avem nevoie de speranţă?

      CE S-AR fi întâmplat dacă Daniel, copilul răpus de cancer, despre care s-a vorbit în primul articol, nu şi-ar fi pierdut speranţa? Ar fi învins el boala? Ar mai fi oare azi în viaţă? Chiar şi cei mai înflăcăraţi susţinători ai ideii că speranţa ajută la vindecare nu s-ar hazarda să răspundă afirmativ. De aici tragem o concluzie importantă: puterea speranţei nu trebuie supraevaluată. Ea nu e un remediu universal, un panaceu.

      Într-un interviu acordat postului de radio şi televiziune CBS News, dr. Nathan Cherney a atras atenţia asupra pericolului de a supraevalua puterea speranţei în relaţiile cu pacienţii foarte bolnavi: „Au fost cazuri în care soţii îşi dojeneau soţiile spunându-le că nu au făcut suficientă meditaţie, că nu au gândit suficient de pozitiv“. Iată ce a adăugat el: „Această mentalitate a dat naştere unei false impresii de control asupra bolii, iar dacă sănătatea bolnavilor se înrăutăţeşte, oamenii tind să creadă că bolnavii respectivi nu au reuşit să ţină sub control dezvoltarea tumorii; dar impresia asta e greşită“.

      Cei ce se află în fazele terminale ale unei boli duc o luptă extenuantă. Adăugarea sentimentului de vinovăţie la povara deja imensă pe care o poartă e, cu siguranţă, ultimul lucru pe care ar vrea să-l facă membrii familiei. Ar trebui să tragem aşadar concluzia că speranţa nu are nici o valoare?

      Nicidecum. Medicul amintit mai înainte, de pildă, este specialist în medicina paliativă. Aceasta vizează tratamente prin care nu se urmăreşte combaterea directă a bolii sau prelungirea vieţii, ci o viaţă mai plăcută şi mai comodă pentru pacient atât timp cât lupta continuă. Aceşti medici cred cu tărie în valoarea tratamentelor ce au ca rezultat ridicarea moralului, chiar şi la cei grav bolnavi. Există nenumărate dovezi că speranţa poate îmbunătăţi starea psihică şi poate face chiar mai mult.

      Valoarea speranţei

      „Speranţa e o terapie eficientă“, afirmă dr. Gifford-Jones, autorul unor articole medicale. El a reanalizat diverse studii întreprinse cu scopul de a stabili valoarea sprijinului afectiv acordat pacienţilor aflaţi în ultimele faze ale bolii. Se presupune că acest fel de sprijin îi ajută pe oameni să fie mai optimişti şi să-şi păstreze o atitudine pozitivă. Deşi în urma unui studiu din 1989 s-a descoperit că cei ce primiseră un astfel de sprijin au trăit mai mult, rezultatele cercetărilor recente pe această temă nu au fost atât de concludente. Totuşi, studiile au confirmat că stările depresive şi durerea erau mai slabe la bolnavii care primeau sprijin afectiv.

      Să examinăm acum un alt studiu care s-a concentrat asupra efectului pe care îl au optimismul şi pesimismul în boala coronariană. Un grup de peste 1 300 de bărbaţi au fost examinaţi cu atenţie, urmărindu-se dacă erau optimişti sau pesimişti. Un studiu efectuat după zece ani a dezvăluit că mai bine de 12% dintre ei sufereau de o formă sau alta de boală coronariană. Numărul pesimiştilor depăşea numărul optimiştilor, proporţia fiind de aproape 2 la 1. Iată ce precizează Laura Kubzansky, lector la Facultatea de Sănătate Publică a Universităţii Harvard, specializată în probleme de sănătate şi comportament social: „Majoritatea dovezilor ce susţineau ideea că «gândirea pozitivă» are efecte benefice asupra sănătăţii erau incerte. Acest studiu însă furnizează primele dovezi medicale autentice potrivit cărora gândirea pozitivă aduce foloase în cazul bolilor de inimă“.

      Unele studii arată că cei care sunt de părere că nu au o sănătate bună se refac mai încet după o operaţie decât cei ce consideră că au o sănătate foarte bună. Optimismul a fost asociat chiar şi cu longevitatea. Un studiu a urmărit influenţa pe care o au asupra vârstnicilor părerile pozitive sau negative privitoare la îmbătrânire. Când cei în etate primeau mesaje scurte în care vârsta înaintată era asociată cu înţelepciunea şi cu experienţa, s-a observat că, după aceea, mersul lor era mai energic şi mai ferm. De fapt, aceste îmbunătăţiri au echivalat cu rezultatele ce s-ar fi obţinut în urma unui program de exerciţii fizice de 12 săptămâni!

