Ştii să aduci argumente din Scripturi?

„Astfel, potrivit obiceiului său, Pavel a intrat la ei şi, în cursul a trei sabate, a discutat cu ei, aducîndu-le argumente din Scripturi.“ — FAPTE 17:2.

 1. De ce preţuim noi foarte mult Biblia?

CÎT de preţios este Cuvîntul lui Dumnezeu! El este singurul care dă răspuns la marile întrebări pe care şi le pune omul. Ceea ce expune acesta, nu constituie o explicaţie în plus cu referire la existenţă, ci constituie adevărul. În Cuvîntul său, Iehova ne învaţă ce anume aşteaptă de la noi, iar toate cerinţele sale sînt pentru binele nostru. — Psalm 19:7–11; Isaia 48:17.

 2. (a) Atunci cînd le depunem mărturie semenilor noştri, cum îi putem ajuta să înţeleagă care este sursa mesajului nostru? (b) Ce întrebări sîntem îndemnaţi să examinăm fiecare personal?

² Martorii lui Iehova sînt convinşi că Biblia provine cu adevărat de la Dumnezeu şi că mesajul pe care îl conţine ea poate să-i influenţeze pe oameni în bine; din acest motiv ei recomandă cu căldură aproapelui lor examinarea acestei cărţi (Evrei 4:12). Atunci cînd participă în serviciul de predicare, Martorii lui Iehova doresc ca oamenii să înţeleagă că ei nu prezintă propriul lor punct de vedere, ci pe acela al Cuvîntului lui Dumnezeu. Din acest motiv, ei utilizează în mod direct Biblia şi chiar citesc din ea anumite pasaje, în faţa interlocutorilor, ori de cîte ori este posibil. Procedezi şi tu în acest mod? Ştii să aduci argumente din Scripturi unei persoane sincere, cu scopul de a o ajuta să înţeleagă şi să accepte mesajul pe care îl conţine Biblia? — 2 Timotei 2:15.

 3, 4. (a) Cum a fost subliniată în zilele profetului Ieremia necesitatea de a transmite Cuvîntul lui Dumnezeu? (b) Spre cine şi spre ce anume dorim să îndreptăm persoanele pe care le instruim?

³ Pe vremea profetului Ieremia, Iehova a arătat că reprezentanţii săi aveau misiunea să transmită declaraţiile sale şi să nu-şi expună propriul lor punct de vedere. Această perioadă din istorie constituie o imagine profetică a epocii noastre. În acele vremuri, majoritatea profeţilor care se aflau în Ierusalim anunţau ceea ce li se părea lor că ar dori să audă poporul, dar nu prezentau în mod fidel Cuvîntul lui Iehova. De aceea, Iehova Dumnezeu a declarat cu privire la aceştia: „Ceea ce vă spun ei este o viziune din propria lor inimă — nu din gura lui Iehova.“ Apoi el adaugă cu tărie: „Cel la care se află propriul meu cuvînt, să pronunţe cu veracitate cuvîntul meu!“ — Ieremia 23:16–28.

⁴ Ieremia ‘a rostit cu veracitate Cuvîntul lui Iehova’. Şi noi ar trebui, de asemenea, să ne simţim obligaţi de a adera riguros la Scripturi atunci cînd îi instruim pe semenii noştri. Noi nu vrem ca oamenii să devină discipolii noştri, ci dorim ca ei să-i aducă închinare lui Iehova, să umble pe urmele lui Isus Cristos şi să manifesta recunoştinţă faţă de organizaţia prin care Iehova îi îndrumă pe slujitorii săi de astăzi. — Vezi 1 Corinteni 1:11–13; 3:5–7.

 5. Ce lecţie reiese din Ioan 7:16–18: (a) pentru bătrîni? (b) pentru toţi cei care participă în lucrarea de predicare?

⁵ Isus, personal, a spus: „Ceea ce vă învăţ eu nu este al meu, ci aparţine celui care m-a trimis. Dacă cineva doreşte să facă voinţa Sa, va şti cu privire la învăţătură dacă este de la Dumnezeu, sau dacă eu vorbesc de la mine însumi. Cine vorbeşte de la sine însuşi îşi caută propria glorie“ (Ioan 7:16–18). Chiar Fiul perfect al lui Dumnezeu a evitat cu grijă să vorbească în vreun mod oarecare de la sine însuşi. Cu cît mai multe motive avem noi să procedăm în acest fel! Pe drept cuvînt deci bătrînii trebuie să fie ‘ferm ataşaţi de cuvîntul fidel’ în ceea ce priveşte arta lor de a-i învăţa pe alţii (Tit 1:9). Un alt sfat foarte potrivit este consemnat în 2 Timotei 4:2, unde se spune: „Predică cuvîntul.“ Fie în interiorul adunării, fie în activitatea de predicare, trebuie să respectăm această regulă.

