Sunt toţi „creştinii“ creştini?

CÂŢI creştini există pe glob? Potrivit cu Atlas of Global Christianity, în 2010 existau aproape 2,3 miliarde. Dar în aceeaşi publicaţie se spune că aceşti creştini sunt împărţiţi în peste 41 000 de confesiuni, fiecare având propriile doctrine şi reguli de conduită. În faţa acestui număr ameţitor de religii „creştine“, nu este de mirare că unii oameni au ajuns să fie derutaţi sau chiar decepţionaţi. Probabil, ei se întreabă: Sunt cu adevărat creştini toţi cei care se declară creştini?

Să privim lucrurile şi dintr-o altă perspectivă. De obicei, când vrea să treacă graniţa, un turist trebuie să-şi declare cetăţenia. De asemenea, el trebuie să prezinte un document de identificare, cum ar fi paşaportul. În mod asemănător, nu este suficient ca un creştin adevărat să-şi declare credinţa în Cristos. El trebuie să aibă şi un „document de identificare“. În ce constă acesta?

Termenul „creştin“ a început să fie folosit după anul 44 e.n. Istoricul Luca a scris: „Prin îngrijire divină, discipolii au fost numiţi prima oară creştini în Antiohia“ (Faptele 11:26). Aşadar, cei care au fost numiţi creştini erau discipoli ai lui Isus. Ce trebuie să facă o persoană pentru a fi un discipol al lui Isus Cristos? Într-un dicţionar biblic se spune: „A-l urma pe Isus în calitate de discipol presupune a-ţi sacrifica în mod necondiţionat toată viaţa . . . pentru toată viaţa“ (The New International Dictionary of New Testament Theology). Prin urmare, un creştin adevărat este o persoană care urmează în mod absolut şi necondiţionat învăţăturile şi poruncile lui Isus, Întemeietorul creştinismului.

Putem găsi astfel de persoane în rândul celor ce se declară creştini în prezent? Cum a spus Isus că aveau să fie identificaţi adevăraţii săi continuatori? Vă invităm să analizaţi răspunsul Bibliei la aceste întrebări. În următoarele articole vom examina cinci afirmaţii ale lui Isus care îi caracterizează pe adevăraţii săi continuatori şi care ne ajută să-i identificăm. Vom observa cum au corespuns creştinii din secolul I cerinţelor menţionate de Isus şi vom încerca să vedem cine — dintre toţi cei care se declară creştini — corespunde acestor cerinţe în prezent.

„Rămâneţi în cuvântul meu“

„Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi într-adevăr discipolii mei. Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va elibera.“ (IOAN 8:31, 32)

Ce înseamnă aceasta? „Cuvântul“ lui Isus se referă la învăţăturile sale, care proveneau dintr-o sursă superioară. „Tatăl, care m-a trimis, mi-a poruncit ce să spun şi ce să vorbesc“, a zis Isus (Ioan 12:49). Într-o rugăciune adresată Tatălui său ceresc, Iehova Dumnezeu, Isus a spus: „Cuvântul tău este adevărul“. Isus a citat de multe ori din Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-şi susţine învăţăturile (Ioan 17:17; Matei 4:4, 7, 10). Aşadar, adevăraţii creştini ‘rămân în cuvântul’ lui Isus în sensul că acceptă Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, considerându-l „adevărul“ şi autoritatea supremă în ce priveşte convingerile şi practicile lor.

Cum au corespuns primii creştini acestei cerinţe? Apostolul Pavel, care a scris cele mai multe cărţi din Scripturile greceşti creştine, a avut respect faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, la fel ca Isus. El a scris: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos“ (2 Timotei 3:16). Bărbaţii creştini care aveau responsabilitatea de a-i instrui pe fraţii lor de credinţă trebuiau ‘să ţină strâns la cuvântul fidel’ al lui Dumnezeu (Tit 1:7, 9). Primii creştini au fost îndemnaţi să respingă ‘filozofia şi amăgirea deşartă’, care corespundeau ‘tradiţiei oamenilor, lucrurilor elementare ale lumii şi nu lui Cristos’ (Coloseni 2:8).

Cine corespunde acestei cerinţe în prezent? În Constituţia dogmatică despre revelaţia divină, adoptată de Vatican în 1965 şi citată în Catehismul Bisericii Catolice (paragraful 82), se spune: „Biserica [Catolică] nu-şi dobândeşte certitudinea cu privire la toate lucrurile revelate numai din Sfânta Scriptură. De aceea, atât Scriptura, cât şi Tradiţia trebuie primite şi venerate cu egală iubire şi consideraţie“. Un articol din revista Maclean’s citează cuvintele unei femei — cleric într-o biserică din Toronto (Canada) —, care a întrebat: „De ce trebuie să ne lăsăm îndrumaţi de o voce «revoluţionară» de acum două milenii? Avem şi noi idei strălucite, dar acestea îşi pierd din forţă deoarece ni se cere mereu să le punem în legătură cu Isus şi cu Scriptura“.

