Umblînd cu Dumnezeu într-o lume violentă

„Nu uita următorul lucru: vor fi timpuri înspăimîntătoare în ultimele zile.“ — 2 TIMOTEI 3:1, The New American Bible (versiunea catolică)

 1. Ce anume arată că trăim în „zilele din urmă“?

NU SÎNTEŢI de părere că timpurile de astăzi sînt înspăimîntătoare? Cuvîntul „înspăimîntătoare“ din textul de mai sus corespunde cuvîntului grecesc khalepos. El se mai poate traduce prin „insuportabile“, „periculoase“, „chinuitoare“, „necruţătoare“ şi „foarte dificile“.a La Matei 8:28 găsim acelaşi cuvînt prin care sînt descrişi doi bărbaţi stăpîniţi de un demon, care erau extrem de „furioşi“ sau „violenţi“.b Este evident faptul că noi trăim nişte timpuri înspăimîntătoare şi violente. Ele împlinesc profeţia lui Pavel citată mai sus, dovedind că acestea sînt, incontestabil, „zilele din urmă“.

 2. (a) Ce au provocat oamenii fără frică de Dumnezeu? (b) Ce texte biblice identifică principala sursă a nenorocirilor şi ce amploare au căpătat ele?

² Ce au produs aceste înspăimîntătoare „zile din urmă“? Exact stările anunţate de Pavel: ‘Oamenii vor fi iubitori de sine, fără stăpînire de sine, violenţi, neiubitori de bine, trădători, încăpăţînaţi, umflaţi de mîndrie.’ Aceşti oameni fără frică de Dumnezeu sînt impulsionaţi de cel pe care Biblia îl numeşte „dumnezeul acestui sistem de lucruri“, „cel numit Diavolul şi Satan, care induce în eroare întregul pămînt locuit“. Ei au provocat situaţia şocantă pe care noi o observăm astăzi în lumea politică, comercială şi religioasă cît şi în societatea umană privită în ansamblu. — 2 Timotei 3:2–5, 13; 2 Corinteni 4:4; Apocalips 12:9, 12.

 3. De ce putem spune că violenţa a luat proporţii epidemice?

³ Cu cît ne apropiem mai mult de anul 1990, cu atît lumea este invadată mai mult de violenţă. În 1980 numai în Statele Unite s-au înregistrat 1 300 000 de delicte însoţite de violenţă, reprezentînd o creştere de 13% faţă de anul precedent, omuciderea constituind astăzi principala cauză a mortalităţii în rîndul oamenilor cu o vîrstă ce variază între 25 şi 44 de ani. În timpul decadei anilor 1970 în Marea Britanie numărul asasinatelor a crescut cu 50%, cel al agresiunilor cu 300% iar cel al actelor de vandalism cu 200%. În Franţa criminalitatea a crescut cu peste 260%, începînd cu 1963. Rapoarte similare se primesc din toate colţurile lumii.

 4. Ce schimbări au survenit pe scena lumii începînd cu 1914? Ce întrebări ridică această stare de lucruri?

⁴ Istoricul Walter Laqueur relatează: „Epoca ce a precedat primul război mondial a fost în ansamblu mult mai umanitară. Din nefericire, trebuie să spun că astăzi viaţa a pierdut mult din valoare, fapt ce se datoreşte în parte masacrelor comise în timpul primului şi celui de al doilea război mondial. În plus, există astăzi filozofi ai violenţei — persoane care nu existau în secolul al XIX-lea — care pretind că violenţa este excelentă şi eficientă pe plan psihologic, iar noi am avea într-adevăr nevoie de ea.“ O dată cu izbucnirea primului război mondial violenţa s-a răspîndit în întreaga lume. Dar cum priveşte Dumnezeu violenţa? Care trebuie să fie atitudinea creştinilor faţă de violenţă?