 6. Cînd îi este arătat un verset din Scripturi unei persoane, ce este necesar în general să se facă? Arată un exemplu.

⁶ Dar acest fapt nu înseamnă că ne putem limita doar să citim anumite versete din Scripturi, fără să le comentăm. Pentru ca oamenii să înţeleagă pe deplin sensul celor citite, este neapărat necesar ca ei să discearnă modul lor de aplicare. Acest lucru s-a dovedit valabil în cazul eunucului etiopian despre care este vorba în Fapte 8:26–38. Acest om citea din profeţia lui Isaia, fără să înţeleagă însă semnificaţia celor citite. Dar după ce a primit răspuns la întrebările sale, după ce a înţeles sensul a ceea ce citea şi a văzut cum îl afectau pe el toate acestea, atunci a devenit creştin. În mod asemănător, ar trebui să-i ajutăm şi noi, în zilele noastre, pe cei care caută adevărul şi să manifestăm o mare atenţie, pentru ca întotdeauna să mînuim bine cuvîntul adevărului.

Cum a utilizat Isus Scripturile?

 7. Ce exemplu remarcabil ne poate permite să ne îmbunătăţim capacitatea noastră de a aduce argumente din Scripturi?

⁷ Isus Cristos ne-a lăsat cel mai bun exemplu posibil în ceea ce priveşte arta de a utiliza cu eficienţă Scripturile (Matei 7:28, 29; Ioan 7:45, 46). Să analizăm metodele sale de a-i învăţa pe alţii, fapt care ne va permite să ne îmbunătăţim capacitatea noastră de a aduce argumente din Scripturi. Să examinăm următoarele exemple:

 8. (a) Ce întrebare i-a pus lui Isus „un anumit bărbat versat în Lege“? (b) Cum a răspuns Isus la această întrebare, şi de ce?

⁸ În capitolul 10 al Evangheliei lui Luca, versetele 25 la 28, este vorba despre „un anumit bărbat versat în Lege“ care îl pune pe Isus la încercare întrebîndu-l: „Învăţătorule, ce anume trebuie să fac pentru a moşteni viaţa eternă?“ Ce ai fi răspuns tu în locul lui? Dar ce a făcut Isus? El ar fi putut foarte bine să-i dea un răspuns direct, dar şi-a dat seama că acest bărbat avea deja o părere foarte precisă despre acea problemă. Din acest motiv, Isus îl întreabă ce anume crede el despre aceasta, adresîndu-i-se cu următoarele cuvinte: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti tu?“ Omul răspunde: „«Să-l iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi cu toată puterea ta şi cu toată mintea ta», şi «pe aproapele tău ca pe tine însuţi».“ Isus i-a zis: „Ai răspuns bine“; apoi, parafrazînd textul din Levitic 18:5, el spune: „Continuă să faci lucrul acesta şi vei dobîndi viaţa.“ Într-o altă împrejurare, Isus citase chiar el aceste două porunci, pentru a răspunde la o anumită întrebare (Marcu 12:28–31). Dar de data aceasta, omul cu care vorbea cunoştea Legea lui Moise şi voia să ştie, după cît se pare, dacă şi Isus era de acord cu ceea ce învăţase el în această privinţă. Isus i-a lăsat deci satisfacţia să dea el însuşi răspunsul.

 9. (a) Ce a făcut Isus pentru a-l ajuta pe interlocutorul său să sesizeze sensul unuia dintre textele pe care le citase? (b) De ce s-a dovedit eficientă această metodă?

⁹ Dar acest bărbat nu a sesizat pe deplin sensul textelor scripturale pe care le citase. De aceea, „vrînd să se dovedească drept, el i-a spus lui Isus: «Cine este în realitate aproapele meu?»“ Pentru a-i da răspuns, Isus nu citează din nou Biblia. El nu se rezumă doar să-i dea o definiţie căreia interlocutorul său i-ar fi putut găsi motiv de critică. Nu, ci el se serveşte de o ilustrare, de altminteri foarte bine aleasă şi perfect adaptată nevoilor acestui om. Această ilustrare îl va ajuta sa mediteze asupra sensului Scripturilor. Isus îi relatează istoria unui samaritean plin de compasiune care, spre deosebire de un preot şi un levit, a venit în ajutorul unui călător pe care nişte tîlhari îl bătuseră şi îl jefuiseră. Graţie acestei ilustrări, destinată să-i atingă inima, cuvîntul „aproapele“ va dobîndi pentru acest om un sens la care nu s-a gîndit niciodată. Apoi, în încheiere, Isus îi pune ascultătorului său o întrebare, pentru a se asigura că acesta a înţeles bine ideea care a fost scoasă în evidenţă şi îl invită să o pună în practică în viaţa sa. — Luca 10:29–37.