      De ce aduc foloase sănătăţii speranţa, optimismul şi atitudinea pozitivă? Se pare că oamenii de ştiinţă şi medicii nu înţeleg încă mintea şi corpul omului suficient de bine ca să poată da răspunsuri categorice. Cu toate acestea, specialiştii care studiază această problemă pot face unele supoziţii pe baza experienţei dobândite. Iată ce precizează, de pildă, un profesor de neurologie: „E bine să fii fericit şi optimist. E o stare plăcută, care nu generează tensiuni prea mari, iar aceste condiţii sunt benefice pentru organism. E încă un lucru pe care oamenii pot să-l facă pentru a rămâne sănătoşi“.

      Această idee s-ar putea să li se pară inedită unor medici, psihologi şi oameni de ştiinţă. Totuşi, pentru cei ce studiază Biblia ea nu e nici pe departe nouă. Cu aproape 3 000 de ani în urmă, înţeleptul rege Solomon a fost inspirat să scrie următoarele: „O inimă veselă este [ca, NW] o bună doctorie, dar un duh mâhnit usucă oasele“ (Proverbele 17:22). Observaţi cât de realiste sunt cuvintele lui. Versetul nu spune că o inimă veselă îţi vindecă orice afecţiune, ci pur şi simplu că este „ca o bună doctorie“.

      De fapt, e logic să ne întrebăm: Dacă optimismul ar fi un medicament, ar exista vreun medic care să nu-l prescrie? Totuşi, optimismul nu are efecte benefice doar asupra sănătăţii.

      Optimismul, pesimismul şi viaţa noastră

      Cercetătorii au descoperit că oamenii optimişti trag multe foloase datorită atitudinii lor pozitive. Se pare că aceştia se descurcă mai bine la şcoală, la locul de muncă şi chiar în activităţile sportive. De exemplu, s-a efectuat un studiu asupra unei echipe de atlete. Antrenorii au făcut o evaluare temeinică doar a aptitudinilor atletice ale sportivelor. În acelaşi timp însă, au fost chestionate şi atletele, evaluându-se atent optimismul lor. Aşa cum s-a observat în final, optimismul sportivelor a fost un indicator mai bun al rezultatelor lor decât toate datele statistice puse la dispoziţie de antrenori. De ce are optimismul o influenţă atât de mare?

      Multe lucruri au fost clarificate după ce s-a studiat opusul optimismului: pesimismul. În urma experimentelor efectuate în anii ’60, s-a făcut o descoperire neaşteptată privitoare la comportamentul animalelor, fapt care i-a determinat pe cercetători să conceapă expresia „neputinţă dobândită“. Ei au descoperit că şi oamenii pot adopta un astfel de comportament. De exemplu, subiecţii testaţi au fost expuşi unui zgomot neplăcut şi li s-a spus că puteau să-l oprească apăsând mai multe butoane. Ei au reuşit să oprească zgomotul.

      Persoanelor din cel de-al doilea grup li s-a spus acelaşi lucru, însă apăsarea butoanelor nu a mai avut nici un efect. Aşa cum vă puteţi imagina, mulţi din grupul al doilea au fost cuprinşi de sentimente de neputinţă. Pe parcursul testelor ulterioare, participanţii nu mai voiau să treacă la acţiune. Erau convinşi că, indiferent ce ar fi făcut, lucrurile ar fi rămas neschimbate. Totuşi, cei optimişti din cel de-al doilea grup nu au adoptat această atitudine.

      Dr. Martin Seligman, care a contribuit la pregătirea acelor prime teste, s-a hotărât să-şi dedice viaţa studiului optimismului şi al pesimismului. El a studiat minuţios gândirea celor ce aveau înclinaţia de a se considera neputincioşi şi a tras concluzia că pesimismul e un impediment în multe activităţi ale vieţii. El chiar îi poate face pe oameni inactivi. Iată cum îşi rezumă Seligman descoperirile privitoare la pesimism şi efectele lui: „Douăzeci şi cinci de ani de studiu m-au convins că, dacă obişnuim să credem, asemenea pesimistului, că necazurile pe care le avem sunt din vina noastră, că acestea persistă şi că nu putem realiza nimic din cauza lor, atunci se vor abate asupra noastră mai multe necazuri decât dacă am gândi contrariul“.

