Potrivit Bibliei
Prezintă vreun pericol practicarea magiei?
‘ATMOSFERA pare încărcată de mister. Brusc, liniştea este întreruptă de bătăile unei tobe. Toţi ochii privesc ţintă la doi bărbaţi în uniformă, înarmaţi cu muschete. Ridicând-şi armele de foc la umăr, ei ţintesc un magician chinez îmbrăcat extravagant. Acesta ţine în dreptul pieptului o farfurie de porţelan. Muschetele bubuie scoţând o flacără de foc. Într-o clipă, magicianul cade jos, sângerând puternic. Iluzia prinderii gloanţelor s-a transformat în tragedie.’ O defecţiune la mecanismul uneia dintre muschete a cauzat descărcarea acesteia, iar glontele a străpuns pieptul magicianului. Aşa relatează cartea Henry Gordon’s World of Magic.
Ce irosire a darului vieţii — totul de dragul suspansului, a emoţiilor şi a distracţiei ce însoţesc acest tip de magie. Acesta este modul în care reacţionaţi? Sau sunteţi de părere că acesta este pur şi simplu unul dintre riscurile ce decurg din realizarea unui astfel de spectacol? Indiferent care ar fi răspunsul dat, când acest truc a eşuat, rezultatul a fost fatal. Aceasta ne determină să ne întrebăm: Există vreun pericol mai subtil asociat cu practicarea magiei? Pentru a răspunde, să vedem care este originea acestei străvechi arte.
Influenţa magiei de-a lungul istoriei
Încă de la începutul istoriei, omul a fost fascinat şi influenţat de misterul care învăluie magia. Cuvântul „magie“ derivă din numele „magi“, dat unei caste sacerdotale persane din antichitate, specializată în activităţi legate de cult. În sens restrâns, magia înseamnă un efort de a controla sau obliga forţele naturale sau supranaturale să acţioneze la ordinul omului. În Egiptul secolului al XVIII-lea î.e.n. slujeau preoţi care practicau magia. Magia juca, de asemenea, un rol proeminent în religia vechilor caldeeni din Babilonia secolului al VIII-lea î.e.n. (Geneza 41:8, 24; Isaia 47:12–14; Daniel 2:27; 4:7). Această influenţă a fost predominantă printre vechii greci şi romani, pe tot parcursul evului mediu şi continuă să fie predominantă chiar şi în secolul nostru al XX-lea.
Diversele forme de magie ar putea fi clasificate în câteva moduri. În cartea sa The Magician, Robert A. Stebbins împarte magia în trei categorii.
Trei tipuri de magie
Magia mistică este „o expresie a ocultismului“. Ea pretinde că „evenimente sau procese care contravin cunoaşterii raţionale sau cunoaşterii ştiinţifice“ sunt „adevărate sau valabile“. Stebbins explică în continuare că „magia mistică este mâna dreaptă a necromanţiei, . . . a vrăjitoriei, alchimiei şi, în anumite împrejurări, a religiei“.
Cu magia frauduloasă, „practicienii manipulează sau exploatează percepţia spectatorilor cu privire la realitate spre propria lor glorie“. Ei sunt conştienţi că înşală publicul, dar, potrivit opiniei lui Stebbins, „ei îi încurajează pe cei care asistă la miracol să creadă altceva — să creadă că, în calitate de magicieni, ei au puteri supranaturale sau legături speciale cu fiinţe care posedă astfel de puteri“.
Magia distractivă îşi propune să inspire uimire prin intermediul unor trucuri fascinante. Ea include cinci procedee de bază care se întrepătrund: „magia scenică, magia în cadrul unui grup restrâns, prestidigitaţia, iluzionismul şi telepatia“.
Prezintă vreun pericol pentru creştini?
Să examinăm mai întâi magia mistică. Magia mistică este practicată în diverse moduri. De exemplu, există satanişti care practică atât magia „neagră“, cât şi magia „albă“. Magia „neagră“ include farmece, blesteme speciale şi deochiul pentru a cauza necazuri duşmanilor cuiva. Pe de altă parte, magia „albă“ îşi propune să producă rezultate bune dezlegând farmecele şi anulând blestemele. Însă, ambele sunt expresii ale ocultismului sau ale misticismului. Uneori se recurge la acest tip de magie chiar pentru a încerca să se obţină o recoltă bună sau o victorie sportivă. Cu toate acestea, referitor la acest tip de magie spiritistă, Biblia spune clar: „Să nu cercetaţi semnele prevestitoare şi să nu practicaţi magia“. — Leviticul 19:26, NW; Deuteronomul 18:9–14; Faptele 19:18, 19.
În ce constă pericolul prezentat de magia frauduloasă? Chiromanţii, ghicitorii şi vindecătorii prin credinţă, pentru a nu menţiona decât câţiva, fac uz de magia frauduloasă pentru a-şi promova propriile interese. Nu trăiesc ei în minciună prin profesia lor? Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Să nu minţiţi, nici să nu vă înşelaţi unii pe alţii“. — Leviticul 19:11.
The Encyclopedia Americana afirmă: „În unele împrejurări, acţiunile magice pot servi la dominarea spiritelor“. Am dori noi să ne expunem răului cauzat de spiritele demonice implicându-ne fie şi indirect în această sferă? Când li se oferă ocazia, demonii pot profita de noi şi o vor face. Ei caută ‘momente favorabile’ şi sunt neobosiţi în eforturile lor. — Luca 4:13, NW; Iacov 1:14.
Maestrul în arta înşelătoriei şi a iluzionismului nu este nimeni altul decât Satan Diavolul. El practică această artă chiar de la prima sa reprezentaţie realizată în faţa unei fiinţe umane în grădina Edenului (Geneza 3:1–19). Care creştin ar dori să i se asemene? Dimpotrivă, creştinii sunt sfătuiţi să ‘urmeze exemplul lui Dumnezeu’ şi să se ‘supună [ei înşişi] . . . lui Dumnezeu; dar să se împotrivească Diavolului’. — Efeseni 5:1; Iacov 4:7.
Majoritatea oamenilor asociază însă cuvântul „magie“ cu distracţia. O persoană ar putea crea iluzii folosindu-şi mâinile (prestidigitaţie), fiind conştient că adesea mâna este mai rapidă decât ochiul. S-ar putea să nu fie obiecţii biblice în acest sens. Însă, dacă este vorba de magie ocultă, ar dori vreodată un creştin să dea impresia că posedă unele puteri inexplicabile, supranaturale? Sau dacă alţii au o impresie proastă despre reprezentaţia „magică“, nu ar trebui oare ca un creştin să se abţină de la astfel de distracţii pentru a nu-i poticni pe alţii (1 Corinteni 10:29, 31–33)? În plus, există pericolul potenţial ca o persoană să fie tentată să meargă mai departe, implicându-se în artele magice mai misterioase.
Aşadar, când un tip de magie este în mod clar legat de spiritism, adevăraţii creştini vor evita cu înţelepciune să o practice. Mai mult decât atât, în toate aspectele vieţii sale — indiferent că este vorba de locul de muncă, de recreere sau de distracţie — un creştin va trebui să-şi păstreze „o conştiinţă curată“, o conştiinţă care nu permite nici o ofensă la adresa lui Dumnezeu sau a omului. — 1 Petru 3:16; Faptele 24:16.
[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 28]
The Bettmann Archive