Capitolul 3

O falsă prietenă a Bibliei

În ţările necreştine un mare număr dintre oameni refuză să considere Biblia ca fiind Cuvîntul lui Dumnezeu. Capitolul de faţă analizează principalele cauze ale acestei atitudini. Creştinătatea afirmă dintotdeauna că crede în Biblie, a cărei păstrătoare se pretinde a fi. Cu toate acestea, religiile creştinătăţii au fost implicate în multe din cele mai mari atrocităţi din istorie, începînd cu cruciadele şi pogromurile evului mediu, pînă la holocaustul nazist. Oferă oare însă cuiva aceste proceduri ale creştinătăţii vreun motiv temeinic de a respinge Biblia? La drept vorbind, creştinătatea s-a dovedit a fi o falsă prietenă a Bibliei. Apariţia creştinătăţii, în secolul al IV-lea al erei noastre, nu a pus nicidecum capăt luptei dusă de Biblie pentru a supravieţui.

 1, 2. (Inclusiv introducerea.) (a) De ce refuză mulţi oameni să considere Biblia drept Cuvîntul lui Dumnezeu? (b) Ce remarcabilă lucrare a fost înfăptuită în cursul primului şi al celui de al doilea secol al erei noastre, dar ce obstacol periculos a luat fiinţă?

LA SFÎRŞITUL secolului I e.n. toate cărţile Bibliei erau scrise. De atunci, creştinii au avut un rol preponderent în recopierea şi difuzarea textului ei integral. În acelaşi timp ei erau preocupaţi să o traducă în cele mai uzuale limbi ale epocii. Dar în timp ce congregaţia creştină se angaja în această remarcabilă lucrare, lua fiinţă un nou obstacol care avea să pună în mod serios în pericol supravieţuirea Bibliei.

² Acesta a fost anunţat chiar de către Biblie. Într-o parabolă, Isus a vorbit într-o zi despre un om care semănase în ogorul său grîu de o excelentă calitate. Însă „în timp ce oamenii dormeau“ a venit un duşman şi a semănat printre el neghină. Cele două seminţe au încolţit şi, pentru un timp, neghina acoperi grîul. Isus s-a folosit de această parabolă pentru a face cunoscut faptul că lucrarea sa va produce adevăraţi creştini, dar că, după moartea sa, în congregaţie se vor furişa creştini falşi. Cu timpul, distingerea celor falşi de cei adevăraţi avea să fie dificilă. — Matei 13:24–30, 36–43.

 3. Conform afirmaţiei apostolului Petru, ce efect aveau să aibă asupra credinţei în Biblie „creştinii“ asemănători neghinei?

³ Apostolul Petru a făcut cunoscut fără echivoc faptul că atitudinea acestor „creştini“ asemănători neghinei se va răsfrînge atît asupra creştinismului, cît şi asupra Bibliei. El lansa acest avertisment: „Printre voi vor fi învăţători falşi. Aceştia vor introduce discret secte distructive şi îl vor renega chiar pe proprietarul care i-a cumpărat, aducînd asupra lor o distrugere promptă. În plus, mulţi vor urma actele lor de conduită libertină, şi din cauza acestora calea adevărului va fi vorbită de rău.“ — 2 Petru 2:1, 2.

 4. Cum s-au realizat însă, începînd din secolul I, profeţiile lui Isus şi ale lui Petru?

⁴ Chiar în cursul primului secol profeţiile lui Isus şi ale lui Petru au început să se realizeze. Oameni ambiţioşi s-au infiltrat în congregaţia creştină, semănînd disensiuni în ea (2 Timotei 2:16–18; 2 Petru 2:21, 22; 3 Ioan 9, 10). În decursul a două secole ce au urmat, învăţăturile biblice au fost contaminate de filozofia greacă şi numeroase persoane au apucat-o pe căi greşite, acceptînd doctrine păgîne drept adevăr biblic.

 5. Ce schimbare a făcut Constantin în politica sa la începutul secolului al IV-lea?

⁵ În secolul al IV-lea, împăratul roman Constantin a declarat „creştinismul“ drept religie oficială a Imperiului Roman. Dar „creştinismul“ cunoscut de el se depărtase total de religia fundată de Isus. „Neghina“ se înmulţea deja, exact aşa cum prezisese Isus. Totuşi putem fi siguri că pe tot parcursul acestei perioade existau unii oameni care au continuat să reprezinte adevăratul creştinism, depunînd mari eforturi pentru a respecta Biblia, pe care ei o considerau Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu. — Matei 28:19, 20.