      Aşa cum s-a mai spus, aceste concluzii le-ar putea părea inedite unora, însă pentru cei ce studiază Biblia ele nu sunt ceva nou. Observaţi ce spune acest proverb: „Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea“ (Proverbele 24:10). Într-adevăr, Biblia ne spune foarte clar că descurajarea şi gândurile negative ce o însoţesc îţi pot răpi puterea de a acţiona. Dar ce puteţi face ca să combateţi pesimismul şi să aveţi mai multă speranţă?

      [Legenda fotografiei de la paginile 4, 5]

      Speranţa vă poate aduce multe foloase

  • Putem combate pesimismul
    Treziți-vă! – 2004 | 22 aprilie
    • Putem combate pesimismul

      CUM priviţi dezamăgirile vieţii? În prezent, mulţi specialişti sunt de părere că în funcţie de răspunsul la această întrebare se poate stabili dacă cineva e optimist sau pesimist. Cu toţii trecem uneori prin încercări mari în viaţă, dar unii par să fie mai năpăstuiţi decât alţii. De ce reuşesc unii oameni să treacă cu bine peste greutăţi, gata să o ia de la capăt, pe când alţii se descurajează şi renunţă chiar şi după încercări oarecum minore?

      Imaginaţi-vă, de pildă, că vă căutaţi un loc de muncă. Mergeţi la un interviu şi sunteţi respins. Cum veţi considera această întâmplare? Probabil, vă veţi simţi respins ca persoană şi o veţi considera o problemă de durată, spunându-vă: „Nimeni n-o să angajeze pe unul ca mine. N-o să-mi găsesc niciodată un loc de muncă“. Sau, chiar mai rău, veţi permite ca această singură nereuşită să vă întunece orice aspect al vieţii, gândindu-vă: „Sunt un ratat. Nimeni n-are nevoie de mine“. Modul de a gândi reflectat în cele două situaţii vădeşte, fără umbră de îndoială, pesimism.

      Lupta împotriva pesimismului

      Cum poţi combate pesimismul? Un prim pas important ar fi să înveţi să recunoşti gândurile negative, iar următorul, să lupţi împotriva lor, încercând să găseşti explicaţii logice. De exemplu, chiar e adevărat că ai fost respins pentru că nimeni nu te-ar angaja? Sau, mai degrabă, angajatorul pur şi simplu căuta pe cineva cu altă calificare?

      Pornind de la lucruri concrete, identifică acele gânduri pesimiste care sunt reacţii exagerate. Înseamnă oare că, dacă ai fost respins o dată, chiar eşti un ratat? Gândeşte-te la alte aspecte ale vieţii, cum ar fi activităţile tale spirituale, relaţiile de familie sau prieteniile, în care ai avut parte de succes. Învaţă să-ţi înlături din minte gândurile întunecate, considerându-le simple „dramatizări“. La urma urmei, chiar eşti sigur că nu vei mai găsi niciodată un loc de muncă? Dar mai poţi face ceva pentru a combate gândirea negativă.

      Gândirea pozitivă şi obiectivele

      În ultimii ani, cercetătorii au elaborat o definiţie interesantă, deşi oarecum limitată, a speranţei. Ei spun că speranţa este convingerea că vei putea să-ţi atingi obiectivele. Aşa cum se va arăta în articolul următor, speranţa are o semnificaţie mai amplă. Totuşi, definiţia dată de ei pare a fi utilă în mai multe privinţe. Concentrându-ne asupra acestei faţete a speranţei, vom putea adopta o gândire pozitivă, orientată spre realizarea obiectivelor.

      Pentru a fi siguri că ne putem atinge obiectivele, trebuie să căpătăm experienţă în fixarea şi realizarea lor. Dacă consideri că nu ai o astfel de experienţă, ar fi bine să te gândeşti serios la obiectivele pe care ţi le stabileşti. Mai întâi de toate, ai vreun obiectiv? E foarte uşor să ne lăsăm prinşi în rutina şi eternul du-te-vino al vieţii, fără să ne oprim şi să ne gândim ce vrem de fapt de la viaţă sau ce anume contează mai mult pentru noi. Privitor la acest principiu practic de a ne stabili priorităţi în viaţă, Biblia a spus pe bună dreptate cu mult timp în urmă: ‘Asiguraţi-vă de lucrurile mai importante’. — Filipeni 1:10.

