Să ne însuşim semnificaţia profundă a celor două cărţi ale Regilor
ODATĂ, în timp ce vorbea în oraşul său natal, Nazaret, Isus a provocat prin cuvintele sale o reacţie surprinzător de vehementă. Se pare că locuitorii Nazaretului erau surprinşi de faptul ca Isus nu făcuse aici tot atîtea minuni ca şi în alte oraşe. Explicîndu-le motivul, Isus a folosit două exemple scripturale. Iată ce a spus el:
„Adevărat vă spun că nici un profet nu este acceptat în ţinutul său natal. De pildă, vă spun adevărat că au existat în Israel multe văduve în zilele lui Ilie, atunci cînd cerul a fost închis timp de trei ani şi şase luni, astfel încît o mare foamete s-a abătut asupra ţării întregi, şi totuşi Ilie nu a fost trimis la nici una dintre femeile acelea, ci numai la o văduvă din Sarepta, în ţara Sidonului. De asemenea, în timpul lui Elisei profetul, au existat mulţi leproşi în Israel, şi, totuşi, nici unul dintre ei nu a fost curăţat, ci numai Naaman, bărbatul din Siria“ (Luca 4:24–27). La auzul acestor cuvinte, cei care îl ascultau s-au umplut de mînie şi au încercat să-l ucidă pe Isus. De ce au reacţionat ei atît de violent?
Pentru a răspunde acestei întrebări, trebuie să recurgem la Scripturile ebraice şi să citim relatările despre Ilie şi Elisei. Atît creştinii primului secol, cît şi ascultătorii evrei erau bine familiarizaţi cu aceste cărţi. În numeroase ocazii, scriitorii creştini ai Bibliei au apelat, pentru a ilustra o anumită idee, la evenimente şi personalităţi menţionate în aceste vechi cărţi, lucru pe care l-a făcut, de altfel, şi Isus. Aceste relatări erau recunoscute şi înţelese cu uşurinţă de către ascultători. Pentru a înţelege exact sensul învăţăturilor lui Isus, trebuie să cunoaştem în acelaşi timp relatările la care se referea Isus.
Adevărul este că nu putem înţelege exact Scripturile greceşti creştine dacă nu sîntem familiarizaţi cu Scripturile ebraice. Viaţa şi activitatea celor doi profeţi la care s-a referit Isus — Ilie şi Elisei — sînt consemnate în cele două cărţi ale Regilor. Să analizăm, aşadar, cum scot în evidenţă cele două cărţi ideea mai sus amintită şi să urmărim modul în care această cunoştinţă ne va oferi o înţelegere mai profundă şi mai sugestivă a Scripturilor greceşti creştine.
O comparaţie defavorabilă
Să analizăm mai întîi motivul pentru care locuitorii Nazaretului au fost atît de afectaţi atunci cînd Isus s-a referit la cele două minuni pe care Ilie şi Elisei le făcuseră cu 900 de ani în urmă. Ei bine, Isus a făcut o comparaţie sugestivă, arătînd că locuitorii Nazaretului se asemănau israeliţilor din timpul lui Ilie şi Elisei ce locuiau în regatul de nord al Israelului. Potrivit relatării prezentate în cele două cărţi ale Regilor, la acea dată starea spirituală a Israelului lăsa de dorit. Israeliţii ajunseseră pînă acolo încît să se închine lui Baal şi îi persecutau pe profeţii lui Iehova. După ce Ilie şi-a părăsit compatrioţii, o văduvă din Sarepta — oraş situat într-o ţară străină — l-a poftit în casa ei şi i-a oferit mîncare. Cu această ocazie, el a înfăptuit miracolul l-a care s-a referit Isus (1 Regi 17:17–24). Cînd Elisei l-a vindecat de lepră pe Naaman, comandantul armatei siriene, israeliţii mai practicau închinarea la Baal. — 2 Regi 5:8–14.
Locuitorii Nazaretului nu acceptau să fie comparaţi cu evreii de odinioară, care preluaseră obiceiuri păgîne. Era oare justificată comparaţia lui Isus? Evident că da. Exact aşa cum viaţa lui Ilie fusese periclitată în Israel, aceleaşi riscuri le întîmpina şi Isus. Relatarea biblică ne spune: „Toţi cei care auziseră în sinagogă aceste lucruri s-au umplut de mînie; ei s-au sculat şi l-au scos cu îmbrînceli în afara oraşului şi l-au dus pînă la marginea muntelui pe care fusese construit oraşul lor, ca să-l arunce de acolo cu capul în jos.“ Dar Iehova l-a ocrotit pe Isus, aşa cum l-a ajutat şi pe Ilie. — Luca 4:28–30.
Gloria regelui Solomon
Acest prim exemplu ilustrează modul în care cele două cărţi ale Regilor dadeau substanţă, ca să zicem aşa, cuvintelor lui Isus şi ale primilor creştini. Să luăm un alt exemplu. În Predica de pe Munte, Isus şi-a încurajat ascultătorii să se bazeze pe Iehova în ce priveşte necesităţile spirituale. Printre altele, el a spus: „Şi în privinţa îmbrăcămintei, de ce vă îngrijoraţi? Luaţi învăţatură de la crinii de pe cîmp, cum cresc; ei nici nu se ostenesc, nici nu torc; dar vă spun că nici chiar Solomon, în toată gloria lui, nu era îmbrăcat ca unul dintre ei“ (Matei 6:28, 29). De ce s-a referit oare Isus în acest context la Solomon?