Traducerea Bibliei întîmpină împotrivire

 6. Cînd s-a format creştinătatea, şi în ce privinţă era religia ei, printre altele, diferită de creştinismul biblic?

⁶ Creştinătatea, aşa cum o cunoaştem azi, s-a format pe vremea lui Constantin. Începînd cu această perioadă, forma degenerată de creştinism, care prinsese rădăcini, nu se mai limita doar la a fi o simplă organizaţie religioasă. Ea s-a integrat în stat şi conducătorii ei au dobîndit un considerabil rol politic. Biserica apostată sfîrşi prin a face din puterea ei o practică diametral opusă creştinismului biblic, aducînd asupra Bibliei o nouă ameninţare. Care anume?

 7, 8. Cu ce ocazie şi-a exprimat papa dezacordul cu privire la traducerea Bibliei, şi de ce a procedat el astfel?

⁷ Cînd limba latină a încetat să mai fie o limbă vie, s-a impus necesitatea efectuării unor alte traduceri ale Bibliei. Însă Biserica Catolică nu mai vedea lucrul acesta într-o lumină favorabilă. Cînd, în 1079, Vratislav, care mai tîrziu a devenit rege al Boemiei, solicita de la papa Grigore al VII-lea autorizaţia pentru traducerea Bibliei în limba supuşilor săi, el s-a izbit de refuzul pontifului, care i-a răspuns: „Este limpede pentru cei care reflectă adesea asupra acestui lucru că nu în mod neîntemeiat i-a plăcut Dumnezeului Cel Atotputernic să păstreze secretă în anumite locuri Scriptura sfîntă, ca nu cumva deschizînd-o complet tuturor oamenilor să fie discreditată şi expusă insultelor; sau să-i rătăcească pe oamenii cu o instruire mediocră care ar înţelege-o greşit.“​¹

⁸ Papa ţinea, aşadar, ca Biblia să rămînă în latină, care acum era o limbă moartă. Conţinutul ei trebuia păstrat «secret» şi netradus în limbile poporului de rînd.a Astfel Vulgata, traducere latină realizată de Ieronim în secolul al V-lea, cu scopul de a face Biblia accesibilă tuturor, a devenit acum un mijloc de-a o ţine ascunsă.

 9, 10. (a) Cum s-a desfăşurat opoziţia Bisericii Catolice faţă de traducerea Bibliei? (b) Care era scopul opoziţiei Bisericii faţă de Biblie?

⁹ Pe măsură ce se înainta în evul mediu, opoziţia Bisericii faţă de traducerile în limbile curente se intensifica. În 1199 arhiepiscopul de Metz, oraş german al vremii, a primit de la papa Inocenţiu III o scrisoare atît de virulentă încît a ars toate Bibliile pe care le-a putut găsi în limba germană.​³ În 1229, sinodul de la Toulouse (Franţa) decreta interdicţia deţinerii de către „laici“ a vreuneia dintre cărţile Bibliei în limba poporului.​⁴ În 1233, cu ocazia unui sinod provincial ţinut la Tarragona, în Spania, se ordona strîngerea şi arderea tuturor cărţilor „Vechiului şi Noului Testament“.​⁵ În 1407 sinodul întrunit la Oxford, în Anglia, prin intermediul arhiepiscopului Thomas Arundel, interzice categoric traducerea Bibliei în engleză sau în orice altă limbă vie.​⁶ În 1431, tot în Anglia, Stafford, episcop de Wells, interzicea traducerea Bibliei în engleză sau deţinerea vreunei asemenea traduceri.​⁷

¹⁰ Aceşti conducători religioşi nu încercau să distrugă Biblia. Ei doreau mai degrabă să o transforme într-o relicvă, limitînd-o la o limbă în care puteau citi doar un număr restrîns de oameni. Aceştia sperau astfel să prevină ceea ce ei numeau erezie, dar care, în realitate, nu era nimic altceva decît o contestare a autorităţii lor. Dacă le-ar fi reuşit atingerea acestui scop, Biblia ar fi putut deveni un simplu obiect de curiozitate intelectuală, neexercitînd decît o slabă influenţă asupra vieţii oamenilor de rînd, sau chiar nici una.