      Ne va fi mai uşor să ne fixăm obiective importante în diverse domenii, precum activităţile spirituale, familiale şi laice, după ce ne stabilim priorităţile. Pentru început, să ne asigurăm că nu avem prea multe obiective şi că nu sunt greu de atins. Uneori, când vedem că e prea dificil să realizăm un anumit obiectiv, ne-am putea descuraja şi probabil am fi tentaţi să renunţăm la el. Prin urmare, în loc să încerci să-ţi propui obiective mari, pe termen lung, străduieşte-te să te concentrezi asupra unora mai mici, pe termen scurt.

      „Dacă vrei poţi“, spune o zicală veche, dar care are un sâmbure de adevăr. După ce ne-am hotărât asupra unor obiective importante, avem nevoie şi de voinţă, adică dorinţa şi hotărârea de a ne strădui să le atingem. Ne-am putea consolida hotărârea reflectând la valoarea obiectivelor noastre şi la răsplăţile pe care le vom primi dacă ni le realizăm. Fireşte, obstacole vor apărea. Însă trebuie să le considerăm provocări, nu situaţii fără ieşire.

      Totuşi, trebuie să ne gândim şi la modalităţi practice de a ne atinge obiectivele. Scriitorul Rick Snyder, care a efectuat un studiu amplu asupra valorii speranţei, propune conceperea mai multor modalităţi de realizare a obiectivelor. Astfel, dacă o modalitate nu merge, putem recurge la o a doua sau la o a treia, şi aşa mai departe.

      Snyder mai recomandă să învăţăm când să înlocuim un obiectiv cu altul. Dacă ne cramponăm de un obiectiv în privinţa căruia efectiv nu mai putem face nimic, ne vom descuraja. Însă înlocuirea lui cu unul mai realist ne va da un nou motiv de a spera.

      În Biblie găsim un exemplu grăitor în această privinţă. Regele David dorea din tot sufletul să construiască un templu pentru Dumnezeul său, Iehova. Însă Dumnezeu i-a spus lui David că fiul său Solomon urma să aibă acel privilegiu. În loc să se mâhnească sau să încerce din răsputeri să schimbe această situaţie descurajatoare, David şi-a fixat alt obiectiv. El şi-a concentrat toate forţele asupra strângerii de fonduri şi de materiale ce aveau să-i fie necesare fiului său pentru a realiza proiectul. — 1 Împăraţi 8:17–19; 1 Cronici 29:3–7.

      Chiar dacă reuşim să fim optimişti şi să adoptăm o gândire pozitivă, orientată spre realizarea obiectivelor, s-ar putea să mai avem de făcut multe îmbunătăţiri în privinţa speranţei. În ce sens? Adesea, sentimentele de deznădejde ce ne copleşesc pot avea cauze ce nu depind deloc de noi. Dar cum ne putem păstra optimismul când ne gândim la problemele covârşitoare cu care se confruntă oamenii, probleme precum sărăcia, războaiele, nedreptăţile, ameninţarea crescândă a bolii şi a morţii?

      [Legenda fotografiei de la pagina 7]

      Dacă ai fost respins la un interviu pentru un loc de muncă mult dorit, tragi concluzia că nu vei mai avea niciodată o slujbă?

      [Legenda ilustraţiei de la pagina 8]

      Regele David a fost flexibil în privinţa obiectivelor

  • Unde putem găsi adevărata speranţă?
    Treziți-vă! – 2004 | 22 aprilie
    • Unde putem găsi adevărata speranţă?

      ŢI S-A oprit ceasul şi se pare că s-a stricat. Când vrei să-l duci la reparat, ai de ales dintre mai multe posibilităţi. Reclamele firmelor de reparat ceasuri abundă, ofertele fiind foarte variate, unele părând bune, altele contradictorii. Dar ce ai face dacă ai afla că un vecin de-al tău e chiar ingeniosul om ce a proiectat cu mulţi ani în urmă ceasul pe care-l ai? Mai mult, afli că e dispus să ţi-l repare gratuit. Alegerea e evidentă, nu-i aşa?

