«Caută pacea şi urmăreşte–o»
„Mărit să fie DOMNUL [Iehova, S.S., 1874], care Îşi găseşte plăcerea în pacea slujitorului Său!“ — PSALM 35:27.
1. De ce ce fel de pace ne bucurăm noi astăzi?
CE LUCRU îmbucurător este ca, într–o lume divizată, să te poţi bucura totuşi de pace! Ce plăcut este să fii un închinător al lui Iehova, adevăratul «Dumnezeu al păcii» şi să ai parte de «legămîntul său de pace»! Ce lucru înviorător este faptul ca, în mijlocul vicisitudinilor vieţii, să cunoşti „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere“ şi să simţi „legătura păcii“ care uneşte poporul lui Dumnezeu, indiferent de naţionalitatea, limba, rasa ori originea socială a apartenenţilor acestuia! — 1 Tesaloniceni 5:23; Ezechiel 37:26; Filipeni 4:7; Efeseni 4:3.
2, 3. (a) În timp ce poporul lui Dumnezeu, ca întreg, va dăinui, ce s–ar putea întîmpla cu unii creştini în mod individual? (b) Ce ne îndeamnă Biblia să facem?
2 Ca Martori ai lui Iehova, noi păstrăm ca pe o comoară această pace, dar totuşi nu o putem considera ca pe ceva de la sine înţeles. Pacea nu se păstrează automat prin simplul fapt că sîntem asociaţi cu o congregaţie creştină sau că facem întîmplător parte dintr–o familie creştină. În timp ce rămăşiţa unsă şi „alte oi“ care o însoţesc vor persevera ca o singură turmă pînă la sfîrşit, anumite persoane ar putea să–şi piardă pacea şi să cadă. — Ioan 10:16; Matei 24:13; Romani 11:22; 1 Corinteni 10:12.
3 Apostolul Pavel le–a atras atenţia creştinilor din zilele sale, spunînd: „Luaţi seama, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n–aibă o inimă rea a necredinţei, îndepărtîndu–se de Dumnezeul Cel viu.“ (Evrei 3:12) Acest avertisment este valabil şi în cazul marii mulţimi. Astfel, Biblia îi îndeamnă pe creştini: „Cine iubeşte viaţa (. . .) să caute pacea şi s–o urmărească. Căci ochii Domnului [Iehova, N.W.T.] sînt peste cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunile lor; dar faţa Domnului [Iehova, N.W.T.] este împotriva celor ce fac răul.“ — 1 Petru 3:10–12; Psalm 34:14, 15.
„Gîndirea cărnii“
4. Ce anume ne–ar putea tulbura pacea cu Dumnezeu?
4 Ce anume ne–ar putea face să încetăm să urmărim pacea? Pavel menţionează una din cauze cînd spune: „Şi gîndirea păcatului [cărnii, N.W.T.] este moarte, pe cînd gîndirea Duhului [spiritului, N.W.T.] este viaţă şi pace. Fiindcă gîndirea firii păcătoase [cărnii, N.W.T.] este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu.“ (Romani 8:6, 7) Prin termenul «carne» Pavel se referă la starea noastră decăzută de oameni imperfecţi, cu o înclinaţie moştenită spre păcat. Dacă vom ceda în faţa înclinaţiilor cărnii decăzute ne vom distruge pacea. Dacă un creştin comite imoralitate, minte, fură, se droghează sau încalcă în vreun fel oarecare legea divină, fără să manifeste căinţă, el rupe relaţiile de pace cu Iehova, de care se bucura altădată. (Proverbe 15:8, 29; 1 Corinteni 6:9, 10; Apocalipsa 21:8) În plus, dacă permite ca lucrurile materiale să devină pentru el mai importante decît cele spirituale, pacea sa cu Dumnezeu este grav ameninţată. — Matei 6:24; 1 Ioan 2:15–17.
5. Ce implică urmărirea păcii?
5 Pe de altă parte, Pavel a spus: „Gîndirea Duhului [spiritului, N.W.T.] este viaţă şi pace.“ Pacea este o parte a rodului spiritului, iar dacă ne obişnuim inima să aprecieze lucrurile spirituale, rugîndu–ne pentru obţinerea ajutorului spiritului lui Dumnezeu în această privinţă, atunci vom evita „gîndirea cărnii“. (Galateni 5:22–24, N.W.T.) La 1 Petru 3:10–12, pacea este adusă în legătură cu dreptatea. (Romani 5:1) Petru spune că faptul de–a urmări pacea include «depărtarea de rău şi înfăptuirea binelui». Spiritul lui Dumnezeu ne poate ajuta să «urmărim dreptatea» şi astfel să ne păstrăm pacea cu Dumnezeu. — 1 Timotei 6:11, 12.
