Răsplata lui Iov — o sursă de speranţă
„Iehova bine-cuvîntă maĭ mult starea de pe urmă a luĭ Iov, decât cea dântĕĭ.“ — IOV 42:12, Sfânta Scriptură, 1911.
1. Ce face Iehova pentru membrii poporului său, chiar şi atunci când încercările îi slăbesc mult?
IEHOVA îi „răsplăteşte pe cei care Îl caută [cu seriozitate, NW]“ (Evrei 11:6). El îi îndeamnă totodată pe cei care îi sunt devotaţi să depună mărturie în mod curajos, chiar dacă încercările i-au slăbit făcându-i să fie la fel ca nişte morţi (Iov 26:5; Apocalipsa 11:3, 7, 11). Acest lucru s-a dovedit valabil în cazul suferindului Iov. Deşi defăimat de trei falşi consolatori, el nu a fost redus la tăcere de frica de oameni. Dimpotrivă, el a depus o mărturie curajoasă.
2. Cu toate că au suferit persecuţii şi au trecut prin dificultăţi, cum au ieşit Martorii lui Iehova din încercările lor?
2 Mulţi Martori ai lui Iehova din prezent au suferit persecuţii şi au trecut prin dificultăţi atât de mari, încât au fost la un pas de moarte (2 Corinteni 11:23). La fel ca Iov însă, ei au dovedit iubire pentru Dumnezeu şi au practicat dreptatea (Ezechiel 14:14, 20). Totodată, ei au ieşit din încercările lor hotărâţi să-i placă lui Iehova, întăriţi să depună o mărturie curajoasă şi plini de o speranţă autentică.
Iov depune o mărturie curajoasă
3. Ce fel de mărturie a depus Iov în cuvântarea sa finală?
3 În cuvântarea sa finală, Iov a depus o mărturie şi mai amplă decât depusese înainte. El i-a redus complet la tăcere pe falşii săi consolatori. Cu un sarcasm usturător el a spus: „Cât de bine ştii tu să ajuţi pe cel fără putere!“ (Iov 26:2). Iov l-a lăudat pe Iehova, a cărui putere susţine globul terestru fără a fi atârnat de nimic în spaţiu şi suspendă norii încărcaţi de apă deasupra pământului (Iov 26:7–9). Totuşi, Iov a afirmat că astfel de minuni „sunt doar marginile căilor Sale“. — Iov 26:14.
4. Ce a spus Iov despre integritate, şi de ce s-a putut exprima el astfel?
4 Sigur de nevinovăţia sa, Iov a declarat: „Până la moarte nu voi renunţa la integritatea mea!“ (Iov 27:5, NW). Contrar acuzaţiilor false lansate împotriva lui, el nu făcuse nimic ca să merite ceea ce se abătuse asupra sa. Iov ştia că Iehova nu ascultă rugăciunile apostaţilor, dar că îi va răsplăti pe păstrătorii integrităţii. Aceasta ne aminteşte de faptul că, în curând, furtuna Armaghedonului îi va îndepărta pe cei răi din poziţiile lor de putere şi nu vor putea scăpa de mâna necruţătoare a lui Dumnezeu. Până atunci, membrii poporului lui Iehova vor umbla în integritatea lor. — Iov 27:11–23.
5. Cum a definit Iov adevărata înţelepciune?
5 Imaginaţi-vă grupul celor trei înţelepţi în felul lumii ascultându-l pe Iov în timp ce acesta arăta că omul şi-a folosit măiestria pentru a găsi aur, argint şi alte comori în pământ şi în mări. Dar, spunea el, „înţelepciunea preţuieşte mai mult decât perlele“ (Iov 28:18). Falşii consolatori ai lui Iov nu puteau cumpăra adevărata înţelepciune. Sursa acesteia este Creatorul vântului, al ploii, al fulgerului şi al tunetului. Într-adevăr, „teama [reverenţioasă] de Iehova — aceasta este înţelepciunea — şi întoarcerea de la rău este pricepere“. — Iov 28:28, NW.
