Urmaţi excelenta cale a iubirii
IEHOVA DUMNEZEU este iubire (1 Ioan 4:8, NW). Fiul său, Isus Cristos, a spus că trebuie să-l iubim pe Dumnezeu şi pe semenul nostru (Matei 22:37–40). Dumnezeu conduce întregul univers pe baza acestei calităţi. Deci pentru eternitate şi pretutindeni trebuie să urmăm calea iubirii.
Dumnezeu a manifestat iubire faţă de naţiunea Israel, dar, ulterior, a respins această organizaţie pentru infidelitatea ei. Apoi el a identificat congregaţia discipolilor lui Isus cu noua Sa organizaţie. Cum? Prin manifestările deosebite ale spiritului sfînt, care le-a dat acestora capacitatea de a vorbi în limbi şi de a profeţi. Astfel, la Penticosta din 33 e.n., 3 000 de evrei şi prozeliţi au devenit credincioşi şi au părăsit vechea organizaţie pentru a se ataşa la noua organizaţie a lui Dumnezeu (Faptele 2:1–41). Întrucît darurile spiritului au fost după aceea date prin apostolii lui Isus, asemenea manifestări au încetat odată cu moartea lor (Faptele 8:5–18; 19:1–6). Însă pînă atunci, aceste daruri dovediseră că Israelul spiritual se bucura de favoarea lui Dumnezeu. — Galateni 6:16.
Miracolele rezultate din darurile spiritului au fost binefăcătoare. Însă manifestarea iubirii sau a interesului neegoist faţă de alţii este mai importantă decît posedarea darurilor spiritului. Apostolul Pavel a arătat acest lucru în prima sa scrisoare către corinteni (aprox. 55 e.n.). În ea, el vorbea despre iubire ca fiind „o cale nespus mai bună“ (1 Corinteni 12:31). Această cale este analizată în 1 Corinteni, capitolul 13.
Fără iubire, nu sîntem nimic
Pavel explica astfel: „Dacă vorbesc în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu am iubire, am devenit o bucată de bronz răsunător sau un cimbal zăngănitor“ (1 Corinteni 13:1, NW). A vorbi fără iubire într-o limbă omenească dată de spirit sau într-o limbă a îngerilor cereşti nu înseamnă nimic. Pavel prefera să spună cinci cuvinte ziditoare în loc de zece mii rostite într-o limbă pe care oamenii nu o înţelegeau (1 Corinteni 14:19). O persoană fără iubire este ca „o bucată de bronz răsunător“ — un sunet discordant şi iritant — sau ca „un cimbal zăngănitor“, lipsit de muzicalitate. Lipsită de iubire, vorbirea în limbi nu era o metodă de mîngîiere şi de zidire spirituală pentru glorificarea lui Dumnezeu şi ajutorarea poporului său. Azi, noi arătăm iubire prin folosirea unui limbaj accesibil în ministerul creştin.
Apoi apostolul a spus: „Dacă am darul de a profeţi şi cunosc toate secretele sacre şi toată cunoştinţa, şi dacă am toată credinţa, astfel încît să mut munţii din loc, dar nu am iubire, nu sînt nimic“ (1 Corinteni 13:2, NW). Profeţirea miraculoasă, înţelegerea specială a secretelor sacre şi cunoştinţa dată de spirit ar putea fi de folos altora, dar nu celor care posedă asemenea daruri dacă nu ar avea iubire. Pavel a folosit înţelegerea specială a secretelor sacre pentru a-i ajuta pe alţii, iar darul cunoaşterii i-a dat posibilitatea de a profeţi supravieţuirea victimelor unui naufragiu (Faptele 27:20–44; 1 Corinteni 4:1, 2). Dar chiar dacă avea „toată cunoştinţa şi toată credinţa“, dar nu avea iubire, el nu era nimic în ochii lui Iehova.