10. (a) Ce putem învăţa din această metodă de instruire a lui Isus? (b) Cum putem pune în practică aceste idei cînd vom avea de dezvoltat în lucrarea de predicare subiectul de conversaţie sugerat?

¹⁰ Ce putem învăţa noi din această modalitate de a-i instrui pe alţii? Să remarcăm următoarele puncte: (1) Pentru a răspunde la prima întrebare a interlocutorului său, Isus i-a îndreptat atenţia spre Scripturi. (2) El l-a invitat pe acel bărbat versat în Lege să se exprime şi l-a lăudat cu căldură pentru vorbirea sa plină de o judecată sănătoasă. (3) Aşa cum se observă din versetul 28, el s-a asigurat că interlocutorul său sesizase bine legătura care exista între întrebare şi textele biblice. (4) El a enunţat o ilustrare destinată să-i atingă inima, pentru a se asigura că acest om înţelesese bine răspunsul. Dacă vom urma acest model, vom reuşi mai uşor să le aducem altora argumente din Scripturi.

„Învăţătorule, bine ai vorbit“

11. (a) Cînd saducheii i-au pus lui Isus o întrebare cu privire la căsătorie şi înviere, ce răspuns categoric le-a dat el? (b) De ce nu s-a limitat el la acest răspuns?

¹¹ În capitolul 20 din Luca, versetele 27 la 40, găsim un alt exemplu remarcabil privitor la modul în care poate fi utilizat cu eficienţă Cuvîntul lui Dumnezeu. Cîţiva saduchei se apropie de Isus, pentru a-i pune o întrebare. Ei îi supun spre discuţie un caz care dovedeşte, după părerea lor, absurditatea credinţei în învierea morţilor. O anumită femeie a fost căsătorită succesiv cu şapte bărbaţi, explică ei. „La înviere, soţia căruia dintre ei va fi deci femeia?“ Răspunsul lui Isus îi ia, evident, prin surprindere. După cît se pare, ei n-au avut în vedere posibilitatea ca cei înviaţi să nu se căsătorească, ci să fie sub acest aspect, asemenea îngerilor. Pentru a-i convinge mai este însă nevoie şi de alte argumente.

12. (a) Ce argumentarea prezentat Isus pentru a dovedi învierea? (b) De ce a fost aceasta deosebit de corespunzătoare în cazul saducheilor?

¹² Isus ştie că miezul problemei constă în faptul că saducheii neagă învierea. Din acest motiv el îşi concentrează toată atenţia asupra acestui punct. El îşi extrage argumentul din scrierile lui Moise (de la Exod 3:6), în care saducheii pretind că exercită credinţă. Iată cum argumentează Isus: „Dar că morţii sînt treziţi ne-a dezvăluit însuşi Moise în relatarea despre tufa de mărăcini, cînd el îl numeşte pe Iehova «Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeu lui Iacob».“ Pot însă saducheii să discearnă din aceste cuvinte o aluzie la înviere? Categoric nu; nu înainte ca Isus să adauge: „El este un Dumnezeu nu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru el toţi sînt vii.“ Acum este limpede: lucrurile neînsufleţite şi fiinţele au un Creator; dar numai oamenii vii pot avea un Dumnezeu spre care îşi îndreaptă devoţiunea şi închinarea lor. Dacă Avraam, Isaac şi Iacob erau morţi şi îngropaţi, şi nimic mai mult, dacă n-ar fi existat pentru ei nici o speranţă de înviere, Iehova i-ar fi spus, fără îndoială, lui Moise: ‘Eu am fost Dumnezeul lor.’ Dar nu aşa au stat lucrurile. Nu este deci de loc de mirare că, după ce l-au ascultat pe Isus aducînd argumente din Scripturi, cîţiva scribi au recunoscut: „Învăţătorule, bine ai vorbit?“

13. Să se arate cîteva sugestii care ne pot ajuta să ne îmbunătăţim capacitatea de a aduce argumente din Scripturi. Să se explice de ce fiecare dintre ele este importantă în felul său.

