parcursul a două secole, Marea Britanie apărea în 1763 ca cea mai mare putere comercială şi colonială a lumii“ (Modern Europe to 1870). „În 1763 Imperiul Britanic stăpînea lumea ca o Romă reînsufleţită şi mărită.“ „Din războaiele de la mijlocul secolului ea a ieşit drept cel mai mare imperiu şi drept cea mai viguroasă — dar şi cea mai detestată — putere din lume“ (Navy and Empire [Marină şi imperiu] de James L. Stokesbury). Da, acest ’corn mic‘ crescuse şi devenise a şaptea putere mondială din istoria biblică.

Britanicii au înaintat în susul Nilului şi au traversat Fluviul Zambezi. Au intrat în Birmania Superioară, în Borneo de Nord, şi în insulele Pacificului. În plus, ei au colonizat Canada, Australia, Noua Zeelandă şi coasta estică a Americii de Nord. „Imperiul Roman era un imperiu izolat“, spune James Morris în cartea sa Pax Britannica (Pacea britanică). „Imperiul Britanic era întins pe tot pămîntul“, adaugă el. Acest imperiu a devenit cel mai întins imperiu din istoria omenirii, cuprinzînd aproape un sfert din suprafaţa pămîntului şi mai mult de un sfert din populaţia lui. Se spunea că soarele nu apunea niciodată pe întinderea acestui imperiu.

O putere dublă

În cartea Revelaţia (Apocalips) această a şaptea putere mondială a fost descrisă ca avînd „două coarne ca de miel“ (Apocalips 13:11). Dar de ce două coarne? Deoarece Imperiul Britanic şi noua naţiune americană, unite printr–o limbă, o politică şi principii comune, aveau să colaboreze în scurt timp. Ele au devenit, în multe privinţe, o dublă putere mondială anglofonă.

William B. Willcox scoate în evidenţă în cartea sa Star of Empire că, în secolul al XIX–lea, Statele Unite au fost „izolate de Europa de către flota britanică“. El adaugă: „Timp de un secol Statele Unite au putut să devină o mare putere, fără să posede armată sau marină — decît în timpul războiului de secesiune —, lucruri prin care a fost cunoscută orice altă mare putere.“ America „a putut să–şi permită izolarea deoarece Royal Navy [marina Marii Britanii] i–a servit de tampon împotriva puterilor europene“. Mai tîrziu Statele Unite au devenit şi o mare putere militară.

Un exemplu remarcabil al colaborării anglo–americane ne este furnizat de ceea ce s–a petrecut la 6 iunie 1944 cînd cursul celui de al II–lea război mondial s–a schimbat în nordul Europei. În ziua aceea 156 000 de soldaţi aparţinînd trupelor aliate (britanici, americani şi alţii) au pătruns în Europa. Operaţiunile forţelor aliate au fost conduse de Montgomery, un mareşal englez, sub comandantul suprem Eisenhower, un general american. În plus, bombele atomice care au pus capăt războiului cu Japonia au fost rodul eforturilor comune depuse de oamenii de ştiinţă britanici şi americani.

După cum s–a subliniat în cotidianul Los Angeles Times din 5 mai 1986, chiar şi în timp de pace Marea Britanie şi America au colaborat „în domenii atît de delicate cum sînt informaţiile şi tehnologia nucleară.“ Împreună cu Canada, Australia şi Noua Zeelandă, care li s–au ataşat mai tîrziu, ele „au împărţit globul în zone de responsabilitate în care fiecare este însărcinat să primească informaţii şi să consimte să comunice celorlalţi chiar şi cele mai secrete informaţii“. Ziarul mai menţiona că, deşi relaţiile dintre ele „nu au fost întotdeauna dintre cele mai bune“, ele „s–au remarcat mai mult prin aspectele lor pozitive decît prin cele negative.“

Cele mai multe dintre coloniile britanice şi–au obţinut independenţa şi fac astăzi parte din Commonwealth. Deşi imperiul poate nu mai există, puterea mondială anglo–americană rămîne. Totuşi, ea nu mai are decît „puţin timp“, comparativ cu multele secole în care puterea precedentă, Roma, şi–a exercitat stăpînirea. — Apocalips 17:10.

O nouă stăpînire mondială

Profeţia lui Daniel cu privire la marile puteri mondiale şi–a dovedit veridicitatea de–a lungul acestor 2 500 de ani de istorie, de la sfîrşitul secolului al VI–lea î.e.n. pînă în epoca noastră, dominată de a şaptea putere mondială. Deci putem avea încredere în ceea ce a mai rămas să se împlinească din această profeţie. Cel mai surprinzător este faptul că ea nu mai menţionează nici o altă putere mondială omenească. Apocalipsul indică, de asemenea, că nu vor fi decît şapte asemenea puteri.b Dar ce urmează să se întîmple?