Azi, spiritul lui Iehova le dă posibilitate Martorilor săi să înţeleagă profeţiile biblice şi secretele sacre şi îi îndrumă să împărtăşească această cunoştinţă altora (Ioel 2:28, 29). Spiritul produce, de asemenea, credinţa necesară pentru a învinge obstacole de mărimea munţilor (Matei 17:20). Întrucît aceste lucruri sînt făcute de spirit, este ceva greşit să căutăm glorie personală de pe urma lor. Noi nu valorăm nimic dacă nu acţionăm spre gloria lui Dumnezeu şi din iubire faţă de el şi faţă de semenii noştri. — Galateni 5:6.
Jertfa fără iubire nu serveşte la nimic
Pavel a spus: „Dacă îmi dau toate averile pentru a hrăni pe alţii şi dacă îmi predau corpul, ca să mă pot lăuda, dar nu am iubire, nu îmi serveşte la nimic“ (1 Corinteni 13:3, NW). Lui Pavel nu îi servea la nimic dacă dădea, fără iubire, tot ce poseda pentru a-i hrăni pe alţii. Dumnezeu ne răsplăteşte pentru iubirea care stă la baza darurilor pe care le facem, nu pentru valoarea lor materială sau pentru că tindem după glorie în calitate de donatori, la fel ca Anania şi Safira, care au minţit (Faptele 5:1–11). Pavel a oferit un minunat exemplu, dîndu-se pe sine cu iubire în legătură cu ministerul de ajutorare pentru credincioşii din Iudeea. — 1 Corinteni 16:1–4; 2 Corinteni 8:1–24; 9:7.
Chiar martiriul de martor pentru adevăr nu valorează nimic la Dumnezeu dacă nu este făcut din iubire (Proverbele 25:27). Isus a vorbit despre jertfa lui, dar nu s-a lăudat cu ea. El s-a jertfit de bunăvoie şi din iubire (Marcu 10:45; Efeseni 5:2; Evrei 10:5–10). Fraţii săi spirituali ‘îşi aduc trupurile ca o jertfă vie’ în serviciul lui Dumnezeu, nu ca martiriu pentru glorificarea lor, ci ca mijloace modeste prin care îl glorifică pe Iehova şi îşi demonstrează iubirea faţă de el. — Romani 12:1, 2.
Unele căi prin care iubirea ne va face să acţionăm
Pavel a scris: „Iubirea este îndelung răbdătoare şi binevoitoare (1 Corinteni 13:4a, NW). Pentru mulţi, îndelunga rădare manifestată de Dumnezeu de cînd a păcătuit omul a însemnat căinţă care duce la salvare (2 Petru 3:9, 15). Dacă avem iubire, le vom preda altora adevărul cu răbdare. Vom evita izbucnirile de mînie şi vom fi amabili şi iertători (Matei 18:21, 22). Iubirea este, de asemenea, binevoitoare, iar noi ne simţim atraşi la Dumnezeu datorită bunăvoinţei sale. Bunăvoinţa, un rod al spiritului său, nu ne lasă să pretindem altora mai mult decît pretinde el de la noi (Efeseni 4:32). Iubirea ne determină să le arătăm bunăvoinţă chiar şi celor nerecunoscători. — Luca 6:35.
Pavel a adăugat: „Iubirea nu este geloasă, nu se laudă, nu se umflă de mîndrie“ (1 Corinteni 13:4b, NW). Gelozia, care este o lucrare a cărnii, împiedică intrarea în Regatul lui Dumnezeu (Galateni 5:19–21). Iubirea ne împiedică să fim geloşi pe cineva pentru bunurile sale sau pentru condiţiile sale favorabile. Dacă fratele respectiv primeşte un privilegiu de serviciu pe care îl doream noi, îi vom da tot sprijinul şi îi vom mulţumi lui Dumnezeu că este utilizat în folosul congregaţiei.
Dat fiind că „iubirea nu se laudă“, ea nu ne va lăsa să ne lăudăm cu ceea ce Dumnezeu ne permite să facem în serviciul său. Unii creştini se lăudau ca şi cum ei ar fi generat darurile spiritului, însă acestea erau de la Dumnezeu, aşa cum sînt privilegiile din organizaţia din epoca modernă. Deci în loc să ne lăudăm cu poziţia noastră în organizaţia lui Dumnezeu, să avem grijă să nu cădem (1 Corinteni 1:31; 4:7; 10:12). Iubirea „nu se umflă de mîndrie“, dar se poate întîmpla ca o persoană care nu iubeşte să-şi dea importanţă. Oamenii care manifestă iubire nu se simt superiori altora. — 1 Corinteni 4:18, 19; Galateni 6:3.