      Ceasul simbolizează capacitatea ta de a spera. Dacă îţi dai seama că eşti pe cale să îţi pierzi speranţa, cum li se întâmplă de fapt multora în aceste timpuri critice, încotro te vei îndrepta pentru ajutor? Mulţi oameni pretind că îţi pot rezolva problema, însă nenumăratele soluţii propuse ţi se par derutante şi contradictorii. Atunci, de ce să nu te îndrepţi în primul rând spre Cel care l-a înzestrat pe om cu capacitatea de a spera? Biblia spune că el „nu este departe de nici unul dintre noi“ şi chiar vrea să ne ajute. — Faptele 17:27; 1 Petru 5:7.

      O definiţie mai profundă a speranţei

      Conceptul de speranţă aşa cum îl găsim în Biblie este mai cuprinzător şi mai profund decât cel folosit de medici, oameni de ştiinţă şi psihologi. În Biblie, cuvintele originale traduse prin „speranţă“ înseamnă a aştepta cu nerăbdare şi a se aştepta la ceva bun. În esenţă, speranţa e fundamentată pe două elemente: dorinţa după ceva bun şi baza pentru a crede că acel lucru se va împlini. Speranţa pe care o găsim în Biblie nu e o simplă iluzie. Ea se bazează pe fapte şi dovezi.

      În această ordine de idei, speranţa e strâns legată de credinţă, care nu e credulitate religioasă, ci se bazează pe dovezi (Evrei 11:1). Totuşi, Biblia face distincţie între credinţă şi speranţă. — 1 Corinteni 13:13.

      Să dăm un exemplu: Când îl rogi pe un prieten bun să îţi facă un serviciu, speri că te va ajuta. Speranţa ta nu e lipsită de fundament, deoarece ai încredere în el: crezi că te va ajuta, pentru că îl cunoşti şi l-ai văzut acţionând cu bunătate şi generozitate în trecut. Credinţa şi speranţa ta sunt strâns legate, chiar interdependente, însă sunt distincte. Cum poţi avea o astfel de speranţă în Dumnezeu?

      Baza pentru a spera

      Dumnezeu este sursa adevăratei speranţe. În timpurile biblice Iehova a fost numit „nădejdea lui Israel“ (Ieremia 14:8). Iehova era speranţa israeliţilor în sensul că el era sursa oricărei speranţe sigure pe care o aveau. Această speranţă nu era o simplă iluzie, deoarece Dumnezeu le-a dat o bază solidă pentru a spera. În relaţiile lui cu israeliţii de-a lungul secolelor, el a dovedit că îşi duce la îndeplinire toate promisiunile. Iată ce a spus Iosua, un conducător al poporului Israel: „Recunoaşteţi . . . că nici unul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de DOMNUL Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit“. — Iosua 23:14.

      Iehova îşi ţine făgăduinţele şi acum, după mii de ani. Biblia conţine nenumărate promisiuni remarcabile făcute de Dumnezeu, precum şi o consemnare istorică exactă a împlinirii lor. Promisiunile lui profetice sunt foarte demne de încredere: ele au fost scrise în aşa manieră încât dau impresia că la data consemnării s-ar fi împlinit deja.

      Iată de ce putem numi Biblia cartea speranţei. Pe măsură ce studiem istoria relaţiilor lui Dumnezeu cu oamenii, baza speranţei noastre în el se consolidează. Apostolul Pavel a scris: „Toate lucrurile care au fost scrise mai înainte au fost scrise pentru instruirea noastră, pentru ca prin perseverenţa noastră şi prin mângâierea din Scripturi să avem speranţă“. — Romani 15:4.

      Ce speranţă ne oferă Dumnezeu?

      Când avem cea mai mare nevoie de speranţă? Nu atunci când ne moare cineva drag? Totuşi, mulţi tind să-şi piardă speranţa chiar în astfel de momente. La urma urmei, ce ar putea fi mai descurajator decât moartea? Ea ne pândeşte la tot pasul pe fiecare dintre noi. Nu o putem evita decât pentru un timp limitat şi suntem neputincioşi în faţa ei. Biblia o numeşte pe bună dreptate ‘ultimul duşman’. — 1 Corinteni 15:26.