6. De ce a vorbit Iov despre viaţa sa de odinioară?
6 În pofida suferinţelor sale, Iov nu a încetat să-i slujească lui Iehova. În loc să se întoarcă de la Cel Preaînalt, acest bărbat integru tânjea după „intimitatea cu Dumnezeu“ de care se bucurase odinioară (Iov 29:4, NW). Iov nu se lăuda atunci când istorisea cum ‘elibera pe cel sărac, se îmbrăca cu dreptate şi celor nevoiaşi le era tată’ (Iov 29:12–16). Dimpotrivă, el menţiona fapte ale vieţii sale de slujitor fidel al lui Iehova. V-aţi făcut şi voi o astfel de reputaţie excelentă? Desigur, Iov a demascat şi falsitatea acuzaţiilor aduse de cei trei impostori ipocriţi.
7. Ce fel de persoană s-a dovedit a fi Iov?
7 Iov era luat în râs de nişte tineri ‘pe ai căror părinţi nu-i socotea vrednici să-i pună printre câinii turmei sale’. Era detestat şi scuipat. Cu toate că se afla într-o suferinţă gravă, lui Iov nu i se acorda nici o consideraţie (Iov 30:1, 10, 30). Totuşi, fiindcă era întru totul devotat lui Iehova, el avea o conştiinţă curată şi putea spune: „Să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna cea dreaptă şi-mi va vedea integritatea!“ (Iov 31:6). Iov nu era un vinovat de adulter sau un intrigant şi nu omisese să-i ajute pe cei nevoiaşi. Cu toate că fusese bogat, el nu-şi pusese niciodată încrederea în bogăţiile materiale. În plus, Iov nu s-a angajat în idolatrie, acordând devoţiune unor lucruri lipsite de viaţă, cum ar fi luna (Iov 31:26–28). Încrezându-se în Dumnezeu, el a lăsat un exemplu excelent în calitate de păstrător al integrităţii. În pofida tuturor suferinţelor sale şi a prezenţei unor falşi consolatori, Iov a prezentat o apărare magistrală şi a depus o mărturie splendidă. Ajungând la capăt cu exprimarea cuvintelor sale, el a privit spre Dumnezeu, considerându-l Judecătorul şi Răsplătitorul său. — Iov 31:35–40.
Elihu vorbeşte
8. Cine era Elihu, şi cum a dovedit el atât respect, cât şi curaj?
8 În apropiere se afla tânărul Elihu, un descendent al lui Buz, fiul lui Nahor, deci o rudă îndepărtată a lui Avraam, prietenul lui Dumnezeu (Isaia 41:8). Elihu a arătat respect faţă de cei în vârstă, ascultând dezbaterea susţinută de ambele părţi. Totuşi, el a vorbit în mod curajos despre lucrurile în legătură cu care ei au greşit. De exemplu, el s-a aprins de mânie când Iov „se îndreptăţea pe sine mai degrabă decât pe Dumnezeu“. Furia lui Elihu s-a îndreptat îndeosebi împotriva falşilor consolatori. Afirmaţiile lor păreau să-l glorifice pe Dumnezeu, însă în realitate îl condamnau prin faptul că ei luaseră poziţie de partea lui Satan în cadrul controversei. „Plin de cuvinte“ şi motivat de spiritul sfânt, Elihu a fost un martor imparţial al lui Iehova. — Iov 32:2, 18, 21.
9. Cum a lăsat Elihu să se înţeleagă că va avea loc o restabilire a lui Iov?
9 Iov ajunsese să fie mai preocupat de propria sa justificare decât de justificarea lui Dumnezeu. De fapt, el se certase cu Dumnezeu. Totuşi, în timp ce sufletul lui Iov se apropia de moarte, a existat ceva care lăsa să se înţeleagă că va avea loc o restabilire a lui. În ce fel? Ei bine, Elihu s-a simţit îmboldit să spună că Iehova l-a tratat în mod favorabil pe Iov, furnizându-i acest mesaj: „«Salvează-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!» Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţii lui“. — Iov 33:24, 25.