Cum priveşte Dumnezeu violenţa

 5. (a) Cum a început violenţa? (b) În ce termeni a vorbit Isus despre cel care a declanşat violenţa?

⁵ Biblia ne descrie o epocă străveche în timpul căreia „pămîntul se umpluse de violenţă“. Aceasta s-a întîmplat în urmă cu peste 4 300 de ani, după ce lumea de atunci primise o orientare deficitară datorită neascultării lui Adam şi a Evei, care au fost alungaţi din paradisul edenic. În cele din urmă, fiul lor cel mai mare, Cain, şi-a asasinat fratele, pe Abel. Relatarea biblică ne spune: „Cain (. . .) provenea de la cel rău şi l-a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că propriile sale lucrări erau rele, iar ale fratelui său erau drepte“ (Geneza 6:11; 1 Ioan 3:12). Isus l-a identificat pe acel „rău“ ca fiind Diavolul şi a spus despre el: „El a fost un ucigaş cînd a început“ (Ioan 8:44). Chiar din Eden, fără îndoială că Satan şi-a făcut o reputaţie impresionantă prin incitarea omenirii la violenţă.

 6. (a) Ce lucruri şocante au avut loc în zilele lui Enoh, şi care a fost reacţia lui Iehova? (b) Din ce cauză „l-a luat“ Dumnezeu pe Enoh? (Geneza 5:24).

⁶ După uciderea lui Abel de către Cain, acea primă lume a mers din rău în mai rău. Lameh, un descendent al lui Cain, este prezentat şi el ca un ucigaş (Geneza 4:23, 24). Aproximativ în aceeaşi perioadă, „al şaptelea din genealogia care porneşte de la Adam, Enoh [din linia lui Set], a profeţit, de asemenea, cu privire la [cei răi], spunînd: «Iată, Iehova a venit cu miriadele sale sfinte, pentru a executa judecata împotriva tuturor şi pentru a-i dovedi vinovaţi pe toţi cei lipsiţi de devoţiune sfîntă, de toate faptele lor lipsite de devoţiune sfîntă, pe care le-au comis într-un mod lipsit de devoţiune sfîntă şi de toate lucrurile revoltătoare pe care aceşti păcătoşi lipsiţi de devoţiune sfîntă le-au vorbit împotriva lui»“ (Iuda 14,15). Dumnezeu l-a transferat pe Enoh în afara acelei lumi, aşa încît să nu mai suporte violenţa şi insultele celor răi. El va primi o recompensă extraordinară atunci cînd va fi înviat pe noul pămînt al păcii pe care Iehova îl va crea! — 2 Petru 3:13; Evrei 11:5.

 7. Cum a ajuns lumea străveche să fie umplută de violenţă?

⁷ În timpul lui Noe, strănepotul lui Enoh, unii îngeri s-au ataşat lui Satan, nelegiuitul invizibil. Aceştia erau fii spirituali ai lui Dumnezeu, care nu l-au ascultat şi veniseră pe pămînt pentru a se căsători cu fiicele oamenilor. Din această unire a rezultat o rasă hibridă: nefilimii, nume ce are semnificaţia de „doborîtori“. Şi, corespunzînd acestei desemnări, ei au semănat moartea printre oameni. „Aceştia [nefilimii] erau puternicii din vremurile de odinioară, bărbaţii cu renume (. . .) După aceea, Dumnezeu i-a zis lui Noe: «Sfîrşitul a toată carnea a venit înaintea mea, căci pămîntul este plin de violenţă din pricina lor; şi iată că le provoc ruinarea împreună cu pămîntul.»“ — Geneza 6:1–13.

 8. (a) Comparaţi situaţia actuală cu cea din timpul lui Noe. (b) Ce exemplu ne-a lăsat Noe şi ce avantaje vom avea urmîndu-i exemplul?