      Aşadar, cum putem găsi speranţă în faţa morţii? Versetul biblic mai spune că acest duşman va fi ‘redus la nimic’. Iehova Dumnezeu este mai puternic decât moartea. El a dovedit acest lucru în repetate rânduri. Cum anume? Înviind morţi. Biblia vorbeşte despre nouă ocazii în care Dumnezeu şi-a folosit puterea pentru a readuce la viaţă persoane ce decedaseră.

      Într-o împrejurare cu totul remarcabilă, Iehova l-a împuternicit pe Fiul său, Isus, să-l învie pe bunul lui prieten, Lazăr, care murise de patru zile. Isus nu l-a înviat în secret, ci în public, în faţa unei mari mulţimi. — Ioan 11:38–48, 53; 12:9, 10.

      Probabil vă întrebaţi: De ce au fost aceşti oameni înviaţi? Nu au îmbătrânit ei după aceea, iar apoi au murit din nou? Ba da. Totuşi, cunoscând relatările despre înviere demne de încredere, precum cea despre Lazăr, avem nu numai dorinţa de a-i revedea în viaţă pe cei dragi ai noştri, ci şi motivul de a crede că aşa se va întâmpla. Cu alte cuvinte, avem o speranţă sigură.

      Iată ce a declarat Isus: „Eu sunt învierea şi viaţa“ (Ioan 11:25). El este Cel pe care Iehova îl va împuternici să facă învieri la scară mondială. Isus a spus: „Vine ceasul când toţi cei din mormintele de amintire vor auzi vocea [lui Cristos] şi vor ieşi afară“ (Ioan 5:28, 29). Într-adevăr, toţi cei ce dorm în moarte au perspectiva de a fi înviaţi la viaţă într-un paradis pământesc.

      Zugrăvind impresionantul tablou al învierii, Isaia a profeţit: „Morţii tăi vor trăi şi trupurile lor vor învia. Deşteptaţi-vă, tresăltaţi de bucurie, voi cei ce sălăşluiţi în pulbere! Căci roua ta este rouă de lumină şi pământul va naşte din nou pe cei adormiţi“. — Isaia 26:19, Biblia Galaction.

      Nu este mângâietoare această promisiune? Morţii se află în cel mai sigur loc posibil, asemenea unui copil în pântecele mamei. Într-adevăr, cei ce se odihnesc în mormânt sunt păstraţi perfect în memoria nemărginită a Dumnezeului cel Atotputernic (Luca 20:37, 38). Şi în curând vor fi readuşi la viaţă, revenind într-o lume fericită, primitoare, asemenea nou-născutului întâmpinat cu nerăbdare de familia-i plină de tandreţe! Aşadar, există speranţă chiar şi în ce priveşte moartea.

      Ce foloase îţi aduce speranţa

      Pavel ne învaţă multe privitor la valoarea speranţei. El a spus despre speranţă că este o componentă esenţială a armurii spirituale, şi anume coiful (1 Tesaloniceni 5:8). La ce s-a referit apostolul? În timpurile biblice, un soldat purta în luptă un coif de metal peste un capişon de piele sau de pâslă. Coiful amortiza majoritatea loviturilor la cap şi, prin urmare, acestea nu cauzau moartea soldatului. Atunci ce a vrut să spună Pavel? Aşa cum un coif protejează capul, la fel şi speranţa protejează mintea, facultăţile de gândire. Dacă ai o speranţă solidă, în armonie cu scopurile lui Dumnezeu, panica sau disperarea care te-ar putea cuprinde când treci prin încercări nu-ţi vor tulbura pacea minţii. Cine dintre noi, aşadar, nu are nevoie de un astfel de coif?

      Pavel a mai folosit o ilustrare sugestivă pentru a demonstra legătura dintre speranţă şi voinţa lui Dumnezeu. El a scris: „Această speranţă o avem ca o ancoră pentru suflet, sigură şi totodată fermă“ (Evrei 6:19). Supravieţuitor al mai multor naufragii, Pavel cunoştea bine valoarea ancorei. Când erau prinşi într-o furtună, marinarii aruncau ancora. Dacă aceasta se înfigea în fundul mării şi ţinea bine, vasul avea şansa să reziste furtunii. Altminteri exista pericolul să fie împins de vânturi înspre ţărm şi să se zdrobească de stânci.