Nu indecentă, nu egoistă, nu se irită
Iubirea „nu se comportă indecent, nu îşi caută propriile interese, nu se irită“ (1 Corinteni 13:5a, NW). Ea promovează bunele maniere, o conduită pioasă, respectul faţă de autorităţi şi o comportare decentă la întrunirile creştine (Efeseni 5:3–5; 1 Corinteni 11:17–34; 14:40; compară cu Iuda 4, 8–10). Deoarece iubirea face ca fiecare să se simtă util, aşa cum sînt toate membrele corpului uman, o congregaţie plină de iubire este un loc de pace şi refugiu (1 Corinteni 12:22–25). În loc ‘să-şi caute propriile interese’ în mod egoist, iubirea face să ne sacrificăm, uneori, drepturile şi să manifestăm interes pentru alţii şi pentru binele lor (Filipeni 2:1–4). Iubirea ne determină ‘să devenim orice pentru oameni de orice fel, ca să-i salvăm pe unii’ prin ministerul nostru. — 1 Corinteni 9:22, 23, NW.
Iubirea „nu se irită“. Accesele de mînie sînt lucrări ale cărnii păcătoase, însă iubirea ne face să fim ‘înceţi la mînie’ (Iacov 1:19; Galateni 5:19, 20). Chiar dacă ne enervăm în mod justificat, iubirea nu ne lasă să rămînem iritaţi şi să facem, astfel, loc Diavolului (Efeseni 4:26, 27). Îndeosebi bătrînii trebuie să evite mînia atunci cînd colaboratorii lor în credinţă nu aplică o anumită sugestie.
Pavel a mai spus despre iubire: „Ea nu ţine cont de răul suferit“ (1 Corinteni 13:5b, NW). Iubirea nu ţine evidenţa greşelilor aşa cum se trec într-un registru operaţiile contabile. Ea vede binele la colaboratorii în credinţă şi nu se răzbună pentru faptele rele adevărate sau imaginare (Proverbele 20:22; 24:29; 25:21, 22). Iubirea ne ajută „să urmărim lucrurile care duc la pace“ (Romani 14:19). Pavel şi Barnaba au avut un conflict şi s-au dus fiecare pe alt drum în serviciul lui Dumnezeu, dar iubirea a vindecat acest dezacord şi i-a împiedicat să-şi poarte pică. — Leviticul 19:17, 18; Faptele 15:36–41.
Înclinată spre dreptate şi adevăr
Referitor la iubire, Pavel a spus în continuare: „Ea nu se bucură de nedreptate, ci se bucură cu adevărul“ (1 Corinteni 13:6, NW). Unora le face atîta plăcere nedreptatea, încît „nu dorm dacă n-au făcut răul“ (Proverbele 4:16). Dar în organizaţia lui Dumnezeu nu ne certăm, nici nu ne bucurăm dacă cineva este prins în mrejele păcatului (Proverbele 17:5; 24:17, 18). Dacă în congregaţia din Corint s-ar fi manifestat suficientă iubire de Dumnezeu şi de dreptate, nu ar fi fost tolerată în cadrul ei imoralitatea (1 Corinteni 5:1–13). Printre altele, iubirea de dreptate ne fereşte de a urmări spectacolele de televiziune, de cinema şi de teatru în care este prezentată nedreptatea.
Iubirea „se bucură cu adevărul“. Aici adevărul este pus în contrast cu nedreptatea. Aceasta înseamnă, evident, că iubirea ne face să ne bucurăm de influenţa spre dreptate pe care o are adevărul asupra oamenilor. Noi găsim bucurie în lucrurile care îi zidesc pe oameni şi care promovează cauza adevărului şi a dreptăţii. Iubirea ne împiedică să spunem minciuni, ne aduce bucurie cînd se dovedeşte că cei drepţi sînt nevinovaţi şi ne face să ne bucurăm de triumful adevărului lui Dumnezeu. — Psalmul 45:4.