Apărătorii Bibliei

11. Ce s-a întîmplat cînd Julián Hernández a încercat să introducă în Spania Biblii în spaniolă?

¹¹ Din fericire, multe persoane sincere au refuzat să dea ascultare acestor decrete, atitudine care nu era lipsită de risc. Bărbaţi şi femei au îndurat teribile suferinţe din cauza comiterii „crimei“ de a deţine Biblia. Iată, de exemplu, ce i s-a întîmplat unui spaniol pe nume Julián Hernández. Conform lucrării History of Christian Martyrdom de John Foxe, Julián (sau Juliano) „a făcut să intre în ţara sa un mare număr de Biblii provenind din Germania, ascunzîndu-le în butoaie de vin de Rin“. Trădat, el fu arestat de Inchiziţia Catolică. Toţi aceia cărora le fuseseră destinate Bibliile „au fost torturaţi fără nici o deosebire şi, majoritatea, condamnaţi la diferite pedepse. Juliano a fost ars de viu, vreo douăzeci prăjiţi la frigare, alţii condamnaţi la închisoare pe viaţă, biciuiţi în public, mulţi au fost trimişi la galere.“​⁸

12. De unde ştim că autorităţile religioase ale evului mediu nu reprezentau creştinismul biblic?

¹² Ce monstruos abuz de putere! Era cît se poate de clar că aceste autorităţi religioase implicate într-o asemenea acţiune nu reprezentau nicidecum creştinismul biblic! De fapt, Biblia ne dezvăluie şi ai cui slujitori erau ei în realitate. Ea declară: „Copiii lui Dumnezeu şi copiii Diavolului se evidenţiază prin faptul acesta: Oricine nu practică dreptatea nu provine de la Dumnezeu şi nici acela care nu îl iubeşte pe fratele său. Căci acesta este mesajul pe care l-aţi auzit de la început, ca să ne iubim unii pe alţii; nu asemenea lui Cain, care provenea de la cel rău şi l-a ucis pe fratele său.“ — 1 Ioan 3:10–12.

13, 14. (a) Ce fapt remarcabil privitor la Biblie, din timpul evului mediu, demonstrează originea divină a acestei cărţi? (b) Ce schimbare a avut un impact asupra difuzării Bibliei în Europa?

¹³ Faptul că bărbaţi şi femei şi-au asumat deliberat riscul de a suferi un tratament atît de revoltător, numai pentru a intra în posesia unei Biblii, este un lucru cum nu se poate mai remarcabil! Asemenea exemple s-au repetat de multe ori pînă în zilele noastre. Faptul că Biblia a trezit în aceşti oameni un ataşament atît de profund încît ei înşişi au consimţit să îndure suferinţe sau să moară în condiţii îngrozitoare, şi aceasta fără să se lamenteze şi fără să se răzbune pe persecutorii lor, constituie o dovadă convingătoare că Biblia este într-adevăr Cuvîntul lui Dumnezeu. — 1 Petru 2:21.

¹⁴ În cele din urmă, după ce mişcarea protestantă s-a îndreptat împotriva puterii romano-catolice în secolul al XVI-lea, Biserica Romano-Catolică însăşi s-a văzut forţată să producă traduceri ale Bibliei în limbile vorbite curent în Europa. Dar chiar şi atunci, Biblia a fost asociată mai degrabă cu protestantismul decît cu catolicismul. Este aşa cum a scris preotul catolic Edward J. Ciuba: „Trebuie să recunoaştem cinstit că una dintre consecinţele cele mai tragice ale Reformei a fost dezinteresul catolicilor faţă de Biblie. Chiar dacă unii n-au uitat-o complet, pentru majoritatea lor ea a devenit o carte ermetică.“⁹

Înaltul criticism

15, 16. De ce protestantismul nu este nici el în afara oricărui reproş în ceea ce priveşte opoziţia faţă de Biblie?

