„Să ne îmbrăcăm cu armele luminii“
„Noaptea este foarte înaintată, se apropie ziua. Să lepădăm deci faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii“. — ROMANI 13:12.
1, 2. Cum au reacţionat majoritatea iudeilor din secolul întîi e.n. la „adevărata lumină“, şi aceasta în ciuda căror avantaje?
ISUS Cristos este „adevărata lumină care luminează orice fel de om“ (Ioan 1:9). Cînd a venit ca Mesia în anul 29 e.n., el a venit la o naţiune care fusese aleasă de Dumnezeu ca martoră a sa şi care era, cel puţin cu numele, dedicată lui Iehova (Isaia 43:10). Mulţi dintre israeliţi îl aşteptau pe Mesia şi unii dintre ei cunoşteau anumite profeţii care aveau să îl identifice. În plus, Isus a predicat în toate părţile Palestinei, înfăptuind semne în văzul mulţimii. Mulţimi de oameni s–au adunat pentru a–l auzi şi au rămas impresionaţi de ceea ce vedeau şi auzeau. — Matei 4:23-25; 7:28, 29; 9:32-36; Ioan 7:31.
2 În cele din urmă însă majoritatea iudeilor l–au respins pe Isus. Evanghelia lui Ioan spune: „A venit la ai Săi şi ai Săi nu L–au primit“ (Ioan 1:11). Din ce cauză? Răspunsul la această întrebare ne va ajuta să evităm repetarea greşelii lor. El ne va ajuta să „lepădăm . . . faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii“, evitînd astfel o judecată nefavorabilă asemenea aceleia suferită de Israelul secolului întîi e.n. — Romani 13:12; Luca 19:43, 44.
Opoziţie din partea autorităţilor religioase
3. Cum s–au dovedit conducătorii religioşi iudei a fi „călăuze oarbe“?
3 În Israel conducătorii religioşi au fost primii care au respins lumina. În ciuda faptului că erau „învăţători ai Legii“, ei au impus poporului un sistem de reguli care adesea contraveneau legii lui Dumnezeu (Luca 11:45, 46). Astfel, ei «au desfiinţat Cuvîntul lui Dumnezeu prin tradiţia pe care au dat–o» (Marcu 7:13; Matei 23:16, 23, 24). Ei erau „călăuze oarbe“ care îndepărtau lumina, pentru ca aceasta să nu–şi răspîndească strălucirea. — Matei 15:14.
4, 5. (a) Cum au reacţionat fariseii atunci cînd unii iudei se întrebau dacă nu cumva Isus era Mesia? (b) Ce atitudine rea a inimii lor au trădat fariseii?
4 Într–una dintre ocazii, cînd mulţi israeliţi se întrebau dacă nu cumva Isus era probabil Cristosul, fariseii alarmaţi au trimis nişte funcţionari ca să îl aresteze. Aceştia s–au înapoiat cu mîinile goale, spunînd: „Niciodată n–a vorbit vreun om ca omul acesta“. Neînduplecabili, fariseii i–au întrebat: „Nu cumva aţi fost amăgiţi şi voi? A crezut în el vreunul dintre mai–marii noştri sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu ştie legea, este blestemată“. Nicodim, un membru al Sanhedrinului, a protestat, spunînd că este ilegal să acuzi un om înainte de a–l audia. Plini de răutate, fariseii s–au întors spre el, spunînd: „Şi tu eşti din Galileea? Cercetează bine şi vei vedea că nici un proroc nu s–a ridicat din Galileea“. — Ioan 7:46-52.
5 De ce procedau în felul acesta conducătorii religioşi ai unei naţiuni dedicate lui Dumnezeu? Deoarece au cultivat o stare rea a inimii (Matei 12:34). Dispreţul pe care îl manifestau faţă de poporul de rînd trăda aroganţa lor. Afirmaţia că «nimeni dintre mai–marii lor sau dintre farisei nu au crezut în el», era o arogantă pretenţie că adevăratul Mesia nu putea fi decît acela care ar fi fost aprobat de ei. În plus, ei erau necinstiţi, deoarece încercau să–l discrediteze pe Isus, afirmînd că el provenea din Galileea, în timp ce o simplă investigare ar fi dovedit că el era de fapt născut în Betleem, locul profeţit al naşterii lui Mesia. — Mica 5:2; Matei 2:1.
6, 7. (a) Cum au reacţionat conducătorii religioşi la învierea lui Lazăr? (b) Ce a zis Isus pentru a demasca faptul că acei conducători religioşi iubeau întunericul?