10. În ce măsură urma să fie testat Iov, însă de ce anume putem fi siguri având în vedere ceea ce se spune în 1 Corinteni 10:13?
10 Elihu l-a corectat pe Iov care a afirmat că nu există nici un avantaj în faptul de a găsi plăcere în Dumnezeu prin păstrarea integrităţii. Elihu a spus: „Departe de Dumnezeu nedreptatea, departe de Cel Atotputernic ce este rău [să acţioneze în mod nedrept, NW]. El dă omului după faptele lui, face să găsească fiecare răsplata după căile lui“. Iov a acţionat fără să reflecteze, punând accentul pe propria sa dreptate, însă a făcut aceasta fără să aibă o cunoştinţă şi o perspicacitate adecvate. Elihu a adăugat: „Iov trebuie să fie încercat mai departe [până la limită, NW], fiindcă răspunde ca cei răi!“ (Iov 34:10, 11, 35, 36). În mod asemănător, credinţa şi integritatea noastră pot fi dovedite pe deplin dacă suntem testaţi „până la limită“ într-un fel sau altul. Cu toate acestea, iubitorul nostru Tată ceresc nu ne va lăsa să fim tentaţi mai mult decât putem suporta. — 1 Corinteni 10:13.
11. Când suntem supuşi unui test aspru ce anume nu trebuie să uităm?
11 În continuare, Elihu a arătat din nou că Iov a pus un prea mare accent pe propria sa dreptate. Atenţia trebuia concentrată asupra Marelui nostru Făuritor (Iov 35:2, 6, 10). Dumnezeu „nu lasă pe cel rău să trăiască şi face dreptate celui nenorocit“, a spus Elihu (Iov 36:6). Nimeni nu poate cere socoteală căii lui Dumnezeu şi să spună că el a fost nedrept. El este mai sublim decât ne putem noi imagina, iar anii săi sunt fără sfârşit, neputând fi cercetaţi în ce priveşte numărul (Iov 36:22–26). Când suntem supuşi unui test aspru, să nu uităm că Dumnezeul nostru veşnic este drept şi că el ne va răsplăti pentru acţiunile noastre fidele care-i aduc laude.
12. Ce indică cuvintele de încheiere ale lui Elihu referitoare la executarea judecăţii lui Dumnezeu împotriva celor răi?
12 În timp ce vorbea Elihu, era pe punctul să se dezlănţuie o furtună. Pe măsură ce aceasta se apropia, inima lui Elihu a început să tresară şi să tremure. El a vorbit despre unele lucruri mari înfăptuite de Iehova şi a zis: „Iov, ia aminte la aceste lucruri! Stai liniştit şi deosebeşte lucrările minunate ale lui Dumnezeu!“ Şi noi, la fel ca Iov, trebuie să examinăm lucrările minunate ale lui Dumnezeu şi demnitatea sa inspiratoare de teamă. „Cât despre Cel Atotputernic, noi nu am ajuns până la el; el este sublim în putere, şi nu va deprecia echitatea şi abundenţa dreptăţii. Deci oamenii să se teamă de el“ (Iov 37:1, 14; Iov 37:23, 24, NW). Cuvintele de încheiere ale lui Elihu ne amintesc faptul că, nu peste mult timp, atunci când Dumnezeu îşi va executa judecata asupra celor răi, el nu va deprecia echitatea şi dreptatea şi-i va ocroti pe cei care, ca închinători devotaţi ai săi, se tem de el. Ce privilegiu avem să ne numărăm printre aceşti păstrători ai integrităţii care îl recunosc pe Iehova drept Suveran al Universului! Perseveraţi, aşa cum a făcut Iov, şi nu-i permiteţi niciodată Diavolului să vă îndepărteze de locul vostru binecuvântat din mijlocul acestei mulţimi fericite.