Ascultătorii săi evrei ar fi trebuit să înţeleagă aceste lucruri, deoarece lor le era cunoscută gloria lui Solomon. O relatare detaliată despre Solomon găsim în prima carte a Regilor şi în cartea a doua a Cronicilor. Ei ar fi trebuit, probabil, să-şi amintească, de exemplu, că hrana zilnică a casei lui Solomon „era (. . .), cu regularitate, treizeci de cori de floare de făină şi şaizeci de cori de făină, zece boi graşi, douăzeci de boi de păşune şi o sută de oi, fără a număra cerbii, gazelele, căpriorii şi cucii îngrăşaţi“ (1 Regi 4:22, 23). La curtea regelui se consume o cantitate mare de hrană.
În afară de aceasta, greutatea aurului pe care Solomon îl primea anual, „se ridica la şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur“, adică, în valorile actuale, aproximativ 250 de milioane de dolari americani. Toate podoabele casei lui Solomon erau din aur. „Nu exista nimic din argint; în zilele lui Solomon argintul era considerat ca o nimica toată“ (1 Regi 10:14, 21). În momentul în care Isus le-a trezit amintirea acestor lucruri, ascultătorii săi au înţeles imediat sensul cuvintelor sale.
Isus a apelat la exemplul lui Solomon şi în alte situaţii. Cîţiva cărturari şi farisei l-au întrebat dacă va face vreun semn. Isus le-a răspuns: „Regina din sud va fi ridicată la judecată împreună cu această generaţie şi o va condamna, deoarece ea a venit de la extremităţile pămîntului ca să audă întelepciunea lui Solomon, dar iată că există aici ceva superior lui Solomon“ (Matei 12:42). De ce îi mustra Isus atît de sever pe conducătorii religioşi cu care vorbea?
Dacă ne este cunoscut conţinutul primei cărţi a Regilor, ştim atunci că „regina din sud“ era regina din Şeba. Evident, ea era o doamnă distinsă, fiind regina unei ţări bogate. Cu ocazia vizitei pe care a făcut-o lui Solomon, ea a fost însoţită de o „suită foarte impresionantă“, aducînd cu sine ulei scump şi „foarte mult aur şi pietre preţioase“ (1 Regi 10:1, 2). Legăturile de pace între conducătorii naţiunilor erau, de obicei, întreţinute prin mijlocirea ambasadorilor. În consecinţă, faptul că regina din Şeba, această suverană absolută, a parcurs personal atîta drum pînă la Ierusalim, pentru a-l vedea pe regele Solomon, părea un lucru ieşit din comun. Care a fost scopul vizitei sale?
Regele Solomon poseda mari bogăţii, la fel şi regina Şebei. Ea nu s-ar fi angajat într-o asemenea călătorie numai pentru a vedea un suveran bogat. Totuşi, Solomon nu era numai bogat, ci „le era superior prin bogăţii şi înţelepciune tuturor celorlalţi regi ai pămîntului“ (1 Regi 10:23). În timpul domniei sale înţelepte, “Iuda şi Israel au continuat să locuiască în siguranţă, fiecare sub viţa lui şi sub smochinul lui, de la Dan pînă la Beer-Şeba, în toate zilele lui Solomon.“ — 1 Regi 4:25.
Ceea ce a atras-o pe regina Şebei a fost înţelepciunea regelui. Ea „auzise acum vestea despre Solomon în legătură cu numele lui Iehova.“ Scopul vizitei sale era acela de a-l pune „la încercare cu întrebări complicate.“ Cînd a sosit la Ierusalim, „ea a venit la Solomon şi a început să îi vorbească despre tot ce avea în inimă. La rîndul său, Solomon a început să-i desluşească toate aceste lucruri. Nu a existat nici un lucru care să-i fi rămas ascuns regelui şi pe care să nu i-l fi desluşit reginei.“ — 1 Regi 10:1–3.
La rîndul său, Isus poseda o înţelepciune remarcabilă „în legătură cu numele lui Iehova“. De fapt, el era „superior lui Solomon“ (Luca 11:31). Regina Şebei, care nu era o israelită, a întreprins o călătorie lungă şi incomodă numai pentru a-l vedea personal pe Solomon şi pentru a se bucura de înţelepciunea lui. Prin urmare, era de aşteptat ca fariseii şi cărturarii să-l fi ascultat cu apreciere pe cel care era „superior lui Solomon“ şi pe care îl aveau în acele momente în faţa lor. Reacţia lor a fost însă cu totul alta. „Regina din sud“ acordase o mai mare apreciere înţelepciunii ce provine de la Dumnezeu, fiindu-le astfel superioară cărturarilor şi fariseilor evrei.