6. Care este una dintre responsabilităţile bătrînilor referitoare la pacea congregaţiei?
6 Urmărirea păcii este de o importanţă majoră pentru bătrînii congregaţiei. De exemplu, dacă cineva ar încerca să introducă practici degradante, bătrînii au răspunderea să ocrotească congregaţia, căutînd să–l mustre pe păcătos. Dacă acceptă mustrarea, el îşi va redobîndi pacea. (Evrei 12:11) Dacă nu, el ar putea fi exclus, pentru ca relaţia de pace a congregaţiei cu Iehova să poată fi păstrată. — 1 Corinteni 5:1–5.
Pace cu fraţii noştri
7. Asupra cărei manifestări a «gîndirii cărnii» le–a atras Pavel atenţia corintenilor?
7 „Gîndirea cărnii“ poate distruge nu numai pacea cu Dumnezeu, ci şi bunele noastre relaţii cu ceilalţi creştini. Pavel le–a scris corintenilor: „Pentru că tot carnali sînteţi. În adevăr, cînd printre voi este gelozie şi ceartă şi dezbinări, nu sînteţi voi carnali şi nu umblaţi voi în felul omului?“ (1 Corinteni 3:3) Gelozia şi cearta sînt complet opuse păcii.
8. (a) Ce i s–ar putea întîmpla unuia care cauzează gelozie şi certuri în congregaţie? (b) De ce anume depinde pacea noastră cu Dumnezeu?
8 Tulburarea păcii congregaţiei prin faptul că se provoacă gelozie şi ceartă este un lucru foarte grav. Vorbind despre o calitate strîns legată de pace ca rod al spiritului, apostolul Ioan avertizează: „Dacă cineva zice: «Eu iubesc pe Dumnezeu» şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care–l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu–L vede?“. (1 Ioan 4:20) În mod asemănător, dacă cineva cauzează gelozie sau certuri între fraţi, poate fi el într–o relaţie de pace cu Dumnezeu? Cu siguranţă, nu! Noi sîntem îndemnaţi: „Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvîrşiţi–vă, încurajaţi–vă, fiţi cu un gînd, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.“ (2 Corinteni 13:11) Da, dacă vom trăi în permanenţă în pace unii cu alţii, atunci Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu noi.
9. De unde ştim că creştinii aveau să aibă uneori neînţelegeri între ei?
9 Aceasta nu vrea să spună că între creştini nu vor fi niciodată neînţelegeri. În săptămînile care au urmat Sărbătorii Zilei a Cincizecea, în cadrul tinerei congregaţii creştine s–a iscat o neînţelegere cu privire la distribuirea hranei zilnice. (Fapte 6:1) Cu altă ocazie, o neînţelegere între Pavel şi Barnaba a dus la o „aprigă izbucnire de mînie“. (Fapte 15:39, N.W.T.) Pavel a trebuit să le sfătuiască pe Evodia şi pe Sintichia, fără îndoială nişte surori excelente şi zeloase, „să fie cu un gînd în Domnul“. (Filipeni 4:2) Nu este de mirare că Isus a dat sfaturi detaliate referitoare la modul în care să fie restabilită pacea între creştini atunci cînd aceasta este tulburată, scoţînd în evidenţă urgenţa rezolvării prompte a unor asemenea probleme! (Matei 5:23–25; 18:15–17) El nu ar fi dat acest sfat dacă n–ar fi prevăzut că vor fi şi neînţelegeri între discipolii săi.
10. Ce situaţii apar uneori în congregaţie, şi ce răspundere implică lucrul acesta pentru toţi?
10 Astăzi, aşadar, este foarte posibil ca cineva să se ofenseze din cauza unui cuvînt lipsit de tact sau greşit înţeles, adresat de vreunul dintre ceilalţi creştini. O anumită caracteristică a unei persoane o poate irita puternic pe alta. Pot să existe conflicte de personalitate. Cineva ar putea dezaproba total o decizie a bătrînilor. Chiar şi în colegiul de bătrîni, un bătrîn ar putea fi foarte energic şi ar putea încerca să–i domine pe ceilalţi bătrîni. În ciuda faptului că asemenea lucruri se întîmplă, noi totuşi trebuie să căutăm pacea şi s–o urmărim. Problema constă în tratarea unor asemenea probleme într–o manieră creştină, astfel încît să fie păstrată „legătura unificatoare a păcii“. — Efeseni 4:3, N.W.T.
