Familiile evlavioase din vechime — Un model pentru zilele noastre

FAMILIA — Organizaţia Naţiunilor Unite a încercat să concentreze atenţia întregii lumi asupra ei. Cum? Proclamând anul 1994 drept „Anul Internaţional al Familiei“. Deşi conducătorii lumii, sociologii şi consilierii în probleme de familie s-au grăbit să se lamenteze din cauza unor situaţii ca sporirea numărului de naşteri nelegitime şi rata mereu crescândă a divorţurilor, ei au fost înceţi când a fost vorba să prezinte soluţii practice, realiste la astfel de probleme.

S-ar putea oare ca Biblia să aibă soluţii la problemele familiale? Pentru unii, ideea că Biblia le-ar putea fi de ajutor familiilor de astăzi pare naivă. La urma urmelor, ea a fost scrisă cu secole în urmă potrivit mediului cultural din Orientul Mijlociu. În cele mai multe părţi ale lumii, viaţa a cunoscut schimbări drastice raportat la timpurile biblice. Cu toate acestea, Biblia a fost inspirată de Iehova Dumnezeu, cel căruia îi datorează numele orice familie (Efeseni 3:14, 15; 2 Timotei 3:16). Ce spune Biblia despre problemele familiale?

Iehova ştie cu exactitate ce este necesar pentru ca viaţa de familie să fie plăcută şi plină de satisfacţie. Prin urmare, Cuvântul său, Biblia, conţine multe informaţii cu privire la viaţa de familie, unele fiind sub formă de îndemnuri. Biblia conţine şi exemple de familii care au pus în practică principiile divine, bucurându-se, ca urmare, de relaţii cu adevărat strânse şi de satisfacţie. Să aruncăm o privire asupra vieţii de familie din timpurile biblice şi să vedem ce învăţăminte putem trage.

Autoritatea de cap — o greutate?

Să analizăm, de exemplu, problema exercitării rolului de cap al familiei. În timpurile patriarhale, bărbaţi ca Avraam, Isaac şi Iacov erau indiscutabil „patriarhi [capi de familie, NW]“ (Faptele 7:8, 9; Evrei 7:4). În lucrarea lui Ralph Gower, The New Manners and Customs of Bible Times, se spune: „Familia era . . . un «mic regat» guvernat de tatăl. El guverna peste soţie, copii, nepoţi şi servitori — toţi cei din casă“. De fapt, patriarhii aveau deseori autoritate chiar şi asupra familiilor fiilor lor. — Compară cu Geneza 42:37.

Oare această poziţie nu-i autoriza pe bărbaţi să-şi oprime soţiile şi copiii? Absolut deloc. Este adevărat, Dumnezeu i-a spus primei femei, Eva: „Dorinţa ta se va ţine după soţul tău, şi el va domina peste tine“ (Geneza 3:16). Aceste cuvinte indicau care avea să fie, în general, situaţia femeilor căsătorite, însă ele nu descriau cum aveau să stea lucrurile în rândul adevăraţilor închinători ai lui Dumnezeu. Soţii temători de Dumnezeu trebuiau să păstreze viu în minte scopul iniţial al lui Iehova. Iehova a făcut-o pe femeie pentru a fi „un ajutor ca întregire“ a bărbatului, nu o sclavă (Geneza 2:20, NW). Întrucât bărbaţii evlavioşi din vechime recunoşteau că ei înşişi i se supuneau lui Dumnezeu şi erau răspunzători înaintea lui, ei nu au abuzat de autoritatea lor. Departe de a-şi trata soţiile şi copiii ca pe nişte sclavi, patriarhii temători de Dumnezeu le-au arătat o adevărată iubire şi afecţiune.

O imagine despre afecţiunea pe care o primeau de obicei copiii transpare din Geneza 50:23. Acolo se spune că strănepoţii lui Iosif „s-au născut pe genunchii lui Iosif“. Deşi aceasta ar putea însemna pur şi simplu că Iosif i-a recunoscut pe copii în calitate de descendenţi ai săi, versetul mai poate indica şi că el s-a jucat plin de afecţiune cu copiii, legănându-i pe genunchi. Este bine ca taţii de astăzi să le arate copiilor lor o afecţiune similară.

În calitate de capi de familie, patriarhii temători de Dumnezeu se îngrijeau şi de necesităţile spirituale ale familiilor lor. Când a ieşit din arcă, după Potopul mondial, „Noe a zidit un altar DOMNULUI . . . şi a adus arderi-de-tot pe altar“ (Geneza 8:20; compară cu Iov 1:5). Fidelul patriarh Avraam a dat un bun exemplu, instruindu-i personal pe membrii familiei sale. El le-a ‘poruncit fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea DOMNULUI, făcând ce este drept şi bine’ (Geneza 18:19). Autoritatea de cap exercitată cu iubire a contribuit astfel la bunăstarea afectivă şi spirituală a familiilor.