Aluzii referitoare la profeţi
În timpul perioadei istorice despre care se relatează în prima şi a doua carte a Regilor, conducătorii regatului celor 12 triburi — iar mai tîrziu ai regatelor divizate Israel şi Iuda — erau regi. În epoca aceea profeţii lui Iehova erau foarte activi în mijlocul poporului său. Cei mai remarcabili dintre aceşti profeţi au fost Ilie şi Elisei, despre care am vorbit deja. Pe lîngă aluzia pe care o face Isus, în Nazaret, la aceşti doi profeţi, Scripturile greceşti creştine mai conţin şi alte menţiuni legate de activitatea lor.
În scrisoarea pe care a adresat-o evreilor creştini, apostolul Pavel scria despre credinţa a slujitorilor lui Dumnezeu din timpurile străvechi. Printre altele, el scrie: „Femeile şi-au primit morţii lor prin înviere“ (Evrei 11:35). Fără îndoială, Pavel s-a gîndit la Ilie şi Elisei, deoarece ambii fuseseră folosiţi pentru a face învieri (1 Regi 17:17–24; 2 Regi 4:32–37). Cînd trei dintre apostolii lui Isus au devenit „martori oculare ai măreţiei“ lui Isus în timpul viziunii transfigurării, ei l-au văzut pe Isus vorbind cu Moise şi Ilie (2 Petru 1:16–18; Matei 17:1–9). De ce a fost tocmai Ilie cel ales pentru a reprezenta linia profeţilor precreştini care au despus mărturie despre Isus? Răspunsul îl vom putea înţelege numai dacă vom citi relatarea din prima carte a Regilor, căutînd să reflectăm la credinţa puternică a lui Ilie şi la modul impresionant în care a fost folosit de Iehova.
Cu toate acestea, Ilie era un om obişnuit, exact ca şi noi. La rîndul său, Iacob se referă şi el la un alt eveniment consemnat în prima carte a Regilor. El scrie: „Cînd implorarea celui drept este în acţiune, ea are multă forţă. Ilie era un bărbat care avea sentimente asemănătoare cu ale noastre, dar, în rugăciune, s-a rugat să nu mai plouă şi nu a mai plouat asupra ţării trei ani şi şase luni. Şi s-a rugat din nou şi cerul a dat ploaie, iar ţara şi-a dat rodul.“ — Iacob 5:16–18; 1 Regi 17:1; 18:41–46.
Alte ecouri din cărţile Regilor
Scripturile greceşti creştine conţin multe alte referiri la cele două cărţi ale Regilor. Ştefan a amintit Sanhedrinului că Solomon construise o casă pentru Iehova la Ierusalim (Fapte 7:47). Multe dintre detaliile acestei munci de construire sînt consemnate în prima carte a Regilor (1 Regi 6:1–38). Cînd Isus i-a vorbit unei femei din Samaria, aceasta i-a răspuns surprinsă: „«Cum se face că tu, în ciuda faptului că eşti iudeu, îmi ceri de băut mie, care sînt o samariteană?» (Deoarece iudeii nu au legături cu samaritenii.)“ (Ioan 4:9). De ce le erau interzise evreilor legăturile cu samaritenii? Relatarea din a doua carte a Regilor, referitoare la originea acestui popor, clarifică această problemă. — 2 Regi 17:24–34.
Apocalipsul conţine o scrisoare adresată adunării din Tiatira. Conţinutul ei este: „Am, totuşi, împotriva ta, că o tolerezi pe femeia aceea, Izabela, care îşi zice profetesă şi îi învaţă şi îi înşală pe sclavii mei să comită fornicaţie şi să mănînce lucruri jertfite idolilor“ (Apocalips 2:20). Cine era Izabela? Ea era fiica unui preot al lui Baal, din Tir. Aşa cum găsim consemnat în prima carte a Regilor, ea s-a căsătorit cu regele Ahab al Israelului şi a devenit regina Israelului. Dominîndu-şi soţul, ea a introdus închinarea la Baal în Israelul deja apostat, a adus în ţară o mulţime de preoţi ai lui Baal, şi i-a persecutat pe profeţii lui Iehova. În cele din urmă, ea a suferit o moarte violentă. — 1 Regi 16:30–33; 18:32; 2 Regi 9:30–34.
Femeia din adunarea din Tiatira, cu un spirit asemănător Izabelei, încercase, în mod sigur, să înveţe adunarea să practice imoralitatea şi să calce legile lui Dumnezeu. Un asemenea spirit trebuia exterminat din adunare, exact aşa cum familia Izabelei a trebuit să fie exterminată din sînul naţiunii israelite.
Da, avem nevoie de Scripturile ebraice pentru a înţelege Scripturile greceşti creştine. Multe detalii ar fi lipsite de conţinut, dacă nu ar exista cadrul oferit de Scripturile ebraice. Atît Isus, împreună cu creştinii din primul secol, cît şi evreii, cărora ei le vorbeau, erau bine familiarizaţi cu aceste Scripturi. Nu crezi că ţi-ai putea face timp pentru a te familiariza pe deplin cu aceste scrieri? Procedînd astfel, vei putea trage avantaje depline din întreaga Scriptură care este „inspirată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe.“ — 2 Timotei 3:16.