11. Ce măsuri a luat Iehova pentru a ne ajuta să urmărim pacea între noi?
11 Biblia spune: „Mărit să fie DOMNUL [Iehova, S.S., 1874], care îşi găseşte plăcerea în pacea slujitorului său!“ (Psalm 35:27) Da, Iehova doreşte să fim în pace. Aşadar, el s–a îngrijit de două lucruri proeminente pentru a ne ajuta să păstrăm pacea între noi, precum şi cu el. Unul este spiritul sfînt, printre ale cărui roade se numără pacea, împreună cu alte calităţi paşnice înrudite, cum sînt: îndelunga răbdare, amabilitatea, blîndeţea şi stăpînirea de sine. (Galateni 5:22, 23) Celălalt este înţelepciunea divină, despre care citim: „Dar înţelepciunea de sus este mai întîi curată, apoi paşnică, blîndă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune.“ — Iacob 3:17, 18.
12. Ce ar trebui să facem dacă pacea cu fraţii noştri a fost tulburată?
12 Prin urmare, cînd pacea noastră cu alţii este tulburată, noi trebuie să ne rugăm pentru a primi înţelepciune de sus, spre a şti cum să procedăm, şi trebuie să cerem spiritul sfînt care să ne întărească să facem ceea ce este drept. (Luca 11:13; Iacob 1:5; 1 Ioan 3:22) În armonie cu rugăciunile noastre, noi putem căuta apoi îndrumare în sursa înţelepciunii divine, Biblia, cercetînd totodată literatura biblică disponibilă, pentru a vedea cum trebuie aplicate Scripturile. (2 Timotei 3:16) Noi vom consulta, de asemenea, sfaturile bătrînilor din congregaţie. Pasul final va consta în urmarea îndrumării primite. Isaia 54:13 spune: „Toţi fiii tăi vor fi învăţaţi de DOMNUL [Iehova, S.S., 1874] şi mare va fi pacea fiilor tăi.“ Aceasta înseamnă că pacea noastră depinde de punerea în practică a lucrurilor cu privire la care ne–a învăţat Iehova.
„Ferice de cei împăciuitori“
13, 14. (a) Ce implică expresia „împăciuitori“? (b) Cum putem deveni făcători de pace?
13 În Predica sa de pe Munte Isus a zis: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!“ (Matei 5:9) Aici termenul „împăciuitor“ nu se referă la cineva care este pur şi simplu blajin de la natură. Cuvîntul grec originar înseamnă „făcător de pace“. Un făcător de pace restabileşte cu iscusinţă pacea atunci cînd aceasta este tulburată. Dar ceea ce este şi mai important, un făcător de pace se străduieşte în primul rînd să preîntîmpine tulburarea păcii. «Pacea stăpîneşte în inima lui.» (Coloseni 3:15) Dacă slujitorii lui Dumnezeu se străduiesc să fie făcători de pace, atunci problemele dintre ei se reduc la minimum.
14 Faptul de a deveni un făcător de pace implică recunoaşterea propriilor slăbiciuni. De exemplu, un creştin ar putea avea un temperament iute, ori ar putea fi sensibil, ofensîndu–se foarte repede. În situaţii critice, sentimentele sale l–ar putea face să uite principiile biblice. Aceasta nu este de mirare la oamenii imperfecţi. (Romani 7:21–23) Cu toate acestea, duşmăniile, certurile şi accesele de mînie sînt enumerate printre lucrările cărnii. (Galateni 5:19–21) Dacă descoperim asemenea tendinţe în noi înşine — sau dacă alţii ne atrag atenţia asupra lor — noi ar trebui să ne rugăm cu seriozitate şi încontinuu ca spiritul lui Iehova să dezvolte în noi stăpînire de sine şi blîndeţe. De altfel, fiecare ar trebui să se străduiască să cultive asemenea bune însuşiri, ca elemente componente ale noii sale personalităţi — Efeseni 4:23, 24; Coloseni 3:10, 15.