Iehova îi răspunde lui Iov
13, 14. a) Referitor la ce anume a început Iehova să-l întrebe pe Iov? b) Ce învăţăm din celelalte întrebări puse de Dumnezeu lui Iov?
13 Cât de uluit trebuie să fi fost Iov când Iehova i-a vorbit din mijlocul furtunii! Spre deosebire de acel vânt puternic de care se folosise Satan pentru a face să se dărâme casa şi să-i ucidă pe copiii lui Iov, această furtună era o acţiune a lui Dumnezeu. Iov a rămas mut în timp ce Dumnezeu l-a întrebat: „Unde erai tu când am întemeiat pământul? . . . Cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci când stelele dimineţii izbucneau împreună în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?“ (Iov 38:4, 6, 7). Iehova i-a pus lui Iov întrebare după întrebare în ce priveşte marea, veşmântul ei de nori, apariţia zorilor, porţile morţii, lumina şi întunericul, precum şi constelaţiile. Iov nu a putut spune nimic atunci când a fost întrebat: „Cunoşti tu legile cerului?“ — Iov 38:33.
14 Alte întrebări au indicat faptul că, înainte de a fi fost creat omul şi de a-i fi fost acordată stăpânire asupra peştilor, păsărilor, fiarelor şi târâtoarelor, Dumnezeu se îngrijise de ele — fără vreun ajutor sau sfat din partea omului. În întrebările puse în continuare, Iehova a menţionat unele creaturi, cum ar fi bivolul sălbatic, struţul şi calul. Iov a fost întrebat: „Oare din porunca ta se înalţă vulturul şi îşi aşază cuibul pe înălţimi?“ (Iov 39:27). Sigur că nu! Să ne imaginăm reacţia lui Iov atunci când Dumnezeu l-a întrebat: „Cel ce se ceartă cu Cel Atotputernic, oare Îl va învăţa?“ Nu este surprinzător faptul că Iov a spus: „Iată, eu sunt nimic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură“ (Iov 40:2, 4). Întrucât Iehova este întotdeauna drept, dacă am fi vreodată tentaţi să ne plângem împotriva lui, trebuie ‘să ne punem mâna la gură’. Întrebările puse de Dumnezeu au glorificat totodată superioritatea, demnitatea şi forţa sa, aşa cum sunt manifestate acestea în cadrul creaţiei.
Behemotul şi leviatanul
15. Care animal este considerat, în general, a fi behemotul, şi care sunt câteva dintre caracteristicile sale?
15 Apoi, Iehova a menţionat behemotul, care este considerat, în general, a fi hipopotamul (Iov 40:15–24). Impresionant prin dimensiunile sale uriaşe, prin marea sa greutate şi pielea lui rezistentă, acest animal ierbivor „mănâncă iarbă“. Sursele sale de putere şi de energie se află în coapse şi în tendoanele abdomenului său. Oasele membrelor sale sunt tari ca nişte „ţevi de bronz“. Behemotul nu se sperie de apele învolburate, ci înoată cu uşurinţă împotriva cursului apei.
16. a) Cărei creaturi îi corespunde descrierea leviatanului, şi care sunt câteva trăsături ale acestuia? b) Ce anume ar putea sugera puterea behemotului şi a leviatanului în ce priveşte îndeplinirea însărcinărilor din cadrul serviciului lui Iehova?