      În mod asemănător, dacă promisiunile lui Dumnezeu sunt pentru noi o speranţă ‘sigură şi fermă’, atunci această speranţă ne poate ajuta să ţinem piept vremurilor furtunoase pe care le traversăm. Iehova promite că în curând va veni timpul în care oamenii nu vor mai fi năpăstuiţi de războaie, criminalitate, suferinţă sau chiar moarte (vezi chenarul de la pagina 10). Dacă speranţa va fi ancora noastră, nu vom ajunge în apele ameninţătoare ale dezastrului. De asemenea, ne vom simţi îndemnaţi să trăim potrivit normelor lui Dumnezeu în loc să cedăm spiritului haotic, imoral ce caracterizează lumea de azi.

      Speranţa pe care ne-o oferă Iehova te vizează personal. El doreşte să-ţi trăieşti viaţa aşa cum a vrut el iniţial. Voinţa lui este ca „orice fel de oameni să fie salvaţi“. În ce fel? În primul rând, fiecare trebuie „să ajungă la o cunoştinţă exactă a adevărului“ (1 Timotei 2:4). Editorii acestei reviste te îndeamnă să asimilezi cunoştinţa dătătoare de viaţă despre adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. Speranţa pe care o vei primi astfel de la Dumnezeu este net superioară oricărei speranţe pe care ai putea-o găsi în această lume.

      Având o asemenea speranţă, nu ar trebui niciodată să te simţi neputincios. Dumnezeu îţi poate da puterea de care ai nevoie pentru a-ţi atinge obiectivele ce sunt în armonie cu voinţa lui (2 Corinteni 4:7; Filipeni 4:13). Nu este aceasta speranţa de care ai nevoie? Aşadar, dacă vrei să ai speranţă, dacă o cauţi de mult timp, nu te descuraja. Iată speranţa! O poţi găsi!

      [Chenarul/Fotografia de la pagina 10]

      Motive de a spera

      Următoarele idei biblice te pot ajuta să-ţi întăreşti speranţa:

      ◼ Dumnezeu promite un viitor fericit.

      În Cuvântul său se spune că pământul va deveni un paradis mondial, locuit de o familie umană fericită şi unită. — Psalmul 37:11, 29; Isaia 25:8; Revelaţia 21:3, 4.

      ◼ Dumnezeu nu poate să mintă.

      El detestă orice fel de minciună. Întrucât e sfânt şi pur la modul absolut, Iehova nu poate să mintă. — Proverbele 6:16–19; Isaia 6:2, 3; Tit 1:2; Evrei 6:18.

      ◼ Dumnezeu are o putere nemărginită.

      Doar Iehova este atotputernic. Nimic din univers nu îl poate împiedica să-şi îndeplinească promisiunile. — Exodul 15:11; Isaia 40:25, 26.

      ◼ Dumnezeu vrea să trăieşti veşnic.

      — Ioan 3:16; 1 Timotei 2:3, 4.

      ◼ Dumnezeu are o atitudine pozitivă faţă de noi.

      El preferă să se concentreze asupra calităţilor şi eforturilor noastre, nu asupra defectelor şi eşecurilor (Psalmul 103:12–14; 130:3; Evrei 6:10). El speră că vom face binele şi e încântat când procedăm astfel. — Proverbele 27:11.

      ◼ Dumnezeu promite că te va ajuta să-ţi atingi obiectivele spirituale.

      Slujitorii săi nu ar trebui niciodată să se simtă deznădăjduiţi. Dumnezeu ne ajută oferindu-ne cu generozitate spiritul său sfânt, cea mai mare forţă din univers. — Filipeni 4:13.

      ◼ Speranţa în Dumnezeu nu e niciodată zadarnică.

      Întrucât e demn de încredere în sens absolut, el nu te va dezamăgi niciodată. — Psalmul 25:3.

      [Legenda fotografiei de la pagina 12]

      Speranţa ocroteşte mintea asemenea unui coif ce protejează capul

      [Legenda fotografiei de la pagina 12]

      Asemenea unei ancore, o speranţă cu o bază solidă poate da stabilitate

      [Provenienţa fotografiei]

      Prin amabilitatea René Seindal/Su concessione del Museo Archeologico Regionale A. Salinas di Palermo

Publicații în limba română (1970-2027)
Deconectare
Conectare
  • Română
  • Partajează
  • Preferințe
  • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
  • Condiții de utilizare
  • Politică de confidențialitate
  • Setări de confidențialitate
  • JW.ORG
  • Conectare
Partajează