6 O înverşunată opoziţie a acestor conducători religioşi faţă de lumină a fost manifestată în mod convingător atunci cînd Isus l–a înviat pe Lazăr. Pentru o persoană cu teamă de Dumnezeu, un asemenea act ar fi fost dovada faptului că Isus era sprijinit de Iehova. Conducătorii religioşi, însă, nu puteau vedea în el decît o ameninţare la adresa poziţiei lor privilegiate. Ei au spus: „Ce vom face? Omul Acesta face multe semne. Dacă–L lăsăm aşa, toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi poporul nostru“ (Ioan 11:44, 47, 48). Astfel, ei s–au întrunit, consfătuindu–se să–l omoare atît pe Isus, cît şi pe Lazăr, probabil în speranţa că astfel vor putea stinge lumina. — Ioan 11:53, 54; 12:9, 10.
7 Astfel, acei conducători religioşi ai naţiunii lui Dumnezeu s–au abătut de la lumină din cauza aroganţei, a mîndriei, a lipsei de onestitate intelectuală, precum şi din cauza irezistibilelor interese personale. Spre sfîrşitul ministerului său, Isus le–a denunţat vinovăţia, spunînd: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici, pentru că voi închideţi oamenilor împărăţia cerurilor; nici voi nu intraţi în ea şi nici pe cei care vor să intre, nu–i lăsaţi să intre“. — Matei 23:13.
Egoism şi mîndrie
8. Ce întîmplare din Nazaret a demascat starea rea a inimii unora de acolo?
8 În general, poporul iudeu din secolul întîi îi imita pe conducătorii lui religioşi în privinţa respingerii luminii, din cauza stării rele a inimii lui. De exemplu, odată Isus a fost invitat să vorbească într–o sinagogă din Nazaret. El a citit şi a explicat un pasaj din Isaia. La început congregaţia l–a ascultat. Dar cînd el a făcut comparaţii istorice care demascau egoismul lor şi lipsa lor de credinţă, ei s–au înfuriat şi au încercat să îl omoare (Luca 4:16-30). Mîndria, printre alte trăsături negative, i–a împiedicat să reacţioneze în mod corespunzător faţă de lumină.
9. Cum a ieşit la iveală motivaţia unei largi mase de galileeni?
9 Cu o altă ocazie, Isus a hrănit în mod miraculos o mare mulţime de oameni pe malul Mării Galileei. Martorii la acest miracol au spus: „Cu adevărat, acesta este prorocul aşteptat în lume“ (Ioan 6:10-14). Cînd Isus a plecat cu corabia în alt loc, mulţimea l–a urmat. Isus ştia însă că motivaţia multora nu era iubirea luminii. El le–a spus: „Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mîncat din pîinile acelea şi v–aţi săturat“ (Ioan 6:26). Această afirmaţie s–a dovedit a fi adevărată curînd, cînd un număr dintre aceia care l–au urmat s–au reîntors în lume (Ioan 6:66). Un interes egoist, marcat de un „ce folos am din aceasta?“, a blocat lumina.
10. Care a fost reacţia majorităţii păgînilor faţă de lumină?
10 După moartea şi învierea lui Isus, iudeii credincioşi au continuat să ducă lumina şi la alţi iudei, dar puţini au reacţionat favorabil. Prin urmare, apostolul Pavel şi alţii, slujind ca «lumină a neamurilor», au dus vestea bună prin alte ţări (Fapte 13:44-47). Mulţi neiudei au reacţionat favorabil, dar reacţia generală a fost aceea descrisă de Pavel: „Noi predicăm pe Hristos Cel răstignit, [un mesaj] care . . . pentru neamuri [este] o nebunie“ (1 Corinteni 1:22, 23). Majoritatea neiudeilor au respins lumina deoarece erau orbiţi de superstiţiile păgîne sau de filozofiile lumeşti. — Fapte 14:8-13; 17:32; 19:23-28.
«Chemaţi din întuneric»
11, 12. Cine a reacţionat pozitiv faţă de lumină în secolul întîi, şi cine face astăzi la fel?
11 În secolul întîi, în pofida lipsei generale a unei reacţii pozitive, mulţi oameni cu o stare corectă a inimii au fost «chemaţi din întuneric la lumina minunată a lui Dumnezeu» (1 Petru 2:9). Acestora apostolul Ioan le scrie: „Tuturor celor ce L–au primit [pe Cristos], adică celor ce cred în Numele Lui, le–a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1:12). Începînd de la Penticosta anului 33 e.n., cei ce iubeau lumina erau botezaţi cu spiritul sfînt şi deveneau fii ai lui Dumnezeu cu speranţa de a domni împreună cu Isus în Regatul său ceresc.