Cum tratează iubirea toate lucrurile
Continuînd definiţia iubirii, Pavel a scris: „Ea suportă totul, crede totul, speră totul, suferă totul“ (1 Corinteni 13:7, NW). ‘Suportînd toate lucrurile’, iubirea ne scuteşte de resentimente aşa cum un acoperiş bun nu permite pătrunderea ploii. Dacă cineva ne jigneşte, dar apoi cere iertare, iubirea ne face să suportăm jignirea şi mai curînd să-l iertăm pe răufăcător, decît să clevetim despre aceste lucruri. Manifestînd iubire, încercăm să-l ‘cîştigăm pe fratele nostru’. — Matei 18:15–17; Coloseni 3:13.
Iubirea „crede totul“ din Cuvîntul lui Dumnezeu şi ne face să fim recunoscători pentru hrana spirituală furnizată prin „sclavul fidel şi prevăzător“ (Matei 24:45–47, NW). Deşi nu sîntem naivi, iubirea ne împiedică să avem o inimă neîncrezătoare şi nu ne îngăduie să atribuim motive rele colaboratorilor în credinţă (Eclesiastul 7:21, 22). De asemenea, iubirea ‘speră tot’ ce este consemnat în Scripturi, cum ar fi, de plidă, adevărurile referitoare la Regatul lui Dumnezeu. Îndemnaţi de iubire, sperăm şi ne rugăm ca încercările grele să aibă un rezultat cît mai favorabil. Iubirea ne mai îndeamnă să le spunem altora motivul speranţei noastre (1 Petru 3:15). În plus, iubirea „suferă totul“, inclusiv păcatele comise împotriva noastră (Proverbele 10:12). De asemenea, iubirea de Dumnezeu ne ajută să suportăm persecuţii şi alte încercări.
Pavel a adăugat: „Iubirea nu dă niciodată greş (1 Corinteni 13:8a, NW). Ea nu se sfîrşeşte, nici nu dă greş, aşa cum nici Iehova nu dă greş. Întrucît Dumnezeul nostru este personificarea iubirii, această calitate nu va înceta niciodată (1 Timotei 1:17; 1 Ioan 4:16). Universul va fi întotdeauna guvernat prin iubire. Să ne rugăm, aşadar, lui Dumnezeu să ne ajute să ne învingem trăsăturile egoiste şi să manifestăm acest rod al spiritului său care nu dă greş niciodată. — Luca 11:13.
Lucruri care urmau să fie înlăturate
Arătînd spre viitor, Pavel a scris: „Dar dacă există daruri de profeţie, ele vor fi înlăturate; dacă există limbi, ele vor înceta; dacă există cunoaştere, ea va fi înlăturată“ (1 Corinteni 13:8b, NW). ‘Darul profeţiei’ a dat celor care îl aveau posibilitatea de a face profeţii noi. Deşi aceste daruri au trecut după ce congregaţia creştină a fost instituită ca organizaţie a lui Dumnezeu, puterea de a profeţi a lui Dumnezeu nu va trece niciodată, iar Cuvîntul său conţine toate profeţiile de care avem nevoie acum. Capacitatea de a vorbi în limbi, care a fost dată de spirit, a încetat de asemenea, iar cunoştinţa specială a fost „înlăturată“, aşa cum s-a profeţit. Dar Cuvîntul complet al lui Iehova ne furnizează ce trebuie să ştim în vederea salvării (Romani 10:8–10). Pe lîngă aceasta, poporul lui Dumnezeu este plin de spiritul său şi produce roadele acestui spirit.