15. Cum este înţelepciunea de sus opusă încăpăţînării nerezonabile?
15 Uneori, o congregaţie sau un colegiu de bătrîni sînt tulburate de către cineva care este încăpăţînat, care insistă întotdeauna asupra propriilor sale păreri. Este adevărat că, atunci cînd este vorba despre legea divină, creştinul ar trebui să fie energic, chiar inflexibil. Iar atunci cînd credem că avem o idee bună, de care ar putea beneficia alţii, nu este nimic rău dacă ne exprimăm deschis pe tot parcursul argumentării noastre. Dar noi nu am dori să fim „neînduplecaţi“, asemenea celor din lume. (2 Timotei 3:1–4) Înţelepciunea de sus este paşnică, rezonabilă. Cei ale căror acţiuni constituie un model de încăpăţînare inflexibilă ar trebui să dea atenţie sfatului dat de către Pavel filipenilor de a nu face nimic «din slavă deşartă [din egotism, N.W.T.]». — Filipeni 2:3.
16. Cum ne ajută sfatul lui Pavel din scrisoarea către filipeni să învingem egotismul?
16 În aceeaşi scrisoare, Pavel ne spune că ar trebui ca, în mod sincer şi „în smerenie“, «să îi considerăm pe alţii mai presus de noi înşine». Lucrul acesta este diametral opus egotismului. Un creştin matur nu se gîndeşte în primul rînd să îşi impună propriile sale idei, să îşi salveze prestigiul, să îşi menţină poziţia şi autoritatea. Aceasta ar fi în contradicţie cu îndemnul lui Pavel ca „fiecare să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora“. — Filipeni 2:4; 1 Petru 5:2, 3, 6.
Cuvinte paşnice
17. Ce folosire incorectă a limbii poate duce la tulburarea păcii congregaţiei?
17 Cel care urmăreşte pacea este atent la modul în care îşi foloseşte limba. Iacob avertizează: „Tot aşa şi limba: este un mădular mic şi se laudă cu lucruri mari. Iată, un foc mic, ce pădure mare aprinde!“ (Iacob 3:5) Flecăreli răutăcioase, criticarea altora pe la spate, cuvinte înţepătoare şi lipsite de amabilitate, murmur şi tînguieli, precum şi linguşiri în scopul obţinerii unui avantaj personal — toate acestea sînt lucrări ale cărnii, care tulbură pacea poporului lui Dumnezeu. — 1 Corinteni 10:10; 2 Corinteni 12:20; 1 Timotei 5:13; Iuda 16.
18. (a) Care este calea corectă pe care trebuie s–o adopte fiecare în cazul folosirii incorecte a limbii din neatenţie? (b) Cum ar trebui să reacţioneze un creştin matur în cazul în care cineva i–ar adresa cuvinte jignitoare?
18 Pe drept a spus Iacob: „Dar limba, nici un om n–o poate îmblînzi.“ (Iacob 3:8) Chiar şi creştinii maturi spun uneori lucruri pe care apoi le regretă în mod sincer. Cu toţii sperăm că alţii ne vor ierta asemenea greşeli, întocmai cum le iertăm şi noi lor. (Matei 6:9, 10) Uneori o izbucnire de mînie ar putea da naştere la cuvinte jignitoare. Atunci, un făcător de pace îşi va aminti că „un răspuns blînd potoleşte mînia, dar un cuvînt aspru aprinde mînia.“ (Proverbe 15:1) Adesea el nu va face altceva decît să respire o dată adînc şi să refuze să răspundă unor cuvinte tăioase cu unele şi mai tăioase. După aceea, cînd spiritele s–au liniştit, un făcător de pace tolerant va şti cum să treacă peste lucrurile spuse în fierbinţeala momentului. Iar un creştin umil va şti să–şi ceară scuze şi să caute să vindece orice răni pe care le–a cauzat. Este un semn de tărie morală să poţi spune în mod sincer: „Îmi pare rău.“
19. Ce învăţăm de la Pavel şi Isus cu privire la modul în care se dă sfatul?
19 Limba poate fi folosită şi pentru a–i sfătui pe alţii. Pavel l–a mustrat în mod public pe Petru cînd acesta din urmă a procedat incorect în Antiohia. Isus a dat sfaturi categorice în mesajele sale adresate celor şapte congregaţii. (Galateni 2:11–14; Apocalipsa, capitolele 2, 3) Dacă studiem aceste exemple, noi constatăm că sfaturile nu ar trebui să fie atît de blînde încît să nu–şi atingă ţinta. Cu toate acestea, Isus şi Pavel nu erau duri sau cruzi. Sfatul lor nu decurgea dintr–un orgoliu personal. Ei încercau în mod sincer să–şi ajute fraţii. Dacă cel care dă sfatul simte că nu deţine un control deplin asupra limbii sale, el ar putea face o pauză, pentru a se potoli, înainte de a spune ceva. Altfel, el ar putea rosti cuvinte aspre şi astfel problema pe care încearcă să o trateze s–ar putea chiar agrava. — Proverbe 12:18.