Bărbaţii creştini de astăzi urmează acest exemplu. Ei îşi exercită autoritatea de cap în materie de închinare, ajutându-şi familiile să corespundă cerinţelor lui Dumnezeu şi dând personal un bun exemplu (Matei 28:19, 20; Evrei 10:24, 25). Asemenea patriarhilor, soţii şi taţii creştini dedică timp pentru a-i instrui personal pe membrii familiilor lor.

Întreprinderea unor acţiuni hotărâte

Atunci când i-a plătit, în cele din urmă, o datorie uriaşă socrului său, patriarhul Iacov a întrebat: „Când am să muncesc şi pentru casa mea?“ (Geneza 30:30). Asemenea tuturor taţilor, Iacov s-a simţit obligat să satisfacă necesităţile materiale ale familiei sale şi a lucrat din greu pentru aceasta. Geneza 30:43 spune: „Omul acesta s-a îmbogăţit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe turme, robi şi roabe, cămile şi măgari“.

Totuşi, câţiva ani mai târziu, după ce Iacov se mutase în Canaan, se pare că el nu a fost conştient de faptul că fiica sa, Dina, a dezvoltat periculosul obicei de a se asocia cu canaanitele păgâne (Geneza 34:1).a Totodată, el nu a acţionat atunci când a aflat că în casa lui existau nişte obiecte de cult păgâne. În orice caz, după tragica violare a Dinei de către un canaanit, Iacov a întreprins o acţiune hotărâtă. „Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă“, a poruncit el. — Geneza 35:2–4.

Taţii creştini trebuie să fie vigilenţi la spiritualitatea familiilor lor. Dacă ceva ameninţă serios bunăstarea spirituală a familiei lor, cum ar fi prezenţa în locuinţă a literaturii imorale sau a muzicii nesănătoase, ei trebuie să întreprindă acţiuni hotărâte.

Este demn de reţinut faptul că şi unele femei fidele, ca Sara, Rebeca şi Rahela, au exercitat o influenţă semnificativă în cadrul familiei. Deşi le erau supuse soţilor, acestor femei nu le era interzis să ia iniţiativa atunci când acest lucru era potrivit şi necesar. De exemplu, Exodul 4:24–26 ne spune că, atunci când Moise şi familia lui mergeau spre Egipt, „DOMNUL [îngerul lui Iehova, Septuaginta] l-a întâlnit şi a vrut să-l omoare“ pe fiul lui Moise. Evident, fiul lui Moise era în pericol de moarte pentru că Moise nu îl circumcisese. Sefora a trecut imediat la acţiune şi şi-a circumcis fiul. În consecinţă, îngerul l-a cruţat. Şi soţiile creştine de astăzi pot lua iniţiativa atunci când situaţia justifică acest lucru.

Instruirea paternă sub legea mozaică

Epoca patriarhală s-a sfârşit în 1513 î.e.n., odată cu constituirea naţiunii Israel (Exodul 24:3–8). Taţii au continuat să slujească în calitate de capi de familie. Totuşi, legea familială a devenit subordonată Legii naţionale pe care Dumnezeu i-o dăduse lui Moise şi care era aplicată de judecători numiţi (Exodul 18:13–26). Preoţia levitică a preluat aspectele legate de jertfe din cadrul închinării. Cu toate acestea, tatăl continua să joace un rol important. Moise a îndemnat: „Poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta; să le întipăreşti fiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula“. — Deuteronomul 6:6, 7.

Legea oferea ocazii, cum ar fi Paştele, în timpul cărora instruirea se putea face fie în mod organizat, fie informal. Pe măsură ce se apropia data sărbătoririi Paştelui, 14 Nisan, familiile de evrei începeau pregătirile în vederea obişnuitei lor călătorii spre Ierusalim (Deuteronomul 16:16; compară cu Luca 2:41). Ce copil ar fi rezistat emoţiilor acestor pregătiri? Călătoria în sine era o încântare. Pe atunci se termina sezonul ploios, iar soarele primăvăratic începea să alunge frigul iernii. Odată cu topirea zăpezii de pe muntele Hermon, râul Iordan se revărsa peste maluri.