⁸ Apostolul Petru ne-a spus: „Lumea acelui timp a suferit distrugerea cînd a fost inundată de apă. Dar cerurile şi pămîntul de acum sînt păstrate prin acelaşi cuvînt [al lui Dumnezeu] pentru foc şi rezervate pentru ziua de judecată şi de distrugere a oamenilor lipsiţi de devoţiune sfîntă.“ Împlinirea profeţiilor biblice arată că lumea prezentă este foarte aproape de această zi de judecată. Ce trebuie să facem pentru a supravieţui? Ei bine, ce au făcut Noe şi familia sa? Biblia ne relatează: „Noe umbla cu adevăratul Dumnezeu. (. . .) Noe a făcut conform cu tot ce îi poruncise Dumnezeu“ (2 Petru 3:6, 7; Geneza 6:9, 22; 7:5). Printre altele, el a devenit un „predicator al dreptăţii“ şi prin credinţa sa „el a condamnat lumea“ (2 Petru 2:5; Evrei 11:7). Nu ar trebui să urmăm şi noi cu fidelitate excelentul exemplu dat de Noe şi familia sa, dacă dorim să supravieţuim distrugerea lumii prezente care, într-adevăr, „zace în puterea celui rău“? — 1 Ioan 5:19.

Escalada violenţei

 9. (a) La ce a dus escalada violenţei din zilele lui Noe? (b) Ce proces paralel s-a dezvoltat după potop şi care i-a fost apogeul?

⁹ În lumea dinaintea potopului a existat o escaladă a violenţei atît de extinsă încît Dumnezeu şi-a executat judecata provocînd ruinarea celor care ruinau pămîntul (Geneza 6:13, 17). Începînd cu Nimrod, strănepotul lui Noe şi „puternic vînător în opoziţie cu Iehova“, violenţa a cunoscut o nouă escaladă de-a lungul secolelor, la început probabil lentă, dar intensificîndu-se pe parcurs (Geneza 10:1, 6, 8, 9). Cu timpul, şi-au făcut apariţia sabia, arcul, săgeata, iar mai apoi lancea. În timpurile moderne au fost inventate muscheta, tunul şi tot felul de arme de foc. Dar în 1914, primul război mondial a impulsionat proliferarea a noi arme uluitoare — avionul, tancul, gazele toxice. În timpul acestui război submarinele au provocat groază iar mitraliera a secerat practic milioane de vieţi.

10. (a) Cum s-au împlinit profeţiile lui Isus referitoare la „ziua Domnului“? (b) De ce trebuie să ne aşteptăm ca Iehova să-şi execute în curînd judecata?

¹⁰ Domnul Isus Cristos a anunţat o asemenea dezvoltare „în ziua Domnului“, pe care noi o trăim începînd cu 1914 (Apocalips 1:10). El a arătat că, în calitate de rege nou întronat, va încăleca un cal alb, fiind urmat de un călăreţ pe un cal de culoarea focului. Acestuia din urmă „i s-a dat să ia pacea de pe pămînt, pentru a se masacra unii pe alţii; şi i s-a dat o spadă mare“, spada războiului total. Prin această spadă simbolică trebuie să înţelegem toate armele violente şi înspăimîntătoare pe care omenirea le-a conceput şi le-a răspîndit vreodată, inclusiv proiectilele nucleare a căror capacitate totală de distrugere ar putea nimici de nenumărate ori rasa umană. Dacă, în zilele lui Noe, prezenţa nefilimilor şi răutatea fără de margini a oamenilor l-au determinat pe Iehova să le provoace ruinarea, căci pămîntul era „plin de violenţă din pricina lor“, putem fi siguri că acelaşi Domn Suveran al universului le va provoca ruinarea, din motive bine întemeiate, „celor care ruinează pămîntul“ (Geneza 6:4, 7, 13; Apocalips 6:1–4; 11:18). Vorbind despre oamenii lipsiţi de devoţiune sfîntă contemporani cu el, Domnul Isus a spus: „Căci exact cum au fost zilele lui Noe, aşa va fi şi prezenţa Fiului omului (. . .); şi nu şi-au dat seama de nimic pînă cînd a venit potopul şi i-a luat pe toţi.“ — Matei 24:37, 39.