¹³ Cum putem noi să ne însuşim sau să ne dezvoltăm arta de a aduce argumente din Scripturi? În acest sens sînt importante mai multe lucruri: (1) Trebuie să avem o bună cunoştinţă a Scripturilor. Studiul individual, efectuat cu regularitate, precum şi frecventarea întrunirilor, constituie nişte factori esenţiali, care permit asimilarea acestei cunoştinţe. (2) Este neapărat necesar să ne rezervăm timp pentru a medita, adică pentru a explora în mintea noastră adevărurile biblice sub diferite unghiuri, cu scopul de a le putea aprecia mai bine. (3) Atunci cînd studiem, să nu căutăm doar explicaţia versetelor, ci şi motivele biblice pentru care au fost aduse aceste explicaţii. Apoi ele pot fi notate alături de versetele pe care dorim să le utilizăm. (4) Să reflectăm asupra modului cum le putem face înţeles sensul anumitor texte unor persoane diferite. (5) Să ne gîndim la modul cum am putea ilustra anumite idei. Toate aceste lucruri îşi au importanţa lor atunci cînd vrem să cultivăm arta de a aduce argumente din Scripturi.

Argumentarea adaptătă auditoriului

14. Ce părticularităţi interesante ale metodei de instruire utilizată de Pavel sînt puse în evidenţă în Fapte 17:2, 3?

¹⁴ Apostolul Pavel a fost, la rîndul lui, un excelent învăţător, iar noi putem învăţa mult din modul său de procedare. Pentru o perioadă de timp, el a fost însoţit în călătoriile sale de către doctorul Luca, iar relatarea pe care a făcut-o acesta cu privire la activitatea lui Pavel merită atenţia noastră. Iată ce relatează Luca: „Ei (. . .) au ajuns în Tesalonic, unde se afla o sinagogă a iudeilor. Astfel, potrivit obiceiului său, Pavel a intrat la ei şi, în cursul a trei sabate, a discutat cu ei aducîndu-le argumente din Scripturi, explicînd şi dovedind cu citate că trebuia ca Isus Cristos să sufere şi să învieze din morţi şi zicînd: «Acesta este Cristosul, acest Isus pe care vi-l anunţ eu.»“ Ce rezultate a obţinut Pavel? Ei bine, Dumnezeu a binecuvîntat eforturile sale. „Unii dintre ei [iudei] au devenit credincioşi şi (. . .) o mare mulţime de greci care se închinau lui Dumnezeu şi nu puţine dintre femeile de vază au făcut la fel.“ Metoda de instruire utilizată de Pavel este într-adevăr demnă de interes: El nu s-a limitat doar să citească din Scripturi; el a argumentat, pornind de la acestea, adaptîndu-şi învăţătura în funcţie de auditori. El nu numai că le-a anunţat vestea bună, ci le-a explicat-o, sprijinindu-se pe dovezi extrase din Cuvîntul înspirat al lui Dumnezeu (Fapte 17:1–4). Să examinăm două exemple, pentru a observa modul său de a-i învăţa pe alţii.

15. (a) Atunci cînd s-a adresat unui auditoriu format din iudei, în Antiohia din Pisidia, cum s-a străduit Pavel să creeze o punte de legătură cu ei? (b) După părerea ta, de ce este important ca în cadrul lucrării de predicare să stabileşti o punte de legătură cu interlocutorii tăi?

¹⁵ În Fapte 13:16–41 găsim conţinutul unui discurs pe care l-a rostit Pavel în faţa unui auditoriu format din iudei, şi anume în Antiohia din Pisidia. Pavel se străduieşte în primul rînd să creeze o punte de legătură cu auditorii săi. (Vezi versetele 16 şi 17.) De ce anume? Deoarece acest lucru le va fi de folos pentru a accepta să discute pe bază de argumente subiectul pe care Pavel se pregăteşte să-l abordeze. El nu se prezintă ca un membru al adunării creştine care vine să le vorbească despre Isus Cristos. El se adresează unor iudei şi ia deci în considerare modul lor de a gîndi. El recunoaşte că auditoriul său se compune din oameni care se tem de Dumnezeu şi precizează că el însuşi este evreu după carne, asemenea celor mai mulţi dintre ei. De asemenea, le reaminteşte anumite evenimente importante din istoria poporului Israel. Dar cum reuşeşte el să rămînă pe o punte de legătură cu auditorii săi atunci cînd le vorbeşte despre Isus Cristos?