Referindu-se la Martorii lui Iehova, New Catholic Encyclopedia afirmă: „Pentru ei, Biblia este unica sursă a credinţei şi a regulilor de conduită“. Cu puţin timp în urmă, un bărbat din Canada a întrerupt-o pe o Martoră a lui Iehova în timp ce se prezenta. El i-a spus: „Ştiu cine sunteţi, pentru că dumneavoastră folosiţi Biblia“.

„Nu fac parte din lume“

„Lumea i-a urât, fiindcă ei nu fac parte din lume.“ (IOAN 17:14)

Ce înseamnă aceasta? Întrucât nu făcea parte din lume, Isus şi-a păstrat neutralitatea în conflictele sociale şi politice din vremea sa. El a spus: „Regatul meu nu face parte din lumea aceasta. Dacă regatul meu ar fi făcut parte din lumea aceasta, slujitorii mei ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar iată că regatul meu nu este de aici“ (Ioan 18:36). De asemenea, el i-a îndemnat pe continuatorii săi să respingă atitudinile, vorbirea şi conduita condamnate de Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 20:25–27).

Cum au corespuns primii creştini acestei cerinţe? Jonathan Dymond, autor de lucrări religioase, a spus că primii creştini „au refuzat să ia parte [la războaie], indiferent de consecinţe: batjocuri, închisoare sau moarte“. Ei au ales mai degrabă să sufere decât să-şi încalce neutralitatea. Primii creştini s-au remarcat şi prin normele lor morale. Iată ce le-a spus apostolul Petru creştinilor: „Fiindcă nu mai alergaţi cu ei pe această cale spre aceeaşi cloacă de depravare, sunt intrigaţi şi vă insultă“ (1 Petru 4:4). Istoricul Will Durant a scris despre creştini că „incomodau cu pietatea şi decenţa lor lumea păgână înnebunită după plăceri“.

Cine corespunde acestei cerinţe în prezent? În legătură cu neutralitatea creştină, o enciclopedie catolică afirmă: „Obiecţia de conştiinţă nu are justificare morală“ (New Catholic Encyclopedia). Un articol apărut în ziarul Reformierte Presse citează un raport al African Rights, o organizaţie pentru drepturile omului, potrivit căruia în genocidul care a avut loc în Rwanda în 1994 au fost implicate toate bisericile, „cu excepţia Martorilor lui Iehova“.

Referindu-se la Holocaustul nazist, un profesor a deplâns faptul că „niciun grup şi nicio organizaţie nu a protestat împotriva minciunilor, a cruzimii şi a atrocităţilor comise de nazişti“. După ce a stat de vorbă cu unii reprezentanţi ai Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite, el a scris: „Acum am primit răspunsul“. El a aflat că Martorii lui Iehova au rămas fermi în convingerile lor în pofida tratamentului dur la care au fost supuşi.

Ce putem spune despre normele morale? „Majoritatea tinerilor catolici din prezent nu sunt de acord cu învăţăturile bisericii în aspecte cum ar fi concubinajul şi relaţiile sexuale înainte de căsătorie“, afirmă revista U.S. Catholic. Revista citează un diacon, care a zis: „O mare parte [din tinerii catolici] — aş zice cu mult peste 50 la sută — trăiesc deja împreună înainte să se căsătorească“. Despre Martorii lui Iehova, The New Encyclopædia Britannica spune că aceştia „pun accent pe un înalt cod moral în ce priveşte conduita personală“.

„Să vă iubiţi unii pe alţii“

„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; aşa cum v-am iubit eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor şti toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi.“ (IOAN 13:34, 35)

Ce înseamnă aceasta? Cristos le-a spus continuatorilor săi să se iubească unii pe alţii aşa cum i-a iubit el. Cum i-a iubit Isus? Isus i-a iubit pe toţi oamenii. El nu a avut prejudecăţi faţă de cei din alte naţiuni şi nici faţă de femei, aşa cum aveau oamenii din vremea sa (Ioan 4:7–10). Iubirea l-a îndemnat pe Isus să manifeste spirit de sacrificiu. El şi-a folosit timpul şi energia pentru a-i ajuta pe alţii, renunţând de multe ori la propriul confort (Marcu 6:30–34). În final, Cristos le-a oferit oamenilor cea mai mare dovadă de iubire. El a spus: „Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă sufletul în folosul oilor“ (Ioan 10:11).

