PROFETESĂ

O femeie care profețește sau desfășoară o activitate de profet. Așa cum reiese din articolele PROFET și PROFEȚIE, „a profeți” înseamnă, în esență, a transmite sub inspirație mesajele lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, a revela voința divină. Aceasta nu include întotdeauna și prezicerea evenimentelor viitoare. Așa cum au existat profeți adevărați și profeți falși, tot așa unele profetese au fost folosite de Iehova și au fost îndrumate de spiritul său, în timp ce altele au fost profetese false, dezaprobate de El.

Miriam este prima femeie numită în Biblie profetesă. Este evident că Dumnezeu a transmis prin ea unul sau mai multe mesaje, probabil sub forma unor cântări inspirate. (Ex 15:20, 21) De aceea, în Biblie sunt consemnate cuvintele pe care ea și Aaron i le-au adresat lui Moise: „N-a vorbit el [Iehova] și prin noi?”. (Nu 12:2) Prin profetul Mica, Iehova însuși a spus că i-a trimis „pe Moise, pe Aaron și pe Miriam” înaintea israeliților, când i-a scos din Egipt. (Mi 6:4) Deși Miriam a avut privilegiul de a fi folosită pentru a transmite mesaje divine, relația ei cu Dumnezeu în această calitate a fost inferioară celei pe care a avut-o Moise, fratele ei. Când și-a arogat unele drepturi pe care nu le avea, Miriam a fost aspru pedepsită de Dumnezeu. (Nu 12:1-15)

În perioada judecătorilor, Debora a fost cea prin care Iehova a transmis mesaje, ea făcând cunoscute judecățile lui în anumite privințe și transmițând instrucțiunile lui, cum au fost, de exemplu, poruncile lui Iehova pentru Barac. (Ju 4:4-7, 14-16) Astfel, într-o perioadă în care națiunea Israel slăbise pe plan spiritual alunecând în apostazie, ea a slujit, figurativ vorbind, ca „o mamă în Israel”. (Ju 5:6-8) Profetesa Hulda a îndeplinit o lucrare asemănătoare în zilele regelui Iosia, făcând cunoscute poporului și regelui judecățile lui Dumnezeu. (2Re 22:14-20; 2Cr 34:22-28)

Isaia o numește pe soția lui ‘profetesă’. (Is 8:3) Deși unii critici sunt de părere că a fost numită astfel doar pentru că era soția unui profet, nu există nicio dovadă biblică în sprijinul acestei opinii. Din câte se pare, Iehova îi încredințase o anumită responsabilitate de profet, așa cum le-a încredințat și altor profetese din trecut.

Neemia vorbește în mod nefavorabil despre profetesa Noadia, care, împreună cu „ceilalți profeți”, a încercat să-l înfricoșeze pe Neemia și să împiedice astfel reconstruirea zidurilor Ierusalimului. (Ne 6:14) Chiar dacă a acționat contrar voinței lui Iehova, aceasta nu înseamnă că, în trecut, ea nu a fost o profetesă fidelă.

Iehova i-a vorbit lui Ezechiel despre femei israelite ‘care născoceau profeții’. Acest lucru transmite ideea că acele profetese nu fuseseră numite de Dumnezeu, ci ele își atribuiseră în mod fals acest rol. (Eze 13:17-19) Prin practicile și propaganda lor înșelătoare, ele ‘vânau oameni’, condamnându-i pe cei drepți și tolerându-i pe cei răi. Însă Iehova avea să-și elibereze poporul din mâna profeteselor false. (Eze 13:20-23)

În perioada în care s-a născut Isus, când evreii erau încă poporul de legământ al lui Iehova, vârstnica Ana slujea ca profetesă. Ea „nu lipsea niciodată de la templu și îndeplinea zi și noapte un serviciu sacru, cu post și implorări”. Vorbindu-le „despre copil [Isus] tuturor celor care așteptau eliberarea Ierusalimului”, ea a acționat în armonie cu sensul de bază al cuvântului „profetesă” transmițând o revelație referitoare la scopul lui Dumnezeu. (Lu 2:36-38)

Profețirea s-a numărat printre darurile miraculoase ale spiritului, care fuseseră acordate congregației creștine nou-formate. Unele femei creștine, precum cele patru fiice necăsătorite ale lui Filip, au profețit sub acțiunea spiritului sfânt al lui Dumnezeu. (Fa 21:9; 1Co 12:4, 10) Astfel s-au împlinit cuvintele din Ioel 2:28, 29, unde s-a prezis că „fiii și fiicele voastre vor profeți”. (Fa 2:14-18) Darul profețirii nu absolvea o femeie de obligația de a se supune autorității soțului ei sau a celei deținute de bărbații care slujeau în congregația creștină; când profețea, ea trebuia să-și acopere capul ca simbol al supunerii ei (1Co 11:3-6), iar în congregație nu-i era permis să predea. (1Ti 2:11-15; 1Co 14:31-35)

În congregația din Tiatira exista o femeie, care se comporta asemenea Izabelei și pretindea că avea puterea de a profeți, dar acționa la fel ca profetesele false din trecut. Ea a fost condamnată de Cristos Isus, așa cum reiese din mesajul transmis lui Ioan și consemnat în Revelația 2:20-23. Ea și-a asumat în mod nepotrivit rolul de învățător și i-a indus în eroare pe unii membri ai congregației făcându-i să practice lucruri greșite.