16 De asemenea, Dumnezeu l-a întrebat pe Iov: „Poţi tu să prinzi leviatanul cu undiţa sau să-i legi limba cu o funie?“ Descrierea leviatanului corespunde cu cea a crocodilului (Iov 41:1–34). Acesta nu va încheia un legământ de pace cu nimeni şi nici un om înţelept nu este atât de îndrăzneţ încât să întărâte această reptilă. Săgeţile nu-l pun pe fugă şi „râde la şuieratul săgeţilor“. Leviatanul furios face să clocotească adâncul ca un vas plin cu mir. Faptul că leviatanul şi behemotul erau mult mai puternici decât Iov l-a ajutat pe acesta să se umilească. Şi noi trebuie să recunoaştem în mod umil faptul că nu suntem puternici din fire. Avem nevoie de înţelepciunea şi forţa acordate de Dumnezeu pentru a evita dintele veninos al Şarpelui, Satan, şi pentru a ne îndeplini însărcinările din cadrul serviciului lui Iehova. — Filipeni 4:13; Apocalipsa 12:9.
17. a) Cum l-a ‘văzut’ Iov pe Dumnezeu? b) Ce anume dovedesc întrebările la care Iov a fost incapabil să răspundă, şi în ce fel ne ajută acest lucru şi pe noi?
17 Complet umilit, Iov şi-a recunoscut punctul de vedere greşit, precum şi faptul că vorbise în necunoştinţă de cauză. Însă el îşi exprimase încrederea că îl va „vedea pe Dumnezeu“ (Iov 19:25–27). Cum putea să aibă loc lucrul acesta, de vreme ce nici un om nu-l poate vedea pe Iehova şi să trăiască (Exodul 33:20)? În realitate, Iov a văzut manifestarea puterii divine, a auzit cuvântul lui Dumnezeu şi ochii înţelegerii sale s-au deschis pentru a vedea adevărul despre Iehova. Drept urmare, Iov ‘a retractat şi s-a căit în ţărână şi în cenuşă’ (Iov 42:1–6, NW). Numeroasele întrebări la care Iov a fost incapabil să răspundă au demonstrat supremaţia lui Dumnezeu şi au arătat micimea omului, chiar şi a unui om atât de devotat lui Iehova cum era Iov. Aceasta ne ajută să înţelegem că nu trebuie să considerăm interesele noastre mai importante decât sfinţirea numelui lui Iehova şi justificarea suveranităţii sale (Matei 6:9, 10). Preocuparea noastră principală trebuie să fie menţinerea integrităţii faţă de Iehova şi onorarea numelui său.
18. Ce au trebuit să facă falşii consolatori ai lui Iov?
18 Ce se poate spune însă despre acei falşi consolatori ipocriţi? Iehova ar fi putut pe drept cuvânt să îi omoare pe Elifaz, Bildad şi Ţofar pentru că nu au spus adevărul despre el, aşa cum făcuse Iov. „Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la slujitorul Meu Iov, a spus Dumnezeu, şi aduceţi o ardere-de-tot pentru voi. Slujitorul Meu Iov să se roage pentru voi.“ Grupul celor trei a trebuit să se umilească pentru a se conforma. Iov, acest păstrător al integrităţii, a trebuit să se roage pentru ei, iar Iehova a considerat rugăciunea lui drept plăcută (Iov 42:7–9). Ce se poate spune însă despre soţia lui Iov, care l-a îndemnat să-l blesteme pe Dumnezeu şi să moară? Se pare că, graţie îndurării lui Dumnezeu, ea s-a împăcat cu Iov.
Recompensele promise ne dau speranţă
19. Cum şi-a arătat Iehova superioritatea asupra Diavolului în privinţa lui Iov?
19 De îndată ce Iov a încetat să se mai preocupe de suferinţele sale şi s-a revitalizat în serviciul lui Dumnezeu, Iehova i-a schimbat situaţia. După ce Iov s-a rugat pentru grupul celor trei, Dumnezeu l-a „adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început“ şi i-a dat „de două ori cât avusese înainte“. Iehova şi-a demonstrat superioritatea asupra Diavolului oprind mâna aducătoare de boală a lui Satan şi vindecându-l în mod miraculos pe Iov. De asemenea, Dumnezeu a respins hoardele de demoni şi le-a ţinut la distanţă, înconjurându-l din nou pe Iov cu un gard protector, prin faptul că îngerul Său îşi aşeza tabăra în jurul lui Iov. — Iov 42:10; Psalmul 34:7.