Pe parcursul drumului, taţii puteau să-şi înveţe copiii nu numai noţiuni legate de geografia ţării, dar şi aspecte din istoria bogată a locurilor pe unde treceau. Printre aceste locuri puteau fi munţii Ebal şi Garizim, unde au fost citite binecuvântările şi blestemele Legii. Ei puteau trece şi pe la Betel, unde Iacov a avut viziunea cu scara cerească. Ce discuţie emoţionantă urma! Pe măsură ce avansau în călătorie, iar grupurilor familiale li se alăturau călători din alte zone ale ţării, toţi se bucurau de o asociere ziditoare.

În cele din urmă, familia intra în Ierusalim, „perfecţiunea frumuseţii“ (Psalmul 50:2). Eruditul Alfred Edersheim spune: „Mulţi dintre aceşti pelerini trebuie să-şi fi stabilit tabăra în afara zidurilor oraşului. Cei găzduiţi în oraş erau cazaţi în mod gratuit“. Da, tinerii evrei primeau o lecţie directă de iubire frăţească şi de ospitalitate. Congresele anuale din prezent ale Martorilor lui Iehova servesc unui scop similar.

În sfârşit sosea data de 14 Nisan. Animalul de Paşte era înjunghiat şi fript câteva ore. Spre miezul nopţii, familia mânca mielul cu pâine nedospită şi cu ierburi amare. Era o tradiţie ca un fiu să întrebe: „Ce înseamnă obiceiul acesta?“ Atunci taţii acordau instruire într-un cadru solemn, spunând: „Este jertfa de Paşti pentru DOMNUL, care a trecut pe lângă casele fiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul şi a scăpat casele noastre“. — Exodul 12:26, 27; 13:8.

Regele Israelului, Solomon, a spus: ‘Râsul îşi are timpul lui şi jucatul timpul lui’ (Eclesiastul 3:4). Copiilor israeliţi li se lăsa timp pentru recreere. Probabil că Isus Cristos a privit copiii jucându-se prin pieţe (Zaharia 8:5; Matei 11:16). Şi nu era ceva neobişnuit ca părinţii cu posibilităţi să organizeze reuniuni familiale plăcute care includeau cântece, dansuri şi ospeţe (Luca 15:25). În mod similar, părinţii creştini de astăzi iau iniţiativa şi le oferă copiilor lor o recreere şi o asociere sănătoase.

Mame şi copii în societatea iudaică

Ce rol aveau mamele sub legea mozaică? Proverbele 1:8 poruncea: „Ascultă, fiul meu, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!“ În cadrul autorităţii exercitate de soţul ei, soţia evreică aplica cerinţele lui Dumnezeu în viaţa de familie. Ea trebuia să fie onorată de copiii ei chiar şi după ce îmbătrânea. — Proverbele 23:22.

Mama deţinea un rol foarte important şi în instruirea copiilor ei. Aproape că numai ea se ocupa de noul născut, până când acesta ajungea destul de mare ca să fie înţărcat, ceea ce contribuia fără îndoială la stabilirea unei relaţii strânse între mamă şi copil (Isaia 49:15). În timp ce taţii îşi învăţau fiii o meserie, mamele îşi învăţau fiicele treburile casnice. Mamele aveau totodată o influenţă puternică asupra fiilor lor. De exemplu, regele Lemuel a beneficiat de „învăţătura pe care i-o dădea mama lui [mesajul cu greutate pe care mama lui i l-a transmis pentru a-l corecta, NW]“. — Proverbele 31:1.

O soţie capabilă evreică avea şi o libertate considerabilă de a ‘veghea asupra celor ce se petreceau în casa ei’. În armonie cu Proverbele 31:10–31, ea putea să cumpere bunuri pentru casă, să investească în proprietăţi imobiliare şi chiar să se ocupe de o mică afacere. Pentru soţul plin de apreciere, ea era „mai de preţ decât mărgăritarele“!

Un model pentru astăzi

În timpurile biblice, instituţia familială contribuia la creşterea afectivă şi spirituală a tuturor membrilor ei. Taţii trebuiau să-şi exercite autoritatea în mod iubitor, spre binele familiilor lor. Ei trebuiau să ia conducerea în închinare. Atât taţii, cât şi mamele manifestau interes faţă de copiii lor — învăţându-i şi instruindu-i, închinându-se împreună cu ei şi creându-le ocazii pentru recreere. Mamele temătoare de Dumnezeu se dovedeau a fi un ajutor de mare preţ, respectând autoritatea de cap a soţilor lor în timp ce luau iniţiativa în favoarea familiilor lor. Copiii ascultători le produceau bucurie părinţilor şi lui Iehova Dumnezeu. Într-adevăr, familia temătoare de Dumnezeu din timpurile biblice a fost un model excelent pentru zilele noastre.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

Familia voastră poate fi la fel de fericită ca şi familiile care se închinau la Iehova în timpurile biblice.