Punctul de vedere al creştinilor cu privire la violenţă

11. (a) De ce a aprobat Dumnezeu războaiele duse de Israelul antic? (b) Cum pot să considere Dumnezeu şi Cristos războaiele moderne? (Vezi 2 Corinteni 10:3, 4.)

¹¹ Este adevărat că în antichitate slujitorii lui Dumnezeu au luat parte la războaie, dar trebuie să ne amintim că acelea au fost războaie teocratice, ordonate de Dumnezeu. Astfel, Israel a luptat pentru a le deposeda de „ţara lui Dumnezeu“ pe naţiunile depravate care se închinau la demoni (Levitic 18:24–27; Deuteronom 7:1–6). Dar aprobă oare Dumnezeu războaiele dintre naţiuni, în special cele care au fost purtate începînd cu 1914 pentru dominarea lumii? Cînd catolicii, protestanţii, budiştii sau musulmanii se omoară între ei, acţionează ei oare în armonie cu Dumnezeu care „dintr-un singur om (. . .) a făcut fiecare naţiune a oamenilor“? Cum va considera Cristos, Prinţul păcii, tot sîngele vărsat de creştinătate în cursul primului şi al celui de al doilea război mondial? (Fapte 17:24–26; Isaia 9:6). Să vedem ce nou şi nobil principiu a stabilit pentru creştini Prinţul păcii, cu puţin timp înainte de moartea sa violentă.

12, 13. (a) De ce s-a îngrijit Isus ca discipolii săi să aibă săbii? (b) Ce a arătat Isus cu claritate referitor la războiul teocratic?

¹² Gîndindu-se la rolul său în realizarea profeţiilor, în ajunul arestării sale Isus le-a spus discipolilor săi: „Cel care nu are sabie să-şi vîndă veşmîntul exterior şi să-şi cumpere una. Căci vă spun că trebuie să se realizeze în mine tot ceea ce este scris, adică: «Şi el a fost pus printre cei care nesocotesc legea.»“ Cînd discipolii i-au răspuns: „Doamne, iată aici două săbii“, el le-a spus: „Sînt de ajuns“ (Luca 22:36–38). De ajuns pentru ce? Pentru a-i face pe creştini să înţeleagă o importantă lecţie.

¹³ Apărarea Fiului lui Dumnezeu ar fi putut, desigur, să fie un argument suficient pentru a deţine o sabie. Totuşi, voinţa lui Dumnezeu era ca Isus să nu fie cruţat de data aceasta. Iată de ce, atunci cînd Petru s-a folosit de sabia sa pentru a-l lovi pe slujitorul marelui preot, Isus i-a spus: „Pune sabia la locul ei, căci toţi aceia care apucă sabia, vor pieri de sabie“ (Matei 26:52, 53; Ioan 18:10, 11). Isus a arătat astfel cu claritate că pe viitor războiul teocratic nu se va mai purta cu arme pămînteşti.

14. Ce înţelegea Isus prin „a nu face parte din lume“?

¹⁴ Aceasta corespundea exact cu ceea ce Isus le explicase discipolilor săi în aceeaşi seară, puţin mai devreme, referitor la faptul că vor fi persecutaţi deoarece ei nu făceau „parte din lume“. Acest principiu era în armonie cu rugăciunea pe care Isus a adresat-o Tatălui său chiar în acea seară şi în care subliniase că, asemenea lui, nici discipolii săi „nu fac parte din lume“. Iată, în acest sens, cuvintele adresate de Isus lui Pilat: „Regatul meu nu face parte din această lume. Dacă regatul meu ar face parte din această lume, subordonaţii mei ar fi luptat să nu fiu dat pe mîna iudeilor. Dar acum, regatul meu nu este de aici.“ — Ioan 15:19, 20; 17:14–16; 18:36.