20. Cum anume l-a răsplătit şi l-a binecuvântat Iehova pe Iov?
20 Fraţii, surorile şi foştii cunoscuţi ai lui Iov au venit să mănânce cu el, să-şi exprime compasiunea şi să-l mângâie pentru toate nenorocirile pe care Iehova le permisese să vină asupra lui. Fiecare dintre ei i-a dăruit lui Iov bani şi un inel de aur. Iehova a binecuvântat starea de pe urmă a lui Iov mai mult decât pe cea de la început, astfel încât el a ajuns să aibă 14 000 de oi, 6 000 de cămile, 1 000 de perechi de boi şi 1 000 de măgăriţe. Iov a ajuns, de asemenea, să aibă şapte fii şi trei fiice, adică acelaşi număr pe care-l avusese înainte. Fiicele sale — Iemima, Cheţia şi Cheren-Hapuc — erau cele mai frumoase femei din toată ţara, iar Iov le-a dat şi lor o moştenire împreună cu fraţii lor (Iov 42:11–15). În plus, Iov a mai trăit încă 140 de ani şi a văzut patru generaţii dintre descendenţii săi. Relatarea conchide: „[Cu timpul, NW], Iov a murit bătrân şi sătul de zile“ (Iov 42:16, 17). Prelungirea vieţii sale a fost tot o lucrare miraculoasă a lui Iehova Dumnezeu.
21. Cum anume suntem ajutaţi de relatarea scripturală referitoare la Iov, şi ce trebuie să fim hotărâţi să facem?
21 Relatarea scripturală referitoare la Iov ne face mai conştienţi de maşinaţiile lui Satan şi ne ajută să înţelegem ce legătură există între suveranitatea universală şi integritatea umană. La fel ca Iov, toţi cei care îl iubesc pe Dumnezeu vor fi testaţi. Dar putem persevera aşa cum a perseverat Iov. El a ieşit plin de credinţă şi de speranţă din încercările la care a fost supus, iar recompensele primite au fost numeroase. În calitate de slujitori actuali ai lui Iehova, şi noi avem o adevărată credinţă şi speranţă. Şi ce speranţă glorioasă a pus Marele nostru Răsplătitor în faţa fiecăruia! Faptul de a păstra în minte speranţa cerească îi va ajuta pe cei unşi să-i slujească în mod loial lui Dumnezeu, atât cât mai au de trăit pe pământ. Numeroase persoane care au perspectiva de a trăi pe pământ nu vor muri niciodată, dar cei care vor muri vor fi răsplătiţi cu o înviere în paradis pe pământ alături de Iov însuşi. Păstrând o asemenea speranţă autentică în inimă şi în minte, fie ca toţi cei care îl iubesc pe Dumnezeu să demonstreze că Satan este un mincinos, rămânând fermi de partea lui Iehova ca păstrători ai integrităţii şi susţinători devotaţi ai suveranităţii sale universale.
Cum aţi răspunde?
◻ Care sunt câteva dintre ideile subliniate de Iov în răspunsul final dat falşilor săi consolatori?
◻ Cum s-a dovedit Elihu a fi un martor imparţial al lui Iehova?
◻ Care sunt câteva dintre întrebările puse de Dumnezeu lui Iov, şi ce efect au avut acestea?
◻ Ce foloase aţi tras din relatarea scripturală referitoare la Iov?
[Legenda ilustraţiilor de la pagina 18]
Afirmaţiile lui Iehova referitoare la behemot şi leviatan l-au ajutat pe Iov să se umilească.