Speră în Iehova
„Speră în Iehova şi respectă calea sa, şi el te va înălţa, ca să iei în stăpînire pămîntul. Cînd cei răi vor fi tăiaţi, tu vei vedea lucrul acesta.“ — PSALM 37:34.
1, 2. În ce situaţie se află omenirea şi cum sînt implicate în aceasta Naţiunile Unite?
ÎN DOMENIUL intelectual familia umană şi-a atins cel mai înalt nivel de dezvoltare. Datorită eforturilor ei, ea a ajuns în era nucleară. Puterea pe care o conţine atomul pare a fi în măsură să furnizeze energie din abundenţă, fapt care lasă să se întrevadă măreţe realizări la scară mondială. Dar, fapt paradoxal, acest progres a pregătit totodată calea spre ruinarea totală a speciei umane.
2 Cine sau ce a împiedicat pînă acum familia umană să se autodistrugă într-un holocaust nuclear? S-ar putea crede că Naţiunile Unite, care se laudă cu cele 159 de ţări membre. Însă aceste naţiuni conduse de diverse forme de guvernămînt sînt în dezacord unele cu altele, fiecare fiind convinsă că propria sa formă de guvernare este superioară, ba chiar cea mai bună. În consecinţă, chiar în sînul O.N.U. domneşte discordia, iar membrii săi sînt animaţi de orgoliu naţional şi de dorinţa de independenţă. În afară de aceasta, un anumit număr de naţiuni l-au respins pe Dumnezeu, devenind ateiste.
3. Ce deosebire există între modul în care îl vede creştinătatea pe Dumnezeu şi acela în care Dumnezeu însuşi şi-a stabilit identitatea?
3 Denumirea de creştinătate se aplică încă naţiunilor care nu vor să fie clasate drept lipsite de Dumnezeu sau ateiste, şi care îşi mărturisesc credinţa în Isus Cristos, acesta fiind asociat, în concepţia lor, cu „Dumnezeu Tatăl“ şi cu un „spirit sfînt“ personificat, în cadrul unei trinităţi ai cărei membri sînt consideraţi coegali sau identici. Dar Tatăl lui Isus l-a determinat pe profetul Isaia să scrie aceste cuvinte care stabilesc propria sa identitate: „Eu sînt Iehova. Acesta este numele meu; şi nu voi da gloria mea la nimeni altul, nici lauda mea imaginilor cioplite“ (Isaia 42:8). În cursul istoriei Iehova (sau Yahve, conform Bibliei Jerusalem) şi-a făcut o reputaţie incomparabilă.
4. De la ce anume este deviată omenirea de către Naţiunile Unite?
4 Naţiunile Unite nici nu au recunoscut, nici nu au glorificat numele lui Dumnezeu, cum s-ar fi cuvenit să facă. Ele nu au îndemnat omenirea care se află acum în cea mai critică situaţie, să spere în Cel care poartă acest nume. Totuşi el este numit, pe bună dreptate, „Dumnezeul speranţei“, fiindcă el a pus fundamentul singurei speranţe îndreptăţite pe care o poate nutri acum omenirea (Romani 15:13, Sfînta Scriptură, 1874). Această speranţă i-a întărit şi i-a susţinut pe mulţi oameni, bărbaţi şi femei, pînă în ziua de astăzi.
Speranţă — chiar de la început!
5. Cînd a fost pus fundamentul unei speranţe?
5 Fundamentul acestei speranţe a fost pus de la începutul istoriei omenirii; lucrul acesta a avut loc imediat înainte ca primii noştri părinţi să fi fost expulzaţi din locuinţa lor, grădina Eden, din Orientul Mijlociu. Relaterea, redactată în ebraică, în care este descrisă această grădină sau paradis, nu este nici fabulă, nici mit conceput de nişte oameni care s-au îndepărtat de la închinarea Creatorului lor. — Geneza 2:7 pînă la 3:24.