Cum au corespuns primii creştini acestei cerinţe? În secolul I e.n., creştinii se numeau unii pe alţii „frate“ şi „soră“ (Filimon 1, 2). În congregaţia creştină erau primiţi cu căldură oameni din toate naţiunile, întrucât creştinii considerau că „nu este nicio deosebire între iudeu şi grec, fiindcă peste toţi este acelaşi Domn“ (Romani 10:11, 12). După Penticosta din 33 e.n., discipolii din Ierusalim „îşi vindeau bunurile şi proprietăţile, iar ce primeau împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare“. Cu ce scop? Pentru ca discipolii botezaţi de curând să poată rămâne în Ierusalim şi ‘să persevereze în învăţătura apostolilor’ (Faptele 2:41–45). Ce i-a îndemnat să facă toate acestea? După mai puţin de 200 de ani de la moartea apostolilor, Tertulian a scris ce au spus alţii despre creştini: „Priviţi cum se iubesc unii pe alţii . . . şi cum sunt gata chiar să moară unii pentru alţii!“.

Cine corespunde acestei cerinţe în prezent? În cartea Istoria declinului şi a prăbuşirii Imperiului Roman se spune că, de-a lungul secolelor, cei care se declarau creştini şi-au făcut unii altora mult mai mult rău decât le-au făcut păgânii. Un studiu efectuat recent în Statele Unite a scos la iveală că oamenii religioşi — dintre care majoritatea se declară creştini — au prejudecăţi rasiale. Membrii unei confesiuni dintr-o anumită ţară nu au în general nicio legătură cu cei de aceeaşi religie din alte ţări. Astfel, ei nu au posibilitatea, sau poate nici dorinţa, de a-şi ajuta fraţii de credinţă aflaţi în nevoie.

În 2004, după ce statul Florida a fost lovit de patru uragane în două luni, preşedintele Comitetului pentru Operaţiuni de Urgenţă din Florida a vrut să se asigure că ajutoarele erau distribuite în mod corespunzător. El a spus că niciun alt grup nu era atât de bine organizat ca Martorii lui Iehova şi s-a oferit să le pună la dispoziţie tot ce le era necesar. În 1997, o echipă de ajutorare a Martorilor lui Iehova a mers în Republica Democratică Congo cu medicamente, alimente şi îmbrăcăminte pentru fraţii lor de credinţă şi pentru alte persoane care aveau nevoie de ajutor. Martorii din Europa donaseră ajutoare în valoare de un milion de dolari.

„Le-am făcut cunoscut numele tău“

„Le-am dezvăluit numele tău oamenilor pe care mi i-ai dat din lume . . . Le-am făcut cunoscut numele tău şi-l voi mai face cunoscut.“ (IOAN 17:6, 26)

Ce înseamnă aceasta? Isus a făcut cunoscut numele lui Dumnezeu folosindu-l în timpul serviciului său. Când citea din Scripturi, potrivit obiceiului său, foarte probabil că el pronunţa numele personal al lui Dumnezeu (Luca 4:16–21). El i-a învăţat pe continuatorii lui să se roage astfel: „Tată, să fie sfinţit numele tău“ (Luca 11:2).

Cum au corespuns primii creştini acestei cerinţe? Apostolul Petru le-a spus bătrânilor din Ierusalim că Dumnezeu scosese din naţiuni „un popor pentru numele său“ (Faptele 15:14). Apostolii şi ceilalţi discipoli le predicau oamenilor că „oricine va chema numele lui Iehova va fi salvat“ (Faptele 2:21; Romani 10:13). Ei au folosit numele divin şi în scrierile lor. Tosefta, o culegere de legi iudaice finalizată în jurul anului 300 e.n., spune în legătură cu scrierile creştine arse de împotrivitori: „Cărţile evangheliştilor şi cărţile minimilor [consideraţi a fi creştini evrei] nu trebuie salvate din foc, ci trebuie lăsate să ardă, . . . cărţile cu tot cu pasajele în care apare Numele Divin“.

Cine corespunde acestei cerinţe în prezent? În prefaţa la Revised Standard Version, o traducere a Bibliei aprobată de Consiliul Naţional al Bisericilor lui Cristos din Statele Unite, se spune: „Folosirea unui nume propriu pentru singurul şi unicul Dumnezeu, ca şi cum ar exista şi alţi dumnezei de care trebuia deosebit, a fost abandonată în iudaism înainte de era creştină şi este total nepotrivită pentru credinţa universală a Bisericii Creştine“. Astfel, numele divin a fost înlocuit cu titlul „DOMNUL“. Nu cu mult timp în urmă, Vaticanul le-a dat episcopilor catolici următoarea directivă: „În cântece şi în rugăciuni, să nu se adopte şi să nu se pronunţe numele lui Dumnezeu în forma tetragramei YHWHa“.