Pavel a spus în continuare: „Căci avem cunoştinţă parţială şi profeţim parţial; dar cînd va sosi ceea ce este complet, ceea ce este parţial va fi înlăturat“ (1 Corinteni 13:9, 10, NW). Darurile cunoştinţei şi al profeţiei erau incomplete. După cît se pare, astfel de profeţii nu dădeau amănunte, iar fiecare profet dezvăluia viitorul în mod incomplet deoarece îi lipsea o cunoştinţă perfectă despre ce profeţea. Acum însă, înţelegerea profeţiilor devine treptat completă. De exemplu, faptele care împlinesc profeţiile biblice confirmă că Isus a primit autoritate regală asupra omenirii în 1914. De atunci încoace ne aflăm în „timpul sfîrşitului“ şi ne bucurăm de o continuă creştere în cunoştinţă spirituală şi înţelegere a profeţiilor biblice (Daniel 12:4). Deci ne îndreptăm spre o cunoştinţă perfectă, iar „ceea ce este complet“ trebuie să fie foarte aproape.
Cea mai mare calitate rămîne
Făcînd aluzie la progresul congregaţiei, Pavel a scris: „Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, gîndeam ca un copil, judecam ca un copil; dar acum, cînd am devenit bărbat, am eliminat trăsăturile caracteristice ale copilului“ (1 Corinteni 13:11, NW). Deoarece un copil acţionează pe baza unei cunoştinţe şi a unei dezvoltări fizice limitate, el poate fi influenţat să acţioneze în orice direcţie, ca şi cum ar fi legănat într-un leagăn de copil. Dar un bărbat este mult mai dezvoltat fizic, are mai multă cunoştinţă şi, de obicei, nu se lasă uşor influenţat. El s-a dispensat de gîndurile, atitudinile şi metodele specifice copilăriei. În mod asemănător, după ce organizaţia pămîntească a lui Dumnezeu a depăşit perioada copilăriei, El a considerat că ea nu mai avea nevoie de darurile spiritului în ce priveşte profeţiile, limbile şi cunoştinţa. Deşi nici membrii actuali ai congregaţiei, aflată acum la o vîrstă înaintată, nu simt nevoia unor astfel de daruri, ei sînt bucuroşi că pot să-i slujească lui Dumnezeu sub îndrumarea spiritului său.
Pavel a adăugat: „Căci în prezent noi vedem prin intermediul unei oglinzi de metal, într-un contur neclar, dar atunci va fi faţă în faţă. În prezent eu cunosc parţial, dar atunci voi cunoaşte exact, aşa cum şi eu sînt cunoscut în mod exact (1 Corinteni 13:12, NW). În perioada de copilărie a congregaţiei, nu sosise timpul ca Dumnezeu să dezvăluie anumite lucruri. De aceea, aceste lucruri nu se vedeau clar conturate, ca şi cum creştinii priveau într-o oglindă de metal care nu avea o suprafaţă reflectantă fină (Faptele 1:6, 7). Dar noi nu mai avem acum acea imagine neclară. Împlinirea profeţiilor şi a lucrurilor prefigurate se vede foarte clar, deoarece acum este timpul ca Dumnezeu să le dezvăluie (Psalmul 97:11; Daniel 2:28). Deşi Pavel însuşi îl cunoştea pe Dumnezeu, apogeul cunoştinţei sale despre Iehova şi relaţia cea mai intimă cu El urmau să fie atinse cînd apostolul avea să fie înviat la viaţă cerească, primind, astfel, răsplata deplină a cursei sale creştine.
În încheierea scurtei sale prezentări despre iubire, Pavel a sris: „Acum, aşadar, rămîn acestea trei: credinţa, speranţa, iubirea; dar cea mai mare dintre acestea este iubirea“ (1 Corinteni 13:13, NW). În pofida absenţei darurilor miraculoase ale spiritului, congregaţia are acum o cunoaştere mai deplină şi are mai multe motive pentru o credinţă, o speranţă şi o iubire mai puternice. Ea are credinţa că toate lucrurile promise de Dumnezeu sînt ca şi împlinite (Evrei 11:1). Trăsăturile credinţei se vor sfîrşi pe măsură ce lucrurile profeţite în Cuvîntul lui Dumnezeu se vor realiza. Aspectele speranţei vor înceta cînd vom vedea lucrurile în care am sperat. Dar iubirea va rămîne veşnic. De aceea, ca Martori ai lui Iehova, să continuăm să urmăm excelenta cale a iubirii!