12 În zilele noastre ultimii dintre aceşti fii unşi ai lui Dumnezeu au fost adunaţi şi, împlinind profeţia lui Daniel, ei «strălucesc ca splendoarea cerului, îndrumînd pe mulţi spre dreptate» (Daniel 12:3). Ei au lăsat lumina lor să lumineze în aşa măsură încît peste patru milioane de „alte oi“ au fost atrase de adevăr, bucurîndu–se de o stare de dreptate înaintea lui Dumnezeu (Ioan 10:16). Acestea, la rîndul lor, reflectă această lumină pretutindeni în lume, astfel încît acum aceasta străluceşte ca niciodată înainte. În zilele noastre, ca şi în secolul întîi, „întunericul n–a biruit–o“. — Ioan 1:5.
«În Dumnezeu nu există întuneric»
13. Ce avertisment ne–a dat apostolul Ioan?
13 Noi nu trebuie să uităm însă niciodată avertismentul apostolului Ioan: „Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu practicăm adevărul“ (1 Ioan 1:5, 6). Evident că şi un creştin ar putea să cadă în aceeaşi capcană în care căzuseră iudeii, şi, în timp ce se numesc martori pentru Dumnezeu, ei să efectueze lucrări ale întunericului.
14, 15. Ce lucrări ale întunericului s–au manifestat în congregaţia creştină a secolului întîi, şi ce învăţăm din aceasta?
14 Într–adevăr, lucrurile acestea s–au întîmplat în secolul întîi. Noi citim despre serioase dezbinări în Corint (1 Corinteni 1:10-17). Apostolul Ioan le–a atras atenţia creştinilor unşi să nu se urască unii pe alţii, iar Iacov i–a sfătuit pe unii să nu îi favorizeze pe cei bogaţi faţă de cei săraci (Iacov 2:2-4; 1 Ioan 2:9, 10; 3 Ioan 11, 12). În plus, atunci cînd Isus le–a inspectat pe cele şapte congregaţii din Asia Mică, după cum relatează Apocalipsa, el vorbeşte despre infiltrarea unor lucrări ale întunericului, incluzînd apostazia, idolatria, imoralitatea şi materialismul (Apocalipsa 2:4, 14, 15, 20-23; 3:1, 15-17). În acele prime zile ale congregaţiei creştine, un anumit număr dintre membrii acesteia au abandonat lumina, unii fiind excluşi, iar alţii tîrîţi de–a dreptul în „întunericul de afară“. — Matei 25:30; Filipeni 3:18; Evrei 2:1; 2 Ioan 8-11.
15 Toate aceste relatări din secolul întîi arată diferite căi prin care întunericul lumii lui Satan se poate infiltra în modul de a gîndi al unor creştini sau chiar în acela al unor întregi congregaţii. Noi trebuie să fim atenţi ca niciodată să nu ni se întîmple un asemenea lucru. Cum putem face aceasta?
Noua personalitate
16. Ce sfat sănătos le–a dat Pavel efesenilor?
16 Pavel îi îndeamnă pe efeseni să nu mai fie „în întuneric în privinţa intelectului şi înstrăinaţi de viaţa care aparţine lui Dumnezeu“. Pentru a nu aluneca din nou în întuneric, ei trebuiau să cultive o atitudine a inimii, care să fie conformă luminii. Pavel a spus: „Trebuie să dezbrăcaţi vechea personalitate, care se conformează liniei voastre de conduită de odinioară şi care este coruptă potrivit dorinţelor ei înşelătoare; dar . . . voi trebuie să fiţi înnoiţi în forţa care impulsionează mintea voastră şi să îmbrăcaţi noua personalitate, care a fost creată conform voinţei lui Dumnezeu, în adevărată dreptate şi loialitate“. — Efeseni 4:18, 22-24, NW.
17. Cum putem evita astăzi alunecarea din nou în întuneric?
17 Aici Pavel îndeamnă la o intervenţie chirurgicală, ca să spunem aşa, radicală — extirpînd ceea ce iniţial era o parte din noi, adică vechea noastră personalitate, permiţînd dezvoltarea unui spirit complet nou care «să ne impulsioneze mintea». Şi el nu vorbea unor noi interesaţi, ci creştinilor botezaţi. Schimbarea personalităţii noastre nu încetează odată cu botezul. Ea constituie un proces continuu. Dacă încetăm să mai cultivăm noua personalitate, cea veche este gata să reapară, cu mîndria, aroganţa şi egoismul ei (Geneza 8:21; Romani 7:21-25). Aceasta ne poate determina să ne reîntoarcem la lucrările întunericului.
„Prin lumina care vine de la tine putem vedea lumina“
18, 19. Cum descriu Isus şi Pavel modul în care pot fi recunoscuţi „fiii luminii“?