20. De ce anume ar trebui să fie dominat orice cuvînt pe care îl adresăm fraţilor sau surorilor sau pe care îl spunem cu privire la ei?
20 Aşa cum s–a arătat deja, pacea şi iubirea se află într–o strînsă legătură cu roadele spiritului. Dacă ceea ce le spunem fraţilor noştri — sau ceea ce spunem cu referire la ei — este întotdeauna o reflectare a iubirii noastre faţă de ei, atunci lucrul acesta va contribui la pacea congregaţiei. (Ioan 15:12, 13) Exprimările noastre trebuie să fie «cu har [binevoitoare, N.W.T.], drese cu sare». (Coloseni 4:6) Ele ar trebui să fie cu gust, cum s–ar spune, să meargă la inimă. Isus a dat sfatul: „Să aveţi sare în voi înşivă şi să fiţi în pace unii cu alţii.“ — Marcu 9:50.
„Faceţi tot posibilul“
21. Ce este evident cu privire la poporul lui Dumnezeu cînd cei ce fac parte din el sînt prezenţi la întrunirile săptămînale, la adunări şi congrese?
21 Psalmistul a scris: „Iată ce bine şi ce plăcut este pentru fraţi să locuiască împreună în unitate!“ (Psalm 133:1) Noi ne bucurăm cu adevărat de societatea fraţilor noştri, mai ales la întrunirile noastre săptămînale, în timpul adunărilor, precum şi în timpul congreselor. În asemenea ocazii, pacea noastră este evidentă şi pentru cei din afară.
22. (a) Ce fel de pace — în realitate falsă — vor considera în curînd naţiunile că au realizat, şi cu ce deznodămînt? (b) Ce pace reală va aduce legămîntul lui Dumnezeu al păcii?
22 În curînd, naţiunile vor avea impresia că au realizat pacea fără Iehova. Dar cînd vor spune „Pace şi linişte!“ [„Pace şi securitate!“, N.W.T.], o distrugere bruscă va veni peste toţi aceia care nu se află în relaţie de pace cu Dumnezeu. (1 Tesaloniceni 5:3) După aceea, marele Prinţ al Păcii va proceda la vindecarea omenirii de dezastruoasele rezultate ale pierderii păcii originare cu Dumnezeu. (Isaia 9:6, 7; Apocalipsa 22:1, 2) Atunci, legămîntul de pace al lui Dumnezeu va avea drept rezultat o linişte mondială. Chiar şi animalele sălbatice ale cîmpului se vor odihni de duşmănia care era între ele. — Psalm 37:10, 11; 72:3–7; Isaia 11:1–9; Apocalipsa 21:3, 4.
23. Ce trebuie să facem acum, dacă nutrim speranţa unei lumi noi a păcii?
23 Acesta va fi un timp cu adevărat glorios! Priveşti tu cu nerăbdare spre el? Dacă da, «urmăreşte pacea cu toţi oamenii». Caută pacea acum cu fraţii tăi, dar în mod special cu Iehova. Da, „fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, căutaţi cu stăruinţă [faceţi tot posibilul, N.W.T.] să fiţi găsiţi de El în pace, fără pată şi fără vină.“ — Evrei 12:14; 2 Petru 3:14.
Îţi mai aminteşti?
◻ Ce ar putea ruina pacea noastră cu Iehova?
◻ Ce fel de neînţelegeri ar putea să fie necesar să se rezolve în congregaţie?
◻ Ce măsuri a luat Iehova pentru a ne ajuta să căutăm şi să urmărim pacea?
◻ Ce atitudine carnală ar putea tulbura pacea congregaţiei, şi cum ne putem împotrivi ei?
[Legenda fotografiei de la pagina 22]
Pacea abundă printre cei învăţaţi de Iehova
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Cît de plăcută este pacea fraţilor care slujesc în unitate!