6. De ce a ajuns omenirea să aibă nevoie de o speranţă?
6 La mai bine de 4 000 de ani după aceea, apostolul creştin Pavel a scris sub inspiraţie divină: „Iată de ce, aşa cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, deoarece toţi au păcătuit“ (Romani 5:12). Într-o altă scrisoare a sa, Pavel l-a identificat astfel pe omul care se făcuse vinovat de lucrul acesta: „Aşa cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor fi readuşi la viaţă în Cristos“ (1 Corinteni 15:22). În capitolul al treilea al Evangheliei sale, medicul Luca urmăreşte linia genealogică a lui Isus înapoi pînă la Adam care, înainte de a fi fost expulzat din Eden, a auzit mesajul speranţei pronunţat de Iehova. — Luca 3:23–38.
7. Ce lucru încurajator a făcut Dumnezeu, în timp ce Adam era încă în viaţă?
7 Fireşte că ai dori să cunoşti conţinutul acelui mesaj al speranţei, dar, înainte de-a-i da citire, observă că Iehova este de multă vreme sursa acestei speranţe. La început Adam a fost fiul pămîntesc al lui Dumnezeu şi Dumnezeu i-a permis să dea naştere la urmaşi. Dacă prevezi pentru urmaşii tăi o gravă situaţie în viitor, tu ai vrea să-i încurajezi sau să le dai o speranţă, nu-i aşa? Dumnezeu a făcut ceva asemănător. După ce-a ascultat cuvintele de condamnare pe care Dumnezeu le-a pronunţat personal împotriva lui, Adam a auzit şi cuvintele prin care li se dădea o speranţă descendenţilor săi.
8. Cum a furnizat Geneza 3:15 o bază pentru speranţă?
8 Care au fost cuvintele pronunţate de Dumnezeul care insuflă speranţă? El i-a spus unui „şarpe“ implicat în păcatul lui Adam: „Voi pune duşmănie între tine şi femeie şi între sămînţa ta şi sămînţa ei. El îţi va strivi capul, iar tu îi vei strivi călcîiul“ (Geneza 3:14, 15). Te-ai putea întreba ce speranţă se întrezărea în aceste cuvinte. În primul rînd ele arătau că trebuia să fie strivit capul „şarpelui“.
9. Cine era „şarpele“ despre care se vorbeşte în Geneza 3:14, 15?
9 În Apocalips 12:9 citim: „Şi balaurul cel mare a fost azvîrlit, şarpele originar, cel numit Diavolul şi Satan, care induce în eroare întregul pămînt locuit; el a fost azvîrlit jos pe pămînt şi îngerii lui au fost azvîrliţi împreună cu el.“ Da, şarpele implicat în evenimentele petrecute în grădina Eden nu era altul decît creatura spirituală rea cunoscută sub numele de Satan Diavolul. Acest şarpe simbolic are sub autoritatea sa nu numai îngeri din cer, ci şi o „sămînţă“ pe pămînt, o „sămînţă“ care, la timpul potrivit, va fi nimicită împreună cu el.
10. Cum a confirmat Isus identitatea „şarpelui“?
10 Confirmînd identitatea Diavolului cu „şarpele“ care a provocat căderea primilor noştri părinţi, Isus Cristos le-a spus conducătorilor religioşi iudei din primul secol: „Voi sînteţi de la tatăl vostru Diavolul, şi doriţi să împliniţi dorinţele tatălui vostru. El a fost un ucigaş cînd a început şi nu a persistat în adevăr (. . .) Cînd spune o minciună, el vorbeşte potrivit propriilor sale înclinaţii, căci este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44). Isus i-a mai numit pe acei împotrivitori religioşi „progenitură de vipere“. — Matei 12:34; 23:33.
O speranţă vie
11. Ce motiv suplimentar de speranţă oferea Geneza 3:15?
11 Promisiunea divină potrivit căreia capul şarpelui simbolic trebuia să fie zdrobit reprezenta o autentică şi încurajatoare speranţă pentru întreaga familie umană care urma să vină în existenţă. Putem înţelege motivul acestei afirmaţii examinînd alte aspecte ale declaraţiei conţinută în Geneza 3:15. Identitatea ‘seminţei’ femeii despre care este vorba în acest pasaj, a fost învăluită mult timp în mister. Era însă limpede că Iehova Dumnezeu avea să pună duşmănie între această „sămînţă“ neidentificată şi şarpele simbolic împreună cu „sămînţa“ sa opusă lui Dumnezeu. ‘Seminţei femeii’ îi era promisă şi chiar garantată biruinţa, iar aceasta era pusă ca speranţă în faţa omenirii. Membrii familiei umane aveau deci motive să spere în venirea ‘seminţei femeii’.