Cine foloseşte şi cine face cunoscut numele personal al lui Dumnezeu în prezent? Pe vremea când era adolescent şi locuia în Kârgâzstan, un tânăr pe nume Serghei a văzut un film în care se spunea că numele lui Dumnezeu este Iehova. Apoi, el n-a mai auzit acest nume zece ani. Mai târziu, după ce s-a mutat în Statele Unite, Serghei a fost vizitat de două Martore ale lui Iehova, care i-au arătat în Biblie numele lui Dumnezeu. Serghei a fost foarte încântat să afle că există un grup de oameni care folosesc numele Iehova. Este demn de remarcat că un dicţionar prestigios dă următoarea definiţie pentru „Iehova Dumnezeu“: „Divinitate supremă recunoscută de Martorii lui Iehova, singura la care ei se închină“ (Webster’s Third New International Dictionary).

[Notă de subsol]

„Această veste bună despre regat va fi predicată“

„Această veste bună despre regat va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile. Şi atunci va veni sfârşitul.“ (MATEI 24:14)

Ce înseamnă aceasta? Evanghelistul Luca a scris că Isus „mergea din oraş în oraş şi din sat în sat, predicând şi anunţând vestea bună despre regatul lui Dumnezeu“ (Luca 8:1). Chiar Isus a spus: „Trebuie să anunţ şi altor oraşe vestea bună despre regatul lui Dumnezeu, fiindcă pentru aceasta am fost trimis“ (Luca 4:43). El i-a trimis pe discipolii săi să predice vestea bună în oraşe şi în sate, iar mai târziu le-a spus: ‘Îmi veţi fi martori până în cea mai îndepărtată parte a pământului’ (Faptele 1:8; Luca 10:1).

Cum au corespuns primii creştini acestei cerinţe? Discipolii lui Isus au îndeplinit cu promptitudine misiunea încredinţată de el. „În fiecare zi, în templu şi din casă în casă, nu încetau să predea şi să anunţe vestea bună despre Cristos.“ (Faptele 5:42) Toţi creştinii predicau, nu doar un anumit grup. Istoricul August Neander a spus: „Celsus, primul care a scris împotriva creştinismului, a luat în derâdere faptul că cei ce prelucrau lâna, cizmarii, tăbăcarii, cei mai neinstruiţi şi mai simpli oameni erau predicatori zeloşi ai evangheliei“. În cartea sa, Les Premiers Siècles de L’Église (Primele secole ale Bisericii), Jean Bernardi a scris: „[Creştinii] trebuiau să ajungă peste tot şi să le vorbească tuturor. Pe drumuri şi în oraşe, în pieţe şi în case. Bine-veniţi sau nu. . . . Călătoreau pe uscat şi pe mare, până la marginile pământului“.

Cine corespunde acestei cerinţe în prezent? „Eşecul bisericii de a lua în serios predicarea şi instruirea oamenilor este unul dintre motivele crizei spirituale din prezent“, a scris preotul anglican David Watson. În cartea sa ¿Por qué se van los Católicos? (De ce pleacă catolicii?), José Luis Pérez Guadalupe a vorbit despre activitatea bisericilor evanghelice, adventiste şi a altor culte. El a spus despre membrii acestora: „Ei nu merg din casă în casă“. Despre Martorii lui Iehova, el a scris: „Ei merg în mod sistematic din casă în casă“.

În anuarul juridic Cato Supreme Court Review, 2001–2002, Jonathan Turley a făcut următorul comentariu interesant şi, în acelaşi timp, realist: „Când spunem «Martorii lui Iehova», cei mai mulţi se gândesc imediat la oameni care predică şi ne vizitează acasă la ore nepotrivite. Martorii lui Iehova merg de la uşă la uşă nu doar pentru a-şi răspândi credinţa, ci pentru că acest lucru este un aspect esenţial al credinţei lor“.

[Chenarul de la pagina 9]

Recunoaşteţi caracteristicile?

Având în vedere cerinţele biblice analizate în aceste articole, ce credeţi, cine corespunde în prezent caracteristicilor adevăratului creştinism? Deşi există zeci de mii de grupări şi de confesiuni care se declară creştine, amintiţi-vă ce le-a spus Isus continuatorilor săi: „Nu oricine îmi zice: «Doamne, Doamne» va intra în regatul cerurilor, ci acela care face voinţa Tatălui meu care este în ceruri“ (Matei 7:21). Persoanele care îi identifică pe cei ce fac voinţa Tatălui — adică pe cei ce corespund caracteristicilor adevăratului creştinism — şi li se alătură pot avea parte de binecuvântări veşnice sub Regatul lui Dumnezeu. Vă invităm să le cereţi Martorilor lui Iehova, cei care v-au oferit această revistă, mai multe informaţii despre Regatul lui Dumnezeu şi despre binecuvântările pe care le va aduce acesta (Luca 4:43).