16. Cum a reuşit Pavel să rămînă pe o punte de legătură cu iudeii atunci cînd le-a vorbit despre Isus Cristos?

¹⁶ Pavel îl prezintă pe Isus drept un descendent al lui David, drept acela care a fost identificat de Ioan Botezătorul şi pe care poporul, în general, l-a recunoscut drept un profet al lui Dumnezeu (Fapte 13:22–25; Luca 20:4–6). Dar Pavel ştie că auditorii săi au aflat cum conducătorii religioşi din Ierusalim l-au respins pe Isus, de aceea şi el menţionează acest fapt, explicînd că respingerea şi omorîrea lui Isus constituie exact o împlinire a profeţiilor (Fapte 13:27–29). El arată apoi că Dumnezeu a intervenit atunci personal în favoarea lui Isus, ridicîndu-l dintre cei morţi, eveniment cu privire la care au fost martori unii dintre iudei (Fapte 13:30, 31). Pavel ştie că acest punct riscă să fie cu greu acceptat de către mulţi dintre auditorii săi; el le explică deci că le anunţă ‘vestea bună despre promisiunea făcută strămoşilor lor’. El se străduieşte să-şi dovedească afirmaţia, citînd mai întîi Psalmul 2:7, apoi Isaia 55:3 şi în cele din urmă Psalmul 16:10. El discută pe marginea ultimului text, arătînd că el nu s-a putut împlini în persoana lui David, deoarece acesta „a văzut descompunerea“. Această profeţie trebuie să se aplice deci aceluia care „nu a văzut descompunerea“, deoarece Dumnezeu l-a înviat dintre cei morţi (Fapte 13:32–37). După ce a dezvoltat această idee, Pavel a încheiat, îndemnîndu-şi auditoriu la acţiune. El ştie, într-adevăr, cît este de important ca aceşti oameni să ia în serios cuvintele pe care le-au auzit de la el. Mulţi dintre ei nu reacţionau favorabil la adevăr. — Fapte 13:38–43.

17. (a) De ce la Atena, Pavel a prezentat adevărul într-un mod diferit? (b) Ce lecţie putem să ne însuşim noi din modul cum a procedat el în această împrejurare?

¹⁷ Cînd a trebuit să vorbească unui auditoriu format din neiudei, Pavel a respectat acelaşi principii de instruire. Astfel, în faţa Areopagului din Atena, Grecia, el şi-a adaptat prezentarea sa împrejurărilor şi modului de a gîndi al atenienilor. Dorind să creeze o punte de legătură cu auditorii săi, Pavel îi laudă pentru zelul lor religios. El face aluzie la un altar pe care l-a văzut în oraş şi care purta inscripţia: „Unui Dumnezeu necunoscut“, adăugînd că tocmai despre acest Dumnezeu le va vorbi el (Fapte 17:22, 23). Începînd de aici, el parafrazează unele fragmente din Scrierile inspirate şi îşi construieşte argumentarea pe această bază. Întrucît are şi unele cunoştinţe din literatura greacă, Pavel citează şi din poeţii lor, nu ca şi cum i-ar recunoaşte drept o autoritate, ci pentru că doreşte să le arate auditorilor săi că propriii lor scriitori admit unele dintre ideile pe care le prezintă el. Mai tîrziu, mulţi dintre membrii auditoriului său au devenit credincioşi. — Fapte 17:24–31, 34.

18. Cine ne poate ajuta să obţinem rezultate bune în timp ce ne străduim să discutăm cu oamenii, aducîndu-le argumente din Scripturi?

¹⁸ Vestea bună pe care a predicat-o Pavel în Atena a fost aceeaşi veste bună pe care a anunţat-o şi în Antiohia. Dar el a prezentat-o în mod diferit, deoarece a ştiut să discearnă ce anume trebuie să spună pentru a discuta cu oamenii, aducîndu-le argumente. El a manifestat suficient interes faţă de ei, pentru a fi gata să depună un efort suplimentar şi să se adapteze necesităţilor lor, fapt care a dus la rezultate bune. Să ne străduim şi noi să discutăm cu semenii noştri, aducîndu-le argumente din Scripturi şi să căutăm binecuvîntarea lui Iehova, pentru ca să putem comunica vestea bună oamenilor de orice fel. — 1 Corinteni 9:19–23.

Ce anume am învăţat?

◻ De ce este important ca în activitatea de predicare să utilizăm Biblia în mod direct?

◻ Ce principii excelente de instruire se desprind din Luca 10:25–37?

◻ Ce modalităţi de procedare ne pot ajuta să ne îmbunătăţim capacitatea de a discuta, aducînd argumente din Scripturi?

◻ În ce fel ar trebui ca maniera în care ne străduim să discutăm cu oamenii să depindă de mediul în care trăiesc aceştia?