12. Cu timpul, ce alte lucruri au fost dezvăluite cu privire la „sămînţa“ femeii?
12 În cursul secolelor, Dumnezeu a dezvăluit că această „sămînţă“ avea să fie Fiul său unic-născut, care a fost trimis pe pămînt pentru a deveni Mesia şi pentru a-şi oferi viaţa ca jertfă de răscumpărare (Geneza 22:17, 18; Galateni 3:16; 1 Ioan 2:2; Apocalips 5:9, 10). Din acest motiv, speranţa pe care o nutresc Martorii lui Iehova nu se bazează pe Naţiunile Unite, ci pe principalul Purtător de cuvînt al lui Iehova Dumnezeu, pe Isus Cristos cel viu. Noi putem avea toată siguranţa că Isus Cristos este viu, deoarece el a fost sculat din morţi şi s-a aşezat la dreapta lui Iehova în cer. După cum a spus Pavel, „dacă numai în legătură cu viaţa aceasta [viaţă care include şi secolul nostru al XX-lea] am sperat în Cristos, noi sîntem cei mai de plîns dintre toţi oamenii. Însă acum Cristos a fost sculat dintre cei morţi, primul rod dintre aceia care au adormit în moarte“ (1 Corinteni 15:19, 20). Aşa cum a demonstrat adeseori revista Turnul de veghere cu ajutorul Scripturilor, Regele Isus Cristos este întronat acum în ceruri. — Apocalips 11:15.
13, 14. În cine îşi pun Martorii lui Iehova speranţa şi ce fac ei în armonie cu acest fapt?
13 Bineînţeles că Isus nu l-a înlocuit pe Iehova ca izvor de speranţă pentru omenire. Psalmul 37:34 continuă să-şi păstreze valabilitatea: „Speră în Iehova şi respectă calea sa, şi el te va înălţa, ca să iei în stăpînire pămîntul. Cînd cei răi vor fi tăiaţi, tu vei vedea lucrul acesta.“ Este necesar deci să continuăm încă să sperăm în Iehova şi să-i îndemnăm pe toţi oamenii să nu-şi mai pună speranţa în instituţiile omeneşti.
14 În armonie cu acest fapt, Martorii lui Iehova sînt activi în 208 ţări, predicînd vestea bună a Regatului. Nimic nu-i poate împiedica să facă lucrul acesta. Instituţiile politice, ajutate şi îmboldite de organizaţiile religioase, nu au nici un drept divin de-a încerca să-i oprească. Noi putem continua să fim Martori ai lui Iehova şi să sperăm în el, ca David din Betleem, care a scris:
15. Ce fel de speranţă în Iehova avea regele David?
15 „Iehova este păstorul meu; nimic nu-mi va lipsi. Pe păşuni ierboase mă face să odihnesc; la apele odihnei mă conduce, sufletul meu îl întăreşte; el mă conduce pe cărări drepte, pentru numele său. Deşi umblu în valea umbrelor morţii, de nici un rău nu mă tem; căci tu cu mine eşti; toiagul şi sprijinul tău, ele mă mîngîie. Tu găteşti masa înaintea mea în faţa neamicilor mei, şi paharul meu plin este preste măsură. Numai fericirea şi îndurarea urmări-mă-vor toate zilele vieţii mele, şi locui-voi în casa lui Iehova zile îndelungate.“ — Psalm 23, Sfînta Scriptură, 1874.
16. De ce se poate spune că Isus avea aceeaşi speranţă pe care o avea şi David?
16 Regele David a fost păstorul spiritual prevăzut de Iehova pentru a păstori triburile Israelului antic, şi el s-a îngrijit ca Ierusalimul să devină capitala naţiunii, capitală în care fiul său Solomon a domnit timp de 40 de ani. Pe drept cuvînt, Isus Cristos a fost numit „fiul lui David“ (Luca 1:31; 18:39; 20:41). Dacă David a sperat în Iehova Dumnezeu, este logic deci că şi descendentul său pămîntesc, Isus Cristos, avea să spere în El. Şi aşa a şi fost.