Capitolul 7 din cartea Daniel, care vorbeşte despre aceste puteri mondiale, relatează în continuare despre un eveniment şi mai uluitor: o schimbare radicală în modul de guvernare a pămîntului. Guvernele umane care au eşuat trebuie să dispară, pentru a ceda locul unui guvern ceresc drept.

Viziunea pe care a primit–o Daniel i–a permis acestuia să vadă magnificul tron ceresc al ’Celui vechi în zile‘, Iehova Dumnezeu, înaintea căruia a fost adus „cineva ca un fiu al omului“, — Isus Cristos cel înviat.c Iată ce relatează Daniel: „I s–a dat stăpînire şi demnitate şi un regat, ca să îi slujească toate popoarele, grupurile naţionale şi limbile. Stăpînirea sa este o stăpînire de o durată indefinită, care nu va trece, iar regatul său un regat care nu va fi distrus.“ — Daniel 7:9, 10, 13, 14.

Cu ani înainte, Daniel avusese deja o viziune profetică referitoare la aceleaşi puteri mondiale. În ea citim următoarele: „În zilele acelor regi, Dumnezeul cerului va instaura un regat care nu va fi distrus niciodată (...) El va zdrobi toate aceste regate [omeneşti] şi le va pune capăt şi el însuşi va dăinui pentru timpuri indefinite. (...) Iar visul este sigur şi interpretarea lui este demnă de încredere.“ — Daniel 2:44, 45.

Acest Regat, care este un guvern de origine divină, este acelaşi Regat pentru care ne–a învăţat Isus să ne rugăm cînd a spus: „Voi deci trebuie să vă rugaţi astfel: «Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău. Să vină Regatul tău. Să se înfăptuiască voinţa ta pe pămînt ca şi în cer.»“ — Matei 6:9, 10.

Cît de fericiţi vor fi locuitorii pămîntului sub acest guvern! Exploatarea şi modul imperfect de acţiune al oamenilor vor fi înlocuite de dreptate şi de principiile înalte ale lui Dumnezeu. În ultimul articol din această serie vom examina modul în care va guverna acest Regat.

Lungul marş al puterilor mondiale se apropie de sfîrşit

Biblia vorbeşte despre şapte mari puteri care s–au succedat de–a lungul miilor de ani de istorie umană. Articolele precedente din această serie au arătat că noi trăim în timpul ultimei dintre aceste puteri: puterea mondială anglo–americană. — Apocalips 17:9, 10.

Această putere este prezentată în cartea Apocalipsul, sub forma unei fiare cu „două coarne“, de unde deducem că este vorba despre o dublă putere mondială. Ea „le spune celor care locuiesc pe pămînt să facă o imagine“ a fiarei politice care reprezintă ansamblul celor şapte puteri mondiale. — Apocalips 13:11, 14.

Cum s–au împlinit aceste profeţii, şi ce importanţă au ele pentru noi? Articolul care urmează se străduieşte să răspundă acestor întrebări.

DUPĂ terminarea primului război mondial, care lăsa în urma lui amintirea a patru ani de groază, preşedintele Statelor Unite, Woodrow Wilson, şi primul–ministru al Marii Britanii, David Lloyd George, au propus crearea unei „Ligi a Naţiunilor“. Scopul acestei organizaţii era acela „de a stabili pacea şi securitatea internaţională“ şi de a împiedica repetarea unui război atît de crud.

Identitatea celor doi bărbaţi care au luat această iniţiativă este demnă de reţinut, deoarece este vorba despre conducătorii celei de–a şaptea puteri mondiale din istoria biblică, dubla putere anglofonă anglo–americană. Prin acest amănunt şi prin încă multe altele, această organizaţie pentru pace şi securitate internaţională corespundea într–un mod uimitor descrierii pe care cartea Apocalipsul o face „celui de–al optulea rege“ care trebuia să se ridice pentru puţin timp şi a cărui ascensiune şi cădere trebuiau să se realizeze în epoca noastră. Să examinăm cîteva dintre punctele comune pe care le au această organizaţie şi descrierea din Apocalips. — Apocalips 17:11.

Profeţia arată că o „fiară“ cu „două coarne ca de miel“ le va spune „celor care locuiesc pe pămînt să facă o imagine“ a fiarei care are şapte capete, ce reprezintă cele şapte mari puteri din istoria biblică.