¹⁵ În materie de opoziţie faţă de Biblie Bisericile protestante nu rămîn nici ele în afara oricărui reproş. Pe parcursul anilor, exegeţii protestanţi au pornit un atac de un nou gen împotriva cărţii: un atac de ordin intelectual. În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, ei au elaborat o metodă de a studia Scripturile cunoscută sub numele de înaltul criticism. Cavalerii înaltului criticism învăţau că Biblia se compune în mare parte din legende şi mituri. Ei au ajuns pînă acolo încît au afirmat că Isus nici n-a existat vreodată. Dacă am da crezare acestor exegeţi protestanţi, atunci Biblia nu ar fi Cuvîntul lui Dumnezeu, ci al oamenilor, şi încă unul foarte confuz.

¹⁶ Deşi extremele acestor concepţii nu mai au credibilitate, înaltul criticism tot mai este predat în seminarii, şi nu rareori pot fi auziţi preoţi protestanţi discreditînd în public întregi porţiuni ale Bibliei. De mărturie slujeşte şi un ziar australian care reproducea cuvintele unui pastor anglican pentru care cea mai mare parte a celor scrise în Biblie „este pur şi simplu fals. Unele relatări istorice sînt eronate. Unele detalii evident că au fost deformate.“ Acest mod de a gîndi este produsul înaltului criticism.

„Vorbită de rău“

17, 18. Cum a adus conduita creştinătăţii oprobriu asupra Bibliei?

¹⁷ Probabil că cel mai mare obstacol în calea acceptării Bibliei de către oameni ca fiind Cuvîntul lui Dumnezeu a fost conduita creştinătăţii. Creştinătatea pretinde despre sine că respectă Biblia, în timp ce conduita sa a adus mult oprobriu atît asupra Bibliei, cît şi asupra numelui de creştin. Aşa cum anunţase apostolul Petru, „calea adevărului este vorbită de rău“. — 2 Petru 2:2.

¹⁸ De exemplu, în timp ce Biserica interzicea traducerea Bibliei, papa susţinea financiar campanii militare de mare anvergură împotriva musulmanilor în Orientul Mijlociu. Aceste expediţii au ajuns să fie numite „sfintele“ cruciade, dar ele nu aveau nimic sfînt. Primele dintre acestea, „cruciadele populare“, au dat tonul la ceea ce avea să urmeze. Înainte de a părăsi Europa, o armată indisciplinată, aţîţată de predicatori, i-a atacat pe evreii din Germania şi i-a masacrat din oraş în oraş. Motivul? Istoricul Hans Eberhard Meyer spune: „Argumentul conform căruia evreii meritau să fie pedepsiţi ca duşmani ai lui Cristos ascundea cu greu adevăratul mobil: aviditatea.“​¹⁰

19–21. Cum a fost discreditată Biblia de către Războiul de Treizeci de Ani, precum şi de către activităţile misionare ale Europei şi expansiunea sa colonială?

¹⁹ În cursul secolului al XVI-lea rebeliunea protestantă a îndepărtat puterea catolicismului în numeroase ţări ale Europei. Un rezultat a fost Războiul de Treizeci de Ani (1618—1648) care, conform cu The Universal History of the World, a fost „unul dintre cele mai groaznice războaie cunoscute în istoria Europei“. Care a fost cauza declanşării lui? „Ura catolicilor faţă de protestanţi şi a protestanţilor faţă de catolici.“​¹¹

²⁰ Pe vremea aceea creştinătatea începuse să se extindă dincolo de frontierele Europei, exportînd civilizaţia „creştină“ în alte regiuni ale globului. Acest expansionism militar era caracterizat de cruzime şi aviditate. În America conchistadorii spanioli au distrus repede civilizaţiile indigene, aşa cum arată o carte de istorie. „Ca regulă generală, guvernatorii spanioli distrugeau civilizaţia autohtonă, fără s-o introducă pe cea europeană. Setea de aur era principalul motiv care îi atrăgea în Lumea Nouă.“​¹²

²¹ Misionari protestanţi au părăsit acum şi ei Europa pentru a merge pe alte continente. Activitatea lor a avut ca efect favorizarea colonialismului. Mulţi oameni împărtăşesc astăzi concluzia la care ajunge următoarea analiză efectuată asupra mişcării misionare protestante: „Foarte frecvent, lucrarea misionară a servit ca pretext şi paravan al subjugării oamenilor. Corelaţia dintre misionari, tehnologie şi imperialism nu mai trebuie demonstrată.“​¹³