17. Ce dovadă avem că Isus a sperat în Iehova?
17 Dovada că Isus Cristos, cel mai ilustru descendent al lui David, a urmat sfatul dat în Psalm 37:34 ne este furnizată de cuvintele pe care le-a pronunţat el pe stîlpul de tortură înainte de a muri: „Tată, în mîinile tale îmi încredinţez spiritul“ (Luca 23:46). El cita aici, şi împlinea totodată, cuvintele pe care David i le-a adresat lui Dumnezeu în Psalm 31:5: „În mîna ta îmi încredinţez spiritul.“ Speranţa lui Isus nu a fost înşelată, aşa cum nu a fost înşelată nici aceea a lui David. În a treia zi Cristos a fost înviat din morţi. Patruzeci de zile mai tîrziu el s-a reîntors la Tatăl său ceresc. La sfîrşitul timpurilor păgînilor, în 1914, Iehova l-a înălţat pe Fiul său în poziţia de Rege al pămîntului.
În prezent — un timp al speranţei
18. De ce este potrivit astăzi ca oamenii să aibă o speranţă?
18 Astăzi, cînd noul an 6014 A.M. (anno mundi — anul de la crearea lumii) poartă familia umană cu încă un pas înainte, în viitor, ce speranţă poate nutri omenirea? Această întrebare este cu atît mai potrivită cu cît am avansat 19 secole în era postbiblică şi cu cît s-a scurs atît de mult timp de cînd a scris David pasajul conţinut în Psalm 37:34.
19. Ce a făcut Iehova pentru Isus, fapt prin care ne-a dat speranţă?
19 Iehova, Dumnezeul Atotputernic, care l-a înviat pe Isus din morţi, i-a rezervat Fiului său un rol mult mai important decît acela pe care şi l-ar putea imagina mioapele fiinţe umane. Înviindu-l pe Fiul său unic-născut şi înălţîndu-l la dreapta sa în ceruri, Iehova Dumnezeu ne-a dat un motiv în plus de a vedea în El, în Iehova, o speranţă sigură, unica noastră speranţă. Aceasta poate însemna pentru noi viaţă eternă în fericire, aşa cum a scris Pavel sub inspiraţie divină: „Noi [sîntem] salvaţi în această speranţă.“ — Romani 8:24.
20. De ce putem spune că Iehova continuă să fie „Dumnezeul speranţei“?
20 Apostolul adaugă: „Dar speranţa care se vede nu este speranţă; căci atunci cînd cineva vede un lucru, mai speră în el? Dar dacă sperăm în ceea ce nu vedem, noi continuăm să aşteptăm cu răbdare“ (Romani 8:24, 25). Astfel, această speranţă originară este încă vie şi ea va fi realizată în curînd într-un mod glorios cu privire la omenire (2 Petru 3:13; Apocalips 21:4, 5). Pentru ca această speranţă le este oferită tuturor oamenilor, este normal că ea să le fie adusă la cunoştinţă tuturor. Aceasta este voinţa ‘Dumnezeului care dă speranţă’.
21, 22. Ce ne putem aştepta să facă naţiunile într-un viitor apropiat?
21 Acum, mai mult ca oricînd, este timpul stabilit de Dumnezeu pentru a-şi îndeplini această voinţă. Dar tocmai în această eră în care unele naţiuni membre ale O.N.U. au ajuns să stăpînească însuşi nucleul materiei, conducătorii acestor naţiuni nu simt necesitatea de a lăsa ca o inteligenţă superioară să rezolve problemele mondiale. — Compară Geneza 11:6.