15. (a) Ce fel de unitate cunosc cei care s-au separat de lume? (b) Ce aspecte diverse ale acestei unităţi sînt descrise în Isaia 2:2–4?

¹⁵ Te-ai separat şi tu de această lume şi de actele ei de violenţă, aşa cum a făcut Isus şi discipolii lui din primul secol? Dacă ai procedat astfel, tu cunoşti acum extraordinara unitate internaţională rezervată în exclusivitate Martorilor lui Iehova. Ea decurge din ascultarea legilor lui Dumnezeu şi a voinţei sale referitoare la timpul nostru. Astăzi o „mare mulţime“ de creştini care iubesc pacea şi vin „din toate naţiunile şi triburile şi popoarele şi limbile“ se revarsă spre marele templu spiritual al lui Iehova, pentru a i se închina (Apocalips 7:9, 10, 15). Isaia 2:2–4 îi descrie după cum urmează: „Şi se va întîmpla, fără îndoială, în partea finală a zilelor, că muntele casei lui Iehova va ajunge ferm stabilit, deasupra vîrfului munţilor şi, cu certitudine, el va fi înălţat deasupra dealurilor; şi va trebui ca la el să se reverse naţiunile. Şi multe popoare, cu certitudine, se vor duce şi vor zice: «Veniţi şi să ne suim la muntele lui Iehova, la casa Dumnezeului lui Iacob; şi el ne va instrui cu privire la căile sale, iar noi vom umbla pe cărările sale.» Căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim cuvîntul lui Iehova. Şi el, cu certitudine, va face judecată printre naţiuni şi va pune lucrurile în ordine cu privire la multe popoare. Şi ele vor trebui să făurească din spadele lor brăzdare şi din lăncile lor foarfece de grădină. Nu vor mai ridica spada naţiune contra naţiune, nici nu vor mai învăţa războiul.“

16. (a) Ce deosebire există între lume şi Martorii lui Iehova? (b) Ce a anunţat Mica 4:1–5 referitor la prosperitatea poporului lui Dumnezeu, la cauza acesteia şi la rezultatul final? (c) Din ce motiv se ridică o nouă întrebare?

¹⁶ Aceşti creştini nu sînt nişte ultranaţionalişti agitatori de steaguri, ci un popor paşnic şi unit, provenit din toate naţiunile. Ei sînt cu adevărat neutri într-o lume a războiului. După ce spune că ei „vor trebui să făurească din spadele lor brăzdare“, Mica 4:1–5 vorbeşte despre prosperitatea lor spirituală şi despre speranţa lor de a trăi etern în unitate pe pămînt. Profeţia îi pune în contrast pe creştini cu oamenii acestei lumi, spunînd: „Căci toate popoarele, în ceea ce le priveşte, vor umbla fiecare în numele dumnezeului său; dar în ceea ce ne priveşte, noi vom umbla în numele lui Iehova, Dumnezeul nostru, pe timp indefinit, chiar pentru totdeauna.“ Da, umblînd în numele lui Dumnezeu, vom fi confruntaţi cu numeroase presiuni provocate de actuala lume violentă. Cum am putea depăşi aceste dificultăţi? Articolul următor ne va oferi răspunsul biblic la această întrebare.

[Note de subsol]

Cum ai răspunde la întrebările de mai jos?

◻ Cum indică situaţia mondială faptul că noi trăim zilele din urmă?

◻ Potrivit relatării consemnate la Geneza, cum priveşte Dumnezeu violenţa?

◻ Ce paralelă putem stabili între zilele lui Noe şi epoca actuală?

◻ În armonie cu exemplul şi cuvintele lui Isus, ce trebuie să evite creştinii?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 24]

Isus a zis: „Toţi aceia care apucă sabia, vor pieri de sabie“