18 Să ne reamintim că dobîndirea vieţii eterne depinde de judecata favorabilă din partea lui Dumnezeu, judecată ce se bazează pe măsura în care iubim lumina. După ce s–a referit la aceasta din urmă, Isus a zis: „Căci cel ce practică lucruri rele urăşte lumina şi nu vine la lumină, pentru ca lucrările sale să nu poată fi condamnate. Dar cel care face ceea ce este adevărat vine la lumină pentru ca lucrările sale să poată fi cunoscute ca fiind înfăptuite în armonie cu Dumnezeu“. — Ioan 3:19-21, NW
19 Pavel a întărit şi el acest lucru atunci cînd a scris efesenilor: „Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în dreptate şi în adevăr“ (Efeseni 5:8, 9). Astfel, lucrările noastre arată dacă sîntem copii ai luminii sau ai întunericului. Lucrările drepte însă nu pot izvorî decît dintr–o inimă bună. Acesta este motivul din care trebuie să ne păzim inima, să fim conştienţi de necesitatea de a continua să ne reînnoim personalitatea, să fim plini de grijă cu privire la spiritul care ne impulsionează mintea. — Proverbe 4:23.
20, 21. (a) Ce provocare specială îi aşteaptă pe copiii născuţi în familii creştine? (b) Ce provocări îi aşteaptă pe toţi copiii părinţilor creştini?
20 În unele cazuri, aceasta s–a dovedit a fi o provocare specială pentru copiii născuţi Martorilor dedicaţi ai lui Iehova. De ce? Deoarece, pe de o parte, asemenea copii se bucură de o minunată binecuvîntare. Aflînd adevărul din fragedă copilărie înseamnă, de fapt, că o persoană nu este nevoită să experimenteze direct întunericul lumii lui Satan, făcînd parte din aceasta (2 Timotei 3:14, 15). Pe de altă parte, unii copii care se află în această situaţie iau adevărul ca pe ceva de la sine înţeles şi niciodată nu învaţă să iubească lumina cu adevărat. Aceasta era situaţia majorităţii iudeilor din secolul întîi e.n. Ei au crescut în mijlocul unei naţiuni dedicate lui Iehova şi într–o oarecare măsură cunoşteau adevărul. Dar acesta nu se afla în inimile lor. — Matei 15:8, 9.
21 Părinţii creştini au responsabilitatea să–şi educe copiii crescîndu–i în lumină (Deuteronom 6:4-9; Efeseni 6:4). În cele din urmă însă copilul însuşi are să ajungă să iubească lumina mai mult decît întunericul. El va face ca lumina să fie o parte din el însuşi. Pe măsură ce creşte, anumite aspecte ale lumii lui Satan i ar putea să pară atractive. Stilul de viaţă nepăsător şi iresponsabil al colegilor săi i s–ar putea părea captivant. Concepţia sceptică din sălile de clasă ar putea fi seducătoare. Dar el nu ar trebui niciodată să uite că, dincolo de lumină, «întunericul acoperă pămîntul» (Isaia 60:2). În ultimă instanţă, această lume întunecată nu are nimic bun de oferit. — 1 Ioan 2:15-17.
22. Cum îi binecuvîntează Iehova acum pe cei ce vin la lumină, şi cum îi va binecuvînta în viitor?
22 Regele David a scris: „Căci la tine este sursa vieţii; Prin lumina care vine de la tine putem vedea lumina“ (Psalm 36:9, 10). Cei care iubesc lumina ajung să îl cunoască pe Iehova, şi aceasta poate însemna viaţă pentru ei (Ioan 17:3). În bunătatea sa iubitoare, Iehova îi sprijină acum, iar cînd se va declanşa marele necaz îi va salva, trecîndu–i în lumea nouă. Lucrul acesta l–am putea experimenta noi înşine dacă evităm întunericul lumii lui Satan. În lumea nouă omenirea va fi restabilită la viaţă perfectă în Paradis (Apocalipsa 21:3-5). Atunci, cei ce vor avea parte de o judecată favorabilă vor avea perspectiva de a se scălda în lumina lui Iehova pentru eternitate. Ce glorioasă perspectivă! Şi ce puternic motiv avem acum, „să lepădăm . . . faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii“! — Romani 13:12.
Vă amintiţi?
◻ De ce majoritatea iudeilor din zilele lui Isus au respins lumina?
◻ În ce măsură străluceşte lumina în timpurile moderne?
◻ Ce avertismente referitoare la egoism şi mîndrie ne oferă exemplele din secolul întîi?
◻ Ce anume este esenţial dacă urmărim să rămînem în lumină?
◻ Ce binecuvîntări le sînt rezervate celor ce iubesc lumina?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 14]
Majoritatea iudeilor din zilele lui Isus nu au reacţionat favorabil faţă de lumină
[Legenda fotografiilor de la pagina 17]
De–a lungul deceniilor au fost folosite diferite metode pentru a face să strălucească lumina în vederea formării de discipoli
[Legenda fotografiei de la pagina 18]
„Trebuie să dezbrăcaţi vechea personalitate . . . şi să îmbrăcaţi noua personalitate“