22 Niciodată n-a avut religia tradiţională o atitudine atît de defensivă ca astăzi. Ea se află, ca să zicem aşa, cu spatele la zid, adică într-o situaţie extremă. Influenţa ei dezbinatoare trebuie eliminată. Biblia arată că elementele politice îşi vor afirma superioritatea şi vor divorţa de religiile parazite, care au căutat atît de mult timp să profite cît mai mult posibil de sistemul de lucruri mondial. Nu trebuie să ne surprindă deci faptul că elementele politice vor acţiona în felul acesta. Faptul că vor putea declanşa netulburate acest atac împotriva religiei va fi, din punctul lor de vedere, o dovadă că nu există un Dumnezeu care să merite să i se aducă închinare şi să fie slujit. Profeţiile arată că se vor întoarce apoi împotriva martorilor lui Dumnezeu care continuă să existe. Naţiunile se vor aştepta la o victorie totală şi uşor de repurtat asupra Martorilor lui Iehova în momentul final al campaniei lor împotriva lui Dumnezeu. — Apocalips 17:12–17; Ezechiel 38:10–23.
23, 24. Ce va face Iehova atunci cînd naţiunile vor declanşa atacul împotriva poporului său?
23 Naţiunile vor sfîrşi însă prin a cunoaşte o umilitoare înfrîngere pe care o merită aceia care îndrăznesc să intre în conflict cu Iehova al armatelor, care nu a pierdut niciodată vreo bătălie. În felul acesta se va dovedi cu toată claritatea că ele au servit scopurile principalului împotrivitor al singurului Dumnezeu adevărat, împotrivitor pe care Biblia îl numeşte „şarpele“, Satan, „dumnezeul acestui sistem de lucruri“. — 2 Corinteni 4:4.
24 Ce umilire va însemna aceasta pentru ele! Pretenţiile lor se vor dovedi a fi culmea obrăzniciei şi ele vor provoca dreapta indignare a Dumnezeului cerului şi al pămîntului. Iehova i-a putut spune neînsemnatului neam omenesc: „«Fiindcă gîndurile voastre nu sînt gîndurile mele şi căile mele nu sînt căile voastre», este declaraţia lui Iehova. «Fiindcă aşa cum cerurile sînt mai sus decît pămîntul, tot aşa căile mele sînt mai sus decît căile voastre şi gîndurile mele decît gîndurile voastre. Fiindcă aşa cum cade din ceruri ploaia torenţială, cît şi zăpada, şi nu se întoarce acolo fără să sature într-adevăr pămîntul şi fără să-l facă să producă şi să germineze, şi fără să dea într-adevăr sămînţă semănătorului şi pîine celui ce mănîncă, tot aşa se va dovedi a fi cuvîntul care iese din gura mea. El nu se va întoarce la mine fără rezultate, ci, în mod sigur, va executa ceea ce îmi face plăcere şi, cu siguranţă, va avea succes în lucrul pentru care l-am trimis.»“ — Isaia 55:8–11.
25. De ce avem toate motivele să-l privim pe Iehova drept „Dumnezeul speranţei“?
25 La fel ca omul, pe care l-a creat după imaginea sa, Iehova posedă o foarte vie sensibilitate. „Căci iată ce a spus Iehova al armatelor: «Pentru glorie m-a trimis el la naţiunile care vă jefuiau; căci cine vă atinge pe voi se atinge de pupila ochiului meu»“ (Zaharia 2:8). Trebuie deci ca Martorii lui Iehova să-şi pună toată nădejdea în Dumnezeu şi el nu-i va dezamăgi, fiindcă îşi va manifesta într-un mod grandios suveranitatea sa universală. El va dovedi, mai presus de orice discuţie, că el este Dumnezeul Cel Preaînalt, Atotputernic şi Etern care are puterea să îndeplinească cele mai înalte năzuinţe ale creaturilor sale pămînteşti şi cereşti. Aleluia! — Psalm 150:6.
Cum vei răspunde?
◼ De ce este înşelătoare speranţa naţiunilor?
◼ Fundamentul cărei speranţe l-a pus Dumnezeu în Geneza 3:15?
◼ Cum a considerat Isus sfatul conţinut în Psalm 37:34?
◼ Ce motive de a spera avem noi astăzi?
[Legenda fotografiei de la pagina 21]
Aşa cum oile îl urmează pe păstorul lor, tot la fel David a privit spre Iehova şi a sperat în el
[Provenienţa fotografiei]
Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.