22. Prin ce acţiuni a atras creştinătatea oprobriul asupra creştinismului în secolul al XX-lea?

²² Pînă în zilele noastre, religiile creştinătăţii au întreţinut relaţii strînse cu statul. Iniţiatoarele celor două războaie mondiale au fost în principal naţiuni „creştine“. În cele două tabere, preoţii îi îndemnau pe soldaţi să lupte şi să facă totul pentru a-i ucide pe duşmani, care adesea erau de aceeaşi religie cu ei. Cartea If the Churches Want World Peace (Dacă bisericile doresc pace mondială) face următoarea constatare: „Faptul că războaiele moderne au izbucnit şi au făcut cele mai mari ravagii printre statele dedicate creştinismului, în mod cert nu este spre onoarea [bisericilor].“​¹⁴

Cuvîntul lui Dumnezeu supravieţuieşte

23. Cum dovedeşte istoria creştinătăţii că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu?

²³ Am urmărit lunga şi consternanta istorie a creştinătăţii pentru a pune în lumină două aspecte. Primul constă în faptul că evenimentele din cadrul ei împlinesc profeţii biblice. Faptul că numeroşi pretinşi creştini aveau să aducă oprobriu asupra Bibliei şi asupra creştinismului a fost anunţat, iar lucrurile s-au petrecut întocmai, fapt ce dovedeşte veridicitatea Bibliei. Să nu uităm însă că atitudinea creştinătăţii nu are nimic de-a face cu creştinismul fundat pe Biblie.

24. Ce îi identifică pe adevăraţii creştini, fapt ce condamnă clar creştinătatea ca fiind necreştină?

²⁴ Isus însuşi a explicat în ce va consta caracteristica adevăraţilor creştini: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:35). El a mai adăugat: „Ei nu fac parte din lume, aşa cum nici eu nu fac parte din lume“ (Ioan 17:16). Apare cît se poate de clar că, sub aceste două aspecte, creştinătatea nu reprezintă în nici un caz creştinismul biblic. Deşi se pretinde o prietenă a Bibliei, ea nu este altceva decît o falsă prietenă a acesteia.

25. Cum se face că Biblia a supravieţuit, în ciuda tuturor persecuţiilor ce le-a avut de îndurat?

²⁵ Iată al doilea aspect: Întrucît creştinătatea în ansamblul ei a luptat atît de mult împotriva intereselor Bibliei, este cu adevărat remarcabil că această carte a supravieţuit pînă astăzi şi că îşi mai exercită încă influenţa binefăcătoare asupra vieţii atîtor oameni. Biblia a supravieţuit înverşunatei opoziţii a celor care doreau să împiedice traducerea ei, atacurilor exegeţilor modernişti şi conduitei necreştine a falsei sale prietene, creştinătatea. Cum se explică lucrul acesta? Prin faptul că ea este deosebită de toate celelalte scrieri. Biblia în nici un caz nu poate pieri. Ea este Cuvîntul lui Dumnezeu şi, aşa cum ea însăşi ne spune: „Iarba se usucă, floarea cade; dar Cuvîntul Dumnezeului nostru rămîne în veac.“ — Isaia 40:8, Biblia Cornilescu.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 34]

Principalele Biserici protestante au lansat un atac intelectual de mare amploare împotriva Bibliei

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

În realitate creştinătatea a luat fiinţă atunci cînd Constantin a legalizat „creştinismul“ din zilele sale

[Legenda ilustraţiei de la pagina 29]

Papii Grigore VII şi Inocenţiu III s-au remarcat în lupta dusă de Biserica Catolică împotriva traducerii Bibliei în limba poporului

[Legenda ilustraţiei de la pagina 33]

Atitudinea şocantă a creştinătăţii i-a determinat pe mulţi oameni să pună la îndoială faptul că Biblia ar fi într-adevăr Cuvîntul lui Dumnezeu

[Legenda fotografiei de la pagina 35]

În cursul primului război mondial aceşti ruşi se închină în faţa unei icoane înainte de a merge să-i ucidă pe fraţii lor „creştini“